ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 687/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. x/2018, reclamanții A., B. si C., în contradictoriu cu pârâții D. S.A, E. S.A. și F.. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea art. 5.1 lit. b) din Contractul de credit și de garanție nr. x/05.11.2007, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze și obligarea pârâtei la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare în cuantum de 2700 CHF, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu aplicarea dobânzii legale calculate de la data încasării acestei sume nedatorate și până la achitarea debitului; anularea art. 5.1 lit. c) din Contractul de credit și de garanție nr. x/05.11.2007, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze; anularea art. 5.1 lit. f).) din Contractul de credit și de garanției nr. x/05.11.2007, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze; anularea art. 6.1. din Contractul de credit și de garanție nr. x/05.11.2007 și stabilizarea ("înghețarea") cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului menționat la valoarea de la momentul semnării Contractului de credit și de garanție nr. x/05.11.2007 (curs valutar de 2,0043 LEU/CHF), respectiv, obligarea Băncilor la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, calcularea și plata ratelor și a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elvețian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora; obligarea băncilor la restituirea tuturor sumelor încasate în plus de la momentul efectuării plății primei rate și până în prezent, rezultate din diferența de curs valutar, cu aplicarea dobânzii legale aferentă acestor sume și actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1739 din 11 martie 2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 mai 2019 sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3561/2019 din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., obligându-i la plata sumei de 3395,71 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtelor D. S.A, E. S.A. și F..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B. și C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 284 din 17 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3561/2019 din 28 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul abuziv și nulitatea parțială absolută a clauzei contractuale cuprinse în art. 5.1 lit. f) din contractul de credit și de garanție nr. x/05.11.2007, în ceea ce privește sintagma "orice alte costuri, comisioane sau taxe ce au legătură cu prezentul credit și/sau cu operațiunile bancare efectuate de către împrumutat (...), dar nelimitându-se la (...)."; a obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a obligat reclamanții la plata către pârâte a sumei de 2.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamanții la plata către pârâte a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; a obligat intimatele la plata către apelanți a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat apelanții la plata către intimate a sumei de 2.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a compensat cheltuielile de judecată și a obligat apelanții la plata către intimate a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, conform art. 497 din același Cod.

Prin decizia nr. 1608 din 23 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 284 din 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, obligandu-i la plata sumei de 5.889,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă E. S.A.

Împotriva acestei decizii reclamanții C., B. și A. au formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 03 noiembrie 2022, și repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 5.

În motivarea contestației în anulare, subsumat motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susțin contestatorii că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul erorii materiale constând în a reține că nu au cerut o probă în condițiile în care aceasta a fost cerută, eroarea fiind de natură a schimba modul de dezlegare a pricinii, fiind esențială pentru a judeca aplicarea greșită a dispozițiilor art. 249 și 293 C. proc. civ.

Astfel, consideră contestatorii că există eroare materială întrucât instanța de apel a considerat că înscrisurile solicitate de aceștia referitoare la dosarul de credit sunt neutile cauzei, în timp ce instanța de recurs a reținut că nu s-au referit la înscrisuri determinate și nu au solicitat depunerea lor de către partea adversă, confundând un element important al cauzei ce a condus la respingerea motivului de casare invocat și prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, susțin că raționamentul instanței de recurs privind motivarea îndeplinirii de către pârâte a obligației de informare și de a include clauze clare și neechivoce este afectat de mai multe erori materiale. Detaliind, cu privire la notorietatea de care se bucură noțiunea de risc valutar, arată contestatorii că această clauză de risc valutar nu beneficia de reglementare legală la momentul încheierii contractului de credit și, cu atât mai mult, nu se poate reține că ar fi avut vreo notorietate în 2007, astfel încât aceștia să fi cunoscut sau să fi putut cunoaște care erau consecințele juridice ale acesteia.

De asemenea, consideră eronată aprecierea instanței de recurs potrivit căreia "a avut loc o informare suficientă a reclamanților prin introducerea clauzelor contestate în contractul de credit", întrucât introducerea clauzelor contestate în contract nu echivalează cu îndeplinirea obligației de informare.

