ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 676/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 august 2020 pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2013, creditoarea A. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii falimentului debitoarei B. S.A., în procedura generală, iar în temeiul art. 105 și 107 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2006, desemnarea unui lichidator judiciar provizoriu.

Prin sentința civilă nr. 303 din 03 noiembrie 2020, Tribunalul Brăila a respins excepția lipsei de interes în formularea cererii creditoarei A. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de creditoarea A. S.R.L. - societate în faliment, prin lichidator judiciar C..; în temeiul art. 107 alin. (1) lit. C) din Legea privind procedura insolvenței, a dispus începerea procedurii generale de faliment împotriva debitoarei B. S.A.; în temeiul art. 107 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenței a desemnat lichidator pe fostul administrator judiciar Consorțiul format din D.. și E. cu o retribuție de 3000 RON lunar, exclusiv T.V.A., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006; a dispus dizolvarea societății debitoare B. S.A. și ridicarea dreptului de administrare; a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 13 noiembrie 2020; a dispus predarea către lichidator, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a tabelului definitiv al creanțelor și a listei creanțelor născute în cursul procedurii; în temeiul art. 108 alin. (1) și (2) din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanțele născute în cursul procedurii la 18 decembrie 2020; a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 18 ianuarie 2021; a fixat termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la 5 februarie 2021; a fixat termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii, pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 17 februarie 2021; în temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare; în temeiul art. 48 din Legea privind procedura insolvenței a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului; a fost fixat termen pentru depunerea raportului de activitate de către lichidatorul judiciar la data de 26 ianuarie 2021, ora 12, la sediul Tribunalului Brăila.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Consorțiul lichidatorilor judiciari format din D.. și E. solicitând admiterea căii de atac cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes, respingerii cererii de deschidere a procedurii de faliment ca fiind formulată de o persoană care nu justifica un interes determinat și actual și, pe fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii de faliment, ca neîntemeiată.

A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., a formulat apel împotriva considerentului decizoriu al instanței de fond din sentința civilă nr. 303/03.11.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila și publicată în B.P.I. nr. 19561/17.11.2020 prin care s-a reținut că nu s-a făcut dovada că desfășurarea activității debitoarei aduce pierderi averii sale. A solicitat admiterea apelului și, rejudecând pe acest aspect, după înlăturarea considerentului menționat, să se rețină că s-a făcut dovada faptului că desfășurarea activității debitorului aduce pierderi averii sale și obligațiile de plată nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat.

A arătat că prezenta cale de atac vizează considerentele sentinței instanței de fond prin prisma motivului prevăzut de art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

B. S.A., prin F., în calitate de administrator special a promovat apel împotriva sentinței nr. 303/2020 pronunțată în 03.11.2020 de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de intrare în faliment a debitoarei.

La 12 martie 2021, societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., a formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător G. și H., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 având ca obiect apelurile declarate de creditoarea A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.., de către debitoarea B. S.A., prin administrator special F. și de lichidatorul judiciar Consorțiul administratorilor judiciari format din D.. și E. (fostul I.), împotriva sentinței civile nr. 303/03.11.2020, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 16 martie 2021, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnelor judecător G. și H., formulată de intimata creditoare A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., încheierea purtând mențiunea "cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei de apel, cererea urmând a fi depusă la Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.".

Prin decizia civilă nr. 95/A din 31 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2013 (și publicată în B.P.I. nr. 9777 din data de 3 iunie 2021), Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de B. S.A., prin administrator special, împotriva sentinței civile nr. 303/03.11.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila și a respins ca nefondat apelul declarat de B. S.A., prin administrator judiciar E., împotriva aceleiași sentinței civile pronunțate de Tribunalul Brăila.

Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., la considerentele sentinței civile nr. 303/03.11.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila.

La 8 iunie 2021, creditoarea A. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii de cameră de consiliu din 16 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, solicitând admiterea recursului și, în temeiul art. 53 alin. (3) teza 2 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 95/31.03.2021 în vederea rejudecării cererii de apel, apreciind că, în cauză, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta arată că cererea de recuzare formulată în acest dosar a avut la baza convingerea că cei doi judecători și-au expus punctul de vedere - față de obiectul cererii de apel, prin raportare la soluția pe care au pronunțat-o în dosarul asociat nr. x/2013 și la faptul că imparțialitatea lor ar fi știrbită - printr-o atitudine care, în opinia recurentei, denotă un tratament diferit acordat debitoarei (fie prin reprezentanții convenționali care reprezintă uneori și debitoarea prin administratorul special, dar și debitoarea prin administratorul/lichidatorul judiciar).

În opinia sa, motivarea soluției din apel i-a confirmat suspiciunea.

