ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 871/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 27.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 68.489,77 euro, reprezentând debit principal neachitat, conform convenției de cesiune de creanțe, încheiate la 03.09.2014 și a dobânzii legale penalizatoare, datorate și calculate de la data scadenței fiecărei tranșe din suma de 119.857,12 euro și până la data plății efective a debitului principal, indicând că nivelul dobânzii calculate până 01.03.2018 este de 18.743,45 euro; reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească și cheltuielile de judecată avansate.

Prin sentința civilă nr. 266/11.03.2019, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea.

* Parcursul cauzei. Primul ciclu procesual.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 644/A/19.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, susținând, în esență, că decizia atacată este nemotivată și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 571 din 10 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, la data de 17 martie 2022, sub nr. x/2018*.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 53/A din 31 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 266 din 11 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 58.577,65 euro, precum și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței fiecărei tranșe și până la data plății efective a debitului principal; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, la fond și în apel, de 47.149,4 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, în totalitate și, rejudecând cauza, respingerea apelului declarat de reclamantă.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel este rodul unei aplicări greșite a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1270 C. civ., referitor la forța obligatorie a contractelor.

Cheia întregului litigiu ține de interpretarea și aplicarea art. 1270 C. civ., atât referitor la convenția tripartită inițială încheiată între reclamantă, pârâtă și debitorul cedat la 04.09.2014, cât și referitor la convenția ulterioară încheiată doar între reclamantă și debitorul cedat la 25.04.2017.

Recurenta-pârâtă consideră că hotărârea instanței de apel lasă neaplicat art. 1270 C. civ. referitor la convenția ulterioară, încheiată doar între reclamantă și debitorul cedat la data de 25.04.2017, și lipsește această convenție de orice efect juridic, deși ea reprezintă voința și legea părților.

A susținut că instanța de apel a considerat că hotărârile anterioare nu respectă principiul forței obligatorii a contractului, însă a omis să observe că prin admiterea acțiunii reclamantei s-ar încălca principiul forței obligatorii a contractului ulterior, încheiat doar între reclamantă și debitoare.

Mai arată că, așa cum recunoaște și intimata-reclamantă, insolvabilitatea a intervenit cu mult timp după acest moment, prin intrarea în insolvență a debitorului la data de 22.08.2017, ulterior încheierii unei noi convenții de plată între aceste două părți, considerând recurenta că nu insolvența debitorului cedat a reprezentat cauza principală pentru neplata ratelor conform convenției tripartite, ci înțelegerea ulterioară dintre această societate și reclamantă, care i-a acordat facilități suplimentare, neconvenite de aceasta, peste termenul inițial și printr-o eșalonare diferită (ca valoare și ca frecvență) a plăților, incompatibile cu înțelegerea tripartită inițială.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 26.04.2022, sub nr. x/2018*.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 07 iulie 2022, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; cu cheltuieli de judecată (fără a fi anexată dovada acestora).

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 19 ianuarie 2023, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Procedând la examinarea criticilor recurentei- pârâte, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

Prealabil examinării propriu-zise a acestui motiv de recurs, Înalta Curte are în vedere că invocarea acestui motiv presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile speței, interpretarea acestora într-o manieră pertinentă în raport cu circumstanțele cauzei și explicarea modului în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Așadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie argumentată în concret, prin raportare la datele speței, și nu se poate face prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Din această perspectivă, analizând conținutul cererii de recurs, se observă că recurenta a criticat în mod generic decizia recurată, afirmând că instanța de apel lasă neaplicat art. 1270 C. civ. referitor la convenția ulterioară, încheiată doar între intimata-reclamantă și debitorul cedat la data de 25.04.2017, în speță, lipsind această convenție de orice efect juridic, deși ea reprezintă voința și legea părților.

Astfel, în ceea ce privește critica de nelegalitate constând în nerespectarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), se constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași text legal, după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

În speță, prin decizia de casare s-a impus refacerea judecății cauzei în apel printr-o analiză care să privească faptele deduse judecății și normele legale incidente, în raport cu clauza art. 4.4. din Contractul de cesiune de creanțe încheiat de părți.

Pentru a imprima un efect util rejudecării, instanța de recurs a indicat instanței de apel să stabilească în mod clar relevanța, în contextul clauzei contractuale care li se opune părților semnatare cu puterea legii, a unei eventuale alte clauze (în afara stării de insolvență), care ar fi determinat neplata celorlalte rate de către C. S.R.L., a acordului încheiat la 25.07.2017 între intimata- reclamantă și C. privind plata datoriei în 8 tranșe, precum și a înscrierii intimatei-reclamante în tabelul obligațiilor societății- insolvente.

