ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 decembrie 2022

Asupra contestaților, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 321/PI din 07 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 131 alin. (3)-(5) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis cererea de preluare a judecății formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus preluarea judecății de la Tribunalul Districtual Maribor - Republica Slovenia în cauza privindu-i, între alții, pe inculpații A., cetățean român ; B., cetățean român , pentru acuzația formulată împotriva acestora în dosarul nr. x vizând săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1), corespondent în art. 228 -209 alin 1 lit. d) și alin. (2) C. pen.. alin. (1) C. pen. român.

S-a stabilit în favoarea Judecătoriei Reșița competența de soluționare a cauzei.

Pentru a dispune această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin sesizarea nr. 6814/II/5/2022, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021 la data de 08.11.2022, s-a solicitat admiterea cererii de preluare a judecății pentru numiții A., B., C. și D., formulată de către Tribunalul Districtual din Maribor - Republica Slovenia, cu privire la procesul penal desfășurat împotriva numiților A., B., C. și D., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1).

În motivare s-a arătat că, prin adresa nr. x/30.08.2022, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul art. 131 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, spre competentă soluționare, cererea de cooperare judiciară internațională nr. III, x/2020 a Tribunalului Districtual din Maribor - Republica Slovenia, din data de 26.04.2022, privind pe inculpații A., B., C. și D., împreună cu înscrisurile anexate și traducerile certificate în limba română.

Din cererea formulată de autoritățile judiciare din Slovenia și înscrisurile atașate, traduse în limba română, rezultă că, la data de 21.02.2022, Parchetul Districtual din Maribor a întocmit rechizitoriul nrx Kt/7793/2021/MZ-TI/EE, privind pe inculpații A., B., C. și D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1).

La data de 22.02.2022, Parchetul Districtual din Maribor a înaintat rechizitoriul Tribunalului Districtual din Maribor, secția Penală, în a cărei competență materială și teritorială intra judecarea cauzei, solicitând instanței să dispună audierea martorilor propuși; să citească anexele aflate la dosar; să vizioneze înregistrările și fotografiile aflate la dosar; să-i găsească vinovați pe învinuiți de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor și să-i pedepsească conform art. 205 alin. (1) din C. pen.-1 sloven.

Totodată, prin același rechizitoriu, având în vedere faptul că învinuiții au domiciliul permanent în România, în baza art. 84 din Legea cu privire la asistența judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, Parchetul Districtual din Maribor a propus Tribunalului Districtual din Maribor ca acest dosar penal să fie cedat autorităților competente din România, în vederea soluționării.

Conform deciziei Tribunalului Districtual din Maribor, pronunțată la data de 08.04.2022 în dosarul nr. x/2019-131, instanța, în conformitate cu prevederile art. 84 din Legea cu privire la asistența judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, a dispus transferarea dosarului penal nr. III x/2020 al Tribunalului Districtual din Maribor, privind pe inculpații A., B., C. și D., la instanța competentă din România, în vederea judecării cauzei.

Din rechizitoriul întocmit în cauză, rezultă că învinuiții au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzut de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1).

În fapt, s-a reținut că, la data de 25.11.2020, în x, colaborând conștient la săvârșirea infracțiunii, inculpații au săvârșit două infracțiuni, prin care au sustras bunuri mobile străine, pe care și le-au însușit fără drept, pătrunzând prin efracție în spații închise, constând în aceea că, la adresa x, folosind un instrument potrivit, unul dintre ei a spart insertul încuietorii cilindrice al restaurantului TR17, proprietate a unui întreprinzător individual, pătrunzând astfel în interiorul acestuia, de unde au sustras dintr-un portofel suma de 500 euro, iar dintr-un raft de plasă mai mic aproximativ 97,00 de euro, în monede de 1 euro, precum și alte bunuri și un burghiu acționat cu baterie, în valoare totală de 1.000,00 euro. Totodată, la adresa x, unul dintre ei, cu un instrument tip levier, a deschis ușa magazinului 3 E. d.o.o., după care au intrat în interior, de unde au sustras dulapul de securitate - seiful marca x, în care erau 67 de telefoane mobile de diferite mărci și 184,06 euro în numerar, însușindu-și astfel bunuri în valoare totală de 38.000,00 euro.

Faptele sunt incriminate în C. pen. român de dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Numitul A., prin intermediul apărătorului ales F. a solicitat, în temeiul art. 133 alin. (2) lit. a), c), j) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, respingerea ca inadmisibila cererii formulată de autoritățile judiciare slovene (Tribunalul Districtual Maribor) referitor la preluarea judecații privind fapta de furt calificat de săvârșirea căreia este acuzat intimatul.

