ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 21 octombrie 2021
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin raportul înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă la 1 februarie 2021, administratorul judiciar A. a solicitat intrarea în faliment în procedură simplificată a debitorului S.C. B. S.R.L., ca urmare a faptului că planul de reorganizare propus de debitoare a fost respins prin Hotărârea Adunării Creditorilor din 4 iunie 2020, iar contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă în mod definitiv.
Prin sentința civilă nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - Faliment, în temeiul dispozițiilor art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitoarei S.C. B. S.R.L., înregistrată in Registrul Comerțului sub nr. x/2013, CUI x.
În temeiul art. 145 alin. (2) lit. b) din Legea privind procedura insolvenței, a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvență A., pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014.
În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului. S-a fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorului și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 19.03.2021. S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, publicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 19.04.2021. S-a fixat termenul pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la 26.04.2021.
S-a fixat termenul limită pentru întocmirea și publicarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 19 mai 2021.
În temeiul art. 151 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare. S-a fixat termen pentru continuarea procedurii la 12 mai 2021, ora 9:00, CS 2 fal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel debitoarea S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin cererea formulată de creditorul C. s-a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - Faliment, iar prin încheierea din 18 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă a fost respinsă cererea formulată de C. privind suspendarea executării sentinței civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - Faliment.
Împotriva acestei încheieri, creditorul C. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și, pe fond admiterea cererii de suspendare.
În esență, recurentul susține că întreaga activitate a societății și relațiile cu furnizorii vor fi afectate în mod iremediabil în cazul în care nu se dispune suspendarea efectelor hotărârii de intrare în faliment.
Tot în același context, se arată că și lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare prin care și-a exprimat acordul pentru suspendarea efectelor sentinței, întrucât efectele contrare suspendării sunt unele ireversibile, atât pentru societatea debitoare, cât și pentru creditori și pentru salariați - mai ales pentru aceștia.
Prin întâmpinarea formulată, în recurs de S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu A., la 17 mai 2021, se arată că nu se opune admiterii recursului și suspendării executării sentinței civile nr. 42/2021.
Prealabil analizării memoriului de recurs, Înalta Curte constată că cererea recurentului, depusă la 6 octombrie 2021, de renunțare la judecata prezentei cauze, nu poate fi luată în dezbatere în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, așa încât va lua în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor:
Recursul are ca obiect încheierea din 18 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin care a fost respinsă cererea formulată de C., în cadrul căii de atac a apelului, privind suspendarea executării sentinței civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - Faliment, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitoarei S.C. B. S.R.L..
Totodată, se reține că prin decizia civilă nr. 268/2020 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelul declarat de creditorul C. împotriva sentinței civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - Faliment.
În acest context, se reține că hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".
Conform dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea 85/2014, "Hotărârile președintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic pot fi atacate de părți numai cu apel", iar art. 9 prevede "Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului sau de judecătorul sindic, după caz. Hotărârile curții de apel sunt definitive".
Tot în același sens sunt și dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
Așadar, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
În speță, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri nesusceptibile de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Nu în ultimul rând, prevederile art. 342 din Legea nr. 85/2014 sunt în sensul că dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ.
Astfel fiind, prevederile art. 484 și cele ale art. 719 C. proc. civ., nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, având în vedere caracterul special, derogator al procedurii de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Întrucât hotărârea atacată este nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, D. S.A. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu A. I.P.U.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, D. S.A. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu A. I.P.U.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.