ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 31.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 88.000 euro, precum și a dobânzii remuneratorii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 2009, art. 1530 și urm. C. civ.

Paratul B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetenta teritoriala a Tribunalului Vâlcea, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.

La 04.04.2019, reclamantul a formulat o cerere adițională prin care a solicitat completarea cererii de chemare în judecată, în sensul că înțelege să cheme în judecată, alături de pârâtul inițial și pe pârâtul C..

Prin sentința civilă nr. 738/31.05.2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetentei sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competenta soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 24.06.2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 1484/29.06.2020 a Tribunalului Ilfov, secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată de aceștia, ca neîntemeiată, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. și pârâtul C., a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei în cuantum de 6.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referință BNR de la data plății. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei în cuantum de 82.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referință BNR de la data plății. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale remuneratorii, ca neîntemeiată. A fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei în cuantum de 1.460,31 RON, reprezentând taxă judiciară, precum și la plata sumei în cuantum de 344 RON, reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată proporționale pretențiilor admise. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei în cuantum de 6.326,18 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, precum și la plata sumei în cuantum de 4.706 RON, reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată proporționale pretențiilor admise.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 640A din 2 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat. A obligat pe apelant la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3.400 RON cheltuieli de judecată în apel. A respins cererea intimatului-pârât privind cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021 și a încheierii de dezbateri din 8 iunie 2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că motivarea hotărârii este in totala contradicție cu probele administrate, arătând că a cerut audierea lui D., în calitate de martor, și a solicitat interogarea intimatului A. si a intimatului C., iar modul în care au fost administrate aceste probe nu l-a mulțumit.

De altfel, la luarea interogatoriilor celor două părți, la multe dintre întrebări s-a consemnat altceva decât s-a răspuns, la altele s-a renunțat, motivat de faptul că nu privește fapte personale, iar la altele nu s-a consemnat răspunsul dat de către aceștia.

Instanța de apel a mers pur si simplu pe aceeași linie pe care a mers instanța de fond și a pronunțat o soluție greșită.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea atât a încheierii de ședință, cât și a deciziei atacate, admiterea apelului său declarat împotriva încheierilor de ședință din 15.06.2020 și 22.06.2020, precum si a sentinței civile nr. 1484/29.06.2020 și, pe fond, respingerea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reține că, deși a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că motivarea hotărârii este în contradicție cu probele administrate, recurentul-pârât nu a arătat în concret în ce constă această greșeală a instanței și nu a formulat critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurent.

În speță, deși recurentul afirmă că decizia atacată ar cuprinde motive contradictorii și confuze, făcând referire la modul cum au fost administrate probele încuviințate în apel, acesta nu aduce nicio critică propriu-zisă hotărârii instanței de apel, ci se limitează la a susține generic că instanța de apel a pronunțat, ca și instanța de fond, o soluție greșită, fără a face referire însă la argumentele instanței de apel și a arăta care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce privește soluționarea cauzei, care sunt textele legale încălcate și în ce ar consta eventuala contrarietate pretins invocată din considerentele instanței de apel.

Or, cu privire la probele administrate în apel, instanța de apel reține că "la interogatoriul luat în apel intimatului-pârât C. (dosar apel), acesta a arătat că nu a avut consimțământul reclamantului A. pentru a face plata către D..

În ce îl privește pe însuși martorul D., în cadrul declarației dată în fața Curții acesta a negat total primirea sumei, susținând pur și simplu că aceasta este falsă.

Așadar, prin aceste mijloace de probă nu s-a dovedit că apelantul-pârât a primit indicație din partea reclamantului să facă plata către societatea E. S.R.L.."

În continuare, instanța de apel a reținut că "în mod esențial, în cauză fac obiectul judecății exclusiv raporturile juridice dintre reclamant și cei doi pârâți, derivând din mandat, ceea ce implică faptul că analiza făcută de către Curte trebuie să se limiteze la acestea, fără a putea antama raporturi juridice străine de cauză.

Iar din această perspectivă, esențial este dacă numitul D. poate fi considerat împuternicit de reclamant pentru a primi o plată valabilă în numele său sau nu.

Cum s-a precizat mai sus, probele administrate nu au demonstrat existența unei asemenea împuterniciri.

Prin urmare, nu se poate extrage concluzia că plata făcută de apelantul pârât către societatea E. S.R.L. poate fi considerată o plată valabilă, de natură să stingă obligația de a da socoteală către reclamant.".

Aspectele analizate de instanța de apel nu au fost criticate de recurent prin memoriul de recurs, aceasta reluând criticile din apel referitoare la contradicția dintre motivarea hotărârii și probele administrate, fără a arăta, în concret, în ce ar consta eventuala contrarietate pretins invocată din considerentele instanței de apel, invocând doar interpretarea greșită a probatoriului cu privire la susținerile recurentului potrivit cărora ar fi achitat suma încasată lui D., administrator al S.C. E. S.R.L.., la presupusa solicitare a intimatului-pârât C., aspect necenzurabil în recurs.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei -, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată cuprinde sau nu motivele pe care se sprijină, ori care sunt contradicțiile din motivarea hotărârii și să dezvolte, în continuare, motive de nelegalitate ale deciziei atacate, în raport de considerentele instanței de apel, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

De asemenea, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a făcut ample referiri la aspectele de fapt ale judecății, reluând în acest sens pasaje ample care se regăsesc în apărările formulate prin motivele din apel și cele prezentate în fața primei instanțe.

Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, instanța de recurs nu are a examina aceste critici de netemeinicie.

În acest context, se constată că susținerile recurentului vizând pretinsa motivare contradictorie și interpretarea greșită a probatoriului sunt formale și nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul B..

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., constând în onorariul de avocat, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., aflându-se la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 8 iunie 2021 și a deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.