ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 786/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a solicitat citarea în cauză în calitate de intervenient forțat a numitei C..

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 1349-1357, art. 1387-1388, art. 1391 alin. (1) și art. 2223-2226 C. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011 și Decizia Curții Constituționale nr. 1189 din 17.09.2009.

La data de 12.10.2016, reclamanta A. a promovat la Judecătoria Satu Mare acțiunea înregistrată sub nr. x/2016, prin care a solicitat obligarea pârâtei C., la plata sumei de 56.920 RON, constând în contravaloarea pieselor și reparațiilor autoturismului avariat, cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.

În drept, a invocat art. 1349-1357 C. civ., art. 1391 alin. (1) C. civ., art. 2223-2226 C. civ., art. 27-28 C. proc. pen.

Prin notele de ședință depuse la 18.04.2017, intervenienta C. a solicitat introducerea în cauză a numitului D., ca parte implicată în accident, în vederea administrării unui probatoriu complet cu respectarea implicită a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 06 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Satu Mare la prezentul dosar, în temeiul art. 139 C. proc. civ., apreciind că pentru evitarea pronunțării unor soluții eventual contradictorii, este întemeiată cererea de conexare formulată de reprezentantul intervenientei C..

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 13 martie 2018, instanța a admis cererea formulată de reprezentantul reclamantei privind introducerea în cauză a societății de asigurare E. S.A. în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 73 din 14.07.2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cu titlu de pretenții suma de 11.310,68 RON cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale, reținând existența unei culpe concurente a reclamantei în proporție de 50% în producerea accidentului rutier.

De asemenea, a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească intervenientei C. cu titlu de cheltuieli de judecată suma 2.633,3 RON reprezentând onorariul pentru expertiza tehnică judiciară de stabilire a dinamicii producerii accidentului și evaluare a stării tehnice a pneurilor.

Au fost respinse restul pretențiilor.

S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E. S.A. și intervenientul D..

A fost admisă în parte acțiunea civilă conexată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C., și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de pretenții, suma de 9.204,5 RON reprezentând 1/2 din valoarea de piață a autoturismului avariat, valoare inițială de 24.545 RON din care s-a scăzut valoarea epavei în procent de 25% din valoarea de piață, și suma de 1.508 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul pentru expertiza tehnică judiciară de evaluare a autoturismului, sumă rămasă de achitat după efectuarea operațiunii de compensare a cheltuielilor efectuate de cele două părți litigante în vederea stabilirii valorii de piață a autoturismului.

Împotriva aceleiași hotărâri, a formulat apel provocat pârâta B. S.A., prin care a solicitat reținerea unui grad de culpă concurentă în producerea accidentului rutier din data de 11.04.2013 și în sarcina intervenientului D., cu consecința obligării asigurătorului RCA al acestuia, respectiv E. S.A. la suportarea despăgubirilor materiale și morale acordate apelantei reclamante A. conform gradului de culpă al propriului asigurat.

Având în vedere apelul declarat în prezenta cauză de către A., la data de 07.06.2021, intimata C. a formulat întâmpinare și apel incident, prin care a solicitat, în principal, respingerea apelului principal ca fiind neîntemeiat și, în consecință, respingerea apelul incident ca fiind lipsit de interes, iar în subsidiar, în situația în care se va considera apelul principal ca fiind întemeiat, la soluționarea cauzei să se aibă în vedere și aspectele ce vizează apelul incident.

La data de 11.10.2021, apelanta A. a depus precizare a apelului declarat, prin care a arătat că dintr-o eroare materială de redactare a omis a solicita instanței de apel, în cadrul petitului apelului și obligarea pârâtei C. la plata contravalorii autovehiculului, avariat în totalitate, la valoarea stabilită de expertul ing. F. prin raportul de expertiză depus la instanță la data de 20.09.2017, fără scăderea contravalorii epavei.

La data de 14.10.2021, apelanta-pârâtă C. a depus răspuns la solicitarea instanței, în sensul că înțelege să formuleze atât apel incident cu privire la valoarea autovehicului stabilită de către instanță, cât și apel provocat în ceea ce privește culpa concurentă a intervenientului D..

Prin decizia nr. 451 din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul principal declarat de reclamantă împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a reținerii unei culpe concurente a reclamantei de 25% în producerea accidentului rutier.

De asemenea, a fost obligată pârâta C. să plătească reclamantei suma de 13.806,56 RON cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea autoturismului G..

Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată au fost respinse ca nefondate apelul provocat formulat de pârâta B. S.A., apelul incident și apelul provocat formulate de pârâta C..

Au fost obligați intimații B. S.A. și C. să plătească fiecare suma de 1.465 RON în favoarea intimatului D., cheltuieli de judecată în apel.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia atacată nu este motivată, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate privind nemotivarea hotărârii apelate, neanalizarea fiecărui capăt de cerere, nu a făcut referire și nu a ținut cont de probatoriul administrat în cauza, reținând în mod greșit o culpă concurentă a reclamantei în procent de 25%.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a reținut culpa sa concurentă în procent de 25%.