În motivare, în esență, s-a arătat că cererea formulată de autoritățile judiciare slovene referitor la preluarea judecații nu este justificată și oportună (art. 133 alin. (2) lit. a), j) Legea nr. 302/2004), simplul fapt că inculpații au domiciliul în România nefiind un impediment pentru desfășurarea judecații în fața Tribunalului Districtual Maribor, la fel cum acest aspect nu a fost un impediment pentru efectuarea urmăririi penale și dispunerea trimiterii în judecată de către Parchetul Districtual Maribor.

Tribunalul Districtual Maribor are competența de a proceda la efectuarea judecații, dispunând citarea inculpaților la adresele de domiciliu din România, cunoscute de autoritățile judiciare slovene, având de asemenea posibilitatea judecării cauzei în lipsa inculpaților, în măsura în care aceștia, deși legal citați, nu s-ar prezenta la judecată. Transferul procedurii la instanța competentă din România ar face ca judecata să se desfășoare mult mai anevoios, având în vedere faptul că toate actele procedurale în faza de urmărire penală au fost efectuate de parchetul competent din Slovenia, care a administrat în același stat probele necesare acuzării.

În situația în care judecarea cauzei ar fi preluată de autoritățile romane, eventuala sancționare în procedura de cameră preliminară a încălcării unor drepturi ale inculpatului în cursul urmăririi penale, ar crea reale inconveniente în ce privește buna desfășurare a procesului penal, făcând aproape imposibilă refacerea urmăririi penale de către organele judiciare romane, la fel ca și ulterioara cercetare judecătoreasca desfășurată cu ocazia judecații în fond, care ar presupune citarea și audierea martorilor propuși prin rechizitoriu, persoane ce au domiciliul în Slovenia, ori efectuarea unor probe științifice (expertiza criminalistică dactiloscopică, expertiza genetică judiciară) care apar a fi imposibil de administrat în contextul preluării procedurii de judecată.

Din datele comunicate de intimatul A., acesta, deși este cetățean roman cu domiciliul legal în România, nu mai are de mai mulți ani reședința obișnuită în tara, ci în Austria, în localitatea Graz. Sub acest aspect, art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu face referire la domiciliul înscris în cartea de identitate a făptuitorului, ci se referă la locul în care acesta își are reședința obișnuită.

Potrivit contractului de închiriere (G.) pus la dispoziția instanței de intimat, numitul A. își are reședința în fapt în Austria, orașul Graz, motiv de respingere a solicitării de preluare a judecații de către autoritățile romane potrivit art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât făptuitorul nu are reședința obișnuită în România.

Din cererea de transfer de proceduri în materie penală, respectiv preluarea judecății, formulată de autoritățile judiciare din Slovenia, rezultă că infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Slovenia, învinuiții sunt cetățeni români, iar părțile vătămate au fost de acord cu transferarea cauzei în România.

Conform extraselor de pe cazierul judiciar al numiților A., B., C. și D., aceștia au antecedente penale.

Totodată, se observă că, din verificările efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a rezultat că inculpații nu se află încarcerați într-un penitenciar din România.

Au fost verificate dispozițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 302/2004, modificată, completată și republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel că, nu subzistă motive de respingere a cererii formulate de autoritățile din Slovenia.

Analizând solicitarea formulată de parchet, conform art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a apreciat cererea admisibilă, efectuând examenul privind admisibilitatea cererii în conformitate cu cerințele art. 131 alin. (4) și (5) din Legea 302/2004 raportat la art. 133 alin. (2) din același act normativ.

Astfel, Curtea a verificat dacă în cauză este incident vreunul din cazurile reglementate de dispozițiile legale incidente care să conducă la respingerea cererii de preluare a procedurii penale, formulată de către autoritățile judiciare din Slovenia.

Urmare a acestei verificări, instanța a apreciat că solicitarea autorităților judiciare din Slovenia este una întemeiată, din actele și lucrările dosarului rezultând faptul că persoanele care fac obiectul cererii au fost trimise în judecată de către autoritățile judiciare din Slovenia pentru pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplicarea art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1), corespondent în art. 228 - 209 alin. (1) lit. d) și alin 2 lit. b) C. pen., astfel că există îndeplinită condiția dublei incriminări.

