ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 428/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 428/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 31 mai 2023
Asupra cauzei penale de față;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 19 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1
1
C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecarea cauzei până la soluționarea cererii de pronunțare a unei decizii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene sesizată la data de 22.02.2023 în cauza nr. 299/64/2022 a Curții de Apel Brașov (cauza nr. C-107/23 PPU).
Pentru a dispune astfel Curtea de Apel Brașov a reținut că prin încheierea de ședință din data de 22.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul cu nr. x/2022, s-au dispus următoarele:
"I. Cu majoritate,
În baza art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări preliminare:
Articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE și articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE și cu articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF și cu articolul 2 și articolul 12 din Directiva PIF, precum și cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu referire la principiul consacrării unor sancțiuni efective și disuasive în cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorii condamnați solicită printr-o cale extraordinară de atac, desființarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, invocând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond și care ar fi prevăzut un termen de prescripție mai mic și împlinit anterior soluționării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment, de o decizie a instanței constituționale naționale care a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțate în urmă cu patru ani față de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanței constituționale - cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanței constituționale și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză?
Articolul 2 din TUE privind valorile statului de drept și respectarea drepturilor omului într-o societate caracterizată prin justiție și articolul 4 parag. 3 din TUE privind principiului cooperării loiale dintre Uniune și statele membre, cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei sub aspectul angajamentului de asigurare a caracterului eficient al sistemului judiciar român, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacrând principiul legii penale mai favorabile, trebuie interpretate, cu privire la sistemul judiciar intern în ansamblul său, în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorii condamnați solicită printr-o cale extraordinară de atac, desființarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, invocând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond și care ar fi prevăzut un termen de prescripție mai mic și împlinit anterior soluționării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment, de o decizie a instanței constituționale naționale care a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțate în urmă cu patru ani față de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanței constituționale - cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanței constituționale și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză?
În caz afirmativ și numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și de deciziile obligatorii ale instanței supreme naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară, în principal, cu articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE și articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum în situația din litigiul principal?
În baza art. 3 alin. (2) și (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, dispune suspendarea judecății cauzei.
Curtea de Apel Brașov a reținut că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1
1
C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, alin. (2) al aceluiași articol stabilind că suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a declarat recurs.
Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin sentința penală nr. 201/S/03.10.2022 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. x/2019, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. . 74 al 1 lit. a), al) 2 C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior s-a dispus condamnarea inculpatului A., administrator al MACH 3 S.R.L., necunoscut cu antecedente penale- la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare .
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - 3 acte materiale- cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a), al) 2 C. pen. anterior și art. 76 al 1 lit. d) C. pen. anterior s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare .
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare .
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II, b C. pen. anterior .
În baza art. 86
1
al 1 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86
2
alin. (1) C. pen. anterior.
Împotriva sentinței penale nr. 201/S/03.10.2022 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. x/2019, inculpatul A. a formulat apel.
Cauza a fost înregistrată pe Curții de Apel Brașov, secția Penală nr. sub nr. x/2019.
La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2023, instanța de apel a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 1
1
C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea judecarea cauzei până la soluționarea cererii de pronunțare a unei decizii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene sesizată la data de 22.02.2023 în cauza nr. 299/64/2022 a Curții de Apel Brașov (cauza nr. C-107/23 PPU), pe considerentul că cele două cauze sunt similare.
Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Brașov, secția Penală are ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorii B., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 30.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/2012
Prin încheierea din data de 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în dosar nr. x/2022, s-a dispus în baza art. 3 alin. (2) și (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, suspendarea judecății cauzei.
În dosarul nr. x/2022 s-a invocat potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen. incidența unei cauze de încetare a procesului penal care vizează infracțiuni prevăzute de C. pen. în vigoare, respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale potrivit art. 154 din C. pen., însă prin decizia penală contestată în prezenta procedură s-a reținut că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, soluția de condamnare fiind pronunțată potrivit acestor dispoziții.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009:
(1) Instanța de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.
(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie.
Conform art. 267 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența să se pronunțe, cu caracter preliminar, asupra interpretării tratatelor, respectiv cu referire la validitatea și interpretarea actelor normative emise de instituțiile, organele sau agențiile Uniunii.
Potrivit aceluiași articol, când o asemenea problemă este invocată într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale a cărei decizii nu este supusă vreunei căi de atac, aceasta este obligată să sesizeze Curtea.
În interpretarea prevederilor privind sesizarea pentru pronunțarea hotărârii preliminare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că "O instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern, trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecății sale, să-și îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile - existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență în cadrul Comunității". -Hotărârea Curții din 6 octombrie 1992-cauza C-283/81 (CILFIT).
Tot jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții.
Astfel, chiar în Cauza Da Costa, Curtea de Justiție a subliniat că "o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".
Curtea de Justiție a mai subliniat faptul că existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le presupune interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență din cadrul Comunității.
De altfel, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.
Prin urmare, instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea cauzei aflate pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.
Astfel, întrebările ce se pot adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene, de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.
Contrar susținerilor instanței de fond, Înalta Curte constată că, cauza de față (dosar nr. x/2019) nu este similară cu cauza din dosar nr. x/2022, motiv pentru care nu se impunea suspendarea cauzei.
Caracterul diferit al procedurii este determinat de faptul că, în cauza penală în care s-a admis cererea de sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene, intervenția prescripției răspunerii penale s-a invocat în calea de atac extraordinară a contestației în anulare, vizând deci reformarea unei hotărâri de condamnare definitivă.
În prezenta cauza, intervenirea prescripției răspunderii penale s-a invocat în calea ordinară de atac a apelului instanța de apel fiind obligată ca, într-un termen rezonabil să se pronunțe asupra tuturor aspectelor ce au fost invocate ca motive de nelegalitate și netemeinicie.
Pentru considerentele expuse Înalta C urte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019.
Se va deființa încheiere recurată și, rejudecând, se va înlătura dispoziția de suspendare a judecării cauzei și se va dispune continuarea judecății, în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov, secția penală.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019.
Deființează încheiere recurată și, rejudecând, înlătură dispoziția de suspendare a judecării cauzei și dispune continuarea judecății, în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov, secția penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2023.