ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 873/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 06 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 583 din 06.07.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017, de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, invocând, în drept, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 922, pronunțată la data de 15 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a respins excepția tardivității cererii de revizuire, ca nefondată; a admis excepția inadmisibilității, și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 583/06.07.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. S.A., București, ca inadmisibilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, revizuenții A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei înapoi spre o nouă judecată.

Recurenții se raportează, în motivele de recurs invocate, la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.., invocând, în esență, următoarele motive:

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au susținut că instanța de revizuire avea obligația de a analiza autoritatea de lucru de judecat a deciziei pronunțate de Curtea de Apel în recurs, față de decizia rămasă definitivă în anul 2017, pronunțată de Tribunalul București în litigiul ce a format obiectul dosarul nr. x/2015 și, nesocotind regulile procedurale și procesuale incidente, instanța Curții de Apel a încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 6 C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil, în opinia recurenților-revizuenți fiind vădită încălcarea regulilor de procedură, care justifică admiterea prezentului recurs și casarea hotărârii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat criticii din recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, că pretinsa analiză a autorității de lucru judecat din calea extraordinară a recursului, care a avut în vedere aspecte nelegale și care a adăugat motivării dată deja prin decizia nr. 1078/21.03.2017, nu poate conduce la concluzia că este inadmisibilă declararea căii extraordinare a revizuirii, atât timp cât se invocă autoritatea de lucru judecat a altor decizii, fiind, fără îndoială, străină de natura pricinii motivarea instanței.

Și, în fine, subsumat motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții- revizuenți au susținut că decizia civilă nr. 922 pronunțată la data de 15 decembrie 2021 încalcă flagrant dispozițiile art. 430 C. proc. civ., în condițiile în care legea stabilește că autoritatea de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului; cu alte cuvinte, până la pronunțarea deciziei din recurs, aceștia neavând o hotărâre care să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri definitive și, totodată, sunt încălcate dispozițiile art. 969 din vechiul C. civ., dezvoltând, în continuare, recurenții aspecte privitoare la obiectul celor două litigii ce au format obiect al dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2017

În esență, consideră că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, atât a deciziei civile nr. 1078/2017, cât și a sentinței civile nr. 12115/2016, ambele pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2015 odată cu soluționarea recursului în dosarul nr. x/2017.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 16.06.2022, sub nr. x/2021.

Apărarea formulată în cauză

Intimata C. S.A., București a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei recurate.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 09 august 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 19 ianuarie 2023, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin primul motiv de recurs formulat, subsumat cazului de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., recurenții- revizuenți au susținut încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., considerând că, în cazul încălcării autorității de lucru judecat, instanța de recurs avea obligația de a casa hotărârea și de a trimite cauza înapoi spre rejudecare, întrucât, art. 497 C. proc. civ.. se aplică obligatoriu în situația încălcării autorității de lucru judecat.

În primul rând, recurenții invocă încălcarea unor norme de procedură care reglementează soluțiile ce pot fi pronunțate în materia recursului; soluțiile ce pot fi pronunțate în materia revizuirii sunt cele prevăute la art. 513 alin. (4) C. proc. civ., deci, sub acest prim aspect, critica nu poate fi primită.

În al doilea rând, instanța de revizuire s-a oprit la analiza cererii din perspectiva condițiilor de admisibilitate a acesteia, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., fără a mai verifica încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, susținută de revizuenți în motivarea cazului de revizuire invocat.

Or, câtă vreme instanța, constatând neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a limitat la soluționarea acesteia doar din perspectiva excepției de inadmisibilitate, găsite întemeiată, în niciun caz nu mai putea fi vorba de eventualitatea unei soluții de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare.

Susținerile recurenților-revizuenți sunt contrare procedurii de judecată a cererii de revizuire, astfel cum este ea reglementată prin prevederile din C. proc. civ., chiar cu aceeași denumire marginală- și anume, art. 513 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, instanța de revizuire analizează, în primul rând, admisibilitatea unei astfel de cereri și abia apoi, dacă este trecut acest filtru, poate soluționa cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate- ceea ce nu este cazul în speță.

Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat, fundamentat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nefondat.

Deși recurenții invocă o motivare străină de natura pricinii, critica nu se încadrează în prevederile legale invocate, care se referă doar la cazul când hotărârea cuprinde "numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte va înlătura și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În actualul cadru procesual, Înalta Curte constată că este învestită, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. textul procedural reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit acestor dispoziții: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8.există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În cauză, întemeiat instanța de revizuire a reținut că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a căii de atac, din perspectiva faptului că, această chestiune, a nerespectării autorității de lucru judecat și a efectelor hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015- în speță, a fost invocată ca motiv de recurs și examinată, ca atare, de instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 583/06.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, supusă revizuirii, decizie care este definitivă.

Or, una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia - condiție, neîndeplinită în speță.

Instanța de revizuire a constatat că această chestiune de drept (încălcarea sau nu, a autorității de lucru judecat, prin raportare la deciziile civile nr. 1078/2017 și nr. 640/2018 ale Tribunalului București, secția a VI-a civilă, de către instanța de apel care a pronunțat decizia civilă nr. 3014/08.10.2020, în dosarul nr. x/2017) a fost soluționată în mod definitiv de către instanța de recurs, prin decizia ce face obiectul revizuirii, iar această decizie se bucură, și ea, la rândul său, de autoritate de lucru judecat, atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și considerentele.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiție de admisibilitate, însă această condiționare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive.

În acest context, în măsura în care ar fi realizat o examinare a legalității și temeiniciei asupra modului în care au fost dezlegate chestiunile de drept în litigiu, instanța de revizuire ar fi exercitat, și ea, o competență specifică unei instanțe de control judiciar și, eventual, ar fi cenzurat o hotărâre judecătorească definitivă.

Ca atare, în mod cu totul nefondat se susține de către recurenții- revizuenți că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1078/2017 și a sentinței civile nr. 12115/2016, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2015, o dată cu soluționarea recursului în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017

Procedând în acord cu dispozițiile procedurale, instanța de revizuire a concluzionat corect că nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor pretins potrivnice, în opinia revizuenților, pentru a decide care este cea corectă, întrucât, scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat, chestiune care fusese deja analizată, și tranșată, în mod definitiv, prin decizia nr. 583/06.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, chiar decizia atacată cu revizuire.

Pentru toate aceste considerente, nu pot fi primite criticile expuse de recurenți, în sensul că, în soluționarea cererii de revizuire, instanța ar fi nesocotit și contractul dintre părți, în forma stabilită de instanța de judecată în dosarul nr. x/2015, după anularea clauzelor abuzive.

Din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența C.E.D.O., în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)".

Prin criticile din recurs subsumate tot motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții- revizuenți au mai susținut că decizia civilă nr. 922 pronunțată la data de 15 decembrie 2021, încalcă dispozițiile art. 430 C. proc. civ., în condițiile în care, arată aceștia, legea stabilește că autoritatea de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului; totodată, apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 969 din vechiul C. civ., căci, așa după cum a reținut și Tribunalul București, prin decizia nr. 640/20.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, "... în convenția dintre părți, în forma rămasă valabilă după anularea clauzelor abuzive, nu poate fi identificată nicio marjă ca element component al vreunei formule de calcul a dobânzii.

Înalta Curte observă că prin aceste critici din recurs sunt reiterate susținerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârii, prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurenții-revizuenți, în raport cu art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.

Or, legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Ceea ce invocă recurenții-revizuenți este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată, așa cum s-a arătat mai sus, și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

În concluzie, așa cum corect și legal s-a reținut și prin decizia recurată, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat, sau nu, efect autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea, Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M. Of. nr. 455/21.12.2010).

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenți, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții- reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 922 din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.