În concret, arată că, în dosarul asociat x/2013, care avea ca obiect ridicarea dreptului de administrare, al cărui temei de drept a fost precizat ca fiind art. 47 alin. (3) din lege, a invocat, în temeiul informațiilor financiare publice referitoare la debitoare, cât și a extrasului de cont (obținut ulterior de la debitoare), că diminuarea sumelor din extrasul de cont atestă - în lipsa desfășurării unei activități a societății - fie o pierdere din averea debitoarei, fie imposibilitatea de realizare a unui plan de activitate (care practic nu există).

Mai arată recurenta că, în acest dosar asociat, în fața primei instanțe, nu a putut detalia mai mult motivele de fapt aferente temeiului de drept invocat, căci nu deținea informații - de aceea a solicitat în mod constant a fi depuse de pârâte.

În apel, ca urmare a obținerii acestor informații, arată că a fost în măsură să detalieze motivele și să expliciteze pretențiile sale, în acord cu dispozițiile art. 478 C. proc. civ.

Mai arată că, în acest dosar asociat, a cerut intrarea în faliment, invocând ambele teze prevăzute la art. 107 alin. (1) lit. C) din lege, ceea ce presupunea ca instanța de apel să analizeze și teza 2, respectiv, dacă desfășurarea activității debitorului în cursul reorganizării aduce pierderi activității sale, raportat la o diminuare cu 600.000 RON a sumelor din contul debitoarei, care nu erau justificate în niciun fel prin raport, în condițiile în care debitoarea nu mai desfășura activitate de 3 ani.

În plus, recurenta susține că cele două doamne judecător, invocând un formalism excesiv - întotdeauna când au fost puse în discuție cererile autoarei recursului - în contrast cu disponibilitatea de a acorda termene pentru complinirea lipsurilor sesizate la partea adversă, sau chiar sugerarea de a se invoca un anumit temei de drept mai favorabil, dar dintr-o lege neaplicabilă - doamnele judecător au evitat a analiza această diminuare a fondurilor debitoarei prin plăți dispuse discreționar, care se fac cu girul unui consorțiu alcătuit din două dintre cele mai importante societăți de practicieni din țară.

În continuare, recurenta arată că, din moment ce, la punctul 4 al motivării cererii de recuzare, s-a reținut că punerea în discuția părților a unor chestiuni de fapt și de drept nu îl face pe judecător incompatibil, nu înțelege de ce nu i s-au solicitat lămuriri pentru a nu se înlătura primul argument invocat, pe motiv că ar fi generic, aceasta în contextul în care art. 51 C. proc. civ. permite judecătorilor să audieze partea, ocazie cu care se puteau obține orice lămuriri care s-ar fi considerat necesare.

A mai învederat că nesocotirea de către doamnele judecător a autorității de lucru judecat din dosarul asociat x/2013 prin cele dispuse în dosarul asociat x/2013 a fost invocată tot în contextul susținerii lipsei de imparțialitate a acestui complet. Detaliind, arată că, în 2015, când s-a soluționat de acest complet apelul la soluția dată în contestația la tabel cu privire la creanța sa, deși existau pe rol opozițiile din dosarele x/2013, y/2013 și x/2012, Curtea de Apel Galați a menținut hotărârea Tribunalului Brăila de a înscrie definitiv (și nu provizoriu) creanța sa, pentru ca, în 2017, pentru un număr mai mic de dosare existent pe rolul instanței, niciunul soluționat definitiv în favoarea debitoarei, a admis provizionarea creanței sale (lăsând fără efect hotărâri judecătoreși definitive anterioare), astfel că, deși litigiile au fost soluționate favorabil autoarei recursului, aceasta susține că se află cu patrimioniul la fel de sărăcit ca în 2016.

Mai arată că, deși în încheierea de respingere a recuzării, instanța consideră că orice apel dintr-un dosar de insolvență se judecă exclusiv de același complet de judecată, în opinia recurentei, art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi exclusiv aplicabil și nu înlătură alte dispoziții legale, în condițiile în care a arătat că, prin decizia nr. 39A/08.02.2017, pronunțată în dosarul x/2013, doamnele judecător au lăsat fără efect hotărârile definitive pronunțate în dosarele x/2013 și y/2015, hotărâri care stabiliseră deja, cu autoritate de lucru judecat, creanța recurentei.

Printr-o altă critică, autoarea recursului susține ca instanța de recuzare a schimbat natura și înțelesul argumentelor și probelor administrate, din care reieșea că magistrații recuzați infirmaseră anterior, prin decizia nr. 39A/08.02.2017 în dosarul x/2013 (provizionând creanța recurentei după ce fuseseră pronunțate hotărâri definitive potrivit cărora deținea o creanță certă, lichidă și exigibilă) și puterea executorie și autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 388/21.09.2015, care a confirmat planul de reorganizare și programul de plată a creanțelor, inclusiv a creanței recurentei.

