ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu pronunțată la data de 20 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnelor judecător A. și B. formulată de intimații-reclamanți C. și S.C. D. S.R.L., prin administrator C. în dosarul nr. x/2017, având ca obiect recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 301/26.10.2021 a Tribunalului Vrancea.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs, recurenții C. și Societatea "D." S.R.L., solicitând admiterea recursului și desființarea încheierii recurate, cu consecința admiterii cererii de recuzare, astfel cum a fost formulată.

Recurenții au formulat critici care pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că soluția pronunțată asupra cererii de recuzare este nelegală și netemeinică.

Contrar opiniei Curții de Apel Galați, recurenții consideră că, din ansamblul considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 100/21.04.2021, transpare cu evidență opinia doamnelor judecător asupra soluției pronunțate în cauză, ceea ce s-a și concretizat, având în vedere faptul că la data de 21.04.2022, același complet, din componența căruia au recuzat doi membri, a pronunțat decizia civilă nr. 74 prin care s-a admis recursul declarat de E. împotriva deciziei civile nr. 301/26.10.2021 a Tribunalului Vrancea, care a fost desființată, cu consecința respingerii cererii lor de chemare în judecată și a obligării la plata unor cheltuieli de judecată exorbitante, care depășesc, cu mult, valoarea litigiului.

Recurenții nu consideră că este necesar ca opinia membrilor completului de judecată trebuie să fi fost clar exprimată, astfel cum se motivează în încheierea recurată, ci este suficient că ea a putut fi sesizată încă de la momentul trimiterii cauzei în rejudecare. De altfel, susțin aceștia, nici nu se putea ca primul complet de recurs să spună explicit ce decizie trebuie să ia Tribunalul Vrancea, fiind vorba despre o casare cu trimitere spre rejudecare, fiind suficient că opinia privind soluția se întrevedea, ceea ce s-a și confirmat, prin noua decizie pronunțată in rejudecare, considerând, în continuare, recurenții că în cauza de față este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 42 pct. 1 din C. proc. civ., respectiv, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca, când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție.

Din formularea considerentelor deciziei de casare nr. 100/2021, recurenții consideră că rezultă că, deși instanța de apel a precizat că faptele invocate de aceștia nu se circumscriu unei răspunderi contractuale, nederivând din contractul încheiat, instanța de recurs a dispus trimiterea spre rejudecare în apel, arătând că instanța de apel nu a verificat susținerile recurentei cu privire la existența răspunderii contractuale. Se creează impresia că instanța de recurs apreciază că ar fi vorba de o răspundere contractuală, ceea ce exclude răspunderea delictuală invocată ca temei al cererii de chemare în judecată, echivalând cu o antepronunțare asupra noii soluții ce se poate da având în vedere că și cea de-a doua instanță de apel a reținut răspunderea delictuală, contrar voinței pârâtei.

Instanța de recurs nu poate impune instanței de trimitere soluția pe care să o dea în cauză, ci doar să traseze anumite direcții/obiective de avut în vedere.

Recurenții au mai arătat că, deși ei nu au susținut niciun moment că daunele morale solicitate ar consta în pierderea unei șanse (și nici instanțele de fond nu au reținut acest lucru), ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material și nu moral, prin decizia de casare se trasează instanței de apel să motiveze de ce pierderea unei șanse este încadrat la prejudiciu moral și nu material, ceea ce, din nou, le creează impresia că instanța de recurs a avut convingerea că au invocat prejudiciul raportat la pierderea unei șanse, ceea ce ar echivala cu o antepronunțare asupra soluției ce poate fi dată în noul recurs. E. a invocat atât în rejudecarea apelului, cât și în motivele noului recurs faptul că instanța de apel învestită cu rejudecarea cauzei nu ar fi ținut cont de decizia de casare și nu a constatat că prejudiciul invocat de aceștia se circumscrie unor daune materiale, și nu morale.

Concluzionând, recurenții susțin că judecătorii se află în situația de incompatibilitate descrisă de art. 42 pct. 1 din C. proc. civ., respectiv, judecătorul și-a spus părerea anterior soluționării cauzei.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 10.06.2022, sub nr. x/2017*.

