Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
15 noiembrie 2023

Decizia nr. 2152/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Analizând recursul, în conformitate cu prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge, ca lipsit de obiect, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.