Decizia nr. 1137/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 851/2020 a Tribunalului București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 21 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională de Investiții S.A. și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând instanței, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumelor de 149.877,81 RON, reprezentând utilități gaze naturale în perioada 01.10.2018-28.02.2019, aferente imobilului - Bazin de înot polo - Arad, str. x; 274.391,49 RON, reprezentând utilități - apă potabilă și canalizare în perioada 10.10.2018-09.02.2019, aferente imobilului - Bazin de înot polo - Arad, str. x; 124.593,94 RON, reprezentând utilități energie electrică în perioada 01.10.2018-28.02.2019, aferente imobilului - Bazin de înot polo - Arad, str. x, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1469 și art. 1766 și urm. din C. civ.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 851 din 31 iulie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Arad, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Investiții S.A., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1720A din 2 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Arad, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 851 din 31 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul Arad, prin primar, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, schimbarea în tot a hotărârii atacate și implicit a hotărârii primei instanțe, în raport cu situația de fapt reținută și cu aplicarea normelor de drept material incidente în cauză. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că, în raport cu art. 7 din convenția părților, sunt contradictorii considerentele instanței de apel, prin care pe de-o parte reține că prin nicio clauză din cuprinsul convenției nu se instituie obligația intimatei-pârâte de plată a utilităților, iar pe de altă parte, admite că până la momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, obligația de plată a utilităților revenea intimatei-pârâte, și după momentul încheierii procesului-verbal, obligația de plată revine reclamantului. Convenția nr. 53126/2011 stabilește în mod clar întinderea obligațiilor pe care și le-a însușit pârâta Compania Națională de Investiții S.A., respectiv toate obligațiile ce decurg din convenție. Interpretarea diferită a obligației de plată a utilităților de către instanța de apel este în contradicție evidentă cu convenția părților ce stă la baza relației contractuale cu pârâta. De asemenea, instanțele au nesocotit că părțile au stabilit cota parte de contribuție aferentă fiecărei părți contractante (Municipiul Arad, cota de 30% aferentă obiectivului de investiții bazin de înot polo, inclusiv contravaloarea cotelor, taxelor și impozitelor datorate și plătite pe teritoriul României, iar Compania Națională de Investiții S.A., 70% din costurile investiției, potrivit art. 1 din convenția nr. 53126/2011). A mai solicitat recurentul să se constate că, în condițiile în care instanța va aprecia că în sarcina Companiei Naționale de Investiții S.A. nu cade întreaga sumă de plată, aceasta este responsabilă, în baza convenției încheiate între părți, să suporte contravaloarea cotei de 70 % din utilitățile avansate până la momentul predării efective a obiectivului de investiție "Bazin de înot polo - Arad, str. x jud. Arad. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că au fost aplicate greșit normele de drept material cuprinse în art. 1766 C. civ., în sprijinul acestei interpretări fiind și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Ordinul nr. 235 din 20 decembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali.

Apărările formulate în cauză În 22 decembrie 2022, intimata-pârâtă Compania Națională de Investiții S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: Conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazurile în care criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din cod. Recursul este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată doar în termenul și condițiile prevăzute de lege pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Deși recurentul este obligat să încadreze criticile aduse hotărârii recurate în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, există și posibilitatea ca instanța din oficiu analizând criticile astfel formulate să le reîncadreze în raport cu aspectele concret criticate de către recurent față de hotărârea atacată. Din analiza criticilor prezentate în memoriul de recurs, se constată că recurentul a invocat mai multe cazuri de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă doar parte din criticile invocate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., mai exact cele cu referire la considerentele contradictorii ale hotărârii atacate în ceea ce privește plata utilităților. În ceea privește criticile referitoare la aplicarea legii materiale, se observă că acestea sunt contrare scopului urmărit prin calea de atac a recursului, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat formal de către recurent. Însă, dat fiind caracterul unitar al recursului, sancțiunea nulității nu poate fi pronunțată în măsura în care se constată că o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate invocate. Prin urmare, întrucât recurentul s-a raportat la un caz de nelegalitate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care l-a dezvoltat, respectând astfel exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă. Procedând în continuare la analiza fondului recursului dedus judecății, se observă că în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la plata utilităților, respectiv pe de-o