ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2022

HOTĂRÂRE

24.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2022 la data de 26.01.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în care s-a aflat în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției, cu consecința uniformizării modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială (VRS) în cuantum de 605,225 RON, respectiv 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), începând cu data de 25.11.2018, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la momentul pensionării și eliberării din funcție, respectiv 01.12.2019; obligarea pârâților să aloce fondurile necesare și să-i plătească, pentru fiecare lună, diferența dintre venitul la care era îndreptățită conform legii și venitul efectiv încasat, începând cu data de 25.11.2018 și până la momentul pensionării; obligarea pârâților în raport de perioada efectiv lucrată, la plata pentru fiecare lună, precum si pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a sumei reprezentând actualizarea diferențelor de plată, cu indicele de inflație calculat de la data scadenței fiecărui venit lunar si până la data plății efective; obligarea pârâților in raport de perioada efectiv lucrată, la plata pentru fiecare lună, precum si pe viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a dobânzii legale penalizatoare aferente diferențelor de plată, calculate de la data scadentei/exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plătii efective; obligarea pârâților Ia plata dobânzii scadente la dobânzile penalizatoare în virtutea art. 1489 C. civ. începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la stingerea debitului principal și a al celor accesorii; obligarea pârâților să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferențele de contribuții sociale, corespunzătoare veniturilor corecte ce trebuiau realizate conform petitului 1 al acțiunii, precum și să depună la Casa Județeană de Pensii declarații nominale rectificative, de la data de 25.11.2018 și până la momentul pensionării, iar în acest sens să i se elibereze adeverințe doveditoare.

Reclamanta a arătat că a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, până la momentul eliberării din funcție ca urmare a pensionării respectiv 01.12.2019.

Prin sentința civilă nr. 1441 pronunțată la data de 26.05.2022 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, secția I civilă, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivarea sentinței s-a reținut că cererea de chemare în judecată este introdusă la Tribunalul Prahova, care are și calitatea de pârât, devenind astfel incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a reținut că reclamanta avea posibilitatea de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, însă a înțeles să sesizeze Tribunalul Prahova, această instanță având și calitate de pârât în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, reprezentând una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 1201/MAS/2022 din data de 09.11.2022, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că litigiul este un conflict individual de muncă, conform art. 154 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, care se judecă de către tribunal în complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a reținut că reclamanta A. nu mai are calitatea de judecător, fiind pensionată, astfel că nu i se aplică prevederile art. 127 C. proc. civ., text de lege care se aplică doar judecătorilor, grefierilor și asistenților judiciari.

Instanța a mai reținut că doar competența prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este de ordine publică, respectiv doar atunci când calitatea de reclamant o are un judecător, procuror, asistenți judiciari, grefieri sau o instanță de judecată, situație care nu se regăsește în cauză.

Doar în cazul în care reclamantul se află în unul dintre cazurile prevăzute, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată chiar și de către judecător din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În schimb, în cazul în care judecătorul, procurorul, asistenții judiciari, grefierii sau instanța de judecată sunt chemate în judecată ca pârâți, reclamantul are posibilitatea de a sesiza și instanța competentă potrivit legii, la care își desfășoară activitatea pârâtul sau chiar instanța judecătorească care are calitatea de pârât, norma de competență, fiind, în acest caz, de ordine privată, soluție care rezultă din formularea art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că reclamantul "poate sesiza" una dintre instanțele indicate de acest text de lege.

În cauză au calitatea de pârâți Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, iar reclamanta a înțeles să sesizeze Tribunalul Prahova.

În cazul necompetenței teritoriale de ordine privată, cazul în speță, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., pârâtul Tribunalul Prahova, nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială, aceasta fiind invocată de către instanță din oficiu.

Față de dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ. raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Prahova era competent teritorial să soluționeze prezenta cauză, față de neinvocarea necompetenței teritoriale de ordine privată de către pârâți prin întâmpinare, iar instanța nu putea din oficiu să invoce excepția de necompetență la primul termen de judecată.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – secția I civilă.

Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 C. proc. civ. a constatat ivit un conflict negativ de competență și, în consecință, a dispus suspendarea din oficiu a judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamanta are calitatea de judecător pensionar, litigiul vizând drepturi de asigurări sociale.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Alineatul (2) al acestui text de lege prevede că "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În timp ce primul alineat instituie norme de competență teritorială de ordine publică, alin. (2) prevede norme de competență teritorială de ordine privată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Cum reclamantei nu i se aplică dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. ci art. 127 alin. (2)

întrucât nu are calitatea de judecător în activitate, rezultă că invocarea excepției necompetenței teritoriale urmează regula instituită prin art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamanta a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul, Tribunalul Prahova, nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, ca instanță sesizată.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Tribunalul Prahova ca instanță sesizată s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtului, respectiv Tribunalului Prahova, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepției de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Față de cele arătate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Prahova – secția I Civilă.