ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului București, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "C." S.A. și Secretariatul General al Guvernului României, au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 87.516 euro (echivalentul sumei de 418.230 RON la cursul BNR din 03.01.2020), reprezentând contravaloarea despăgubirilor cauzate până în prezent reclamanților, în urma exercitării de către pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "C."’ S.A. a drepturilor de uz și de servitute prin exploatarea capacităților energetice, respectiv două pachete de linii electrice aeriene (LEA) ce traversează aerian terenul proprietatea reclamanților situat în București, str. x, nr. CF x, constând în lipsa de folosință a suprafeței de 2.431 mp de teren, afectată de LEA, calculată pe ultimii trei ani anteriori datei introducerii prezentei cereri de chemare în Judecată, 01.01.2017 – 31.12.2019.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1406 din 1 octombrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "C." S.A, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, precum și cererea formulată de reclamanții A. și B..

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 756A din 12 mai 2022, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1406 din 1 octombrie 2021 de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "C." S.A. și Secretariatul General al Guvernului României.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 756A din 12 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au arătat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au soluționat cauza cu încălcarea și/sau aplicarea greșită, trunchiată și tendențioasă a mai multor reglementări interne și europene. Astfel, în mod greșit concluzionează ambele instanțe că "reclamanții nu pot pretinde o încălcare a dreptului său de proprietate, prin această limitare, deoarece aceste limitări existau anterior dobândirii dreptului lor de proprietate", instituite prin "Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 în concordanță cu art. 44, alin. (7) din Constituția României, respectiv: "Dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului." De asemenea, în mod eronat se reține că "în privința despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 2431 mp solicitată de reclamanți, urmare a prejudiciilor cauzate prin simpla existență a drepturilor de uz și servitute" legislația în vigoare nu permite acordarea acestora. Or, în speță, acțiunea se întemeiază pe dreptul reclamanților de a se bucura nestingherit de exercitarea dreptului de proprietate și a tuturor atributelor acestuia asupra terenului în cauză, drept consacrat și garantat atât de art. 1 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului, cât și de Constituția României și C. civ. și pe dreptul de a se bucura de justa despăgubire, în condițiile în care solul și/sau subsolul proprietății reclamanților sunt exploatate de o autoritate publică. Obligația Statului Român reprezentat prin CNTEE "C." S.A. de a acorda despăgubiri reclamanților derivă din caracterele dreptului de proprietate. În condițiile art. 555 din noul C. civ. (art. 480 din C. civ. din 1864), reclamanții apreciază că au dreptul de a poseda, folosi și dispune juridic de bunul lor. Orice atingere adusă acestui drept trebuie să aducă în patrimoniul proprietarului o valoare economică proporțională cu atingerea suferită. Art. 44 alin. (5) din Constituție stabilește cu valoare de principiu acest drept, în ipoteza în care daunele sunt determinate de lucrările de interes general, obligația de dezdăunare aparținând autorității publice. În acest mod se interpretează și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, care dau dreptul statului de a limita exercițiul dreptului de proprietate privată atunci când limitarea este justificată de un interes general, dar cu condiția acordării unei indemnizații pentru prejudiciul adus proprietarului, în scopul menținerii unui just echilibru între interesul general și cel paricular (cauza Sporrong et Lonnrotii c. Suediei, cauza James c. Marii Britanii). În speță este aplicabilă nu numai legislația specifică în domeniul "petrolului și gazelor", ci și legislația generală și, în primul rând, Constituția României, care la art. 44 alin. (5) prevede că pentru lucrări de interes general autoritatea publică este obligată să despăgubească proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor precum și pentru alte daune." În mod greșit au considerat instanțele de apel și de fond că drepturile de uz și de servitute sunt gratuite. Articolul 16 din lege face distincție între domeniul public și privat pe care se exercită aceste drepturi legale, prevăzând exercitarea cu titlu gratuit a dreptului de uz si a servituțiilor numai în privința proprietății statului și a unităților administrativ-teritoriale afectate de capacități energetice. Ca atare, o asemenea gratuitate este reglementată de legiuitor numai atunci când este afectat un imobil proprietatea statului si a unităților administrativ-teritoriale. Dacă Legea nr. 123/2012 și decizia nr. 27/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recunosc dreptul titularilor dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor în exercitarea drepturilor de uz și de servitute, indiferent de momentul realizării capacității energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007), cu atât mai mult Constituția României, legislația în vigoare, cât și deciziile Curții Constituționale recunosc titularilor dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice dreptul de a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință (practic permanentă, perpetuă) a terenurilor proprietate privată străbătute de linii de înaltă tensiune. Cu alte cuvinte, în concepția instanțelor de apel și de fond, proprietarii particulari pot fi despăgubiți pentru lipsa de folosință temporară a terenului lor, determinată de lucrările temporare realizate asupra capacităților energetice de către titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor ce afectează și terenurile aferente acestor capacități, însă nu pot fi despăgubiți pentru lipsa de folosință permanentă a terenurilor lor cauzată de existența însăși a capacităților energetice în preajma terenurilor proprietate particulară. Apreciază că o asemenea interpretare este contrară Constituției, legii și normelor europene referitoare la dreptul de proprietate. Mai mult, prin Decizia nr. 3 24/2010, Curtea Constituțională, respingând o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 13/2007, conchide și stabilește în mod clar că "pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. potrivit