Decizia nr. 810/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 121/2019 a Tribunalului Bacău

Prin cererea înregistrată la 31.08.2018 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea părâtei la plata sumei de 1.122.008,47 RON (240.774,35 în echivalent euro), reprezentând prejudiciul rezultat în urma livrărilor efectuate de către reclamantă în cursul anului 2017. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu. În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1349, art. 1350, art. 1357 și art. 1381 C. civ. Prin sentința civilă nr. 121/2019 din data de 18 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.122.008,47 RON, cu titlu de prejudiciu, către reclamantă. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.R.L., s-a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu, fiind anulată ca netimbrată. De asemenea, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție a Institutului de Igienă Publică si Sănătate Veterinară formulată de pârâta B. S.R.L., invocată din oficiu și a fost anulată cererea de chemare în garanție ca netimbrată. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 14.817 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. a formulat apel, care a fost admis, prin decizia civilă nr. 853/2019 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate precum și respingerea apelului ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 1023/2021 din data de 15 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Urmare a acestei decizii de casare, dosarul cauzei, restituit de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea rejudecării, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău - sectia I Civilă la data de 9 iunie 2021, sub nr. x/2018*. Prin încheierea din 6 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. La cererea apelantei-pârâte B. S.R.L. și, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor stabilite anterior în sarcina sa, judecata cauzei a fost reluată prin încheierea de ședință pronunțată la termenul din 6 iunie 2022. Prin decizia civilă nr. 677/2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă. De asemenea, s-a luat act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 24.08.2022, pârâta B. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată nu este motivată în fapt și în drept, ci constituie o preluare a considerentelor deciziei civile nr. 1023/2021 din data de 15 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în primul ciclu procesual. A mai apreciat recurenta că deciziei recurate îi lipsește raționamentul avut în vedere la pronunțarea soluției. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat, pe de o parte, faptul că în mod greșit instanța de apel a statuat că sunt îndeplinite condițiile în vederea atragerii răspunderii sale contractuale. În acest sens, recurenta a precizat că, în spetă, nu a fost dovedită vinovăția sa. Astfel, cu toate că, urmare a controalelor ANSVSA, buletinul de analiză nr. x/20.12.2017 a relevat existența substanței fipronil în loturile de produs fabricate de intimată nr. 64, 65, 68, 74-79, 81, 83-86 aferente anului 2017 și în lotul nr. x aferent anului 2018, nu trebuie ignorat rezultatul negativ la fipronil al contraprobei ce a fost analizată de către un alt laborator autorizat și acreditat. De asemenea, recurenta a mai relevat că, urmare a neconcordanței rezultate între buletinele de analiză emise asupra probei și contraprobei, ANSVSA a dispus recoltarea unei a treia probe (proba martor), pe care a supus-o analizei unui laborator autorizat și acreditat din afara țării, rezultatul consemnat fiind unul negativ. S-a mai învederat că buletinele de analiză cu rezultat negativ, deși depuse la dosarul cauzei, nu au fost avute în vedere de către instanța de apel și nici de cea de recurs în ciclul procesual anterior. A concluzionat astfel recurenta că vinovația sa nu a fost dovedită, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii sale contractuale. În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta, pe de altă parte, a criticat soluția instanțelor care au judecat cauza în ciclul procesual anterior de a nu dispune lărgirea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a tuturor societăților care au livrat materie primă intimatei. Pe acest aspect, recurenta a arătat că, în cauză, trebuia invocat din oficiu temeiul de drept al răspunderii civile delictuale, având în vedere că prin Decizia nr. 64/12.01.2011 Înalta Curte de Casatie și Justitie a statuat, cu titlu de practică judiciară, faptul că instanța de judecată, în virtutea rolului său activ, este obligată să califice cererea cu care a fost învestită, chiar în pofida calificării date de reclamant prin cererea introductivă de instantă. În principal, a susținut recurenta că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu prezintă relevanță împrejurarea că alți furnizori ai intimatei i-ar fi putut livra acesteia materie primă infestată cu fipronil. S-a mai arătat că, în fapt, respectivii furnizori nu au făcut obiectul unor controale din partea ANSVSA spre a se dovedi dacă materia primă furnizată în aceeași perioadă de timp a fost sau nu infestată cu fipronil. Potrivit recurentei, concentrația de fipronil din produsul finit fabricat de intimată era superioară celei prezumtiv prezente în materia primă furnizată de către recurentă, or aceasta neconcordanță nu poate fi explicată decât prin aceea că, în realitate, materia primă infestată cu fipronil i-a fost livrată intimatei de către alt furnizor decât recurenta. În al doilea rând, recurenta a menționat că, în situația în care s-ar admite că ar fi contribuit alături de alți furnizori la producerea prejudiciului imputat, cauza trebuia soluționată în temeiul răspunderii civile contractuale raportat la persoana sa, iar în raport de restul furnizorilor intimatei, în baza răspunderii civile delictuale. În continuare, recurenta a precizat că acesta este raționamentul în baza căruia a acceptat anterior să acopere 50% din prejudiciul produs. Reclamanta A. S.A. a depus întâmpinare la 28.10.2022, prin care a învederat că motivele de recurs sunt invocate formal și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La data de 2 februarie 2023, recurenta a depus la dosar punct de vedere, prin care a precizat că sunt întemeiate criticile sale formulate prin cererea de recurs, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, hotărârea atacată nefiind motivată în fapt și în drept. De asemenea, a mai arătat că nu sunt întrunite condițiile art. 1350 C. civ. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 4 aprilie 2023. La termenul din 4 aprilie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității invocată prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele: Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Cu privire la recursul pârâtei B. S.R.L., instanța supremă reține că autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, deși a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu relevă conținutul acestor motive de casare. Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt reținute de către instanțele devolutive, în stabilirea răspunderii contractuale, deci netemeinicia deciziei recurate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Instanța supremă subliniază că lipsa motivării, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., trebuie înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și prin prisma conținutului considerentelor, înțeles ca o contracție excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia. În speță, acest motiv de nelegalitate este indicat formal, recurenta susținând doar că instanța de apel ar fi reluat motivele reținute prin decizia de casare pronunțată de instanța supremă, criticile având ca obiect, de fapt, nemulțumirea față de conținutul considerentelor instanței ținute, prin art. 501 C. proc. civ., de cele ale instanței de casare și nicidecum lipsa considerentelor deciziei recurate. Astfel, aspectele invocate de recurentă privind nemotivarea deciziei recurate nu se circumscriu motivelor de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material. În susținerea motivului de casare, recurenta prezintă situația de fapt și probele administrate la instanțele de fond, solicitând reinterpretarea raporturilor contractuale dintre părți, în sensul constatării inexistenței vinovăției sale în vederea atragerii răspunderii contractuale. Cu toate că recurenta invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 1530 raportate la art. 1547 C. civ., susținerile acesteia relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire la evaluarea eronată a probelor administrate și a culpei contractuale, fără însă a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele în drept folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată în concret, fie și într-o manieră simplă, concisă, prin raportare la datele speței și nu se poate face prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă în privința regulilor de drept substanțial nesocotite. În realitate, recurenta solicită reaprecierea obligațiilor contractuale în baza situației de fapt și dovezilor administrate, în sensul inexistenței vinovăției sale constatate de instanța de apel în sarcina acesteia, chestiuni care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta, pe de altă parte, a criticat soluția instanțelor care au judecat cauza în ciclul procesual anterior de a nu dispune lărgirea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a tuturor societăților care au livrat materie primă intimatei. De asemenea, s-a mai susținut că, în cauză, trebuia invocat din oficiu temeiul de drept al răspunderii civile delictuale, în virtutea rolului activ al instanței. Înalta Curte, analizând criticile recurentei, constată că în susținerea motivului de casare recurenta a invocat încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., aspect care nu este posibil pe calea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care sunt relevate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit, urmând a fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din cod. Articolul 22 alin. (2) C. proc. civ., vizează cu deosebire principiul adevărului. În scopul aflării adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale". Rolul activ al judecătorului nu exclude obligațiile ce revin părților în materie de probațiune. Din analiza considerentelor hotărârii pronunțate de instanța de apel se constată că a răspuns, în cadrul procesual stabilit în urma casării, tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunțate de instanța de fond, inclusiv asupra extinderii cadrului procesual din perspectiva răspunderii civile contractuale de care a înțeles să se prevaleze reclamanta prin acțiunea formulată. Astfel, în raport de cerințele impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural privind limitele judecății, context în care această critică nu va fi primită. Înalta Curte reiterează observația că simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența motivului de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind normele de drept material ori de procedură încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare. În consecință, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac. În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". În egală măsură, sunt întemeiate și apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, prin care a învederat că motivele de recurs sunt invocate formal. Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului. În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 677 din 21.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.