Înalta Curte reține că instanța de apel a rejudecat cauza în conformitate cu dispozițiile art. 501 C. proc. civ., motivarea deciziei recurate cuprinzând analiza detaliată a condițiilor și obligației de plată a datoriei care a făcut obiectul convenției nr. 476/04.09.2014, raportat la situația de fapt stabilită în concret și la normele legale aplicabile- art. 1270 și art. 1600 C. civ., apoi raționamentul juridic este completat prin verificarea incidenței prevederilor legale arătate și, în final, s-a concluzionat că această obligație de plată a datoriei revine recurentei- pârâte B. S.R.L., intimata- reclamantă A. fiind îndreptățită la recuperarea creanței sale de la debitorul inițial.

Așadar, contrar susținerilor recurentei- pârâte, instanța de apel, în rejudecare, nu a lipsit de efecte juridice convenția ulterioară, încheiată la data de 25.04.2017, doar între intimata- reclamantă și debitorul cedat, lăsând neaplicat art. 1270 C. civ., așa cum susține recurenta.

Dimpotrivă, prin semnarea acestei convenții ulterioare s-a încercat aducerea la îndeplinire a convenției inițiale, nr. 476/04.09.2014, în vederea recuperării debitului, în principal, de la C. S.R.L., convenție din care nu se poate deduce, în niciun caz, că intimata-reclamată ar fi renunțat la dreptul său de a se îndrepta împotriva recurentei-pârâte în vederea recuperării creanței.

Și, mai mult, prin convenția din anul 2017 nu s-a prevăzut că devine ineficace convenția din 2014 în raporturile cu recurenta- pârâtă, și nici că aceasta ar modifica sau anula orice alte convenții inițiale.

În mod nelegal recurenta- pârâtă se prevalează de acest acord ulterior, care, în temeiul principiului relativității efectelor contractului, instituit prin art. 1280 C. civ., produce efecte numai între părți (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest); or, recurenta- pârâtă nu a fost parte a convenției din anul 2017, având calitatea de terț față de aceasta.

Totodată, temeiul de drept al pretențiilor intimatei- reclamante nu l-a constituit acordul încheiat în 2017 cu C. S.R.L., solicitarea de obligarea a recurentei-pârâte la plata sumei nefiind făcută în condițiile negociate în anul 2017, cum nefondat susține aceasta, ci în condițiile convenției inițiale, încheiate anterior, în anul 2014, iar data la care este certă insolvabilitatea C. S.R.L. este data deschiderii procedurii insolvenței acesteia și, nu data convenției din 2017.

Referitor la susținerea recurentei-pârâte în sensul că, dacă, într-adevăr, intimata- reclamantă ar fi fost de bună- credință, astfel cum s-a reținut de către instanță, aceasta ar fi negociat și cu recurenta această nouă convenție și, dacă negocierile ar fi eșuat, s-ar fi putut activa clauza care o obligă la achitarea debitului, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă aduce în discuție elemente de fapt ale cauzei pentru stabilirea bunei-credințe a intimatei- reclamante, care exced controlului de legalitate în recurs, fiind o critică de netemeinicie.

În plus, trecând peste acestea, încheierea convenției din anul 2017 confirmă faptul că intimata- reclamantă a încercat să recupereze creanța restantă anterior intrării în insolvență a C. S.R.L., cu respectarea prevederilor Convenției de cesiune de creanțe nr. x din 03.09.2014, și nu a rămas în pasivitate și doar în urma constatării incapacității de plată a acestei societăți prin deschiderea procedurii insolvenței împotriva ei, a formulat acțiune împotriva recurentei- pârâte.

Nici recurenta-pârâtă, și nici C. S.R.L. nu au contestat incapacitatea de plată a acesteia din urmă, de altfel, aceasta fiind singura condiție necesară pentru nașterea obligației de plată în sarcina Societății recurente-pârâte B. S.R.L., prin semnarea convenției de cesiune de creanță în această formă, recurenta asumându-și riscul incapacității de plată a S.C. C. S.R.L.

Așadar, se constată că susținerile recurentei- pârâte nu se confirmă în speță, astfel că nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 53/A din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.