ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 30.07.2015, sub nr. x/2016, și, ulterior, declinată în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C.. și D. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv al art. 5.1 din contractul de credit nr. x/15.06.2007, în ceea ce privește obligația împrumutatului de a rambursa ratele lunare de credit în moneda în care acesta a fost acordat; să oblige pârâta să convertească în RON toate sumele datorate de împrumutat conform contractul de credit, la cursul de schimb franci elvețieni/leu de la data acordării creditului, 15.06.2007, urmând ca plata ratelor să se facă în continuare în RON; să oblige pârâta la restituirea diferenței dintre suma efectiv achitată și cea datorată conform cursului de schimb de la data încheierii contractului de credit.

În subsidiar, au solicitat să oblige pârâtele să modifice contractul de credit nr. x/15.06.2007, în sensul calculării ratelor la cursul franci elvețieni/leu de la data contractării creditului; să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit și, pe cale de consecință, să constate nulitatea absolută a clauzelor de la:- art. 4.1 alin. (2), în ceea ce privește dobânda variabilă;- art. 4.5, privind modificarea dobânzilor și comisioanelor bancare;

- art. 4.10 lit. a), privind comisionul de acordare a creditului 1% din valoarea totală a creditului acordat, respectiv suma de 880 franci elvețieni;- art. 4.10 lit. b), referitor la comisionul de administrare lunară a creditului;- art. 4.10 lit. e), privitor la alte comisioane stabilite de bancă;

- art. 4.10 lit. d), art. 5.9 alin. penultim și alin. ultim, în ceea ce privește obligația de plată a unui comision de rambursare anticipată, precum și posibilitatea modificării acestuia, în mod discreționar, de către împrumutător;- art. 5.13, 8.4, 9.3 și 10.2, privind declararea anticipată a exigibilității creditului;- art. 7.1 alin. (2) teza I, referitor la acceptarea asigurării privind rambursarea creditului numai dacă aceasta se încheie cu o societate de asigurări agreată de bancă;- ca urmare a constatării nulității absolute a prevederilor contractuale menționate la punctul 2 de mai sus, reclamanții au solicitat repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sumelor reprezentând:- diferența dintre dobânda achitată indexat, conform art. 4.1 alin. (2) și dobânda datorată conform contractului de credit;- diferența dintre dobânzile și comisioanele achitate indexat, conform art. 4.5 și dobânzile și comisioanele datorate conform contractului de credit;- suma corespunzătoare comisionului de acordare a creditului, respectiv 1% din valoarea totală a creditului acordat;- suma corespunzătoare comisionului de administrare lunară a creditului plătit în baza art. 4.10 lit. b) din contract;- suma corespunzătoare tuturor comisioanelor achitate conform art. 4.10 lit. e);- toate sumele achitate cu titlu de comision de rambursare anticipată a creditului.

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin cererea depusă la dosar la 05.01.2016, calificată de instanță ca fiind o cerere modificatoare, reclamanții au solicitat să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului cu privire la clauzele a căror nulitate absolută a fost invocată și restituirea următoarelor sume, la care se va aplica dobânda de la data plății și se vor actualiza cu rata inflației: - diferența dintre dobânda achitată indexat, conform art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit și dobânda datorată potrivit art. 4.1 alin. (1) din contract;- diferența dintre dobânzile și comisioanele achitate indexat, conform art. 4.5 din contract și dobânzile și comisioanele datorate potrivit contractului, cu excepția celor a căror nulitate absolută a fost constatată;- suma corespunzătoare comisionului de acordare a creditului, respectiv 1% din valoarea creditului acordat;- suma aferentă comisionului de administrare lunară a creditului plătit conform art. 4.10 lit. b) din contractul de credit;- suma corespunzătoare tuturor comisioanelor achitate conform art. 4.10 lit. e) din contract;- toate sumele plătite cu titlu de comision de rambursare anticipată a creditului.

Prin cererea depusă la 07.09.2016, D. S.A. a înștiințat instanța că între D. S.A. și C.. a intervenit un contract cadru de vânzare de creanțe, prin care s-a cesionat creanța izvorâtă din contractul de credit nr. x/15.06.2007 și un contract cadru de administrare prin care D. S.A. și-a păstrat calitatea de administrator a contractului de credit, solicitând introducerea în cauză a persoanelor.

