ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2023

HOTĂRÂRE
27.04.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 03.04.2009, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Arad acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâților S.C. B. S.R.L. și S.C. C., prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 cu privire la imobilul situat în Arad, înscris în CF nr. x, încheiat între S.C. B. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. C. în calitate de cumpărător.

Prin sentința civilă nr. 497 din data de 20.06.2022, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2009, s-a admis excepția puterii de lucru judecat a sentinței penale nr. 2577/19.12.2017 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 366/A/2903.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016 și, pe cale de consecință s-a respins acțiunea civilă având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare cumpărare și repunere în situația anterioară formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții: S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.) și S.C. C.; s-a luat act de renunțarea la judecată a cererii având ca obiect nulitate absolută contract de vânzare cumpărare subsecvent formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții: S.C. C.; D. și E..

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel apelantul-reclamant A., solicitând anularea sentinței civile nr. 497/20.06.2022, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2009 și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Arad, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 709/A din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 497 din data de 20.06.2022, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.R.L. și S.C. C..

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că de vreme ce în litigiul dedus judecății se urmărește aceiași finalitate ca și în acțiunea civilă din dosarul penal, respectiv repunerea părților în situația anterioară, respectiv întoarcerea bunului vândut în patrimoniul vânzătoarei, și câtă vreme instanța penală a respins o atare cerere, deși a constatat fraudarea intereselor reclamantului (în condițiile în care bunul a fost vândut fără a se încasa prețul aferent), apreciind că se impune despăgubirea prin echivalent a reclamantului (sens in care a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata către apelantul reclamant a sumei de 800 000 EUR) și reținând că repunerea în situația anterioară nu este posibilă deoarece ar însemna ca partea civilă să se îmbogățească fără just temei prin repunerea în situația anterioară cumulat cu achitarea prejudiciului în cadrul dosarului penal, în mod judicios Tribunalul a reținut că această chestiune litigioasă tranșată pe fondul dreptului în dosarul penal nu mai poate fi ulterior contrazisă printr-o altă hotărâre în condițiile în care această putere de lucru judecat i se opune reclamantului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că instanța de apel a reținut greșit autoritatea de lucru judecat având în vedere că acțiunea civilă exercitată în cadrul dosarului penal nr. x/2016 a avut ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a unor persoane fizice, în timp ce prezentul dosar are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită, prin urmare cele două dosare au obiect diferit, deci nu este întrunită în cauză tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 Înalta Curte o va reține ca fondată pentru considerentele ce succed.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. din 1865 "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…"

Din dispozițiile citate mai sus rezultă că pentru exercițiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 15 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia, partea îndreptățită se poate adresa instanței.

În speță, decizia atacată cu recurs a fost comunicată recurentului la 10 ianuarie 2023, conform dovezii aflată la dosar, iar recursul a fost depus la 9 februarie 2023, cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. din 1865.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii recurentului din exercitarea dreptului la recurs, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și, în consecință va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 709/A din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Admite excepția tardivității.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 709/A din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. și B. S.R.L, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-07-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1633/2023
Ședința publică din data de 6 iulie 2023 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Asupra fondului cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – secția I Civilă la
ÎCCJ 2024-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2024
Ședința publică din data de 20 iunie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 14 iulie 2022, reclamanta A.
ÎCCJ 2023-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2718/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la 10 februarie 2022, sub dosar nr. x/2021, ca urmare a declinării c
ÎCCJ 2020-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2464/2020
prin care a solicitat printre altele și constatarea nulității absolute sau anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.02.2015 de BNP F., acțiunea în simulație fiind respinsă exclusiv pe inexistența contraînscrisulu
ÎCCJ 2022-04-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 855/2022
Ședința publică din data de 07 aprilie 2022 Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea din 13.10.2014, reclamantul CII A., lichidator desemnat pentru debitoarea B. S.R.L. (fostă C. SRL), a chemat în judecata
Sursă