ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2023

HOTĂRÂRE

07.09.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 07 septembrie 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 05.07.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Judecătoriei Pitești, contestatoarea A. a solicitat instanței să dispună suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare.

În motivarea cererii, aceasta arată că a devenit proprietar asupra unor construcții, prin adjudecare la licitație publică, conform procesului-verbal de licitație nr. x/08.07.1992. Numiții B., C. și D. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.268 mp situat în comuna Bradu, sat Bradu, jud. Argeș, pe care se aflau construcțiile vândute către contestatoare, prin moștenire, care la rândul său a dobândit dreptul de proprietate prin reconstituire, potrivit Legii nr. 18/1991. Ulterior, terenul a fost dezmembrat și vândut către E., F., iar suprafața de 771 mp, pe care sunt situate construcțiile proprietatea acesteia, a fost înstrăinată către G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.05.2022.

Mai arată contestatoarea că, prin sentința civilă nr. 3134/2021 pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 105/2023 a Curții de Apel Pitești, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată și la o despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului către numiții B., C. și D..

A susținut că toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional sunt lovite de nulitate deoarece acestea sunt efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale privind dovada calității de creditor și modul de calcul al creanței, obligatoriu conform dispozițiilor art. 666 alin. (3) C. proc. civ.

A arătat că există un pericol pentru debitor prin executare, pericolul privind producerea unui prejudiciu nefiind doar anticipat, ci este pe cale să devină real. A precizat că s-a pornit executarea silită pentru o sumă foarte mare, că nu există nicio dovadă privind calitatea de creditor a numitul G. și există riscul pentru aceasta de a nu-și mai recupera sumele executate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4278/2023 din 07 iulie 2023, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare, a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3), coroborate cu art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, precum și că cererea de suspendare provizorie se soluționează de instanța competentă să soluționeze contestația la executare.

Astfel, a constatat că instanța de executare competentă a soluționa cererea de suspendare provizorie a executării silite este Judecătoria Sectorului 1 București, în baza principiului unicității instanței de executare, întrucât aceasta este instanța care a încuviințat executarea silită, prin încheierea din data de 09.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3134/2021 pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 909/2022 pronunțată la data de 15.03.2022 de Tribunalul Argeș, și decizia civilă nr. 105/2023 pronunțată la data de 08.03.2023 de Curtea de Apel Pitești.

A arătat că această soluție se impune și în raport de cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2021, par. 70 și 71, potrivit cărora: "În raport cu cele de mai sus se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care — exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu — toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare".

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 7010/2023 din 24 iulie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei, în temeiul art. 134 C. proc. civ., și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a acelorași dispoziții legale reținute și de către Judecătoria Iași, și anume art. 651 alin. (1) și art. 719 alin. (1) C. proc. civ., însă a reținut că debitoarea contestatoare are domiciliul în Canada, Ottawa, împrejurare față de care devine incidentă teza a II-a din dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, în speță al intimatul G., care este în mun. Pitești, jud. Argeș, ceea ce ar atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

A mai apreciat că, deși Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat o încheiere de încuviințare a executării silite, această împrejurare nu atrage automat competența sa de soluționare și a contestației la executare, întrucât o interpretare contrară ar lăsa fără aplicabilitate și fără sens dispozițiile art. 719 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanța a apreciat că, în cauză, nu este aplicabilă nici Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii, întrucât aceasta are în vedere situația pluralității de debitori, ceea ce nu este cazul în speță.

Totodată, amintește instanța și faptul că, prin Decizia nr. 6/15.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța supremă a statuat, în paragraful 77, următoarele: "Conceptul de competență teritorială exclusivă corespunde voinței legiuitorului de a conferi, în considerarea unui criteriu de exclusivitate, competența soluționării unui tip de litigii unei sau unor anumite instanțe, cu excluderea tuturor celorlalte, voință ce se deduce din natura cauzelor, după cum este vorba despre pricini privitoare la persoane (aspect ce rezultă în urma interpretării per a contrario a prevederilor art. 126 din C. proc. civ.) ori la anumite bunuri sau drepturi de care părțile nu pot să dispună, în cazul acestei din urmă categorii voința legiuitorului rezultând din modul de redactare a textelor legale, de o manieră imperativă și neechivocă [prin utilizarea unor formule de tipul "cererile (…) se introduc numai la instanța (…)" ori "(…) sunt de competența exclusivă a (…)"]."

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, instanța de judecată a fost învestită a se pronunța asupra unei cereri având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2023 înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești.

Contestația la executare se introduce la instanța de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 719 alin. (1) din același cod, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.

De asemenea, în conformitate cu art. 719 alin. (7) C. proc. civ., dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin Decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat în sensul că instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite este obligată să își verifice competența cu privire la cererea cu care a fost sesizată, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., analizându-și competența în funcție de art. 714 din același cod.

Totodată, prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit, în considerarea principiului unicității instanței de executare, că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată drept instanță de executare de către legiuitor.

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menționată, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

Totodată, statuările instanței supreme din Decizia nr. 6/2023 dată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că prin reglementarea competenței teritoriale exclusive legiuitorul a urmărit atribuirea spre soluționare a unor anumite categorii de litigii sau instanțe, cu excluderea tuturor celorlalte, nu contrazic cele reținute prin Decizia nr. 20/2021, întrucât aceasta are în vedere situația în care nu există încă o pronunțare pe cererea de încuviințare a executării silite, nefiind, deci, stabilită la acel moment instanța de executare ce va rămâne competentă să soluționeze, ulterior, toate cererile aferente procedurii de executare silită.

Așadar, din momentul încuviințării executării silite, este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare, în raport cu toate criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, încuviințarea executării silite a fost dispusă prin încheierea din 09.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, de Judecătoria Sectorului 1 București.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, instanța care a încuviințat executarea are calitatea de instanță de executare, astfel că, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă printr-o încheiere pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de suspendare provizorie urmează a se stabili în favoarea aceleiași judecătorii care a încuviințat cererea de executare silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.