De asemenea, Curtea a constatat că cererea statului sloven de preluare a judecății nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă pentru aceleași fapte nici în Slovenia și nici în România, după cum rezultă din fișele de cazier judiciar a persoanelor în cauză.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, s-a constatat că aceasta nu a intervenit, întrucât termenul prevăzut de legea penală în acest sens nu a fost depășit, având în vedere că faptele de care sunt acuzate persoanele în speță se presupun că au fost comise la data de 25.11.2020, astfel că, nici sub acest aspect nu există un motiv de refuz a cererii formulate de autoritățile judiciare din Slovenia.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că numiții A., B., C. și D. sunt cetățeni români și au domiciliul stabil în România.

Sub acest aspect, curtea a constatat că datele puse la dispoziție de autoritățile străine, dar și cele conținute în referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara evidențiază că numitul A. este cetățean român, cu domiciliul în oraș Bocșa, jud. Caraș-Severin, numitul B. are domiciliul în jud. Caraș-Severin, numitul C., este, de asemenea, domiciliat în jud. Caraș-Severin, iar numitul D. este domiciliat în jud. Constanta.

Curtea a citat inculpații la adresele indicate, prilej cu care a constatat că procedura de citare a fost îndeplinită în condițiile în care dovezile de primire ale citațiilor au fost semnate fie de persoanele citate, fie de rude ale acestora. În plus, numitul A. a încheiat un mandat reprezentare cu un avocat ales, care a pus concluzii în instanță iar numitul B. a comunicat la dosar un înscris prin care solicită comunicare înscrisurilor care stau la baza cererii.

În îndeplinirea condiției ca persoanele inculpate să fie cetățeni români și să aibă reședința obișnuită în România, curtea a reținut că această cerință este îndeplinită în condițiile în care, din dovezile de citare de la dosar și verificările efectuate de Ministerul Public nu rezultă modificarea adresei de domiciliu sau existența unei alte reședințe.

Curtea a verificat susținerile apărătorului ales al numitului A. cu privire la faptul că locuiește cu chirie în Austria, localitatea Graz. Sub acest aspect apărarea a depus la dosar un contract de închiriere netradus încheiat între acest învinuit și numita H. în data de 24.04.2020.

Dincolo de faptul instanța nu poate verifica validitatea acestui contract, de faptul că la o primă verificare reiese că durata contractul apare a fi până în data de 14.03.2023, curtea a considerat că acesta nu face dovada că inculpatul locuiește efectiv la această adresă. În plus, din dosarul de urmărire penală întocmit de autoritățile din Slovenia rezultă că acest inculpat a fost identificat la frontiera dintre România și Ungaria, călătorind pe jos împreună cu H., locatorul din contractul de închiriere, ceea ce demonstrează o legătură între aceștia care aduce un dubiu în legătură aspectul verificat de instanță, întrucât apare că există o legătură între cei doi.

Pe de altă parte, ultimele date de la dosar, respectiv adresa emisă de Poliția Marbor la data de 20.03.2021, rezultă că numitul A. a intrat în România împreună cu H. în data de 19.03.2021.

În ceea ce privește critica apărării constând în faptul că administrarea procesului nu ar fi eficientă în România, curtea a verificat conținutul dosarului de urmărire penală și rechizitoriul depus. S-a observat că acesta se referă la două infracțiuni de furt prin efracție, care a fost identificat imediat la momentul săvârșirii, inculpații fiind urmăriți în trafic de autoritățile din Slovenia, care au recuperat bunurile sustrase din autovehiculul avariat și abandonat de inculpați. Probatoriul administrat se bazează, în principal, pe acte oficiale ale autorităților din Slovenia, dar și ale autorităților din statele vecine care au contribuit la identificarea inculpaților, probe științifice, denunțuri ale celor două persoane vătămate care au recuperat prejudiciul și care nu cunosc date despre autori, punând la dispoziție camerele de supraveghere în vederea identificării autorilor, extrase privind traficul convorbirilor telefonice, procese-verbale de urmărire a autovehiculului condus de făptuitori. Datele de mai sus evidențiază faptul că probațiunea nu se bazează pe probe testimoniale.

Autoritățile din Slovenia precizează că se impune preluarea judecății în Statul Român, întrucât inculpații nu pot fi judecați în lipsă, iar pentru o mai bună administrare a justiției și pentru respectarea dreptului inculpaților de a se prezenta în instanță este mai eficient să fie judecați în țara unde își au domiciliul permanent.