Consideră, așadar, că, instanța de recuzare, prin interpretarea greșită, a înlăturat aplicarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu toate că a probat faptul că judecătorii erau incompatibili de a judeca, pentru că, anterior, își exprimaseră părerea cu privire la creanța și drepturile sale, fiind demonstrată și lipsa de imparțialitate.

În opinia recurentei, invocarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) nu poate să conducă la un raționament potrivit căruia dreptul său de a i se soluționa cauza de către un complet imparțial și care să nu își fi spus părerea în cauză sunt înfrânte de anumite dispoziții legale invocate în contra altor dispoziții legale.

Așadar, consideră că, din motivarea acestui punct rezultă de fapt o necercetare a fondului pricinii, astfel încât, o atare conduită procesuală nu răspunde exigențelor impuse privind dreptul la un proces echitabil și efectiv, având în vedere că, în realitate, susținerile recurentei nu au fost cu adevărat examinate de către instanța sesizată.

În altă ordine de idei, recurenta susține că instanța a încălcat dreptul de dispoziție al părților prevăzut de art. 9 C. proc. civ., în sensul că, deși a formulat un petit, argumentele care sunt prezentate în motivarea soluției se referă la chestiuni străine de cauză - invocarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, susține că lipsa imparțialității invocate trebuia să conducă la o analiză a celor invocate prin prisma hotărârilor judecătorești anexate cererii de recuzare. În acest sens, arată că imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare și privește întreg procesul iar, prin Principiile de la Bangalore și prin hotărâri C.E.D.O. s-a arătat că imparțialitatea este calitatea fundamentală cerută unui magistrat și reprezintă atributul esențial al justiției. Mai arată că imparțialitatea trebuia apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile anterioare ale judecătorilor - exprimate în decizii pronunțate în același dosar, x/2013, cât și din punct de vedere obiectiv, urmând a se stabili dacă judecătorii au oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Or, faptul că același complet se pronunțase, de-a lungul timpului, în mod succesiv și diferit pe exigibilitatea, certitudinea creanței și drepturile ce i-au fost conferite ca și creditor în procedură - contrar altor hotărâri definitive, care nu fuseseră desființate, trebuia să conducă la admiterea cererii de recuzare.

În altă ordine de idei, recurenta susține că, atașat cererii de recuzare, au fost depuse încheieri de ședință care atestau ceea ce recurenta a susținut, cu privire la "concesiile" de care s-au bucurat reprezentanții debitoarei și ai consorțiului de practicieni - acordare termene repetate pentru plata taxei de timbru. Cu toate acestea, s-a reținut că nu existau aceste dovezi la dosarul cauzei, deși respectivele documente se regăseau încărcate și în dosarul electronic al instanței.

Consideră, așadar, că nu au fost efectuate verificări minime a celor afirmate și, mai mult, s-a negat că ar fi fost depuse respectivele înscrisuri, ca probe.

Pentru înțelegerea mai facilă a cauzei, arată că a pornit împotriva acestei debitoare executarea silită în temeiul unor titluri executorii reprezentate de două bilete la ordin în valoare de 5.836.828 RON, iar, pentru a se sustrage de la executare, debitoarea și-a cesionat veniturile rezultate din exploatarea J., pe care îl deținea în proprietate, către două firme aparținând unora dintre acționarii săi. După inițierea executării imobiliare, cu o zi înainte de ziua stabilită pentru vânzarea la licitație a Centrului Comercial, debitoarea a intrat în procedura insolvenței, Dosar x/2013 Tribunalul Brăila.

Mai arată că, în cadrul procedurii, s-a încercat prin toate mijloacele înlăturarea sa din tabelul credal, chiar și după ce a fost înscrisă, creanța sa, stabilită prin hotărâri judecătorești definitive, fiind ulterior declarată sub condiție și suma datorată amânată la plată. Totodată, învederează că, în procedură, acționarii debitoarei - în calitate de creditori, și banca finanțatoare au votat un plan de reorganizare prin care se decidea în fapt vânzarea centrului comercial la un preț care să acopere datoriile din tabelul credal. Recurenta afirmă că nu s-a avut în vedere intenția de reorganizare, aceasta, de altfel, nefiind posibilă în acest context. În acest sens, arată că centrul comercial s-a vândut la o societate controlată de unul dintre acționarii debitoarei la un preț mult inferior.

