Decizia nr. 1358/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a solicitat instanței să constate existența faptelor de discriminare la care a fost supus de către pârâtă și angajații săi, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 2100 de euro și morale în cuantum de 20 000 de euro, precum și obligarea pârâtei să redacteze o scrisoare prin care să își prezinte scuzele față de reclamant pentru toate suferințele și pierderile materiale și profesionale cauzate de fapta de discriminare, precum și publicarea pe pagina proprie de internet și pe alte canale de comunicare, în mod anonimizat, a unei informări a opiniei publice cu privire la constatarea de către instanță a faptei de discriminare. Totodată a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care va efectua astfel de cheltuieli. Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 6 București, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a anulat cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, prin încheierea din 11 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 6 București respingând-o ca neîntemeiată. Împotriva încheierii din 11 iunie 2021, reclamantul A. a formulat contestație în anulare.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București Prin sentința civilă nr. 8593 din 03 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 6 București a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată și de asemenea, a respins contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii din 11 iunie 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2020 ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 8593 din 03 noiembrie 2021, contestatorul A. a formulat apel.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă Prin decizia civilă nr. 1137A din 21 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București – secția a III-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 8593 din 03 noiembrie 2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2021 ca inadmisibil. Împotriva acestei hotărâri, apelantul-contestator A. a formulat recurs.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea cererii de recurs formulate de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 1137A din 21 aprilie 2022, pronunțate de Tribunalul București – secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, pentru lipsa părților.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de suspendare din 25 octombrie 2022, recurentul-contestator A. a formulat recurs la data de 23 noiembrie 2022, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă sub nr. x/2021/a4. Prin cererea de recurs, recurentul-contestator a susținut că anularea cererii sale de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 București, a fost dispusă în mod abuziv și nefondat în baza art. 200 alin. (4) C. proc. civ. Față de această situație, recurentul-contestator a înțeles să invoce prin cererea de recurs excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., în ceea ce privește semnătura și lipsa căilor de atac împotriva încheierii de anulare, susținând că printr-o astfel de anulare drepturile procesuale ale persoanei căreia îi este anulată o cerere de chemare în judecată sunt lezate. Totodată, a învederat că în cazul în care se va încuviința excepția, va depune la dosar un memoriu care va cuprinde motivarea excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește situația anulării pentru pretinsa lipsă a semnăturii, recurentul-contestator a susținut că legea este foarte clară în acest sens, oferind justițiabililor multiple alternative în situația reală a lipsei semnăturii, fapt care nu se aplică acestui caz. În acest sens, recurentul-contestator a susținut că, deși potrivit art. 196 alin. (2) C. proc. civ. lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății, în dosarul nr. x/2020 instanța a anulat cererea de chemare în judecată în camera de consiliu, fără să fi existat măcar un prim termen de judecată, cu citarea părților, la care măcar una din părți să se fi prezentat. Recurentul-contestator a susținut că a sa cerere avea semnătura. Totodată, a învederat că Decizia CCR nr. 605/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2017, consacră actelor de procedură transmise la instanță prin fax și e-mail aceeași valoare ca depunerea personală a respectivelor înscrisuri: "Curtea reține că părțile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poștă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, și posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poștei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură". Decizia mai precizează: "Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal". S-a mai susținut de către recurentul-contestator că dispozițiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ. presupun că o cerere devine valabilă și produce efecte din momentul înregistrării, mai ales că ambele cereri transmise, mai ales a doua, sunt asimilate depunerii personale la sediul instanței. Recurentul-contestator a învederat că și cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare a fost respinsă, instanța încălcând și de această dată legea prin ignorarea textelor anterior invocate, precum și prin ignorarea faptului că cererea inițială avea semnătura reclamantului și fuseseră depuse exemplare suplimentare, cu notă de înaintare, fiecare semnat olograf și fiecare copie după înscrisuri certificată și semnată. Ca atare și cea de-a doua instanță a motivat că obligația semnării nu a fost îndeplinită în termenul de 10 zile impus de instanța care anulase cererea. Pentru aceste motive, recurentul-contestator a susținut că a fost nevoit să formuleze toate celelalte căi de atac, respinse în mod neprocedural și nelegal de instanțe. Totodată, a apreciat că sintagma "inadmisibil", pentru o cerere, procedură, cale de atac, etc., ar trebui complet eliminată din procedurile și limbajul judecătoresc întrucât adesea, este în strânsă legătură cu încălcarea legii și cu suprimarea, în mod abuziv, a unui drept cetățenesc. Față de cele expuse, recurentul-contestator a solicitat repunerea cauzei pe rol, judecarea cererii așa cum a fost formulată și constatarea încălcării procedurilor de către instanțele anterioare, așa cum faptele au fost reclamate în cererea de recurs, precum și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 1. Examinând cererea de recurs în raport de excepția nulității pentru lipsa semnăturii, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții care a exercitat calea de atac sau, după caz, a mandatarului acesteia, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic. Noțiunea de "semnătură" are înțelesul de semn legat în mod unic și direct de semnatar și care asigură identificarea acestuia. Totodată, semnătura atestă voința părții de a sesiza instanța, precum și exactitatea conținutului cererii formulate, fiind, așadar, un element esențial al acesteia. Această condiție a legăturii unice și directe dintre semnătură și semnatar și care asigură identificarea semnatarului este realizată în mod obișnuit prin executarea olografă a semnăturii. Ea se poate face însă și pe calea semnăturii electronice sau a semnăturii electronice extinse, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepția de la regula semnăturii olografe. Pe de altă parte, dispozițiile art. 267 C. proc. civ. prevăd că "Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale", iar cele ale art. 268 alin. (2) C. proc. civ. condiționează valabilitatea și eficiența juridică în plan procesual a semnăturii electronice de reproducerea acesteia în condițiile prevăzute de legea specială (Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică și H.G. nr. 1295/2001 privind normele de aplicare a acesteia). Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică "În înțelesul prezentei legi (...) 2. înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică, între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar". De asemenea, potrivit art. 5 din același act normativ "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată". În ceea ce privește sancțiunea pentru lipsa semnăturii, olografe sau electronice, art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres faptul că o astfel de lipsă se sancționează cu nulitatea cererii de recurs. Fiind o nulitate expresă, vătămarea este prezumată potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ. Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic speței deduse judecății, Înalta Curte reține următoarele: La data de 29 noiembrie 2022 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, sub nr. x/2021/a4, recursul declarat de recurentul-contestator A.. Procedând la verificarea cererii de recurs în cadrul procedurii de regularizare, s-a constatat că aceasta nu poartă semnătura părții, astfel că prin rezoluția din data de 08 decembrie 2022, instanța a dispus a se aduce la cunoștință recurentului obligația de a proceda la semnarea cererii sau de a depune la dosar o copie a cererii de recurs care să conțină semnătura părții în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Această obligație a fost comunicată recurentului-contestator la data de 14 decembrie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a adresei emise de instanță, aflat la dosar, însă acesta nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței. Totodată, Înalta Curte reține că în situația în care partea înțelege să transmită instanței cereri în format electronic, este necesară existența semnăturii scanate a celui ce se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv dedus judecății sau semnătura electronică a acestuia obținută potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001, act normativ care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, astfel cum s-a arătat supra. Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurentul-contestator avea posibilitatea fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs cu semnătura olografă scanată sau cu o semnătură electronică validă atașată, în condițiile legii speciale mai sus evocate, fie de a expedia prin poștă un exemplar al cererii de recurs care să poarte semnătura sa olografă aplicată, fie să se prezinte la compartimentul arhivă al instanței ori în fața instanței de judecată, la termenul acordat, pentru a proceda la semnarea cererii. Or, așa cum reiese din mențiunea făcută în finalul cererii de recurs - "Prezenta cerere este valabilă ca atare, fără a fi nevoie de semnătură olografă sau electronică" – intenția manifestă a recurentului-contestator este aceea de a refuza să semneze recursul, dovadă fiind în această direcție împrejurarea că deși încunoștiințat asupra acestei obligații procesuale, recurentul nu a înțeles să se conformeze prescripției legale până la momentul judecării cauzei (la interval de circa 9 luni de la data aducerii la cunoșțință a obligațieie legale). Prin urmare, în lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. Nu se poate aprecia nici asupra unei simple omisiuni de semnare, deoarece prin toate memoriile depuse la dosar, recurentul a învederat în mod expres, tranșant, faptul că apreciază că această cerință impusă nu este corectă și legală. În aceeași direcție, se observă că în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru, recurentul a înțeles la solicitarea completului de judecată de reexaminare, să semneze cererea de reexaminare (a se vedea fila x verso dosar prezent), procedând însă, în antiteză în procedura recursului prezent, astfel cum s-a evidențiat anterior. Față de considerentele expuse, văzând și împrejurarea că recurentul nu a învederat instanței de judecată nici un impediment de ordin faptic care să îl împiedice să procedeze la semnarea cererii de recurs, nefiind decelat nici de către instanța de judecată vreun astfel de obstacol, având în vedere totodată, normele procesuale stabilite de legiuitor care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, Înalta Curte, constatând așadar lipsa semnăturii părții, va aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv va admite excepția nulității pentru lipsa semnăturii și va anula cererea de recurs. 2. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., cerere formulată prin cererea de recurs și dezvoltată ulterior prin notele scrise dezvoltatoare depuse la dosar la data de 25.09.2023, Înalta Curte reține că în condițiile în care instanța de control judiciar este legal sesizată cu o cerere de recurs care îndeplinește toate condițiile de fond și formă imperativ cerute de lege poate analiza dacă excepția de neconstituționalitate invocată în cuprinsul cererii de recurs are sau nu legătură cu fondul cauzei și dacă se impune sau nu sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției. Or, în cazul de față, așa cum s-a reținut mai sus, instanța nu este legal învestită, întrucât cererea de recurs nu îndeplinește condiția esențială de formă a semnăturii, fiind anulată pentru lipsa acesteia, efect juridic care se reverberează și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, cerere de sesizare cuprinsă în cadrul cererii de recurs. Prin urmare, prin prisma nulității recursului, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., ca nefondată. De altfel, chiar dacă – ignorând lipsa semnăturii de pe actul procedural prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate – am proceda totuși la analiza cererii de sesizare, cu toate acestea instanța de recurs ar constata faptul că nici în cuprinsul cererii nesemnate de recurs și nici în cuprinsul notelor scrise dezvoltatoare depuse la dosar la data de 25.09.2023, de asemenea nesemnate de recurent, nu sunt indicate normele constituționale prin raportare la care se invocă neconstituționalitatea dispozițiilor procedural civile contestate. Drept urmare, cererea de sesizare a Curții Constituționale este nefondată și din acest unghi de vedere. Pentru ansamblul acestor considerente, se impune așadar, admiterea excepției nulității pentru lipsa semnăturii și anularea recursului declarat de recurentul-contestator A. împotriva încheierii de ședință din data de 25 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, precum și respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ.