ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 23 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2019, reclamante A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu pârâta C. au solicitat:

Să oblige pârâta să predea toate actele Societății către reclamanta B. având în vedere că în prezent pârâta nu mai ocupă funcția de administrator, în baza art. 2.037 din C. civ. corelat cu dispozițiile art. 2.019 alin. (1) din C. civ. și ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, sub sancțiunea aplicării de: (i) daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere (începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care pârâta este obligată să predea actele) în baza art. 1.516 și a art. 1.528 din C. civ. și (ii) a amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ.

Să oblige pârâta să prezinte și să predea actul denumit de pârâta "D./31.10.2016" - ceea ce se traduce în limba română "Contract de cesiune/31.10.2016" care a stat la baza plății sumei de 107.625 EUR, în baza art. 2.037 din C. civ. corelat cu dispozițiile art. 2.019 alin. (1) din C. civ. și ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, sub sancțiunea aplicării de: (i) daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere (începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care pârâta este obligată să predea actele) în baza art. 1.516 și a art. 1.528 din C. civ. și (ii) a amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ.

Să fie efectuată o expertiză contabilă care să aibă următoarele obiective: 1) să descopere toate înregistrările ilegale din contabilitate prin care pârâta a încercat să ascundă profitul inclusiv prin verificări încrucișate; 2) să stabilească toate sumele la care subsemnata B. sunt îndreptățită cu titlu de dividende pentru anii 2011 - 2018, în baza Art. 199 alin. (5) și a Art. 67 din Legea nr. 31/1990 și a Art. 220 din C. civ.

Să fie efectuată o expertiză de evaluare care să aibă următoarele obiective: 1] să stabilească care era valoare de piață a tuturor caselor construite și ulterior vândute de Societate; 2) să stabilească diferențele dintre valorile de piață și prețul cu care au fost vândute, în baza Art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și a Art. 220 din C. civ. privind societățile. Această diferență reprezintă profit ascuns de pârâtă.

Să fie obligată pârâta la plata tuturor dividendelor către reclamanta B. în cuantum de 19.535 RON, reprezentând dividende pentru anul 2015, dar dacă în urma expertizelor menționate mai sus va rezulta că Societatea a realizat mai mult profit, solicită dividendele și pentru acest profit, în baza art. 67 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 5730/2019 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Judecătoria Buftea, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței fiind declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalul Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 81 din 11 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 s-au dispus următoarele:

Admite excepția lipsei de interes cu privire la primul și al doilea capăt de cerere.

Respinge primele două capete de cerere formulate de reclamanți S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât C., ca lipsite de interes.

Admite excepția inadmisibilității cu privire la capătul trei si patru de cerere.

Respinge capetele trei si patru de cerere formulate de reclamanți S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât C., ca inadmisibile.

Admite excepția lipsei calității procesual pasive cu privire la capătul 5 de cerere.

Respinge capătul cinci de cerere formulat de reclamanți S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât C., ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții prin care au solicitat admiterea apelului, anularea în întregime a sentinței atacate, reținerea pentru judecare pe fond și admiterea cererii de chemare în judecată ca fiind întemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1368 din 10 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. și B. împotriva sentinței civile nr. 81 din 11 ianuarie 2021 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantele A. S.R.L. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., ce vizează cazul "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurentele susțin că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât, deși în cererea de apel au introdus atât motive cât și dovezi noi, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., sens în care menționează în cererea de recurs aceste aspecte.

Având în vedere că instanța de apel a ignorat motivele și dovezile noi depuse odată cu cererea de apel, recurentele consideră că este ilegală aplicarea dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța de apel.

Mai susțin recurentele că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 204 C. proc. civ., neobservând că la 16 mai 2019 la dosarul cauzei a fost depusă o cerere precizatoare referitoare la capetele de cerere 3 și 4, formulându-se pretenții în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare capăt. Prin urmare, instanța de apel a constatat în mod greșit că s-a depus cererea precizatoare ulterior termenului legal - "în condițiile în care momentul procesual în care acestea au fost formulate nu mai permitea modificarea cererii de chemare în judecată", aplicând astfel în mod greșit dispozițiile art. 204 C. proc. civ.

Motivul de casare art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează cazul "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" a fost invocat de către recurente, întrucât nu au fost în mod corect aplicate dispozițiile art. 2019 C. civ., potrivit cărora, mandatarul trebuie să predea mandantului tot ceea ce a primit în temeiul mandatului. Or, instanța de apel consideră că este suficient dacă "pârâta își manifestă disponibilitatea de a preda actele societății", însă în opinia recurentelor a-ți manifesta disponibilitatea nu înseamnă că îți îndeplinești obligația de predare, aspect dovedit cu privire la faptul că pârâta a refuzat predarea actelor, având în vedere că la data încetării funcției de administrator, trebuiau predate toate actele în original, nu copii pe e-mail.

În acest sens, recurentele susțin că au depus practică judiciară care arată că alte instanțe au aprobat cereri în care s-au cerut generic "acte contabile" (ceea ce lor li s-a refuzat și li s-a spus că este imposibil), pârâta necomunicându-le nici măcar o copie a contractelor de vânzare-cumpărare a caselor construite de societate, pe care pârâta deși a scris în întâmpinare că le va depune la dosarul cauzei, de fapt nu le-a depus.

Așadar, pornind de la dispozițiile art. 2019 C. civ., instanța de apel ajunge la concluzia că mandatarul nu trebuie să le predea nimic reclamantelor aducându-se unele acuzații acestora, dar fără precizarea vreunui temei juridic.

Într-o ultimă critică, recurentele susțin că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 67 alin. (2), alin. (2)

1

, alin. (2)

2

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Pentru motivele evocate, recurentele se consideră îndreptățite să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București

Prin întâmpinarea, depusă la 30 decembrie 2021, intimata-pârâtă C. a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 25 ianuarie 2022, s-a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care stabilește condițiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de reclamante s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 5 și 8 ale art. 488 C. proc. civ.. În ce privește dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurentele au expus în fapt greșelile, care în opinia lor, au dus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale.

Aprecierea acestor argumente și măsura în care se încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanța de recurs, așa încât, în situația dată nu va putea fi reținută excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității cererii de recurs.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" recurentele susțin încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cererea de apel au introdus atât motive cât și dovezi noi, iar instanța de apel a aplicat în mod greșit aceste prevederi.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse având în vedere că instanța de apel, în mod corect a apreciat că prin apelul formulat, reclamantele au reluat pretențiile deduse judecății, astfel cum au fost formulate în primă instanță, așa încât în raport cu dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., precum și limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, Curtea de Apel București a analiza și a soluționat cererea de apel din această perspectivă.

Cu referire la susținerea recurentelor, potrivit cărora, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 204 C. proc. civ., neobservând depunerea la data de 16 mai 2019 a unei cereri precizatoare referitoare la capetele de cerere 3 și 4, formulându-se pretenții în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare capăt, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, instanța de apel a reținut că precizările formulate de recurente au fost efectuate exclusiv la solicitarea expresă a instanței de judecată, acestea neavând caracterul unei cereri de modificare a acțiunii introductive, în sensul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ. și a vizat câtimea și nu cauza juridică a acțiunii, în condițiile în care momentul procesual în care acestea au fost formulate la data de 16 mai 2019 nu era primul termen de judecată, împrejurarea față de care nu se mai permitea modificarea cererii de chemare în judecată.

Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile evocate, se constată că recurentele nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, recurenta arată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2019 C. civ., potrivit cărora, "orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandatarului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului".

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat "obligarea pârâtei să predea toate actele Societății către reclamanta B. având în vedere că în prezent pârâta nu mai ocupă funcția de administrator, în baza art. 2.037 din C. civ. corelat cu dispozițiile art. 2.019 alin. (1) din C. civ. și ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, sub sancțiunea aplicării de: (i) daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere (începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care pârâta este obligată să predea actele) în baza art. 1.516 și a art. 1.528 din C. civ. și (ii) a amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ..".

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că s-a depus corespondența electronică dintre părți, pârâta arătându-și disponibilitatea de a preda actele societății către persoana desemnată de către asociatul unic, iar prin răspunsul la întâmpinare a fost recunoscut faptul că pârâta și-a manifestat acordul de a preda toate actele societății, unele dintre acestea lipsind, dar că nu au fost indicate în concret acele documente care, în opinia reclamanților, nu au fost predate, context, în care în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe pe acest aspect, de respingere a acestui capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentele susțin că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 67 alin. (2), alin. (2)

1

, alin. (2)

2

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Aceste dispoziții prevăd că "dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza situațiilor financiare interimare și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel".

Această critică nu poate fi primită având în vedere că pârâta a avut doar calitate de administrator al societății reclamante, nu și de asociat, astfel că în mod corect prima instanță a considerat, în raport cu dispozițiile legale invocate, că intimata-pârâtă C. nu are calitate procesuală pasivă în ce privește cererea formulată la capătul 5, întrucât în calitate de administrator, aceasta nu putea lua măsuri, în mod direct, în ce privește atribuirea dividendelor, această chestiune căzând în sarcina asociaților, acționarilor.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentele-reclamante să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentelor nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate.

Referitor la cererea intimatei-pârâtei C. privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-pârâtă C. a solicitat obligarea recurentelor la plata sumei de 4.760 RON, cu titlu de onorariu avocațial, dovedită prin înscrisurile aflate la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele să plătească intimatei-pârâtei C. suma de 4.760 RON, constând în onorariu avocațial.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 1368 din 10 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care le va obliga să plătească suma de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâtei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 1368 din 10 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C..

Obligă recurenții să plătească suma de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.