ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 785/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80 - 82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă și cererea reconvențională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia.

A fost admisă cererea formulată de doamna expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Este de menționat că, în apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenție în interes alăturat apelantului-pârât B., care a fost respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța. Soluția a fost menținută prin respingerea, ca inadmisibil, a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins excepția nulității actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaților.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Revizuentul a arătat că motivul revizuirii este reprezentat de dosarul penal nr. x, respectiv rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată numitul A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare pentru pretinsele acte pe care instanța civilă, în dosarul nr. x/2011, le-a reținut a fi efectuate de către revizuent.

De asemenea, a mai menționat că, anterior acestui dosar penal, prin decizia penală nr. 286 din 24.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018, a fost condamnat pentru trafic de influență și spălare de bani avocatul care a introdus acțiunea de excludere din societate a revizuentului.

În motivare, după expunerea situației de fapt și a istoricului litigiului dintre părți, revizuentul a arătat că există înscrisuri noi. Totodată, a mai susținut că cererea de revizuire este formulată în termenul de o lună de la data luării la cunoștință a trimiterii în judecată a numitului A., care reprezintă motivul de revizuire din prezentul dosar.

Astfel, a susținut autorul cererii de revizuire că rechizitorul de trimitere în judecată, decizia penală definitivă din dosarul nr. x/2018 și încheierea penală definitivă din dosarul x/2020 demonstrează că nu a fraudat societatea, cum în mod nefondat s-a reținut în decizia civilă a cărei revizuire se solicită.

Prin rechizitoriu, prin decizia penală definitivă din dosarul x/2018 și prin încheierea penală definitivă din dosarul x/2020, organul de cercetare penală, Parchetul General prin D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanta, precum și Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Constanța, au constatat că sumele de bani au fost în realitate predate avocatului intimaților, anterior introducerii acțiunii de excludere, iar celelalte sume au fost predate Președintelui Consiliului Județean la solicitarea lui A. și E..

Mai mult, reținerea potrivit căreia revizuentul și-ar fi însușit banii societății a fost deja infirmată prin decizia penală definitivă din cadrul dosarului penal x și prin încheierea penală definitivă din cadrul dosarului penal x/2018, precum și prin rechizitoriul de trimitere în judecată din dosarul x.

În plus, instanța penală în dosarul x/2018 a constatat că prin însușirea biletelor la ordin, A. a vătămat societatea intimată.

Astfel, situația de fapt nu corespunde situației pretins stabilite de către judecătorul de fond și de apel.

La acest moment, a susținut revizuentul, sunt mai multe constatări ale organelor penale din dosarul nr. x/2018 care condamnă avocatul intimaților pentru trafic de influență și spălare de bani (din dosarul penal nr. x/2020; din dosarul penal x/2016; din dosarul penal x; din dosarul penal nr. x/2018) și, pe de altă parte, decizia de excludere care statuează contrariul.

Prin urmare, se impune, în vederea restabilirii adevărului în cauză și a situației de fapt, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei.

Conform art. 28 C. proc. pen., constatările instanței penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fapta și persoana, subliniindu-se că prin decizia curții de apel și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit definitiv că avocatul intimaților a primit suma de peste 430.000 Euro.

Instanța penală a constatat, în contradicție cu statuările instanțelor civile din dosarul nr. x/2011, că A. și-a însușit biletele la ordin și, din acest motiv, societatea nu a mai putut să își îndeplinească obligațiile de plată față de terți; de asemenea, nu numai că și-a însușit biletele la ordin, dar a și formulat cerere de excludere pe motiv că revizuentul ar fi cumpărat terenurile de la tatăl său, când realitatea este cea constatată de organul de urmărire penală, nu cea constatată de instanțele civile.

Totodată, a mai precizat revizuentul că D.N.A. și instanța penală au constatat modul cum au fost transferați banii, contrar afirmațiilor din dosarul civil, iar rechizitoriul reprezintă un înscris nou.

Față de cele expuse, se impune retractarea hotărârii atacate pentru că a rămas fără suport probatoriu.

Instanța de recurs nu a luat în considerare o eventuală compensare a creanțelor revizuentului și nici faptul că A. și-a însușit banii societății, așa cum acesta a declarat în dosarul penal x și cum rezultă din documentele pe care acesta le-a depus în original la instanța de judecată în dosarul penal.

Revizuentul a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire fiind reprezentat de rechizitoriul de trimitere în judecată din dosarul nr. x, aflat pe rolul Judecătoriei Neurupin, coroborat cu înscrisul nou - încheierea penală nr. 178, pronunțată la data de 23.04.2021, în dosarul x/2020, prin care instanța clasează faptele pe motiv de prescripție, din dosarul x/2016

S-a arătat că cererea nu este tardivă, fiind formulată în termenul de o lună de la comunicarea adresei parchetului către revizuent, prin care a fost informat ca A. a fost trimis în judecată, înscrisul fiind descoperit la data de 09.09.2022. De asemenea, a menționat că hotărârea a cărei revizuire se solicită evocă fondul.