În continuare, susține că, în procedura de reorganizare, în afară de recurenta creditoare, toți creditorii - inclusiv creditorii subordonați, acționarii debitoarei - din planul de reorganizare și programul de plăți au fost plătiți. Ulterior, debitoarea a obținut hotărârea din dosarul asociat x/2013, prin care se condiționa creanța recurentei, până la soluționarea unor opoziții la executare existente pe rolul instanțelor. De asemenea, învederează că, deși aceste dosare au fost soluționate în mod favorabil recurentei creditoare, plata creanței sale nu s-a efectuat, instanța de apel "reformând" soluții din hotărâri anterioare și condiționând plata de dosare nou inițiate de debitoare. Mai arată că, din anul 2017 și până în prezent, societatea nu a avut salariați, nu a derulat nici un fel de activitate comercială, procedura s-a amânat de la un termen la altul pentru a se soluționa litigii inițiate de debitor.

Nu în ultimul rând, arată că, în ciuda tuturor demersurilor, creanța recurentei nu s-a plătit și nu a existat nicio informație referitoare la activitățile desfășurate de debitoare și nici la resursele financiare ale acesteia, solicitările recurentei creditoare de a i se prezenta situațiile financiare fiind ignorate până în anul 2021, când au fost menționate câteva informații în raportul lichidatorului judiciar, ceea ce a condus la atacarea acestuia de către recurenta creditoare și la anularea unor măsuri privind transferuri de bani.

În încheiere, recurenta creditoare reiterează solicitarea de admitere a cererii de recurs.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La 9 septembrie 2021, intimata debitoare B. S.A, prin administrator special, a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția tardivității formulării cererii de recurs; într-un prim subsidiar, a invocat excepția lipsei de interes în formularea recursului, solicitând, pe cale de conscință, respingerea recursului ca tardiv formulat/ca lipsit de interes, iar, în al doilea subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 1 noiembrie 2021, intimata K. S.R.L., a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției nulității cererii de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. admiterea excepției lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, potrivit dovezilor pe care le va depune până la închiderea dezbaterilor pe fond.

La 20 septembrie 2021, întâmpinarea intimatei B. S.A. a fost comunicată recurentei creditoare, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

La 9 noiembrie 2021, întâmpinarea intimatei K. S.R.L. a fost comunicată recurentei creditoare, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost invocate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., cu mențiunea că dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, pretins a fi fost încălcate, reprezintă tot o normă de procedură, dar care se regăsește într-o lege specială (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței).

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 08 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea completului de filtru pronunțată la 31 ianuarie 2023 s-a respins excepția tardivității recursului, invocată de intimata B. S.A., prin administrator special F., prin întâmpinare; s-a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata K. S.R.L. prin întâmpinare; s-a respins excepția lipsei de interes, invocată de intimatele K. S.R.L. și B. S.A., prin administrator special F.; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierii din 16 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, stabilindu-se termen de judecată în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților, 21 martie 2023.

Analizând recursul formulat de recurentă, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurenta și-a întemeiat recursul împotriva încheierii pronunțate la 16 martie 2021 de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pretins a fi fost încălcate, reprezintă tot o normă de procedură, chiar dacă se regăsesc într-o lege specială, motivul de casare prevăzut la pct. 8 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. putând fi invocat în situația în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin urmare, recursul declarat în cauză urmează a fi analizat din perspectiva motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

În cauza dedusă judecății, în cadrul apelurile declarate de A. S.R.L. prin lichidator judiciar C., respectiv de către debitoarea B. S.A., prin adm. special F. și de către lichidatorul judiciar Consorțiul administratorilor judiciari format din D. și E. (fostul I.), împotriva sentinței civile nr. 303/03.11.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013, A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13, art. 44 și art. 51 C. proc. civ., cerere de recuzare a doamnelor judecător G. și H., aceasta fiind respinsă de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă prin încheierea din 16 martie 2021, ce formează obiectul prezentului recurs.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere (…) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (…).". Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 al alin. (1) de la art. 488 C. proc. civ., precum și nesocotirea unor principii fundamentale ale procesului civil, a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de casare prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs, sub un prim aspect, recurenta arată că susținerea acesteia potrivit căreia cele două doamne judecător și-au spus părerea cu privire la cauză, se referea la faptul că, în dosarul asociat nr. x/2013 ce avea ca obiect ridicarea dreptului de administrare a administratorului debitoarei B. S.A. (întemeiată pe dispoziile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2006), aceasta a invocat faptul că diminuarea sumelor din extrasul de cont atesta fie o pierdere din averea debitoarei, fie imposibilitatea de realizare a unui plan de activitate, iar în dosarul asociat, x/2013, în care a solicitat intrarea debitoarei în procedura generală a falimentului (întemeiată pe dispozițiile art. 107 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2006), instanța de apel trebuia să analizeze inclusiv teza a II-a a articolului - dacă desfășurarea activității debitorului în cursul reorganizării aduce pierderi activității sale - arătând că, în situația în care instanța învestită cu soluțonarea cererii de recuzare avea nevoie de lămuriri pentru a se determina asupra cărui aspect al cauzei s-a invocat faptul că și-au spus părerea doamnele judecător, aceasta, în temeiul dispozițiilor art. 51 C. proc. civ., trebuia să solicite orice lămuriri ar fi considerat necesare și nu să se înlăture primul argument în susținerea cererii de recuzare, pe motiv că ar fi generic.