Curtea a considerat că aceste solicitări sunt întemeiate și că susținerile apărării în sensul că probele s-ar administra mai dificil în România sunt nejustificate, în condițiile în care materialul probator nu presupune audieri de martori, iar audierea inculpaților ca mijloc de probă, dar și componentă a respectării dreptului la apărare, este mult mai ușor de realizat în România.

Prin urmare, Curtea a menționat că nu este incidentă niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile art. 133 alin 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv cererea de preluarea judecății nu este contrară principiului non bis in idem, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit potrivit legii penale române, motivul pe care se bazează cererea este justificat, întrucât procedurile penale pot fi efectuate mai ușor în România, datorită faptului că persoanele cercetate sunt cetățeni români și au domiciliul stabil în România, acesta este cunoscut, infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată nu are caracter politic și nu este o infracțiune pur militară sau pur fiscală, urmărirea penală nu a fost determinată de considerente de rasă, naționalitate sau opinii politice, legea penală română este aplicabilă faptei în sensul că există dubla incriminare, urmărirea penală nu a fost contrară angajamentelor internaționale ale României sau principiilor fundamentale ale ordinii juridice române, iar, față de împrejurările cauzei, preluarea judecății este una oportună.

În consecință, Curtea a constatat că nu există motive de respingere a cererii formulate de autoritățile judiciare din Slovenia, iar cererea este una admisibilă, cu atât mai mult cu cât au fost atașate la dosar, în copii certificate, traduse în limba română, actele dosarului care urmează a fi judecat de către instanța competentă din România.

Din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale, conform art. 35 C. proc. pen., instanța căreia îi va fi trimisă cauza spre soluționare este Judecătoria Reșița, întrucât se constată că trei dintre inculpați au domiciliul în orașul Bocșa, județ Caraș Severin, iar pentru infracțiunea de furt competența în primă instanța aparține judecătoriei.

Drept urmare, această instanță va iniția procedura din etapa judecății cauzei în raport cu acuzațiile formulate în rechizitoriul emis de autoritățile din Slovenia și confirmat prin prezenta încheiere de admitere a cererii de preluare a judecății.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație, în termen legal, inculpații B. și A., motivele promovării căii de atac fiind susținute de apărătorii desemnați din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând încheierea atacată, în raport de actele dosarului și criticile formulate de contestatori, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din legea-cadru în această materie, respectiv Legea nr. 302/2004, transferul de proceduri în materie penală reprezintă o formă de cooperare judiciară internațională în materie penală.

Pentru realizarea transferului de proceduri, esențială este cererea statului solicitant. Prin cerere se exprimă voința statului solicitant de a renunța la propria jurisdicție și a delega cauza autorităților competente ale statului solicitat.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 302/2004, orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanțelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea de preluare a judecății se transmite de Ministerul Justiției, parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluționeze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii.

Odată învestită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, asupra admisibilității cererii. Încheierea este supusă contestației, în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Ministerul Justiției informează autoritățile statului solicitant în ceea ce privește admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale.

Dispozițiile art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevăd, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:

"(1) Cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menționată pe cerere, prescripția răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

b) făptuitorii sunt necunoscuți;

c) persoana cercetată nu are reședința obișnuită în România;

d) persoana cercetată nu este cetățean român și nu avea reședința obișnuită pe teritoriul României în momentul săvârșirii faptei;

e) infracțiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracțiune pur militară ori pur fiscală;

f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naționalitate sau opinii politice;

g) legea penală română este deja aplicabilă faptei și, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaționale ale României;

i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

j) față de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună."

Aplicând aceste considerații teoretice la speța de față, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată nu există niciun motiv pentru respingerea cererii statului solicitant de preluare a judecății, nici dintre cele obligatorii prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea 302/2004, nici dintre cele facultative, conform art. 133 alin. (2) din aceeași lege.

În acest sens, se constată că inculpații B. și A. au fost trimiși în judecată de către autoritățile judiciare ale statului solicitant prin rechizitoriul nrx Kt/7793/2021/MZ-TI/EE, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzut de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1), faptă ce are corespondent în legislația română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind astfel îndeplinită condiția dublei incriminări.