O altă eroare materială, susțin contestatorii, o reprezintă reținerea faptului că le revenea obligația de a dovedi că pârâta avea cunoștință de faptul că în viitor moneda franc elvețian se va aprecia considerabil față de moneda națională, precum și faptul că aceasta a acționat în consencință pentru a-și procura câștiguri necuvenite, fără însă a fi produsă nicio dovadă în acest sens.

Contestatorii mai fac referire și la o presupusă eroare materială ce ar fi fost strecurată în motivarea deciziei pronunțată în recurs, privind rezultatul unei expertize financiare neefectuate în cauză și prin care s-ar fi stabilit că oferta în CHF ar fi fost mai bună la momentul creditării deoarece dobânda oferită și costurile totale erau mai mici decât cele rezultate din ofertele exprimate în altă monedă.

De asemenea, susțin contestatorii că eroare materială reprezintă și reținerea de către instanța de recurs a faptului că nu au invocat excepția necompetenței materiale în apel, critică în privința căreia solicită a fi analizată și din perspectiva motivului de contestație în anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Subsumat motivului de anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susțin contestatorii că deși au arătat în fața instanței de recurs incidența efectelor juridice ale clauzei de indexare formulate prin art. 4.4 din contractul în CHF, aceasta a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la natura juridică a acestei prevederi, reținând doar aplicarea generală a principiului nominalismului, precum și faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra aspectului hipervalorizării CHF, că nu a făcut o analiză a transparenței și clarității clauzelor reclamate, criticile privind impreviziunea și dezechilibrul contractual fiind tratate în mod insuficient raportat la aspectele invocate, ceea ce echivalează cu o omisiune.

În fine, reiterează solicitarea de admitere a contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea cauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 și urm. din C. proc. civ., respectiv art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

La 10 noiembrie 2022 contestația în anulare a fost comunicată intimatelor.

La 25 ianuarie 2023, intimatele E. S.A., F.. și D. S.A. au formulat, în termen legal, întâmpinare prin care au solicitat în principal, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

La 27 ianuarie 2023, intimatele D. S.A. și F.. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității de creditor a acestora solicitând respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

La 30 ianuarie 2023 contestatorii au înaintat la dosar o cerere prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă iar în privința probatoriului, administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și interogatoriului intimatelor, precum și amânarea pronunțării în vederea depunerii concluziilor scrise.

Prin rezoluția din 07 noiembrie 2022 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea contestației în anulare, în ședintă publică, 31 ianuarie 2023.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, față de împrejurarea că dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în care s-a pronunțat decizia a cărei retractare se solicită, nu a fost atașat cauzei, s-a dispus amânarea judecății la 21 martie 2023, revenirea cu adresă către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă cu mențiunea de a înainta dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, împreună cu dosarele componente, prorogându-se, totodată, discutarea excepției inadmisibilității contestației în anulare și a lipsei calității procesuale pasive invocată de intimate.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, urmând a respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.".

Sintagma "erori materiale" vizează acele greșeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante și care existau la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate.

Acest motiv de anulare nu poate viza aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale, astfel de chestiuni putându-se circumscrie, eventual, unor greșeli de judecată, care nu pot fi subsumate noțiunii de eroare materială, specifică contestației în anulare speciale.

Pornind de la aceste considerații, referitor la criticile contestatorilor privind dezlegările instanței de recurs afectate de erori materiale, instanța supremă reține că, întrucât textul art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv situații în care se confundă sau se omit date importante ale cauzei, textul de lege nu poate constitui temei pentru reexaminarea fondului cauzei prin prisma reaprecierii probatoriului, a situației de fapt sau a aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente.