dreptului comun." Există mai multe decizii ale Curții Constituționale, pronunțate de-a lungul timpului, care recunosc dreptul titularilor dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pentru lipsă de folosință pe calea dreptului comun. Trebuie făcută o distincție clară între indemnizații pentru lipsă de folosință care potrivit Deciziei nr. 27/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot fi acordate titularilor dreptului de proprietate privată, în măsura în care capacitățile energetice ce afectează terenurile proprietate privată au fost realizate înaintea intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007, și despăgubiri pentru lipsă de folosință pe care proprietarii particulari le pot pretinde, indiferent de momentul realizării capacității energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007). De asemenea, sfera de aplicare a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 123/2012 (art. 16 din Legea nr. 13/2007) și implicit a Deciziei nr. 27/2019 cuprinde numai dreptul de uz și servitute, adică dreptul la exercitarea lucrărilor, reparațiilor, reviziilor și accesului la instalațiile electrice și reglementează normele de acordare ale indemnizațiilor de folosință și ale despăgubirilor în situațiile menționate. Or, obiectul cauzei îl reprezintă lipsa de folosință a terenului proprietatea reclamanților afectat de utilizarea, exploatarea și folosința permanentă a capacităților energetice, proprietatea acestora fiind afectată de existența însăși a acestor LEA ce traversează aerian terenul în litigiu. Practica CEDO recunoaște, cel puțin în mod implicit, dreptul proprietarilor particulari de a solicita în instanță, pe calea dreptului comun, acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor afectate de capacități energetice, recurentele-reclamante redând pasaje din mai multe cauze CEDO. Subliniază și relevanța textelor de lege aplicabile care se refera la expropriere - art. 17 din Legea nr. 123/2012, ce dispune că: (l)Terenul necesar înființării și funcționării capacității energetice este fie proprietate privată a unui terț sau a titularului autorizației, fie proprietate publică. (2) Dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să inițieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea acestuia, pe durata existenței capacității energetice. Totodată, în cauză sunt aplicabile normele legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Astfel, potrivit art. 1357 din noul C. civ. și art. 998 din C. civ. de la 1864, acestea având o redactare similară, răspunderea civilă delictuală presupune existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate. Fapta ilicită rezultă din raportul de expertiză topografică care a constatat că suprafața de 5.940 mp din terenul proprietatea noastră este afectată de către capacitățile energetice constând în două pachete de linii electrice aeriene (LEA) ce traversează aerian terenul în cauză. Vinovăția este particulară în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală pentru îngrădirea dreptului de proprietate, în concepția legii civile limitele aduse dreptului de proprietate atrăgând obligația de dezdăunare pentru persoana căreia îi profită această împrejurare. Vinovăția rezultă din exploatarea liniilor electrice de către pârâta CNTEE "C." S.A.. Prejudiciul este reprezentat prin lipsa de folosință a terenului pe suprafața vizată. Legătura de cauzalitate reiese cu evidență avându-se în vedere că fapta de a exploata LEA atrage imposibilitatea de utilizare a terenului de către reclamanți. În finalul cererii de recurs, recurenții-reclamanți au prezentat aspecte ce țin de fondul litigiului.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-pârât Ministerul Economiei a depus întâmpinare, comunicată, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în fața instanțelor de fond, solicitând respingerea recursului ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "C." a formulat întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru netimbrare și pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimata-pârâtă Compania Națională de Transport a transmis răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Economiei, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, precizând că pe fond susține apărările formulate de această parte.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (7 ianuarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice C. prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute. În ceea ce privește cererea de recurs, Înalta Curte constată că se reiterează aceleași critici dezvoltate în cuprinsul cererii de apel, iar susținerile recurenților-reclamanți A. și B. nu reprezintă o motivare a căii de atac conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., ce trebuie interpretate în sensul formulării în cuprinsul motivelor de recurs a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei critici de nelegalitate de natură să învestească instanța de recurs, reprezentând în fapt un înscris de tip copy-paste al cererii de apel. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care "motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.." În cuprinsul cererii de recurs, recurenții-reclamanți au arătat, în mod generic, că "instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea și/sau aplicarea greșită a mai multor reglementări interne și europene", apreciind ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a preciza în concret care norme au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanță. În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, aceste susțineri sunt pur formale, în condițiile în care părțile nu au adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate. Recurenții au înțeles să redea pasaje întregi din cuprinsul hotărârii recurate și să citeze texte de lege și decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără a evidenția o legătură directă între conținutul acestora și cauza dedusă judecății în etapa procesuală a recursului, fără a combate, prin invocarea unui motiv de nelegalitate, raționamentul instanței de apel, care, de altfel, a argumentat în cuprinsul hotărârii recurate faptul că situația de fapt a terenului aflat în proprietatea reclamanților, afectat de dreptul de uz și servitute legală în favoarea pârâților, nu poate fi asimilată unei exproprieri de fapt care să atragă problema conformității cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, astfel că, în atare circumstanțe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularilor căii de atac promovate. Cum susținerile recurenților-reclamanți nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.