Apărarea formulată în cauză

Intimata E. S.A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 25 iulie 2022, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., motiv pentru care a solicitat, în principal, să se constate că recursul este nul, întrucât nu a fost motivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată pricinuite Băncii de prezentul litigiu.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 27 noiembrie 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 9 februarie 2023, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de către intimata E. S.A., prin întâmpinare, iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului recurs îl constituie încheierea din data de 20 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurenții C. și Societatea "D." S.R.L. împotriva doamnelor judecător A. și B..

Prin cererea de recuzare, întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenții au susținut că doamnele judecător au făcut parte din completul de judecată, în primul ciclu procesual, care a pronunțat decizia civilă nr. 100/21.04.2021, prin care s-a admis recursul E. împotriva deciziei civile nr. 328/13.11.2020 a Tribunalului Vrancea, care a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare la același Tribunal.

Astfel, au arătat că, deși, în esență, motivul casării a fost nemotivarea corespunzătoare a hotărârii de către instanța de apel, în decizia de casare se fac și aprecieri ce țin de fondul cauzei și care sunt de natură a fi interpretate ca o antepronunțare asupra soluției care poate fi dată în noul recurs.

Prin încheierea pronunțată la 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare, reținând că motivele de recuzare nu sunt întemeiate, având în vedere că judecătorii recuzați nu și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care au fost desemnate să o judece, ceea ce au făcut doamnele judecător fiind doar să rețină argumentele apelantei și să constate că instanța de apel nu le-a analizat.

Prin cererea de recurs, recurenții susțin că, în mod greșit, curtea de apel a respins cererea de recuzare întrucât din ansamblul considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 100/21.04.2021, transpare cu evidență opinia doamnelor judecător asupra soluției pronunțate în cauză, ceea ce s-a și concretizat, având în vedere faptul că același complet de judecată, din componența căruia doi membri au fost recuzați, a pronunțat decizia civilă nr. 74, prin care s-a admis recursul declarat de E. împotriva deciziei civile nr. 301/26.10.2021 a Tribunalului Vrancea, care a fost desființată, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată și a obligării lor la plata unor cheltuieli de judecată exorbitante, care depășesc, cu mult, valoarea litigiului.

Criticile formulate de recurenți vor fi încadrate și analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și vor fi, în consecință, analizate din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 41 din C. proc. civ. "(1) Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza, nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestației în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare. (2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator în aceeași cauză."

Totodată, dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 din același cod prevăd că judecătorul este incompatibil de a judeca în cazul în care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Rațiunea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilitate și la recuzare este aceea de a înlătura orice suspiciune asupra imparțialității care trebuie să guverneze activitatea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea trebuie evaluată potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală și comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale în cauză; și, de asemenea, potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.

Prin urmare, imparțialitatea implică absența unei opinii preexistente a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, cerință exprimată și în dreptul intern, la nivel constituțional, de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția României potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și nu poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluționarea acelei cauze față de care există suspiciuni că nu ar da dovadă de obiectivitate.

Textele legale arătate reprezintă o aplicare particulară a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la dreptul oricărei persoane de a-i fi judecată cererea de o instanță independentă si imparțială, precum și a art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție care prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți", garantarea imparțialității fiind consacrată și de art. 2 alin. (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor."

Se constată, că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 42 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi incidentă o situație de incompatibilitate, întrucât, prin ipoteză, judecătorii recuzați nu au pronunțat o hotărâre în aceeași cauză, nefiind în situația de a-și cenzura propria hotărâre în calea de atac.

Statuând cu privire la incompatibilitatea judecătorului care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece, art. 42 pct. 1 din C. proc. civ. nu are în vedere, astfel cum rezultă din conținutul său, situația judecătorului care a soluționat procesul într-un ciclu procesual anterior, pronunțând o hotărâre judecătorească definitivă prin care doar a casat decizia Tribunalului Vrancea și, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a dispus trimiterea cauzei la același tribunal, în vederea rejudecării apelului.

