ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1448/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova în data de 25 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 161.250 euro (echivalentul sumei de 767.050 RON, calculat la cursul de schimb al BNR de 4,7569 RON/euro valabil pentru data redactării cererii de chemare în judecată, respectiv 23.01.2019) - reprezentând penalitățile contractuale de întârziere pentru perioada 26.03.2010-23.01.2019 (respectiv 3225 zile), calculate asupra debitului principal de 50.000 euro, precum și obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate asupra debitului principal de 50.000 euro, de la data de 23.01.2019 și până la data plății.

Sentința pronunțată de Tribunalul Prahova Prin sentința civilă nr. 2728/06 noiembrie 2019, Tribunalul Prahova – secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a reclamantului A., și a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință. A respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a moștenitorilor reclamantului A.. A respins excepțiile necompetenței funcționale a secției I civile, a litispendenței și a autorității de lucru judecat ca neîntemeiate. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea având ca obiect "pretenții", formulată de reclamanții A. și B., ca prescrisă.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2023, Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă a dispus suspendarea de drept a judecății apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2728/06.11.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești au formulat cerere de recurs reclamanții B., în nume propriu și în calitate de moștenitoare legală a defunctului A., E., în calitate de moștenitoare a defunctului A. și F., în calitate de moștenitoare a defunctului A., solicitând admiterea recursului și casarea încheierii atacate, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În susținerea recursului, recurenții arată că instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul prevederilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora "Judecata cauzelor se suspendă de drept: 1. prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora", încheierea de suspendare fiind pronunțată în contextul decesului pârâtului D., eveniment ce ar fi fost comunicat instanței de apel anterior termenului de judecată fixat în data de 17 mai 2022. Arată că obligația de a efectua demersurile specifice pentru identificarea moștenitorilor persoanei decedate a fost trasată de instanța de apel în sarcina ambelor părți, precum și faptul că, anterior termenului de judecată din data de 20 septembrie 2022, aceștia ar fi indicat drept unic moștenitor al defunctului D., pe pârâtul C., fiul acestuia. Mai mult, arată că și intimatul C. avea obligația de a indica moștenitorii, încheierea din 17 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești fiindu-i pe deplin opozabilă, însă acesta nu a înțeles să dea curs obligației stabilite de instanța de judecată și în sarcina sa. În acest context, apreciază recurenții că soluția curții de apel, de suspendare a judecății, apare ca un avantaj nejustificat oferit tocmai pății care a acționat cu rea-credintă, nedând curs obligației puse în vedere de instanță. Mai arată recurenții și faptul că obligațiile derivate din Contractul de cesiune de părți sociale sunt supuse regimului solidarității pasive contractuale, astfel că pârâții inițiali C. și D. erau ținuți, fiecare în parte, să suporte întregul preț al părților sociale, precum și penalitățile de întârziere aferente, motiv pentru care, din perspectivă procesuală, este posibilă continuarea litigiului numai împotriva intimatului C. pentru realizarea pretențiilor acestora. În acest context, având în vedere această relație de solidaritate pasivă, cât și raportul necontestat de filiație cu D., apreciază că intimatul C. este "persoana interesată" la care face referire legiuitorul cu privire la obligația de introducere în cauză a moștenitorilor persoanei decedate.

Apărările formulate în cauză În data de 08 mai 2023, intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare formulat în data de 25 mai 2023, intimatul D., prin curator avocat G., a arătat că este de acord cu admiterea excepției nulității recursului și, în subsidiar, cu solicitarea de respingerea a recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul din perspectiva criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente cărora acestea li se circumscriu - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: În cauză, se reține că reclamanții B., F. și E. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 2728 din 06 noiembrie 2019 a Tribunalului Prahova – secția I civilă, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția I civilă. Prin notele de ședință transmise la dosar în data de 16 mai 2022, intimatul-pârât C. a încunoștiințat instanța despre intervenirea decesului intimatului D., în data de 01 mai 2022, solicitând introducerea în cauză a moștenitorilor. Anexat notelor de ședință s-a depus Extras din certificatul de deces, emis de autoritățile elene în data de 13 mai 2022, în cuprinsul căruia se menționează că defunctul era fiul lui C. și H. și că acesta era căsătorit cu I.. Prin încheierea din 17 mai 2022, Curtea de Apel Ploiești, luând act de decesul intimatului-pârât D., a dispus amânarea cauzei pentru data de 20 septembrie 2022, pentru când a pus în vedere apelanților-reclamanți și intimatului-pârât C., prin apărători, să facă demersurile necesare pentru a indica moștenitorii intimatului decedat, în vederea introducerii în cauză, dar și să depună la dosar acte de stare civilă. În data de 19 septembrie 2022, apelanții-reclamanți au formulat note de ședință, prin care au precizat că, din cunoștințele acestora, C. este singurul fiu și, pe cale de consecință, singurul moștenitor al defunctului. Anexat notelor scrise s-a depus un extras ONRC privind societatea J. S.R.L., în care intimatul-pârât C. are calitate de persoană împuternicită. În ședința publică din data de 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești a dispus suspendarea de drept a judecății apelului, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reținând că, din certificatul de deces aflat la dosar, reiese că intimatul C. este tatăl defunctului D., iar nu fiul acestuia, astfel cum au susținut apelanții-reclamanți prin notele de ședință depuse la dosar, precum și faptul că aceștia nu au făcut nicio dovadă a susținerilor sale. Prin criticile aduse acestei încheieri, recurenții-reclamanți au arătat că soluția de suspendare a judecății apelului este