De asemenea, se constată că cererea statului solicitant de preluare a judecății nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă pentru aceleași fapte nici în Republica Slovenia și nici în România, după cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei și nici nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

În fața instanței de fond, contestatorul A. a invocat motivele facultative de respingere a cererii statului străin de preluare a procedurilor penale, prevăzute de art. 133 alin. (2) lit. a), c) și j) din Legea nr. 302/2004,

Evaluând pertinența motivelor invocate, Înalta Curte reține ca nefiind sustenabilă invocarea motivului facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care motivul pe care se bazează cererea statului solicitant este justificat prin aceea că procedura judiciară față de cei doi contestatori inculpați se poate desfășura în condiții mai bune în România, aceștia fiind cetățeni români.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, respectiv persoana cercetată nu are reședința obișnuită în România, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, întrucât contestatorii inculpați A. și B. sunt cetățeni români, aceștia figurând cu domiciliul în oraș Bocșa, str. x, jud. Caraș-Severin, respectiv oraș Bocșa, str. x, jud. Caraș-Severin, adrese la care aceștia au fost citați, prilej cu care s-a constatat că dovezile de primire ale citațiilor au fost semnate fie de persoana citată, fie de o rudă a acesteia; totodată, se constată că numitul A. a încheiat un mandat reprezentare cu un avocat ales, care a pus concluzii în fața primei instanțe, iar numitul B. a depus la dosar o solicitare de comunicare a înscrisurilor care stau la baza cererii.

În acord cu prima instanța, Înalta Curte apreciază că cei doi contestatori inculpați au reședința obișnuită în România, având în vedere că, din dovezile de citare de la dosar și verificările efectuate de Ministerul Public, nu rezultă modificarea adreselor de domiciliu ale acestora sau existența unei alte reședințe.

Sub același aspect, Înalta Curte apreciază în ceea ce îl privește pe contestatorul A. că nu este de natură a face aplicabil motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, susținerea acestuia în sensul că locuiește cu chirie în Austria, localitatea Graz, depunând în dovedire un contract de închiriere netradus, pe care contestatorul inculpat l-a încheiat cu numita H. în data de 24.04.2020; aceasta întrucât, pe de o parte, validitatea acestui contract nu poate fi verificată, iar pe de altă parte, nu se poate reține veridic că inculpatul locuiește efectiv la adresa din contract, în condițiile în care, din dosarul de urmărire penală întocmit de autoritățile din Slovenia, rezultă că cetățeanul român A. a fost identificat la frontiera dintre România și Ungaria, călătorind pe jos împreună cu H., locatorul din contractul de închiriere, fapt ce demonstrează o legătură între aceștia, existând așadar un dubiu în legătură cu veridicitatea contractului încheiat de aceștia.

În ceea ce privește motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este oportună desfășurarea procedurii penale în România, transferul procedurii penale servind intereselor unei bune administrări a justiției, întrucât contestatorii sunt cetățeni români, cu reședința în România, executarea unei eventuale condamnări în România fiind susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a acestora.

În plus, în ceea ce privește administrarea probatoriului, din conținutul dosarului de urmărire penală reiese că probațiunea nu se bazează pe probe testimoniale; în speță, judecata privește două infracțiuni de furt prin efracție, care a fost identificat imediat la momentul săvârșirii, inculpații fiind urmăriți în trafic de autoritățile din Slovenia, care au recuperat bunurile sustrase din autovehiculul avariat și abandonat de inculpați.

Așa cum a reținut și prima instanța, probatoriul administrat se bazează, în principal, pe acte oficiale ale autorităților din Slovenia, dar și ale autorităților din statele vecine care au contribuit la identificarea inculpaților, probe științifice, denunțuri ale celor două persoane vătămate care au recuperat prejudiciul și care nu cunosc date despre autori, punând la dispoziție camerele de supraveghere în vederea identificării autorilor, extrase privind traficul convorbirilor telefonice, procese-verbale de urmărire a autovehiculului condus de făptuitori.

Prin urmare, susținerile apărării în sensul existenței unei dificultăți în administrare a probelor în România sunt nejustificate.

În consecință, Înalta Curte constată că prin desfășurarea procedurilor judiciare în fața unei instanțe din România sunt create premisele ca persoanele acuzate să fie prezente la judecarea cauzei, să beneficieze de asistență juridică din partea unui apărător ales, cu care poate comunica în limba nativă, procedura judiciară urmând a se desfășura în limba română.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că cererea de transfer de procedură în materie penală satisface pe deplin exigențele impuse de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, iar criticile formulate de contestatori sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. și A. împotriva încheierii penale nr. 321/PI din 07 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. și A. împotriva încheierii penale nr. 321/PI din 07 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 decembrie 2022.