Critica este nefondată, urmând a fi înlăturată.

Verificând cererea de recuzare, astfel cum aceasta a fost formulată, Înalta Curte constată că, în privința dosarului nr. x/2013, recurenta a susținut că doamnele judecător și-au spus părerea față de modalitatea în care aceasta trebuia să demonstreze că debitoarea înregistrează pierderi și că activitatea acesteia era defectuos organizată, precum și faptul că, deși a depus probe în acest sens, completul de judecată le-a considerat motive de apel suplimentare celor invocate prin cererea de ridicare a dreptului de administrare, nefiind supuse analizei judecătorului-sindic.

Așa fiind, reține Înalta Curte că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare în mod judicios a reținut în considerentele încheierii recurate faptul că aceasta nu a detaliat asupra cărui aspect al cauzei și-ar fi spus deja părerea doamnele judecător, afirmația fiind una generică.

Constată instanța supremă faptul că abia prin recursul formulat recurenta a înțeles să detalieze asupra cărui aspect a considerat că doamnele judecător și-ar fi exprimat anterior părerea or, conform prevederilor art. 10 C. proc. civ., legiuitorul a instituit, cu valoare de principiu, obligația pentru părți de a-și îndeplini actele de procedură, în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, neputându-se, așadar, reproșa instanței învestite cu soluționarea cererii de recuzare faptul că nu a solicitat lămuriri suplimentare celor invocate prin cererea de recuzare, normele prevăzute de art. 51 alin. (1) C. proc. civ. având caracter supletiv, caracter confirmat și în jurisprudența Curții Constituționale - Decizia nr. 38/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 29 mai 2017.

În consecință, Înalta Curte constată nefondată critica recurentei, întrucât ascultarea părților este o facultate conferită instanței, care apreciază asupra necesității ascultării în raport de circumstanțele specifice cauzei, iar exercitarea acestei prerogative de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs.

Înalta Curte reține că nu este incident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât souționarea de către cele două doamne judecător a cererilor de apel în dosarul asociat nr. x/2013, nu echivalează cu o antepronunțare, astfel că nu justifică, de o manieră rezonabilă, suspiciunea cu privire la afectarea imparțialității magistraților-judecători.

Prin cererea de recuzare, recurenta a invocat faptul că doamnele judecător recuzate, prin pronunțarea deciziei nr. 283/A din 11 noiembrie 2020 în dosarul nr. x/2013 având ca obiect apelul declarat de recurenta din prezenta cauză împotriva sentinței nr. 220/07.08.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila prin care s-a respins cererea de ridicare a dreptului de administrare a administratorului special al debitoarei, și-au spus părerea față de modalitatea prin care recurenta trebuia să demonstreze că debitoarea înregistra pierderi precum și că activitatea acesteia era defectuos organizată.

Arată recurenta că în cauza de față, dosarul x/2013, aceasta a formulat apel împotriva considerentului decizoriu prin care s-a reținut "că nu s-a făcut dovada că desfășurarea activității debitoarei aduce pierderi averii sale" susținând așadar că este previzibil că înscrisurile administrate - situațiile financiar-contabile - nu vor putea constitui, în opinia completului de judecată recuzat, o probă a pierderii averii debitoarei, considerând astfel că cele două doamne judecător sunt incompatibile în a soluționa dosarul.

În privința cazului de incompatibilitate invocat, notează Înalta Curte că acesta vizează exprimarea unei opinii de către judecător, anterior deliberării și pronunțării, în legătură cu soluția ce ar fi pronunțată în pricina concretă pe care o judecă.

Împrejurarea că, prin cererea de ridicare a dreptului de administrare a administratorului special al debitoarei recurenta invocase, între altele, că societatea înregistrează pierderi iar activitatea este defectuos organizată, astfel cum a dedus din situațiile financiar-contabile înaintate la dosar, nu este de natură să conducă la o ipoteză de antepronunțare. Nici din circumstanțele concrete relatate în cererea de recurs și nici din cercetarea lucrărilor dosarului nu rezultă indicii care să permită o suspiciune rezonabilă de antepronunțare sau de subiectivitate, de vreme ce magistrații-judecători recuzați nu au făcut nicio apreciere asupra soluției ce urma a fi pronunțată în dosarul asociat a30 având ca obiect apelul formulat împotriva sentinței de deschidere a procedurii generale a falimentului debitoarei, prin decizia nr. 283/A din 11.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2013, reținându-se doar că "(...) În cauză s-a invocat doar neplata creanței creditoarei, neinvocându-se și nici nefăcându-se dovada unui management defectuos al activității debitoarei.".

