ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 iunie 2023
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin încheierea din 12 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost suspendată judecarea apelului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 556 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C. și D..
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții B., C. și D., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 11 noiembrie 2022, sub nr. x/2021/a1.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de apel.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel nu a arătat care dintre înscrisurile de la dosar, depuse de apelantă, au fost avute în vedere la adoptarea soluției de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. y aflat pe rolul Tribunalului Malmo Suedia.
Maniera succintă de motivare a încheierii atacate de către instanța de apel, în care se exprimă considerentele asupra incidentului procedural, face, în opinia recurenților, ca încheierea recurată să fie criticabilă din perspectiva legalității, având în vedere și jurisprudența Curții Europene în ceea ce privește obligația instanțelor de judecată de a-și motiva hotărârile, potrivit art. 425 C. proc. civ.
De asemenea, în cadrul aceluiași motiv de casare, recurenții au susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, raportat la art. 29 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 și la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Comparând obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar cu cel al dosarului aflat pe rolul Tribunalului Malmo, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1215/2012, care impun suspendarea dosarulului ulterior în ipoteza în care sunt introduse cereri având același obiect și aceeași cauză pe rolul unor instanțe din state diferite, până la stabilirea competenței primei instanțe sesizate.
Nefiind un caz de litispendență în sensul art. 30 alin. (1) din regulamentul menționat, deoarece nu este vorba despre acțiuni conexe, prezenta pricină poate fi judecată, în opinia recurenților, independent de soluția dată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Malmo.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că încheierea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, raportat la art. 1562-1563 C. civ., din materia condițiilor privind acțiunea revocatorie și creanța pe care ea se întemeiază, respectiv că la momentul introducerii acțiunii revocatorii nu exista o creanță certă, lichidă și exigibilă, anterioară actului atacat.
În data de 2 mai 2023, recurenții au depus, la dosar, hotărârea judecătorească din 21 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Malmo în dosarul nr. x, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 11 aprilie 2023.
În data de 8 iunie 2023, intimata-reclamantă a depus note de ședință, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca rămas fără obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește solicitarea de respingere a recursului, ca rămas fără obiect, intimata a arătat că nu mai subzistă motivul pentru care a fost solicitată suspendarea cauzei, având în vedere că în 21 martie 2023, Tribunalul Malmo a pronunțat o hotărâre în dosarul nr. y, care a devenit definitivă și irevocabilă în 11 aprilie 2023, prin care s-a luat act de tranzacția dintre părți.
A mai arătat că recurenții aveau posibilitatea să solicite repunerea pe rol a cauzei, însă au insistat în soluționarea recursului, deși acesta a rămas fără obiect.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul prin prisma excepției lipsei de interes, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, se constată următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar (orice cerere) poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.
Având în vedere aceste considerente teoretice în prezenta cauză, în situația luării măsurii suspendării judecății, potrivit art. 414 C. proc. civ., recursul se poate declara pe tot timpul cât durează suspendarea cursului judecății cauzei, interesul recurenților fiind, evident, acela de a obține reluarea și continuarea judecății.
Prin promovarea recursului dedus judecății se urmărește desființarea măsurii suspendării, apreciată de recurenți ca fiind nelegal dispusă, cu consecința continuării demersului judiciar oprit în mod temporar.
În cauza de față, Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. y aflat pe rolul Tribunalului din Malmo, Suedia, astfel încât interesul recurenților în susținerea recursului va fi analizat prin raportare la stadiul soluționării acestei cauze.
Înalta Curte reține că recurenții au justificat un interes legitim, născut și actual la data formulării cererii de recurs (2 noiembrie 2022), având în vedere că motivul suspendării cauzei subzista la acel moment, dosarul nr. y aflat pe rolul Tribunalului din Malmo, nefiind soluționat la acea dată, astfel încât cererea de reluare a judecății formulată de părți nu ar fi fost primită.
Ulterior, pe parcursul soluționării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare, dosarul nr. y fost soluționat prin sentința din 21 martie 2023, pronunțată de Tribunalul de primă instanță din Malmo, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 11 aprilie 2023, depusă la prezentul dosar chiar de către recurenți în data de 27 aprilie 2023 .
În acest context, se reține că motivul suspendării prezentei cauze nu se mai regăsește, astfel că interesul recurenților în susținerea recursului, prin care se critică măsura temporizării judecății prin raportare la acest motiv, nu mai este actual, cauza putând fi repusă pe rol la cererea părților, în condițiile art. 415 C. proc. civ.
Existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia, în acest sens fiind și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cu care căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes.
Față de împrejurarea survenită pe parcursul soluționării prezentului recurs în legătură cu dosarul până la a cărui soluționare a fost suspendată cauza aflată pe rolul Curții de Apel Craiova, aspect dovedit cu înscrisurile depuse la dosar chiar de către recurenți, verificând condiția relativă la interesul exercitării prezentului recurs, Înalta Curte constată că acesta nu mai subzistă, condiția caracterului actual al interesului recurenților în declararea recursului nemaifiind îndeplinită.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâții B., D. și C. împotriva încheierii din 12 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.