Or, toate aspectele invocate de contestatori - modalitatea în care instanța de recurs s-a raportat la probele și solicitările de probatoriu formulate de părți, raționamentul privind motivarea îndeplinirii de către pârâta a obligației de informare a consumatorilor și de a include clauze clare și neechivoce, notorietatea noțiunii de risc valutar de-a lungul timpului, existența sau nu a unei informări suficiente a consumatorilor împrumutați, împrejurarea dacă intimata avea sau nu cunosțință de riscul aprecierii considerabile a francului elvețian, pretinsa eroare materială referitoare la o expertiză financiară neefectuată în cauză - nu pot fi apreciate ca fiind greșeli materiale ci, doar ca eventuale greșeli de judecată.

Reține Înalta Curte faptul că, atunci când pe calea contestației în anulare sunt invocate greșeli de judecată, sub pretextul că acestea ar fi greșeli materiale, se tinde la transformarea căii de atac de retractare într-o cale de atac de reformare, într-un "recurs la recurs" ceea ce este inadmisibil, contestația în anulare impunând a fi justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice având o dimensiune esențială.

Totodată, reține Înalta Curte că motivele de casare pe care contestatorii și-au întemeiat cererea de recurs, art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ., au fost analizate prin decizia atacată, contestația în anulare vizând, în realitate, pretinsa eroare materială în analiza unor argumente subsumate motivelor de nelegalitate invocate pe calea recursului.

Prin urmare, nu se poate aprecia că soluția instanței de recurs este consecința unei erori în sensul omisiunii aspectelor invocate ci, din contra, consecința analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

Referitor la presupusa eroare materială constând în reținerea în considerentele deciziei atacate a unei expertize financiare neefectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a făcut referire la nicio expertiză de specialitate care ar fi fost avută în vedere la pronunțarea soluției, această critică fiind străină cauzei.

În privința erorii materiale constând în consemnarea de către instanța de recurs a faptului că nu a fost invocată excepția necompetenței materiale în faza procesuală a apelului, precum și a solicitării contestatorilor de a analiza critica și din punctul de vedere al dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., reține Înalta Curte că, pe de o parte, greșita calificare a unei excepții sau apărări nu reprezintă o eroare de fapt, materială ci, eventual, o eroare de judecată și care, așa cum s-a arătat, nu poate face obiectul contestației în anulare, iar pe de altă parte, analiza primului motiv de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea care se atacă, și anume, a instanței de recurs, fiind exclus ca pe calea contestației în anulare să se invoce motive privitoare la o eventuală necompetență a instanței care a judecat într-o fază procesuală anterioară.

Cu privire la criticile subsumate motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. - omisiunea analizării naturii juridice a clauzei de indexare prevăzută la art. 4.4 din contract, aspectul hipervalorizării CHF, al impreviziunii și al dezechilibrului contractual - analizând decizia a cărei retractare se solicită, constată Înalta Curte că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor și motivelor de recurs cu care a fost învestită, neputându-se reține vreo omisiune în sensul prevăzut de legiuitor prin acest motiv de contestație în anulare.

Din dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului și, prin urmare, doar nepronunțarea asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

Nu poate constitui motiv de contestație în anulare necercetarea deliberată și nici neînsușirea motivului de casare de către instanța de recurs, dacă aceasta l-a analizat, deoarece, în acest caz, instanța nu a omis să examineze motivul de casare.

A admite soluția contrară ar însemna transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanțelor de recurs or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa constantă, că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Mai reține Înalta Curte că, pentru o apreciere completă a motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar a se face distincție între motive și argumente, textul legal având în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., criticile formulate de contestatori neputând fi circumscrise motivelor prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii C., B. și A. împotriva deciziei nr. 1608 din 23 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În ceea ce privește cererea intimatei E. S.A. de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosar atestă efectuarea de către aceasta a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2.932,04 RON.

Față de soluția pronunțată asupra cererii de contestație în anulare, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatorii la plata către intimata E. S.A. a sumei de 2.932,04 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată de contestatorii C., B. și A. împotriva deciziei nr. 1608 din 23 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, invocată de intimați prin întâmpinare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C., B. și A. împotriva deciziei nr. 1608 din 23 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Obligă contestatorii la plata către intimata E. S.A. a sumei de 2.932,04 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.