ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2023

HOTĂRÂRE

25.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 21 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., fost judecător în cadrul Tribunalului Prahova, a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,22 RON, începând cu 01.08.2016, până la data de 01.07.2021, precum și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe următoarele dispoziții: Decizia CCR nr. 794/2016, art. III din O.U.G. nr. 20/2016. art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015. art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul muncii, prevederile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cele statuate prin Deciziile nr. 21/2015 și nr. 36 din 4 iunie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La primul termen de judecată (din 20 aprilie 2022), față de dispozițiile art. 131 și 127 alin. (2)

C. proc. civ., Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, având în vedere că, în prezenta cauză, Tribunalul Prahova a fost chemat în judecată calitate de pârât și a rămas în pronunțare asupra excepției.

Prin sentința civilă nr. 1129 din 20 aprilie 2022, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că, prin Decizia nr. 7/2016, Î.C.C.J. (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și, în consecință, a stabilit că: Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță și că, ulterior, prin Decizia nr. 290/26.04.2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, astfel încât competenta facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Or, în prezenta cauză, a constatat că, deși, la data sesizării acestei instanțe, reclamanta nu își mai desfășoară activitatea la instanța sesizată, respectiv Tribunalul Prahova, cu toate acestea, Tribunalul Prahova are calitatea de pârât.

Așadar, prima instanță de conflict a statuat că, în condițiile în care Tribunalul Prahova are calitatea de pârât, este incidentă reglementarea prevăzută de art. 127 C. proc. civ. privind competența facultativă a instanței, chiar dacă reclamanta nu își desfășoară activitatea în cadrul instanței.

Pe cale de consecință, în baza art. 248 alin. (1) cu aplicarea art. 130 alin. (2) și art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii promovate de reclamantă în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la 22 mai 2022, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 400/2023 din 23 februarie 2023, Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Prahova cu privire la soluționarea prezentei cauze, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut că reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Prahova până la data de 01.07.2021, când a fost eliberată din funcție prin pensionare, astfel încât, față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că, pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței, sunt incidente dispozițiile art. 266 raportat la art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii, potrivit cărora instanța competentă teritorial este cea în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că, pentru a opera prorogarea legală a competenței teritoriale, condiția premisă este aceea ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță. Or, în cauză, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu mai funcționa la instanța competentă să soluționeze cauza, respectiv Tribunalul Prahova, aceasta fiind pensionată.

Așadar, instanța a reținut că, pentru a se aplica dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și Decizia Curții Constituționale nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, în cauză, nu este îndeplinită condiția ca reclamanta să fie judecător în cadrul instanței competente să soluționeze litigiul, în speță Tribunalul Prahova.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut că, în cazul în care reclamantul formulează o cerere împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, necompetența este de ordine privată, iar caracterul facultativ, care rezultă din folosirea verbului "poate", conduce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a sesiza mai multe instanțe deopotrivă competente, putând renunța la beneficiul acordat de lege, atunci când apreciază că va avea parte de un proces echitabil, chiar dacă partea pârâtă este chiar instanța competentă să judece cauza.

Or, în cauză, cea de a doua instanță de conflict a reținut că reclamanta a ales să introducă acțiunea formulată în contradictoriu cu Tribunalul Prahova, chiar pe rolul acestei instanțe, în aceste condiții prezumându-se că a apreciat că va avea parte de un proces echitabil, chiar dacă partea pârâtă este instanța competentă să soluționeze procesul în primă instanță.

Așadar, reținând că necompetența este de ordine privată în situația reglementată de dispozițiile art. 127 alin. (2) din Cod, a arătat că prima instanță de conflict nu putea să invoce din oficiu necompetența teritorială, în condițiile în care dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

A mai arătat și că cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, nu schimbă caracterul de ordine privată al necompetenței reglementată de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, a evocat paragraful 47 din decizie și a arătat că, și din interpretarea Curții reiese că, doar în situația în care reclamantul decide să uzeze de beneficiul acordat de lege, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, poate să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care a fost competentă potrivit legii și în situația în care partea pârâtă este chiar instanța de judecată competentă să soluționeze cauza. Or, în cauză, reclamanta nu a înțeles să uzeze de beneficiul acordat de dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., alegând să învestească Tribunalul Prahova cu soluționarea cauzei.

În considerarea motivelor de fapt și de drept arătate și reținând că domiciliul reclamantei este în Municipiul Ploiești, jud. Prahova, față de dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii raportat la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Prahova, motiv pentru care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și față de prevederile art. 133 pct. 2 și art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul în vederea soluționării conflictului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 29 martie 2023, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Prahova și Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, reține că reclamanta, fost judecător la Tribunalul Prahova, a învestit această instanță cu o acțiune ce vizează recalcularea și acordarea unor drepturi salariale până la momentul încetării activității prin pensionare.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Prahova cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamanta, cu domiciliul în municipiul Ploiești, a fost judecător la Tribunalul Prahova, fiind eliberată din funcție la data de 01.07.2021, ca urmare a pensionării. Așadar, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție reclamanta își are domiciliul, respectiv Tribunalului Prahova.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Prahova), în speță, este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată (art. 127 alin. (2)

teza a doua C. proc. civ.), fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Prahova, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamanta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând, astfel, competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la Tribunalul Prahova, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.