ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1411/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 14 octombrie 2016, sub nr. x/2016 (competența de soluționare fiind declinată de această instanță în favoarea Tribunalului București prin sentința civilă nr. 3797 din 12 aprilie 2018), reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 octombrie 2015 de notarul public D., din cadrul Societății Profesionale Notariale "E.", pentru vicierea consimțământului la încheierea acestuia prin leziune, și restabilirea situației anterioare încheierii acestuia.

În drept au invocat dispozițiile art. 1179, 1206 alin. (2), (12)21-1224, art. 1248 și art. 1254 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3109 din 20 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C., ca inadmisibilă. A redus onorariul avocatului ales al pârâtului la suma de 4.000 RON și i-a obligat pe reclamanți la plata acestuia, la care s-a adăugat onorariul de expert în valoare de 600 RON.

Prin decizia nr. 1806A din 18 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 3109 din 20 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat. A admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiași sentințe și a înlăturat considerentele primei instanțe cu privire la prețul convenit pentru vânzarea imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 octombrie 2015, pe care le-a înlocuit cu cele din decizie. A menținut soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. I-a obligat pe apelanții-reclamanți la plata către apelantul-pârât a sumei de 3.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat de 3.500 RON, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., și 100 RON, taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei nr. 1806A din 18 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții A. și B..

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut, că în mod greșit a respins instanța de apel critica referitoare la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, apreciind eronat că sunt aplicabile statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 7/2014, întrucât, ceea ce au criticat nu era caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, ci modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Referitor la elementul obiectiv al leziunii, recurenții au afirmat că, în mod eronat a apreciat instanța de apel că nu poate fi reținut în cauză, întrucât probatoriul administrat susține dezechilibrul prestațiilor, în sensul art. 1222 C. civ., reprezentat de diferența între prețul primit și valoarea bunului vândut.

Au arătat recurenții că au criticat în apel faptul că, în mod greșit, judecătorul fondului a admis obiecțiunile la expertiză formulate de intimat, deși acestea au fost formulate tardiv. Curtea, însă, a luat act de repunerea în termen a intimatului, fără a argumenta această măsură.

Au considerat că motivarea instanței de apel este greșită, prin raportare la aplicarea eronată a normelor de drept material, anume art. 1206, art. 1248 și art. 1299 C. civ.

Au apreciat că, instanța de apel în mod greșit a reținut că, atâta vreme cât leziunea se apreciază în persoana mandatarului (fiind cel care a stabilit prețul lezionar), calitatea procesuală pasivă ar trebui să aparțină acestuia, iar nu recurenților. Au arătat că nu trebuie ca, în situația în care mandatarul a fost cel care a avut consimțământul viciat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, eroarea să se aprecieze în persoana vânzătorilor. Dar, chiar și dacă ar fi incidentă o astfel de ipoteză, recurenții au menționat că se află în aceeași situație cu mandatarul lor, întrucât, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare se aflau în stare de detenție, nefiind la curent cu evoluția pieței imobiliare.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului, ca fiind parțial inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen pentru judecata acestuia la 29 septembrie 2022, în ședință publică.

Soluționarea cauzei a fost amânată la 15 decembrie 2022, pentru ca reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți, avocat F., să facă dovada calității de reprezentant în faza procesuală a recursului, precum și dovada decesului recurentului-reclamant A. și să indice moștenitorii acestuia.

La termenul din 15 decembrie 2022, Înalta Curte, constatând că reprezentantul convențional al reclamanților-reclamanți nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei.

Prin rezoluția din 20 iunie 2023, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate în vederea discutării excepției perimării recursului pentru termenul de judecată din 28 septembrie 2023.

La termenul de judecată menționat, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 420 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra excepției de perimare a recursului invocate din oficiu.

Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.,"orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În sensul normelor legale enunțate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții.

Perimarea operează, astfel, cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este situația în speță, când, după suspendarea soluționării recursului, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale stabilite la termenul din 29 septembrie 2022 (dovada calității de reprezentant în faza procesuală a recursului a apărătorului recurenților-reclamanți, precum și dovada decesului recurentului-reclamant A., cu indicarea moștenitorilor acestuia), părțile au lăsat să treacă mai mult de 6 luni fără să săvârșească un act de procedură în vederea reluării judecății.

De altfel, anterior termenului din 15 decembrie 2022, reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți a solicitat suspendarea judecării cauzei, arătând că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a îndeplini obligațiile procesuale stabilite în ședința publică de la 29 septembrie 2022.

Conform art. 417 C. proc. civ., termenul de perimare poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Această cerință nu este îndeplinită în speță, de vreme ce recurenții nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecății, recursul fiind suspendat pentru lipsa de diligență a acestor părți cu privire la îndeplinirea obligațiilor procesuale.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a impus necesitatea efectuării unui act de procedură din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse și având în vedere că au trecut mai mult de șase luni de la data suspendării judecării recursului, timp în care părțile nu au solicitat continuarea judecății, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 1806 A din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 1806 A din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2023.