În ceea ce privește evocarea fondului s-a mai făcut trimitere și la decizia nr. 137/25.01.2018, pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2017, care are autoritate de lucru judecat, astfel că cererea sa este admisibilă.

De asemenea, a făcut referire și la decizia Curții Constituționale nr. 866/2015.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul apreciază că înscrisurile noi în baza cărora se impune revizuirea sunt reprezentate de rechizitoriul de trimitere în judecată a numitului A. pentru delapidare, precum și înștiințarea că a fost trimis în judecată și adresa prin care i s-a comunicat numărul de dosar penal de trimitere în judecată a numitului A..

În final, revizuentul a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, respectiv: cererea de revizuire vizează o hotărâre definitivă, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul x/2016 - decizia civilă nr. 1618 din 07.11.2017; decizia evocă fondul, fiind pronunțată în calea devolutivă a recursului; după pronunțarea deciziei, o instanță penală a pronunțat o hotărâre definitivă prin care a constatat săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, autorul falsului și vinovăția acestuia, constatându-se astfel legătura dintre cauza penală și acțiunea prin care s-a decis excluderea sa din societate.

La data de 14 noiembrie 2022, intimata C. S.R.L. a transmis, prin e-mail, note de ședință, prin care invocat inadmisibilitatea revizuirii, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 322 din C. proc. civ., pot face obiectul cererii de revizuire, hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, doar în măsura în care acestea evoca fondul, or, în cazul de față, prin decizia nr. 1618/07.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor.

De asemenea, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ de legiuitor.

Examinând cererile și excepțiile cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant al intimatei C. S.R.L., cererile de anulare a actelor de procedură și privind înscrierea în fals, potrivit considerentelor ce succed:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată, din coroborarea art. 209 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 197 din Legea nr. 31/1990, că o societate cu răspundere limitată este reprezentată în raporturile cu terții prin administratorul său numit în condiții legale prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Din punct de vedere procesual, în reglementarea C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, iar conform art. 68 alin. (1) din același cod, procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul în care procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită.

Înalta Curte reține că, în speță, intimata C. S.R.L. a depus la dosar note de ședință, atașând și împuternicirea avocațială având inserate mențiunile impuse de Anexa II la Statutul profesiei de avocat, iar pentru acest termen de judecată avocatul prezent pentru reprezentarea societății intimatei a depus o nouă împuternicire avocațială, nefiind cazul unei lipse a dovezii calității de reprezentant.

De asemenea, potrivit mențiunilor din Oficiul Registrului Comerțului, opozabile terților, rezultă calitatea administratorului societății învestit cu puterea de a reprezenta societatea C. S.R.L. în raporturile cu terții și în justiție.

În ceea ce privește puterea de reprezentare a administratorului societății C. S.R.L. instanța supremă reține că, față de cele anterior arătate, există o prezumție de legalitate, care nu a fost răsturnată de către revizuent, astfel încât nu se poate susține lipsa validității reprezentării convenționale a intimatei, motiv pentru care se va respinge excepția ca neîntemeiată.

Înalta Curte, față de faptul că intimata C. S.R.L. nici nu a formulat întâmpinare, constată că nu este cazul unor acte vătămătoare de procedură ale intimatei care să fie anulate, considerent pentru care va respinge solicitarea revizuentului ca fiind lipsită de obiect.

Mai mult, excepția inadmisibilității invocată de intimată este o excepție absolută, de ordine publică, care poate fi invocată, atât de instanță, cât și de părți, în orice fază a judecății, potrivit art. 137 C. proc. civ. de la 1865.

De asemenea, Înalta Curte va respinge cererea revizuentului B. de înscriere în fals ca inadmisibilă, reținând următoarele:

În cauză, revizuentul a înțeles să se înscrie în fals cu privire la împuternicirea avocațială, prin care F. a făcut dovada calității de reprezentant convențional al intimatei, în baza Legii nr. 51/1995, precum și față de actele întocmite de intimată.

Procedura de înscriere în fals prevăzută de legislația procesuală civilă nu se referă la înscrisuri, precum cele emise de avocat, în dovedirea calității sale, ci are în vedere înscrisuri care se opun părții care denunță înscrisul ca fals și care sunt folosite în probațiunea litigiului.

Având în vedere că revizuentul este un terț față de raportul juridic de reprezentare convențională, ipoteza prevăzută de lege nu se regăsește în speță.

