ÎCCJ, Decizia nr. 50/2023

Ședința publică din data de 20 martie 2023

Asupra recursului de față;

Prin Decizia nr. 4178 din 22 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimat recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 4310 din 24 octombrie 2018 și împotriva încheierii de ședință din 10 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs A., fără a-și încadra criticile în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și susținând, în esență, că în mod greșit s-a constatat perimarea recursului, întrucât judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Ploiești, la care este atașat dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dosar format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de recurent, trimisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 413 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea tuturor înscrisurilor folosite de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în dosarul nr. x/2016.

Recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în temeiul ar. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu următoarele întrebări preliminare:

"(1) Este posibil ca, într-un stat membru al Uniunii Europene, instanțele să judece fără administrarea probelor necesare și utile aflării adevărului? (2) Este posibil ca, într-un stat membru al Uniunii Europene, judecătorii să fie selectați pe sistemul vechii structuri comuniste și promovați în magistratură pentru aplicarea protocoalelor secrete Justiție-SRI; (3) Este posibil ca, într-un stat membru al Uniunii Europene, instanțele, prin discriminare, să nu analizeze o cerere referitoare la modalitatea de recuperare a demnității, onoarei și prejudiciului moral?"

Subsecvent, recurentul solicită suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea CJUE cu privire la întrebările preliminare formulate.

3.1. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății recursului aflat pe rolul Completului de 5 judecători, se reține că, în cauză, instanța este învestită, în temeiul art. 421 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., cu verificarea legalității și temeiniciei hotărârii prin care s-a constatat perimarea, analiză care se efectuează în raport cu actele dosarului nr. x/2016 și care nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru a fi incident cazul de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În consecință, va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul A..

3.2. Referitor la cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în temeiul ar. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, se reține inadmisibilitatea acestei cereri, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

"Art. 267. - Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen."

În legislația națională, conform art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană:

"Art. 2. - (1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză."

Raportat la condiția de admisibilitate a cererii de sesizare a CJUE prevăzute de dispozițiile citate, în sensul că întrebare preliminară ce formează obiectul sesizării trebuie să fie necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză, se reține că întrebările propuse de recurent nu au legătură cu obiectul învestirii instanței, care se limitează la verificarea legalității și temeiniciei hotărârii prin care s-a constatat perimată o cerere de recurs în raport cu dispozițiile procedurale din dreptul intern.

În consecință, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 340/2009, va fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

3.3. Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 421 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat perimată o cerere de recurs.

Criticile din recurs se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În dosarul nr. x/2016, prin Încheierea ședinței publice din 28 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând lipsa nejustificată a părților legal citate și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora:

"Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Contrar susținerilor din recurs, se constată că judecata cauzei în dosarul nr. x/2016 a fost suspendată pentru motivul arătat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar nu până la soluționarea dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Ploiești, la care este atașat dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ipoteză care se circumscrie cazului de suspendare facultativă a judecății reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora "Instanța poate suspenda judecata 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

În raport cu actele dosarului nr. x/2016, prin decizia atacată cu recurs, în mod corect instanța a reținut că judecata cauzei a fost suspendată la 28 octombrie 2021, încheierea de la termenul respectiv fiind ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la data menționată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., text procedural conform căruia "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni".

Termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. s-a împlinit la 28 aprilie 2022.

Potrivit art. 417 din C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

În acord cu cele reținute în hotărârea atacată, se constată că, după comunicarea încheierii de suspendare, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 415 pct. 2 din C. proc. civ. și nu a fost îndeplinit niciun act de procedură, iar în cauză nu a fost incident niciunul dintre motivele de întrerupere sau suspendare a cursului perimării prevăzute de art. 417 și art. 418 din C. proc. civ.

În concluzie, prin decizia recurată, în mod temeinic și legal s-a reținut că pricina a rămas în nelucrare din vina părților, fiind incidentă sancțiunea perimării prevăzute de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul A..

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 4178 din 22 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.