parte, instanța de apel a reținut că prin nicio clauză stipulată în cuprinsul convenției de cofinanțare nu se instituie obligația intimatei-pârâte de plată a utilităților, iar pe de altă parte, a reținut că până la momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, obligația de plată a utilităților revenea intimatei-pârâte, iar după momentul încheierii procesului-verbal, obligația de plată revine reclamantului. Critica este nefondată, în cauză neputându-se reține o motivare contradictorie a instanței de apel de natură a nu susține soluția de respingere a căii de atac, hotărârea atacată fiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă norma citată, atunci când privește doar argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, exempli gratia, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Analizând decizia recurată, se observă că instanța de apel, ținând cont de limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, a expus pe larg situația de fapt a litigiului și a examinat actele juridice încheiate între părți, concluzionând că prin nicio clauză stipulată în cuprinsul acestor acte, respectiv convenția de cofinanțare nr. x din 02.08.2011 și actul adițional nr. x/06.03.2018 la convenția de cofinanțare, nu se instituie obligația intimatei-pârâte de plată a utilităților constând în apă și canal, gaze naturale și energie electrică. În continuare, ca un argument suplimentar în întărirea acestei concluzii, instanța de apel a subliniat că în perioada ulterioară încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, convențiile cu executantul lucrării și-au încetat valabilitatea, obligația de plată a utilităților revenind reclamantului, ca parte contractuală care și-a asumat această obligație prin contractele de furnizare a utilităților încheiate cu Compania de Apă Arad S.A. și cu S.C. A. S.A.. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a reținut că până la momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018 obligația de plată a utilităților ar fi revenit intimatei-pârâte. Din examinarea actelor dosarului, întocmai cum au reținut și instanțele de fond, S.C. B. S.R.L., executantul lucrării, a solicitat reclamantului aprobarea utilizării branșamentelor realizate, respectiv apă și canalizare, gaz și energie electrică pentru efectuarea probelor de verificare, iar până la momentul recepționării lucrării (01.10.2018), utilitățile au fost plătite de această societate, în baza convențiilor nr. 75219/09.11.2017 și nr. 78600/25.11.2017 încheiate cu reclamantul. Astfel, corect au apreciat instanțele de fond că în perioada ulterioară încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, obligația de plată a utilităților revine reclamantului, ca urmare a încetării valabilității a convențiilor cu executantul lucrării. Prin urmare, considerentele instanței de apel nu sunt contradictorii, ci complementare în susținerea soluției de respingere a apelului, motivarea deciziei recurate fiind una clară, structurată și coerentă, în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că susținerile recurentului nu sunt în acord cu raționamentul expus de instanța de apel nu poate echivala însă cu o motivare contradictorie, fiind posibil controlul hotărârii în calea de atac a recursului datorită considerentelor specifice, expuse în acord cu exigentele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Printr-o altă critică, recurentul a susținut că instanțele au nesocotit aspectul că, prin convenția nr. 53126/08.08.2011, părțile au stabilit cota de contribuție aferentă fiecărei părți, respectiv 30% pentru reclamant, ipoteză în care, dacă se va considera că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei totale, aceasta este responsabilă cu contravaloarea cotei de 70 % din utilitățile avansate până la momentul predării efective. Această critică este nefondată, întrucât prin decizia recurată, instanța de apel a analizat actele juridice dintre părți și a arătat că faptul că suma alocată de reclamant reprezenta 30% din valoarea lucrărilor de bază aferente obiectivului de investiție nu înseamnă că, în raport cu obligațiile asumate prin contract de pârâtă, aceasta ar avea vreo obligație de plată a utilităților contractate de reclamant. Așadar, contrar susținerilor recurentului, nu se poate reține că instanța de apel a nesocotit cele stabilite de părți prin convenție sau că hotărârea cuprinde motive contradictorii, sens în care nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1766 C. civ., al cărui text legal l-a redat, arătând că în spijinul acestei interpretări vin dispozițiile art. 16 alin. (1) din Ordinul nr. 235 din 20 decembrie 2019 privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali. Deși recurentul a invocat nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1766 C. civ., acest text legal a fost invocat formal, întrucât nu au fost decelate veritabile critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul juridic al curții de apel relativ la aceste norme legale, ci recurentul s-a limitat la a expune conținutul textului fără alte argumente în susținerea motivului de casare invocat. Astfel, circumscris acestui motiv de casare invocat, recurentul nu a opus nicio critică de nelegalitate cu privire la modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material de către instanța de apel, nesocotind specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici concrete, care trebuie dezvoltate într-o manieră care să permită instanței de recurs să le analizeze. Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate în asnsamblul lor criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmază a respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.