Tot în contextul imparțialității completului de judecată format din cei doi magistrați-judecători, prin cererea de recurs, recurenta arată că aceștia au nesocotit autoritatea de lucru judecat din dosarul asociat x/2013 prin cele dispuse în dosarul asociat x/2013, susținând că instanța de recuzare a schimbat natura și înțelesul argumentelor și probelor administrate din care reieșea că magistrații-judecători recuzați infirmaseră anterior, prin decizia nr. 39A/08.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013, puterea executorie și autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 388/21.09.2015 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013 prin care a fost confirmat planul de reorganizare și programul de plată a creanțelor.

Procedând la verificarea celor invocate, Înalta Curte costată că, prin cererea de recuzare, cu privire la decizia nr. 39A/08.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013, singurele susțineri au fost în sensul în care prin soluția pronunțată, completul de judecată a lăsat fără efecte hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2013 și nr. y/2015, respectiv a nesocotit autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 388/21.09.2015, fără însă a se prezenta niciun alt argument.

Așa fiind, constată instanța supremă că în mod judicios instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a respins aceste argumente ca nefondate având în vedere că, în realitate, ceea ce s-a invocat reprezintă eventuale greșeli de judecată care ar fi putut fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac sau a altor mijloace procesuale disponibile în acele dosare, fiind așadar imposibil de analizat în procedura recuzării.

În consecință, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei potrivit cărora instanța de recuzare, prin interpretarea greșită, a înlăturat aplicarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deși aceasta a probat faptul că judecătorii erau incompatibili de a judeca, întrucât, anterior, își exprimaseră părerea cu privire la creanța și drepturile sale, fiind demonstrată lipsa de imparțialitate.

Notează instanța supremă faptul că dosarul nr. x/2013 a avut ca obiect contestațiile formulate atât de recurenta-creditoare cât și de debitoare, întemeiate pe dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, prin decizia nr. 355/25.11.2015 a Curții de Apel Galați fiind menținută în tabelul preliminar creanța creditoarei în suma de 5.836.828 RON, cu titlu de creanță chirografară pură și simplă.

Dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect contestația în anulare formulată de creditoare împotriva deciziei nr. 355/25.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2013, prin decizia pronunțată, nr. 50/10.02.2016, curtea menținând atât soluția cât și motivarea primei instanțe în ceea ce privește modalitatea de înscriere în tabelul creanțelor a creanței creditoarei.

Dosarul nr. x/2013 a avut ca obiect contestația formulată de societatea debitoare la tabelul definitiv al creanțelor, întemeiată pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, prin sentința civilă nr. 344/06.10.2016 Tribunalul Brăila dispunând înscrierea provizorie a creanței creditoarei, de 5.836.828 RON, în tabelul definitiv.

Raportat la aceste considerente, constată Înalta Curte că nu există autoritate de lucru judecat, dosarul asociat/a2 având ca obiect contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei, întemeiate pe dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, în timp ce dosarul asociat/a16 a avut ca obiect contestația împotriva tabelului definitiv al creanțelor debitoarei, întemeiată pe dispozițiile art. 75 din același act normativ, contestație în care au fost invocate aspecte noi și necunoscute de părți la momentul pronunțării soluției în dosarul asociat/a2 în privința contestației împotriva tabelului preliminar.

Așa fiind, reține Înalta Curte că aspectele analizate nu sunt de natură a da naștere unor îndoieli legitime în ceea ce privește imparțialitatea membrilor completului de judecată investit cu soluționarea apelurilor împotriva sentinței de deschidere a procedurii generale de faliment a debitoarei, iar titularul cererii de recuzare nu a fost în măsură să justifice existența unor temeri legitime legate de modul de soluționare a cauzei, în contextul prezentat.

În continuare, Înalta Curte va examina dacă încheierea recurată îndeplinește exigențele legale privind motivarea, astfel cum sunt acestea reținute sau deduse din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, C. proc. civ., respectiv din jurisprudența Curții Constituționale a României și Curții Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", precum și dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, art. 131 alin. (2) teza finală, care dispune că "Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situația de fapt reținută.".

