ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 26 aprilie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 18.10.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actului administrativ individual constând în "Tabelul candidaților înscriși și rezultatul verificării îndeplinirii condițiilor legale de participare la examenul de promovare în grade profesionale superioare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul direcției" afișat pe pagina de internet a pârâtei la 10.10.2022, ora 15:20, să oblige pârâta să organizeze un examen de promovare în grade profesionale a personalului auxiliar de specialitate juridică la care să fie admisă candidatura sa pentru promovarea din funcția de grefier gradul II în cea de grefier gradul I și să-i plătească suma de 2.000 RON, reprezentând daune morale cauzate de refuzul înscrierii la examenul de promovare din 21.10.2022, precum și cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 99/09.12.2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă (cauze privind litigii de muncă și asigurări sociale).
Pentru a hotărî astfel, a reținut că obiectul acțiunii judiciare de față supune analizei modul în care pârâta a evaluat îndeplinirea condițiilor de participare a reclamantului la examenul de promovare în grad și sancționarea verificărilor pretins eronate ale pârâtei, prin obligarea acesteia la organizarea unui examen nou, la care candidatura titularului cererii, pentru promovarea în grad, să fie admisă, dar și acordarea de daune morale.
Totodată, a arătat că promovarea grefierilor în funcții de execuție, în grade sau trepte profesionale superioare în cadrul aceleiași instanțe/aceluiași parchet este reglementată de art. 44 din Legea nr. 567/2004, iar modul de organizare și desfășurare a examenului de promovare în grad este prevăzut de Hotărârea nr. 181/2007 a C.S.M.
Evocând dispozițiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, potrivit cărora litigiile legate de aplicarea prevederilor acestei legi se soluționează de tribunalele de muncă și asigurări sociale, a stabilit competența Tribunalului Mureș, secția Civilă, completuri de litigii de muncă, în soluționarea cauzei.
Astfel învestit, Tribunalul Mureș, secția Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 256/01.03.2023, prin care a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, a evocat dispozițiile art. 22 din Codul muncii și a reținut că acțiunea reclamantului nu poate fi calificată drept litigiu de muncă, întrucât promovarea reclamantului în grad superior se face în baza unui examen a cărui procedură este reglementată prin Hotărârea nr. 181/2007 a C.S.M., hotărâre având natura juridică a unui act administrativ, conform art. 44 alin. (1) și (3) din Legea nr. 567/2004. Apreciind că actele emise de pârâtă în temeiul și în executarea acestei hotărâri sunt acte administrative individuale, nu acte de executare a unui contract de muncă, Tribunalul Mureș a constatat că devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a)-c) și f)-g), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, subliniind că nu poate fi reținut ca temei pentru stabilirea competenței art. 95 din Legea nr. 567/2004, întrucât litigiile pentru care se prevede expres competența tribunalelor de muncă și asigurări sociale sunt cele având ca obiect drepturi și obligații născute din aplicarea prevederilor acestei legi, nu cele născute din aplicarea prevederilor extrinseci legii, cum sunt hotărârile C.S.M.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantului are ca obiect anularea unui act emis de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul procedurii de desfășurare a examenului de promovare în grade profesionale superioare a personalului auxiliar de specialitate, organizat în temeiul Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 181/2007 a C.S.M., precum și obligarea pârâtei la organizarea unui nou examen și la plata daunelor morale.
Dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice stabilesc că "Promovarea în funcții de execuție în grade sau trepte profesionale superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, se face prin examen", iar cele ale art. 44 alin. (3) reglementează competența Consiliului Superior al Magistraturii de a aproba regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a examenului.
În virtutea acestei atribuții legale, prin Hotărârea nr. 181/2017, C.S.M. a aprobat regulamentul care stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații care se înscriu la examen.
Așadar, întreaga procedură privind examenul de promovare contestat de reclamant este supusă dispozițiilor speciale ale Legii nr. 567/2004, precum și regulamentului de organizare și desfășurare, elaborat în temeiul prevederilor aceleiași legi.
Înalta Curte reține că Legea nr. 567/2004 cuprinde norme speciale privind competența soluționării litigiilor născute din aplicarea dispozițiilor sale, norme derogatorii de la dreptul comun, de strictă interpretare și aplicare.
Astfel, potrivit art. 95 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, "Litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluționează de tribunalele de muncă și asigurări sociale", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "Până la înființarea tribunalelor de muncă și asigurări sociale, litigiile prevăzute la alin. (1) se soluționează de secțiile sau completele specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă".
Cum dispozițiile legale evocate nu fac nicio distincție privind categoriile de litigii cărora le sunt incidente aceste norme de competență, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, toate litigiile născute din aplicarea prevederilor Legii nr. 567/2004, inclusiv cel de față, intră sub jurisdicția tribunalelor de muncă și asigurări sociale.
În consecință, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2023.