Potrivit recurentei instanța de apel nu putea să stabilească o culpă concurentă în producerea accidentului motivat de starea anvelopelor autoturismului, întrucât din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul-parte rezultă că în condiții dinamice, cum ar fi viteza ridicată, nu se pot stabili în procente elementele care au cauzat producerea accidentului.

Totodată, recurenta susține că un alt aspect care ar fi putut atrage culpa sa concurentă ar fi fost săvârșirea faptei cu vinovăție, or nu rezultă din nicio probă vinovăția reclamantei pentru starea anvelopelor aflate pe autoturism la data producerii accidentului.

În opinia recurentei dispozițiile art. 1.371 alin. (1) C. civ. trebuie avute în vedere prin corelare cu art. 16 din același cod, care se referă la "vinovăție" și trebuie interpretate în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă.

Or, având în vedere că reclamanta nu a contribuit cu vinovăție la o anumită faptă nu se poate reține în sarcina acesteia un procent de culpă concurentă.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta consideră că instanța de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă daunele materiale și morale solicitate, stabilind în mod greșit cuantumul acestor despăgubiri.

Referitor la daunele morale solicitate, recurenta arată că a fost afectată atât fizic cât și psihic, iar deși traumele suferite nu pot fi înlăturate prin acordarea unor daune morale, pot fi cel puțin atenuate.

Având în vedere suferințele la care a fost expusă recurenta, numărul mare de îngrijiri medicale și de spitalizare, urmările accidentului asupra sănătății acesteia și asupra capacității de muncă, apreciază că daunele morale solicitate nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit.

Chiar dacă la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, recurenta apreciază că în jurisprudență și doctrină au fost identificate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează să facă o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele cauzei.

Totodată, având în vedere criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, ținând cont de împrejurările concrete ale cauzei, apreciind consecințele negative dramatice suferite de reclamantă atât pe plan fizic, cât și psihic, importanța valorilor lezate, măsura covârșitoare în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, caracterul ireversibil și permanent al afecțiunilor dobândite, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, așa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză în toate fazele procesuale, recurenta consideră că despăgubirea, stabilită de instanță, nu este în măsură să asigure o reparație pe deplin justă și echitabilă a prejudiciului suferit, motiv pentru care se impune majorarea acesteia.

Împotriva aceleiași decizii, pârâta C. a formulat recurs incident și provocat, prin care a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea cu reținere în sensul respingerii apelului principal și a cererii introductive.

Recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât decizia recurată este insuficient motivată. În acest sens recurenta susține că instanța de apel nu a analizat criticile acesteia privind raportul de expertiză întocmit de expertul H..

Potrivit recurentei instanța de apel nu a făcut o cercetare efectivă a cauzei din punct de vedere al probelor administrate, limitându-se a înlătura expertiza întocmită de expertul I. cu toate că prima instanță a avut în vedere concluziile din suplimentul de expertiză. În condițiile în care instanța de apel nu a analizat toate probele administrate, aceasta nu a intrat în cercetarea fondului, se impune astfel trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea unor probe care sunt inadmisibile în recurs, precum este proba cu expertiză tehnică.

Într-o teză subsidiară, recurenta consideră că ar deveni incidente și dispozițiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce privește casarea cu reținere, recurenta arată că răspunderea este una obiectivă ce înlătură analiza culpei și face aplicarea, într-o primă teză, a dispozițiilor art. 1376 alin. (2) C. civ., iar într-o a doua teză, de pluralitate de cauze, concursuale, ce au determinat prejudiciul și nu culpă concurentă.

Astfel, dispozițiile art. 1376 C. civ. au în vedere răspunderea obiectivă "independent de orice culpă ".

Potrivit recurentei-pârâte, instanța de apel a reținut în mod greșit valoarea autoturismului stabilită de expertul judiciar H., întrucât acesta nu a avut în vedere la întocmirea expertizei standardele internaționale de evaluare, ci un sistem computerizat ce cuprinde bunuri exclusiv din România, iar pe de altă parte nu este evaluator autorizat ANEVAR.

În concluzie, susține recurenta-pârâtă că este nelegală motivarea instanței de apel care face trimitere la Ordinul CSA 14/2011, întrucât față de acest capăt de cerere este incidentă o răspundere delictuală prin raportare strict la dispozițiile C. civ., neexistând elemente specifice raportului contractual de asigurare.

În ceea ce privește recursul provocat, recurenta apreciază că instanța de apel în mod greșit a respins criticile privind culpa concursuală a intervenientului D., întrucât accidentul putea fi evitat de intervenient prin frânare.