Prin sentința civilă nr. 2656, pronunțată la data de 28 iunie 2017, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și modificată; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută clauzele de la art. 4.1 alin. (2); art. 4.5; art. 4.10 lit. a); art. 4.10 lit. b); art. 4.10 lit. d); art. 4.10 lit. e); art. 5.9 alineatele penultim și ultim; art. 5.13, art. 8.4, art. 9.3 și art. 10.2; art. 7.1 alin. (1) teza I din contractul de credit nr. x/15.06.2007; a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului cu privire la clauzele a căror nulitate absolută a fost constatată și restituirea de către pârâtă a sumelor cuantificabile, la care se va aplica dobânda de la data plății și actualizarea cu rata inflației, în următoarele limite: - diferența dintre dobânda achitată indexat, conform art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit nr. x/15.06.2007 și dobânda datorată potrivit art. 4.1 alin. (1) din contract; - diferența dintre dobânzile și comisioanele achitate indexat, conform art. 4.5 din contract și dobânzile și comisioanele datorate potrivit contractului, cu excepția celor a căror nulitate absolută a fost constatată; - suma corespunzătoare comisionului de acordare a creditului, respectiv 1% din valoarea creditului acordat; - suma corespunzătoare comisionului de administrare lunară a creditului plătit conform art. 4.10 lit. b) din contractul de credit; - suma corespunzătoare tuturor comisioanelor plătite conform art. 4.10 lit. e) din contractul de credit; - toate sumele plătite cu titlu de comision de rambursare anticipată a creditului; a respins, ca neîntemeiată, în rest, cererea, astfel cum a fost precizată și modificată, și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 5.600 RON, reprezentând onorariu de avocat, câte 2.800 RON către fiecare reclamant și a sumei de 150 euro, la cursul de schimb B.N.R. de la data efectuării plății, reprezentând cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură cu pârâta, câte 75 euro către fiecare reclamant.

* Parcursul procesual al dosarului

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel principal, iar pârâta C.. a formulat apel incident.

Prin încheierea din 07.06.2018, a fost introdusă în cauză, în calitate de intimată-intervenientă, cesionara E., reținându-se că, în raport cu înscrisurile depuse la dosar a operat transmisiunea creanței vizate de contractul de credit în favoarea acesteia din urmă.

Prin încheierea din 13.09.2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins excepția inadmisibilității apelului incident, invocată de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 1961/A/15.10.2018, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins apelul declarat de reclamanți și a admis apelul incident, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea de constatare a caracterului abuziv a clauzelor prevăzute de art. 4.10 lit. a), 4.10 lit. b), 4.10 lit. d) teza I, art. 5.9 alin. penultim și art. 5.13 din contract ca neîntemeiată; a respins cererile de obligare a pârâtei la plata sumelor corespunzătoare comisionului de acordare a creditului, comisionului de administrare lunară a creditului, comisionului de rambursare anticipată a creditului; a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1.400 de RON și 75 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând, în rest, dispozițiile sentinței; a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1.000 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat; a obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârâtă a sumei de 1.959,49 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Împotriva încheierii din 13.09.2018 și a deciziei civile, reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Prin decizia civilă nr. 2240/11.11.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva încheierii din 13.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016. A admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1961/A/15.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. A casat în parte decizia atacată și a trimis cauza Curții de Apel spre o nouă judecată a apelului incident, menținând celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă, în vederea rejudecării, în data de 12.05.2021, sub nr. x/2016*.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 2141/A, pronunțată la data de 02 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2016, în rejudecarea apelului incident formulat de apelantele-pârâte C. și E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2656/28.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., după casarea în parte: a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.9 alin. penultim și ultim din contract, precum și obligarea la restituirea comisionului de rambursare anticipată, ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, reclamanții A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii lor, astfel cum a fost pusă în discuție prin decizia de casare în rejudecarea apelului incident și admiterea capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor de la art. 4.10 lit. d) și art. 5.9 alineatele penultim și ultim privind comisionul de rambursare anticipată din contractul de credit nr. x/15.06.2007, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 2656/28.06.2017 și, pe cale de consecință, menținerea, inclusiv, a soluției primei instanțe de repunere a părților în situația anterioară încheierii contractului cu privire la clauzele a căror nulitate absolută a fost constatată, cu consecința restituirii de către apelanții-intervenienți a tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de rambursare anticipată, la care se vor aplica dobânda de la data plății și actualizarea cu rata inflației și obligarea apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea cauzei, precum și la obligarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea cauzei în rejudecarea apelului și în recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au invocat motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care, au relevat, pe larg, prezentarea litigiului și a situației în fapt în cauză și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, au criticat hotărârea recurată ca fiind rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material cu incidență în speță, din perspectiva modalității în care instanța de apel a înțeles să extindă norma juridică reprezentată de dispozițiile art. 68 lit. c) și art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, dincolo de ipotezele de strictă interpretare avute în vedere de legiuitor, care a înțeles să interzică un astfel de comision de rambursare anticipată, inclusiv, în contractele aflate în derulare, reprezentând, astfel, o veritabilă aplicare greșită aplicare a normelor de drept material incidente în speță.