În ceea ce privește critica vizând nemotivarea sub aspectul invocării de motive străine de natura cauzei, în speță a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte reține că recurenta critică încheierea recurată susținând că din considerentele redate în motivarea acestui punct, rezultă de fapt o necercetare a fondului pricinii, neputându-se determina raționamentul pentru care s-a ajuns la concluzia că cererea de recuzare ar fi neîntemeiată, iar o astfel de conduită procesuală nu răspunde exigențelor impuse de dreptul la un proces echitabil și efectiv.

Înalta Curte va înlătura această critică pentru considerentele ce succed:

Invocarea de către instanța de recuzare a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, ce consacră principiul continuității soluționării cauzelor de insolvență, același complet de judecată soluționând toate apelurile declarate împotriva hotărârilor judecătorului-sindic din aceeași procedură de insolvență, nu contravine prevederilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ. privind incompatibilitatea, în acest sens statuând și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 103/20.01.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134/04.03.2009, respectiv prin Decizia nr. 1.080/20.11.2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848/11.12.2007.

Atât doctrina juridică, cât și jurisprudența, au recunoscut procedurii insolvenței caracterul său special, derogatoriu dreptului comun, dreptului procesual civil și dreptului civil.

În susținerea caracterului special al procedurii insolvenței legiuitorul, prin art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia, "Dispozițiile art. 40 alin. (1) din C. proc. civ. privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după anularea hotărârii în apel.", a reglementat faptul că pronunțarea succesivă a mai multor hotărâri în același dosar nu atrage incompatibilitatea judecătorului-sindic, cu excepția situației rejudecării după anularea hotărârii.

Totodată, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 103/2009 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 11 alin. (1) lit. g) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a reținut că, "(...) dispozițiile (...) art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței conțin norme de procedură, referitoare la (...) inaplicabilitatea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. privind incompatibilitatea judecătorilor, cu excepția situației rejudecării, după casarea hotărârii în recurs, de către judecătorul-sindic. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege, astfel că, fără a încălca norme sau principii fundamentale, legiuitorul, în virtutea acestor prerogative constituționale și în considerarea unor situații deosebite, poate să stabilească, în parte, și reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun, ca în cazul de față.".

De asemenea, prin Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007, Curtea Constituțională, a reținut că, "În cadrul procedurii insolvenței, sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind, însă, aplicabil art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia prevederile legale se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale C. proc. civ., C. civ., Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței. Astfel, sunt respectate atât principiul constituțional al accesului la justiție, cât și cel al dreptului la apărare. Legiuitorul a avut în vedere, la instituirea lor, ocrotirea intereselor părților, în sensul de a se evita formularea șicanatorie a cererilor de recuzare, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuțiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, pe care le impune desfășurarea și finalizarea procedurii insolvenței. Judecătorul-sindic care a pronunțat o hotărâre, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu numai că nu devine incompatibil pentru acest motiv, ci este obligat să efectueze în continuare actele impuse până la finalizarea procedurii.".

Prin urmare, reține Înalta Curte că soluția adoptată de legiuitor sub acest aspect nu poate naște dubii cu privire la imparțialitatea magistraților-judecători recuzați, nefiind cu putință a se li se imputa, ca motiv de incompatibilitate, respectarea prevederilor legii.

Invocând faptul că, prin Principiile de la Bangalore și prin hotărâri C.E.D.O. s-a arătat că imparțialitatea este calitatea fundamentală cerută unui magistrat și reprezintă atributul esențial al justiției, recurenta a criticat încheierea pronunțată asupra cererii sale de recuzare, susținând că imparțialitatea trebuia raportată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considrare convingerile anterioare ale magistraților-judecători, exprimate prin deciziile pronunțate în același dosar, x/2013, cât și potrivit unei aprecieri obiective, care trebuia să stabilească dacă judecătorii au oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere, astfel că soluția ce s-ar fi impus a fi pronunțată ar fi fost accea de admitere a cererii de recuzare.

Notează Înalta Curte faptul că este indiscutabil că evaluarea imparțialității instanței se realizează prin raportare la principiile consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de imparțialitate enunțată de Curte fiind examinată prin referire la cele două fațete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului și din perspectiva căruia imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, și aspectul obiectiv, care vizează modul în care imparțialitatea judecătorului este percepută din exterior de un observator rezonabil și avizat (persoană informată și de bună-credință). În acest sens sunt hotărârile pronunțate de Curte în cauzele Kyprianou împotriva Ciprului și Piersack împotriva Belgiei.

Jurisprudența Curții Constituționale a României consacră aceleași criterii de verificare a imparțialității instanței, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 333/2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 533 din 2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Soluționarea unei cereri de recuzare presupune în mod necesar verificarea conduitei procesuale a judecătorului recuzat, întrucât instanța învestită este chemată să verifice aspectele criticate de parte, pentru a stabili dacă administrarea cauzei de judecătorul recuzat conturează indicii privind încălcarea obligației de imparțialitate.