Astfel, judecătorii completului de recurs din primul ciclu procesual nu și-au exprimat părerea cu privire la problemele de drept deduse judecății în cauză, ci doar au subliniat aspectele care trebuiau să fie analizate de instanța de apel în rejudecare, dar fără să arate și maniera în care acestea ar fi trebuit soluționate.

Mai mult, instanța de recurs din cel de-al doilea ciclu procesual a fost chemată să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele avute în vedere de instanța de recurs în primul ciclu procesual, motivele de recurs formulate în cel de-al doilea ciclu procesual vizând tocmai maniera în care instanța de apel, în rejudecare, s-a conformat limitelor rejudecării.

Chiar dacă în decizia de casare sunt reținute și considerente care țin de fondul cauzei, acestea nu sunt de natură a fi interpretate ca o antepronunțare asupra soluției ce urma a fi dată în noul recurs; instanța s-a limitat doar la a reda motivele de apel pentru care instanța de apel a oferit o motivare superficială, ori cele la care nu a dat deloc vreo motivare, și fără să le analizeze ea însăși pe fond ori să dea vreo îndrumare instanței de rejudecare asupra modalității de examinare a acestora.

Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. privind aplicarea greșită a normelor de drept material, a apreciat că "analiza acestuia era condiționată de o analiză efectivă a motivelor de apel, astfel că argumentele dezvoltate de către recurentă în susținerea sa, similare celor din apel neanalizate prin decizia recurată, vor fi avute în vedere de către Tribunalul Vrancea, în rejudecare".

Ca urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești într-un prim ciclu procesual, prin care doamnele judecător împotriva cărora a fost formulată cererea de recuzare au dispus casarea deciziei din apel, pentru nemotivare și neanalizarea de către aceasta a motivelor de apel formulate de către părți, fără a proceda la examinarea acestora, în vreun fel, ci doar la redarea lor, nu are valența unei lipse de obiectivitate a judecătorilor recuzați din perspectiva motivului de incompatibilitate relativă invocat de recurenți.

Aceasta, întrucât, instanța nici măcar nu a analizat respectivele motive de apel, ci doar a constatat că nu poate efectua o veritabilă examinare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce, în niciun caz nu poate echivala cu o antepronunțare.

Nemulțumirea părții cu privire la soluția dată cauzei sale nu poate fi substituită motivului de recuzare prevăzut de pct. 1 al art. 42 C. proc. civ., neputându-se acredita ideea că, în situația în care soluțiile judecătorilor nu concordă cu voința părților, judecătorul și-a spus părerea asupra pricinii care se judecă sau că este imparțial.

Asupra problemei imparțialității Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sensul că noțiunea de imparțialitate la care face referire art. 6 paragraful 1 are a fi apreciată într-un dublu sens, imparțialitatea subiectivă și cea obiectivă.

Este adevărat că instanța europeană a reținut că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparțial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluționare este obligat să se abțină să o examineze, dar este de reținut că aceeași instanță a subliniat în repetate rânduri că imparțialitatea personală a unui magistrat (nepărtinirea), de care se prevalează recurenții în speță, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Dar, apreciind că aparențele au un rol decisiv, Curtea a statuat și că simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de lipsă de imparțialitate în privința sa.

Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei măsuri.

De asemenea, cunoașterea aprofundată a dosarului de către un judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparțialitatea sa la momentul judecării pe fond. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (cauza Morel c/Franța, 6 iunie 2000), aspecte reținute cu justețe și de Curtea de Apel Galați.

Așa fiind, Înalta Curte reține că niciuna din criticile formulate de recurenți nu este fondată, iar încheierea de ședință recurată este legală, respectând regulile de procedură referitoare la soluționarea incidentelor procedurale, prevăzute de art. 41 și urm. C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenți, cu consecința respingerii prezentului recurs.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții la plata către intimata E. S.A. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 4.698,22 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții C. și Societatea "D." S.R.L. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din 20 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Obligă recurenții C. și Societatea "D." S.R.L. să plătească intimatei E. S.A. suma de 4.698,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.