ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 14 iunie 2023
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 826 din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea administratorului judiciar C.I. A.. și în temeiul art. 145 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei B. S.R.L., a fost desemnat lichidator C.I. A.., s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei; s-a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar; s-a dispus predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunțarea prezentei, a listei creanțelor născute în cursul procedurii; s-a dispus notificarea trecerii la faliment a debitoarei către: asociații, acționarii, creditorii și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 146 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi; s-a dispus depunerea la dosar a unei copii după notificare și dovezile publicării acesteia; i s-au pus în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și s-a dispus menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului judiciar; s-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii debitoarei, de către lichidatorul judiciar. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarea B. S.R.L., în insolvență, prin administrator special C., solicitând suspendarea executării sentinței civile nr. 826 din 14 noiembrie 2022 până la soluționarea apelului declarat în cauză.
Prin încheierea din 7 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 826 din 14 noiembrie 2022 și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 1.000 de RON, achitată de administratorul special C., conform recipisei de consemnare nr. x din 6 decembrie 2022.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs B. S.R.L., în insolvență, prin administrator special C., solicitând casarea încheierii.
În motivarea cererii de recurs, autoarea căii de atac a invocat, în esență, că cererea de suspendare a fost timbrată, că a achitat cauțiunea și că societatea este în imposibilitate de a își desfășura activitatea.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectele legate de timbrarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recursul are ca obiect încheierea din 7 decembrie 2022 prin care Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 826 din 14 noiembrie 2022 a Tribunalului Arad.
Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON.
Astfel, Înalta Curte a apreciat că recurenta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, iar conform art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac.
Înalta Curte constată că recurenta a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 25 de RON, potrivit dovezii de plată aflate la dosar și că i s-a pus în vedere să achite, în completare, suma de 75 de RON, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare acte aflat la dosarul de recurs. În urma verificării evidențelor din programul Ecris nu rezultă că autoarea căii de atac ar fi formulat cerere de reexaminare sau de acordare de facilități la plata taxei de timbru.
Pentru aceste considerente și văzând că până la data soluționării căii de atac formulate, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de completare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va anula, ca insuficient timbrat, recursul declarat de B. S.R.L., prin administrator special C., împotriva încheierii din 7 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special C., împotriva încheierii din 7 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2023.