Arată că instanța de apel, ignorând astfel prevederile imperative din ordonanță - O.U.G. nr. 50/2010, s-a rezumat doar la menținerea motivării din primul ciclu procesual reținând în mod neîntemeiat faptul că nulitatea poate fi analizată doar raportat la legislația aflată în vigoare la momentul contractării.

Recurenții susțin că instituirea obligației de plată a unui comision de rambursare anticipată constând în plata de către împrumutat a unui procent de 2.5% din valoarea creditului restituit are un caracter abuziv, fiind stabilită în mod discreționar și contravenind, astfel, prevederilor art. 16 alin. (2) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.

Contrar celor reținute de către instanța de apel, față de procentul comisionului de rambursare anticipată, compensația impusă de bancă nu este rezonabilă și justificată în mod obiectiv pentru costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului, nefiind rezonabil nici faptul că banca și-a rezervat dreptul de a modifica în mod unilateral acest comision.

Totodată, clauza nu a fost negociată, generând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

În concluzie, susțin recurenții-reclamanți, caracterul abuziv al clauzelor de la art. 4.10 lit. d) și art. 5.9 alineatele penultim și ultim din contract, rezultă atât prin raportare la incidența normei legale încălcate, constatând faptul că acestea (clauzele) contravin dispozițiilor art. 68 lit. c) din O.U.G. nr. 50/2010 potrivit cărora "nu se solicită o compensare pentru rambursare anticipată în cazul în care rambursarea intervine niciunul dintre următoarele cazuri într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă" (creditul acordat reclamanților- apelanți fiind cu dobândă variabilă), cât și prin raportare la aplicabilitatea normei legale în timp, față de dispozițiile excepționale prevăzute de art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora prevederile ordonanței de urgență edictate în cuprinsul articolelor 66-69 se aplică și contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare.

Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în rejudecare, solicită a se avea în vedere, ca efect al admiterii recursului, atât cererea de obligare a apelanților - intervenienți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de rejudecarea apelului și recursului, în calitate de părți procesuale căzute în pretenții, în condițiile art. 453 alin. 1 noul C. proc. civ. și, de asemenea, reanalizarea și majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond prin sentința civilă nr. 2656/28.06.2017 și reduse de instanța de apel din primul ciclu procesual prin decizia nr. 1961/A/15.10.2018 și menținute în al doilea ciclu procesual, având în vedere faptul că, prin respingerea apelului incident, se modifică și limitele în care operează căderea în pretenții a apelanților-intervenienți, în condițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.., prin raportare la petitul cererii introductive de instanță.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 31.03.2022, sub nr. x/2016*.

Apărarea în cauză

Intimatele-pârâte C. și E. S.A. nu au formulat întâmpinare la recurs.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenții-reclamanți au formulat punct de vedere în scris la raport, prin care, prin raportare la obiectul cauzei, la criticile de nelegalitate aduse, precum și la textele de lege incidente, cum în mod corect a reținut și magistratul asistent raportor, au solicitat a se constata că recursul este admisibil, motiv pentru care, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., au solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului și fixarea termenului de judecată pe fond a acestuia, cu citarea părților.

La termenul din 17 noiembrie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 06 aprilie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Procedând la examinarea motivelor de recurs formulate, Înalta Curte va înlătura motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că acesta este nefondat.

În ceea ce privește recursul reclamanților A. și B., nu pot fi primite criticile acestora referitoare la greșita aplicare de către instanța de apel a normelor de drept material incidente în soluționarea capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4.10. lit. d) și art. 5.9. alineatele penultim și ultim din contractul de credit nr. x/15.06.2007, privind comisionul de rambursare anticipată.

Articolul 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, transpus în dreptul național prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 instituie o excludere din domeniul de aplicare a regimului acestei Directive a acelor clauze contractuale care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, această excludere este justificată de faptul că, în principiu, se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul național a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la anumite contracte (a se vedea Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C-92/11).

În analiza îndeplinirii condițiilor excluderii, Curtea a statuat că instanța națională are sarcina să verifice dacă clauza contractuală vizată reflectă dispoziții de drept național care se aplică în mod imperativ între părțile contractante, independent de alegerea lor, sau dispoziții de natură supletivă și, prin urmare aplicabile automat, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părți în această privință (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C-92/11, Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții, C-186/16, pct. 29 și 30).

Consecventă dezlegărilor date în jurisprudența sa anterioară, Curtea a statuat, în Hotărârea din 9 iulie 2020, N.G., O.H. împotriva Băncii Transilvania, C-81/19, par. 35, că împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziție de drept național supletivă este lipsită de relevanță în ceea ce privește verificarea aspectului dacă o clauză contractuală ce reflectă o asemenea dispoziție este exclusă, în temeiul art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul său de aplicare.

Totodată, faptul că nu a făcut obiectul unei negocieri individuale clauza în litigiu, astfel cum se susține prin motivele de recurs, nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive. În acest sens, CJUE a statuat că, potrivit art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13 (transpusă prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000), lipsa unei negocieri individuale, este o condiție legată de declanșarea verificării caracterului abuziv al unei clauze, control care nu poate interveni în cazul în care clauza contractuală nu intră în domeniul său de aplicare (a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2020, C-81/19, par. 36).

În legislația internă, potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, prin care s-a transpus în legislația națională Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, "(1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului, cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă".

Conform art. 68:

"Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: (...); c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă".

Mai mult, astfel cum rezultă din prevederile art. 67 și art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010, compensația menționată are o valoare stabilită clar și neechivoc, valoare care nu poate fi depășită de către bancă indiferent de cuprinsul unei clauze contractuale, creditorul având obligația să calculeze comisionul într-o modalitate ușor verificabilă de către consumator.

Nu trebuie omis nici faptul că, la fel ca și în cazul comisionului de procesare, recurenții - reclamanți au avut cunoștință despre faptul că rambursarea anticipată dă dreptul băncii la perceperea unui comision, prevăzut chiar de lege- art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, limbajul folosit în contract în privința acestui cost fiind clar, și ușor de înțeles de către o persoană, chiar fără cunoștințe de specialitate în domeniul bancar.

În consecință, soluția instanței de apel este legală cu privire la acest aspect.

Nefondată este și critica recurenților- reclamanți, prin care aceștia susțin caracterul abuziv al clauzei prin care s-a stabilit în sarcina lor obligația de a achita comisionul de rambursare anticipată, dincolo de caracterul nenegociat al clauzei, constatându-se inexistența unui "dezechilibru semnificativ" în detrimentul consumatorilor, creat în contradicție cu cerința de bună- credință.

Instanța de apel a verificat caracterul clar și inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de rambursare anticipată și a reținut că rațiunea perceperii lui este clar determinată în contract și anume, așa cum rezultă din denumirea sa, în cazul rambursării anticipate.

Totodată, a constatat că acest comision a fost clar determinat printr-o cotă procentuală aplicabilă la valoarea sumei rambursate, clauza prin care a fost stipulat îndeplinind, astfel, condiția de a fi clar și inteligibil.

Sub aspectul respectării cerinței de redactare clară și inteligibilă a clauzelor contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyulane Kiss) că "art. 4 alin. (2) și art. 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

Lipsa negocierii clauzelor din contractul de credit încheiat între părți reprezintă numai una dintre condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze, fiind necesară, deopotrivă și îndeplinirea celorlalte două condiții, în mod cumulativ.

Referitor la pretinsul dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, este de subliniat că acest concept trebuie analizat nu din perspectiva valorii prestațiilor asumate de părți, ci din cea a ruperii echilibrului contractual între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care consumatorul nu poate invoca caracterul inadecvat al acestui cost al creditului în raport cu valoarea reală a serviciilor oferite de bancă.

În Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza Maria Bucura C-348/14, s-a statuat că art. 3 - 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că, în cadrul aprecierii sale cu privire la caracterul abuziv, revine instanței naționale obligația să verifice că, în cauza în discuție, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit acestuia să evalueze, printre altele, costul total al împrumutului său.