Totodată, se reține că simplele susțineri ale revizuentului cu privire la pretinse falsuri asupra documentelor de justificare a calității de reprezentant convențional, respectiv a actelor de împuternicire întocmite de intimată, nu sunt suficiente pentru admiterea unei astfel de cereri.

Așadar, cum situația factuală invocată în speță nu se încadrează în ipoteza reglementată de lege, cererea revizuentului va fi respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererile de suspendare a judecății până la soluționarea dosarelor nr. x/2019, nr. y/2019, nr. x și nr. 5930/299/2014, formulate de revizuentul B., Înalta Curte le va respinge pentru următoarele considerente:

Deși revizuentul nu a indicat niciun temei de drept în baza căruia înțelege să solicite suspendarea judecății cauzei, incidente sunt dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. proc. civ. "Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Dispozițiile legale anterior evocate ce reglementează suspendarea facultativă a judecății oferă judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri, față de împrejurările concrete ale cauzei.

Analizând motivele invocate în susținerea cererilor de suspendare în raport de textele normative incidente, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale evocate, având în vedere caracterul facultativ al măsurii suspendării și ordinea de prioritate a cererilor și excepțiilor formulate, suspendarea solicitată privind aspecte legate de fondul raporturilor juridice litigioase, constată că nu se impune luarea acestei măsuri, sens în care va respinge solicitările formulate de revizuent.

În ceea ce privește sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, instanța supremă reține că prezentul proces se desfășoară sub incidența dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, care nu reglementează o asemenea procedură instituită doar prin prevederile art. 519-521 din Noul C. proc. civ. și care nu sunt aplicabile în conformitate cu dispozițiile art. 24 din același act normativ. În consecință, cererea de sesizare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fost 234 din Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanța este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene poate fi declanșată numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării dreptului Uniunii sau a validității actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, instanța națională fiind cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

În ceea ce privește întrebarea care se poate adresa de către instanța națională, aceasta vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

În susținerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene revizuentul B. a arătat, în esență, că transmiterea actelor de procedură între statele membre ale Uniunii Europene trebuie făcută în limba statului al cărui cetățean este destinatarul comunicării, în caz contrar acesta având posibilitatea de refuza primirea actelor de procedură.

Din modalitatea de formulare a cererii deduse judecății, se constată că revizuentul nu a invocat o problemă de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene în raport cu obiectul și motivele revizuirii, ci a criticat procedura de citare în cauza pendinte a intimatului A..

Înalta Curte notează că, în cauză, citarea intimatului A. s-a efectuat prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, procedura de citare fiind legal îndeplinită potrivit dispozițiilor din Codul de procedură de la 1865, așa cum rezultă din dovezile de citare aflate la dosar.

Având în vedere obiectul și motivele căii extraordinare de atac pendinte, Înalta Curte reține că aspectele invocate de revizuent nu constituie o chestiune litigioasă care să reclame interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene a prevederilor din Regulamentul (CE) 1393/2007, fiind vorba de elemente particulare ale procedurii de comunicare a actelor de procedură ce excedează rolul avut de instanța europeană în cadrul procedurii preliminare reglementate de dispozițiile art. 267 din T.F.U.E.

Prin urmare, nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Trecând la examinarea admisibilității cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Art. 322 C. proc. civ. prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - 10 din același articol.

Textul de lege anterior evocat stabilește condițiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În privința hotărârilor date de o instanță de recurs este instituită condiția de admisibilitate a evocării fondului, care presupune aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză și dezlegarea diferită a raportului juridic dedus judecății.

Motivele de revizuire invocate de revizuent în susținerea cererii vizează doar dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Mai reține Înalta Curte că, deși în cuprinsul cererii sale revizuentul a făcut referire și la autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive penale pronunțate ulterior deciziei supuse revizuirii, aceste alegații nu au constituit decât argumente aduse în susținerea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind dezvoltat și motivul prevăzut la punctul 7 al art. 322 alin. (1) din cod privind existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice care, astfel, nu formează obiectul învestirii.

Conform prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind atacată cu revizuire o hotărâre de respingere ca nefondat a unui recurs, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu îndeplinește cerința de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Cum, în speță, prin decizia civilă nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă au fost respinse ca nefondate recursurile și menținute hotărârile atacate pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nepronunțând deci o soluție proprie în rejudecare, ci confirmând, în temeiul dreptului de control judiciar, hotărârea instanței de apel, hotărârea supusă revizuirii nu face parte din categoria hotărârilor care evocă fondul, nefiind susceptibilă de retractare pe calea revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, neputând fi primite alegațiile revizuentului privind autoritatea de lucru judecat asupra acestei condițiții procedurale.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al intimatei C. S.R.L. și cererile de anulare a actelor de procedură și privind înscrierea în fals.

Respinge cererile de suspendare a judecării cauzei.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.