nelegală, pe de-o parte, întrucât aceștia s-au conformat dispozițiilor instanței și au indicat drept unic moștenitor al persoanei decedate D., pe pârâtul C., fiul acestuia iar, pe de altă parte, întrucât obligația de a efectua demersurile specifice pentru identificarea moștenitorilor ar fi fost trasată de instanța de apel în sarcina ambelor părți, iar intimatul C. este cel care nu s-a conformat acestei dispoziții. Raportând analiza de legalitate a încheierii recurate la dispozițiile legale în baza cărora curtea de apel a dispus suspendarea judecării recursului - art. 412 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. – se constată că motivele de recurs invocate de recurenți nu sunt fondate. Conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept "prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora." Astfel, suspendarea de drept a judecării procesului intervine în baza legii și presupune oprirea cursului judecății atunci când instanța constată că a survenit decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, excepția operând în cazul în care partea interesată solicită acordarea unui termen în acest sens. Măsura adoptată de Curtea de Apel Ploiești este justificată în raport cu dispozițiile obligatorii ale art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în contextul în care, până la termenul acordat în scopul indicării și introducerii în proces a tuturor moștenitorilor defunctului D., recurenții nu au îndeplinit aceste obligații procesuale, deși ele subzistau în sarcina acestora și în baza art. 10 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia." Faptul că recurenții au menționat, prin notele de ședință formulate în data de 19 septembrie 2022 că, din cunoștințele acestora, C. este singurul fiu al defunctului nu putea conduce la continuarea judecății, întrucât cererea formulată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. trebuie să conțină, în sensul art. 148 alin. (1) teza I cu referire la art. 194 alin. (1) lit. a) din același act normativ, indicarea tuturor moștenitorilor cu nume, prenume, domiciliu, iar nu o simplă nominalizare a acestora, pentru a fi împiedicată suspendarea judecării cauzei. Mai mult, nu este suficientă indicarea unor anumite persoane ca fiind moștenitori ai părții decedate, ci este necesară și dovedirea calității lor, fie prin depunerea certificatului de moștenitor, fie prin depunerea de acte de stare civilă în dovedirea acestei calități, cu atât mai mult cu cât din certificatul de deces depus la dosarul cauzei reiese că tatăl defunctului se numește tot C., așa cum se numește și persoana despre care recurenții-reclamanți pretind că este fiul defunctului. Totodată, din același certificat de deces mai reiese și faptul că defunctul D. este căsătorit cu I., persoană cu privire la care nu s-a făcut nicio referire, deși, dacă aceasta este în viață, are cel puțin calitate de succesibil al defunctului său soț. Totodată, se reține că recurenții-reclamanți nu au depus la dosar nici un fel de dovezi cu privire la efectuarea de demersuri în vederea identificării moștenitorilor de pe urma părții decedate, astfel încât să poată fi susținut, în mod valabil, că au epuizat orice fel de resurse în scopul complinirii dispozițiilor instanței. Ori de câte ori există îndoieli ale instanței în privința vocației succesorale concrete, instanța este obligată să procedeze la constatarea existenței cazului de suspendare de drept pentru neîndeplinirea cerințelor indicării moștenitorilor pentru continuarea judecății. Doar în situația în care partea interesată în continuarea judecății a făcut demersurile necesare și posibile din punct de vedere al poziției sale procesuale și a identificat succesibilii persoanei decedate (prin depunerea actelor de stare civilă și dovezile privind domiciliile acestora), demostrând imposibilitatea obținerii unor informații satisfăcătoare relative la succesiunea persoanei decedate, revine instanței de judecată, în baza rolului activ, îndatorirea de a solicita informații suplimentare de la terții care le dețin, pentru a clarifica care este stadiul procedurii succesorale sau, după caz, pentru a statua cu privire la cadrul procesual în care urmează să se desfășoare judecata. Cât privește cea de-a doua critică din recurs, Înalta Curte reține că, în principiu, "parte interesată" în continuarea judecății, prin introducerea în judecată a moștenitorilor părții decedate, poate fi oricare dintre celelalte părți ale procesului, indiferent că este vorba de adversarii procesuali ai celui decedat sau de cei cu care acesta împărțea aceeași poziție procesuală. Trebuie subliniat, însă, că în prezenta cauză, interesul trebuie analizat și în raport cu stadiul procesual al dosarului, în speță reclamanții fiind cei care urmăresc realizarea creanței împotriva pârâților chemați în judecată, sau a moștenitorilor acestora, în condițiile în care aceștia sunt și titularii căii de atac exercitate împotriva hotărârii primei instanțe, care a respins acțiunea principală, ca prescrisă. Cât privește interesul celui de-al doilea pârât, C., în continuarea judecății, acesta este doar ipotetic, și poate fi apreciat cel mult din perspectiva lămuririi situației patrimoniale ce face obiectul litigiului, iar nu poate fi analizat din perspectiva solidarității pasive contractuale, așa cum se invocă prin motivele de recurs. Aceasta întrucât prima instanță de fond nu a admis acțiunea și, deci, nu a constatat temeinicia pretențiilor reclamanților, motiv pentru care intimatul-pârât C. nu are un interes actual în a solicita împărțirea obligației de plată a creanței deduse judecății. Pe cale de consecință, în raport cu toate cele reținute anterior, nu poate fi primită susținerea recurenților-reclamanți în sensul că judecata putea continua cu persoana rămasă în viață, atâta vreme cât reclamanții înșiși nu și-au manifestat opțiunea de a renunța la judecata în contradictoriu cu vreunul dintre pârâți. În contextul arătat, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a putea deveni incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod și a se dispune casarea încheierii recurate, astfel cum solicită recurenții-reclamanți. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B., E. și F. împotriva încheierii din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă în dosarul nr. x/2019. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în dosar, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenții B., E. și F. la plata sumei de 2957 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C., conform dovezii de la dosar recurs, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.