Raportat la considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală în raport de critica formulată, instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare respectând cadrul procesual stabilit de recurentă, în conformitate cu art. 9 alin. (2) C. proc. civ., soluționând, totodată, cererea în raport de dispozițiile legale aplicabile, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Mai reține Înalta Curte și faptul că, în temeiul art. 488 alin. (6) C. proc. civ., pentru ipoteza includerii de motive străine de natura cauzei, casarea unei hotărâri nu poate fi dispusă decât în situația în care motivarea este cu totul străină de cauză, fiindcă numai o astfel de situație echivalează cu nemotivarea.

Or, o atare situație nu se regăsește în cauză, întrucât instanța nu s-a limitat la verificarea conformității dispozițiilor magistraților-judecători recuzați cu dispozițiile legale, ci a verificat și dacă circumstanțele de fapt relatate de recurentă sunt verosimile și dacă acestea au vocația să creeze îndoieli justificate cu privire la imparțialitatea magistraților-judecători recuzați. Așa fiind, contrar susținerilor recurentei, încheierea recurată cuprinde o motivare pertinentă în raport de obiectul cererii de recuzare, fiind respectate exigențele legale.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei, întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a mai criticat faptul că, deși atașat cererii de recuzare au fost depuse încheieri de ședință care atestau susținerile acesteia privind "concesiile" de care se bucurau reprezentanții debitoarei și ai consorțiului de practicieni - înscrisuri ce se regăseau și în dosarul electronic al instanței - prin încheierea de soluționare a cererii de recuzare s-a reținut că nu ar fi propus nicio probă în susținere.

Astfel, consideră că dacă instanța ar fi arătat prin încheierea pronunțată că s-a aplecat asupra cererii, că a depus minime diligențe pentru a stabili dacă cele susținute de aceasta sunt reale sau nu, și nu ar fi procedat doar la o analiză formală a cererii de recuzare, ar fi avut convingerea că instituția recuzării nu este una fără substanță.

Raportat la aceste critici, reține Înalta Curte că art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. stabilește că judecătorul este incompatibil "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.", cazul de incompatibilitate permițând părți din proces să deducă verificării acele suspiciuni privind lipsa de imparțialitate care nu ar putea fi încadrate în celelalte cazuri de incompatibilitate.

Ca atare, instanța care soluționează cererea de recuzare trebuie să analizeze elementele reclamate de parte pentru a observa dacă, într-adevăr, acestea au vocația de a ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

În continuare, Înalta Curte va examina legalitatea încheierii recurate prin prisma modului în care instanța a analizat, în concret, circumstanțele evocate de recurentă, pentru a stabili dacă acestea sunt apte să nască îndoieli asupra imparțialității judecătorului.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta nu a administrat probe prin care să dovedească că magistrații-judecători recuzați ar fi aplicat acesteia un tratament diferit față de persoane aflate într-o situație analoagă sau comparabilă, numai astfel de probe fiind de natură să constituie tratament discriminatoriu și să poată fi analizate drept împrejurări care ar putea pune în discuție imparțialitatea instanței.

Procedând la verificarea înscrisurilor atașate cererii de recuzare (Decizia civilă nr. 283/A/11.11.2020 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. x/2013, respectiv a cererii de ridicare a dreptului de administrare a debitoarei și a administratorului special, formulată de recurentă în dosarul nr. x/2013) și a celor comunicate prin poșta electronică la 15 martie 2021 și aflate la dosarul curții de apel la filele x (Decizia civilă nr. 283/A/11.11.2020 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. x/2013; încheierea din 17.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2013; încheierea din 24.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020; Decizia nr. 335 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2013; sentința nr. 388 din 21.09.2015 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013, confirmare plan; Decizia nr. 39/A din 08.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2013, creanță provizorie; Decizia nr. 50/10.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2015), Înalta Curte constată că în mod judicios a reținut instanța sesizată cu soluționarea cererii de recuzare că argumentul potrivit căruia magistrații-judecători recuzați acceptă tergiversarea cauzei de către debitoare și administratorul judiciar al acesteia este nefondat, întrucât recurenta nu a propus nicio probă în susținerea acestei afirmații.

Notează Înalta Curte că aceste înscrisuri nu pot face dovada susținerilor recurentei privind tergiversarea soluționării cauzelor, eventualele elemente care ar fi născut suspiciuni acesteia asupra imparțialității magistraților-judecători recuzați se impuneau a fi opuse prin cereri de recuzare formulate în acele dosare și nu în prezenta cauză.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge criticile recurentei, reținând că împrejurările invocate de aceasta nu sun