De asemenea, din punct de vedere obiectiv, recurenta consideră că în mod corect prima instanță a apreciat o cauzalitate complexă în producerea prejudiciului, însă nu a avut în vedere dinamica producerii accidentului la momentul impactului. În acest sens se arată că intervenientul D. a încălcat dispozițiile legale ale art. 123 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 și art. 48 din același act normativ, precum recurenta, depășind viteza legală.

La 14 aprilie 2022 intimata E. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâta B. S.A. a depus la 15.04.2022 întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 26.04.2022 pârâta C. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata E. S.A. a depus întâmpinare la recursul incident și provocat, prin care a invocat excepția nulității recursului provocat, întrucât criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului provocat. De asemenea, în ceea ce privește recursul incident intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 23.05.2022 reclamanta A. a formulat întâmpinare la recursul incident și provocat, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Intervenienul D. a depus la 26.05.2022 întâmpinare la recursul incident și provocat, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Au fost depuse la dosar puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor de către recurenta-reclamantă A. și de către recurenta-intervenientă C..

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, au fost admise în principiu recursul principal declarat de reclamanta A., precum și recursurile incident și provocat formulate de intervenienta C. împotriva deciziei nr. 451/C/2021 - A din 10 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, fiind prorogată discutarea excepțiilor nulității recursului principal, precum și a recursurilor provocat și incident.

A fost stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023, cu citarea părților, în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului principal, excepție care va fi admisă pentru considerentele următoare:

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul principal al reclamantei A., instanța supremă reține că autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții cu privire la modul de stabilire a procentului de culpă în stabilirea răspunderii delictuale și la cuantumul prejudiciului și al despăgubirilor acordate.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc astfel o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Deși a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a făcut vorbire despre modul de stabilire a procentului de culpă în sarcina sa, formulând referințe teoretice generice despre încălcarea dreptului la un proces echitabil și reiterând chestiunile asupra fondului cauzei, în legătură cu considerentele primei instanțe, în esență fiind expusă nemulțumirea privind modul de soluționare a apelului și conținutul considerentelor deciziei recurate, nu lipsa acestora în sensul motivului de casare invocat formal.

Invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, care deși sunt indicate, respectiv art. 1357, art. 1371 și art. 16, precum și art. 1391 C. civ., nu sunt însoțite și de critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial.

În legătură cu greșita reținere de către instanța de apel a culpei concurente în procent de 25% în sarcina reclamantei, recurenta a susținut că din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul-parte a rezultat că în condiții dinamice, cum ar fi viteza ridicată, nu se pot stabili, în procente, elementele care au cauzat producerea accidentului.

Totodată, recurenta a mai arătat că nu rezultă din nicio probă vinovăția sa pentru starea anvelopelor aflate pe autoturism la data producerii accidentului și că dispozițiile art. 1.371 alin. (1) C. civ. trebuie avute în vedere prin corelare cu art. 16 din același cod.

Înalta Curte reține că, în realitate, aceste critici vizează situația de fapt reținută de către instanța de apel prin prisma probatoriului administrat în legătură cu vinovăția și culpa părții în producerea accidentului rutier cauzator al prejudiciilor deduse judecății, neputând forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, susținerile recurentei-reclamante prin care contestă concluziile instanței de apel asupra cuantumului despăgubirilor morale și materiale se referă tot la reaprecierea probatoriului și situația de fapt, chestiuni care nu se subsumează cazului de nelegalitate invocat, recurenta fiind de fapt nemulțumită de modul în care, statuând asupra faptelor și probelor, instanța devolutivă a dezlegat aspecte litigioase.

Recurenta-reclamantă tinde, astfel, să obțină o nouă verificare a temeiniciei susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție cu caracter devolutiv.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului principal de către recurenta-reclamantă nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea extraordinară de atac să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței a cărei hotărâre se atacă, nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, sancțiunea nulității recursului principal.

În această situație, potrivit art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) și art. 473 teza finală C. proc. civ., atât recursul incident, cât și recursul provocat rămân fără efect, urmare a anulării recursului principal, nemaifiind cazul analizării motivelor de casare invocate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 491, raportat la art. 472 și 473 C. proc. civ., va anula recursul principal declarat de reclamanta A., împotriva deciziei nr. 451/C/2021 - A din 10 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și va constata ca rămase fără efect recursurile incident și provocat formulate de intervenienta C., împotriva aceleiași decizii.

Referitor la cererile privind cheltuielile de judecată formulate de intimata-pârâtă E. S.A. și intimatul-intervenient D., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă E. S.A. și intimatul-intervenient D. nu au depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamanta A., împotriva deciziei nr. 451/C/2021 - A din 10 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Constată că recursurile incident și provocat formulate de intervenienta C., împotriva aceleiași decizii, au rămas fără efect.

Respinge cererile privind cheltuielile de judecată formulate de intimata-pârâtă E. S.A. și intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.