ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei, potrivit art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de arbitraj.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 132/2017, Norma 18/2017 A.S.F., Norma 20/2017 A.S.F., art. 116 și 541 C. proc. civ. și art. 1470 C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 3 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, s-a admis acțiunea reclamantei, a fost obligată pârâta la plata sumei de 5.102,76 RON reprezentând diferența de sumă neachitată, suma de 1.693,20 RON reprezentând penalitățile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal și suma de 2454,07 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc. civ., Norma A.S.F. nr. 20/2017, Legea 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România, Legea 12/1990, Legea 11/1991 și Directiva 2005/29/CE privind protecția consumatorilor.

Prin sentința nr. 31 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 2 din data de 3 ianuarie 2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 40/2022 din 4 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a admis excepția necompetenței teritoriale, s-a declinat Curții de Apel Ploiești competența de soluționare a cererii, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului negativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 961 din data de 3 mai 2022, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin sentința nr. 103/2022 din 19 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă acțiunea în anulare formulată de contestatoarea B. S.A., fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 2 din data de 03 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2022 și trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea. Totodată a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale.

Recurenta susține că instanța de fond a dat eficiență cadrului general în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, Norma A.S.F. nr. 18/2017 și a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Prin cererea în anulare formulată, B. S.A. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 2/2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat, iar curtea de apel a constatat greșit incidența în cauză a motivului de desființare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerând Tribunalul Arbitral ca nefiind legal învestit cu soluționarea litigiului și înaintând cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea.

Consideră că, analizând cererea în anularea hotărârii arbitrale, prin prisma motivelor invocate de B. S.A., Curtea de Apel Craiova trebuia să constate că cererea formulată nu este fondată.

În sprijinul acestui argument, arată că din interpretarea coroborată a art. 542 C. proc. civ. și art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) din Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrabilității, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a soluționa pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiționată de acordul societăților de asigurare și reasigurare sau de o clauză contractuală prealabilă în contractul de asigurare.

În cauză, consumatorul s-a adresat Tribunalului Arbitral, litigiul fiind susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, asa cum corect a constatat și Tribunalul Permanent de Arbitral Institutionalizat - Sediul Zonal Craiova, nefiind incidentul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de desființare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acest motiv de desființare a unei hotărâri arbitrale vizează, fie cazul în care nu există înțelegerea părților care îmbracă forma unei convenții arbitrale în condițiile art. 548-552 C. proc. civ., fie cazurile în care convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă, situații care echivalează cu inexistența convenției arbitrale.

Or, în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare si de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza legii speciale - Norma A.S.F. nr. 18/2017, care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (polița RCA).

Prin urmare, susține că argumentele privind incidența în cauză a motivului de desființare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, Tribunalul Arbitral fiind învestit prin lege, astfel că nu se impune existența unei convenții a părților.

În speță, arată că norma specială o reprezintă art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/201 7 emisă de A.S.F., text normativ care prevede în sarcina conducerii executive a societăților și brokerilor și a coordonatorului colectivului de analiză și soluționare a petițiilor.

Recurenta subliniază faptul că art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 reprezintă o completare a dispoziției inserate în art. 7 alin. (3) din aceeași Normă. Apreciază relevantă trimiterea la câteva texte de lege incidente în materie, susținând că Norma A.S.F. nr. 18/2017 deține toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziții - potrivit principiului specialia generalibus derogant - au prioritate față de legea generală, în speță dispozițiile art. 548 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 6 alin. (6) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, A.S.F. are mandat la nivelul Uniunii Europene și, în exercitarea competențelor sale, asigură convergența practicilor și instrumentelor de supraveghere în aplicarea legii, reglementarilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel național și la nivelul statelor membre.

Potrivit art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, A.S.F.-ului i se dă competență în exercitarea atribuțiilor sale, în sensul emiterii de acte individuale sau, dacă este cazul sesizării instanțelor judecătorești.

În plus, aceeași autoritate are în competența sa și stabilirea soluțiilor adecvate privind dificultățile majore de aplicare a legislației europene, în vederea facilitării supravegherii activităților de asigurare/reasigurare, ceea ce înseamnă că ea stabilește și emite acte normative pentru care colaborează împreună cu supraveghetorii din alte state membre și cu Comisia Europeană.

Potrivit acestor texte de lege, A.S.F. a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă o materializare în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21.05.2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

Arată și faptul că, potrivit jurisprudenței Curtii de Justiție a Uniunii Europene, statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existența unor prevederi sau practici din sistemul său juridic. În cazul în care destinatarii nu transpun în legislația națională obiectivele directivelor, Curtea de Justiție a Uniunii Europene dă dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a beneficia în mod direct de dispozițiile acestora; în cazul în care un stat nu include dispozițiile unei directive în legislația internă, acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 5 din Tratatul Comunității Europene.

Astfel, recurenta consideră că, în lumina textelor de lege enunțate, A.S.F. răspunde rolului și competenței sale și emite Norma nr. 18/2017, prin care reușește să armonizeze sistemul de drept din România cu dreptul Uniunii Europene în aria de soluționare alternativă a litigiilor în materie de consum.

Din coroborarea celor două texte enunțate, respectiv art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 și art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeași Normă, rezultă în mod evident că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului instanței arbitrale o constituie formularea cererii arbitrale de către consumatorul persoană juridică, așa cum este în cauză.

În opinia recurentei, lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile Normei A.S.F. nr. 18/2017, mai concret de dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraților și a promovării stabilității activității de asigurare în România de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

Prin Norma A.S.F. nr. 18/2017 se completează dispozițiile Legii nr. 132/2017 și Norma A.S.F. nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluționate, fiind acordat consumatorului (terțul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluționare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcție de statutul juridic al acestuia (persoana fizică/persoana juridică).

Intimata-pârâtă B. S.A nu a depus întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 02.11.2022.

Pentru soluționarea recursului, prin rezoluția din data de 9 martie 2023, s-a acordat termen de judecată, în ședință publică, la 4 aprilie 2023, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Procedând la examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte va înlătura motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că acesta este invocat formal; recurenta nu argumentează nemotivarea hotărârii, prin raportare la cele trei ipoteze normative, lipsa motivării, motivare contradictorie ori integral străină de natura cauzei.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă are în vedere situația în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează materia soluționării alternative a litigiului prin arbitraj instituționalizat, reglementată prin Norma A.S.F. nr. 18/2017, susținând că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare, singura condiție fiind cea a formulării unei cereri arbitrale de către consumator, Tribunalul arbitral fiind învestit în temeiul legii, respectiv prin dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj, și nu de drept substanțial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât instanța a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Astfel cum se reține și prin Decizia Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor anterior menționate, prin aceea că a dat prevalență dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidența în cauză a acestui motiv de desființare a hotărârii arbitrale, în absența unei convenții arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma A.S.F. nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." Se pune, astfel, accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu se limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta nu justifică o încălcare de către curtea de apel a priorității dispozițiilor de drept european față de dispozițiile dreptului intern, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, în temeiul unui act normativ cu forța juridică superioară față de norma A.S.F. neputându-se deroga de la dispozițiile de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, de esența procedurii arbitrale fiind compromisul părților.

Prin urmare, instanța, în soluționarea acțiunii în anulare a apreciat incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperabile".

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 103/2022 din 19 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 103/2022 din 19 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.