ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1285/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 11.09.2019 sub nr. de dosar x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 450.000 RON, sumă reprezentând contravaloarea contractului de împrumut pe care l-a încheiat cu debitorul, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data predării împrumutului până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1719, art. 1721 și următoarele, art. 2158 C. civ., art. 194 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 400/22.03.2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 450.000 RON, sumă reprezentând contravaloarea contractului de împrumut încheiat între părți, precum și la plata dobânzii legale calculată de la de 31.12.2017 până la data plății efective; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1517A/26.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 400/22.03.2022 și a obligat apelantul la 4.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 400/22.03.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B., arătând că este netemeinică și nelegală, impunându-se casarea acesteia și respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată pentru fond și recurs (taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat). Recurentul a expus situația de fapt care a determinat prezentul demers judiciar și a solicitat a se constata lipsa capacității de folosință, lipsa obiectului, caracterul ilicit, lipsa cauzei sau caracterul fals, ilicit sau imoral al reclamantului, nerespectarea condițiilor de formă cerute pentru valabilitatea convenției, încheierea convenției în frauda legii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 400 din 22 martie 2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, din perspectiva excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: În drept, conform prevederilor art. 483 C. proc. civ.: "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)." Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă, în acord cu prevederile art. 7 C. proc. civ. Legiuitorul a prevăzut în mod expres categoriile hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs (art. 483 C. proc. civ.), precum și motivele de nelegalitate (art. 488 C. proc. civ.), iar hotărârile pronunțate în primă instanță constituie, de regulă, obiect al apelului (art. 466 C. proc. civ.). Din actele și lucrările dosarului reiese că Tribunalul București a pronunțat sentința nr. 400 din 22 martie 2022, împotriva căreia pârâtul a promovat apel, iar prin Decizia nr. 1517A/26.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, apelul. Din cuprinsul memoriului de recurs, reiese că pârâtul a indicat în mod expres că promovează calea de atac a recursului împotriva sentinței nr. 400 din 22 martie 2022 pronunțată de către Tribunalul București, sens în care a solicitat casarea acestei hotărâri, iar în motivare a criticat considerentele și dispozitivul hotărârii instanței de fond, fără a menționa parcurgerea fazei procesuale a apelului. Formal, recurentul a indicat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., însă nu a dezvoltat critici concrete cu privire la hotărârea Curții de Apel București. Cum hotărârea atacată cu recurs -sentința nr. 400 din 22 martie 2022- a fost pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, iar partea a promovat împotriva acestei hotărâri calea de atac specifică, prevăzută de lege (apelului fiind anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 1517A/26.10.2022 de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă), reiese că pârâtul nu are deschisă calea recursului împotriva hotărârii instanței de fond. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor invocate prin intermediul acestei căi de atac. Pentru aceste motive, în numele legii, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.