Or, în cauză nu este îndeplinită cerința dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme prin inserarea acestei clauze, recurenții-reclamanți nu au fost puși într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național, având în vedere că la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de administrarea creditului pe durata de derulare a contractului, astfel că, nu a fost impusă consumatorului nicio obligație suplimentară față de cele existente în legislația națională.

Așa cum corect a reținut și instanța de apel, există suficiente criterii care să confere consumatorilor- recurenți posibilitatea să prevadă consecințele economice care rezultă din clauzele contractuale, în ceea ce îi privește.

Valoarea comisionului de rambursare anticipată, metoda de calcul și data perceperii lui rezultă din stipulațiile contractuale, recurenții-reclamanți fiind în măsură să prevadă la data încheierii contractului care sunt implicațiile juridice și economice care decurg din perceperea acestui comision.

Așa fiind, clauzele în discuție, prin care s-a stipulat un atare comision, au fost redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune problema de interpretare.

În ceea ce privește obligația de plată a comisionului de rambursare în avans, între părți se aplică dispozițiile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma adoptată după modificarea acestui act normativ prin Legea nr. 288/2010, deși prevederile acestui act normativ nu se aplică contractelor în curs de derulare, totuși, legea prevede anumite excepții, printre care și cele ale art. 66 - 69 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată, referitoare la comisionul de rambursare anticipată.

Înalta Curte constată că este nefondată și critica formulată de recurenți, prin care aceștia susțin caracterul abuziv al clauzelor de la art. 4.10. lit. d) și art. 5.9. alin. penultim și ultim din contract, atât prin raportare la incidența normei legale încălcate, considerând că aceste clauze contravin dispozițiilor art. 68 lit. c) din O.U.G. nr. 50/2010, cât și prin raportare la aplicabilitatea normei legale în timp, față de dispozițiile excepționale prevăzute de art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.

Într-adevăr, conform art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010: "Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: (...); c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă".

În cazul de față, în condițiile existenței în contractul de credit a clauzei referitoare la dobânda variabilă și în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, s-a procedat la stipularea în contract a comisionului de rambursare anticipată, în cuprinsul căruia, la art. 4.10. s-a menționat în mod expres "Pentru creditul acordat, Împrumutatul va plăti următoarele comisioane: d) comision de rambursare anticipată de 2,50%, calculat la suma plătită anticipat, care poate fi modificat oricând de către bancă, pe întreaga perioadă de creditare".

Aceleași stipulații au fost reluate și la art. 5.9., unde s-a prevăzut că:

"La solicitarea Împrumutatului și cu acordul Băncii este permisă rambursarea anticipată, parțială sau totală a creditului. Rambursarea anticipată se va efectua numai la sediul unității Băncii unde Împrumutatul a obținut creditul pentru nevoi personale. Împrumutatul trebuie să completeze o cerere de rambursare anticipată a creditului, depusă la sediul Băncii. În caz contrar, sumele ce depășesc obligațiile de plată scadente vor rămâne în contul de disponibilități al Împrumutatului și li se vor acorda dobânzile la vedere, practicate de bancă în momentul respectiv. Comisionul de rambursare anticipată se achită înainte de efectuarea rambursării anticipate. Comisionul de rambursare anticipată poate fi modificat de către Bancă în perioada de rambursare a creditului".

Or, astfel de clauze inserate în contract exclud orice verificare a caracterului abuziv, față de modul în care au fost stipulate și față de prevederile legale mai sus- arătate.

Dintr-o altă perspectivă, având în vedere că hotărârea recurată a menținut sentința primei instanțe prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, Înalta Curte reține că dispozițiile legislației interne și comunitare menționate permit perceperea de către bancă a unui comision de rambursare anticipată a creditului, o astfel de plată reprezentând repararea prejudiciului creditorului lipsit de întreg beneficiul prefigurat la momentul încheierii contractului.

În fine, cât privește susținerea recurenților-reclamanți cu privire la cheltuielile de judecată, instanța supremă va avea în vedere Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/5. III.2020.

Astfel cum s-a statuat prin această decizie, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Relevant, între altele, este considerentul reținut la pct. 34. din Decizie, în care s-a arătat că:

"Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face", cât și cel reținut la paragraful 36.:

"Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice".

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenții-reclamanți, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții- reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2141/A din 02 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.