ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 31.10.2018 pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris, sub nr. de dosar ICC x, reclamanta A. SpA, a contestat decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor nr. 8 din 9 noiembrie 2015 și, în consecință, a solicitat tribunalului arbitral, să dispună obligarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. la plata:
(a) sumei de cel puțin 5.490.026,79 euro plus TVA, dacă este aplicabil, corespunzătoare sumelor născute din rezilierea contractului de achiziție publică;
(b) dobânda corespunzătoare, calculată potrivit art. 4 din O.G. nr. 13/2011, sau la orice altă rată considerată aplicabilă, plus TVA dacă este aplicabil, începând cu data de 11 aprilie 2015 și până la data plății integrale a principalului. Dobânda a fost evaluată provizoriu la valoarea de 1.647.008,04 EUR (fără TVA) pentru perioada cuprinsă între 11 aprilie 2015 și sfârșitul lunii martie 2020;
(c) toate costurile recuperabile cu procedura arbitrală, inclusiv, însă a se limita costurile administrative ale I. C. civ., onorariul și cheltuielile tribunalului arbitral și toate costurile părților legate de această procedură, plus TVA dacă este aplicabil.
Prin hotărârea arbitrală din data de 4 iulie 2020, pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris în dosarul arbitral nr. x/MHM/HBH a fost admisă cererea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.896.462,88 euro, 1.563.153,65 euro cu titlu de dobândă calculată anterior pronunțării hotărârii și TVA conform legislației din Romania, dacă se datorează.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească către A. SpA costul arbitrajului în cuantum de 150.500 dolari americani, astfel cum a fost stabilit de Curte în ședința din 09.06.2020, onorariile pentru asistență juridică percepute de B. și cheltuielile aferente, precum și costurile audierii în cuantum de 1.504,208.71 RON precum și onorariile și cheltuielile expertului și costurile audierii în cuantum de 55.097,17 lire sterline.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească către A. SpA dobânda calculată ulterior pronunțării hotărârii conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011.
Toate sumele datorate în altă monedă decât moneda națională a României vor fi calculate aplicând dobânda simplă de 6% și toate sumele datorate în RON vor fi calculate aplicând dobânda simplă de 10,5% de la data pronunțării hotărârii finale până la data plății integrale;
În rest, toate celelalte pretenții sau cereri au fost respinse.
Împotriva acestei hotărâri arbitrale pârâta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a formulat acțiune în anulare, prin care a solicitat anularea în parte a hotărârii atacate și respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiate, în temeiul dispozitiilor art. 613 alin. (3) lit. b) raportat la art. 608 alin. (1) lit. g) si h) C. proc. civ.
De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei A. SpA la plata cheltuielilor efectuate atât în arbitraj, cât și în cadrul acțiunii în anulare.
Prin sentința civilă nr. 167 din 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2020 a fost admisă excepția necompetenței funcționale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor specializate în litigii cu profesioniști ale Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă în data de 12.05.2021, sub nr. x/2021.
Prin sentința civilă nr. 116 din 29 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe pârâta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare, anularea ca netemeinică și nelegală a hotărârii arbitrale și respingerea cererii de arbitrare formulate de A. SpA ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.10.2022, intimata A. SpA a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, s-a pus în vedere recurentei-pârâte ca, în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, să achite taxa de timbru stabilită în cuantum de 161.732,79 RON, astfel cum rezultă din adresă emisă la 02.09.2022, comunicată recurentei la data de 07.09.2022, așa cum rezultă din procesul-verbal de comunicare aflat la dosarul de recurs, fila x.
De asemenea, prin aceeași adresă, s-a pus în vedere recurentei să precizeze cuantumul dobânzilor datorate ulterior pronunțării hotărârii arbitrale, calculate până la data formulării căii extraordinare de atac și să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente.
La data de 09.09.2022 a fost formulată cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilite în sarcina recurentei-pârâte, cerere înregistrată sub nr. de dosar x/2021, iar prin încheierea pronunțată în ședinta din camera de consiliu la 21 septembrie 2022, s-a dispus respingerea cererii privind reexaminarea taxei judiciare de timbru.
Această încheiere a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 17.10.2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare aflat la dosarul nr. x/a1.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, prin care s-a constatat această neregularitate procedurală a căii de atac, prevăzută sub sancțiunea nulității potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ., cu mențiunea că se pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 10 februarie 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere, prin care a învederat că nu mai insistă în soluționarea recursului pentru a evita cheltuieli suplimentare și față de respingerea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, solicitând, totodată, a se reține punctul de vedere al magistratului-asistent exprimat prin raportul asupra admisibilității în principiu și cenzurarea cheltuielilor de judecată, în ipoteza solicitării acestora de către intimată-reclamantă.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 4 aprilie 2023.
La data de 3 aprilie 2023 intimata A. SpA a trasmis la dosar cerere prin care a învederat că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
La termenul din 4 aprilie 2023, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:
În cauză s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 161.732,79 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-pârâtă a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens. Mai mult, cererea sa de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu la data de 21 septembrie 2022, în dosarul nr. x/2021. Această încheiere a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 17 octombrie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare aflat la fila x.
Mai reține Înalta Curte că recurenta-pârâtă nu s-a conformat nici obligației dispuse în sarcina sa de a preciza cuantumul dobânzilor datorate ulterior pronunțării hotărârii arbitrale, calculate până la data formulării căii extraordinare de atac și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente.
De asemenea, instanța supremă constată că prin punctul de vedere depus la dosar în data de 10 februarie 2023, recurenta-pârâtă a învederat că nu mai insistă în soluționarea recursului pentru a evita cheltuielile suplimentare și față de respingerea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și până la termenul din 4 aprilie 2023 recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației de timbrare în temeiul art. 177 alin. (3) C. proc. civ., potrivit mențiunilor din adresă și raport, acte procedurale comunicate la data de 07.09.2022, respectiv la 25.01.2023, precum și față de poziția procesuală exprimată prin punctul de vedere transmis în data de 10 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 493 alin. (5) din același cod și să anuleze, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.