ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 764/2023

Ședința publică din data de 29 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 05.02.2021, reclamanta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ROMÂNĂ A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 967.038,07 RON - servicii neprestate, a sumei de 236.966,50 RON - cotă parte din dobânzi și penalități aferente T.V.A., calculate suplimentar de organele de inspecție și considerate cheltuieli nedeductibile cu serviciile de turism -, a sumei de 133.048,16 RON - cotă parte din impozitul pe profit, a sumei de 234.077,71 RON - dobânzi si penalități calculate suplimentar de organele de inspecție fiscală și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2864/23.11.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel principal reclamanta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ROMÂNA A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA, iar pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 1459/06.10.2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul principal și a admis excepția lipsei de interes în formularea apelului incident.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ROMÂNA A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În argumentare s-a referit la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire la art. 2.523 C. civ. și art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Autoarea recursului a susținut că momentul care marchează nașterea dreptului la acțiune este cel al comunicării rapoartelor de inspecție fiscală, când a cunoscut că intimata virase în conturile salariaților recurentei sumele primite de la aceasta, tocmai în considerarea comenzilor salariaților, încălcându-și astfel obligațiile contractuale. A susținut că aceste rapoarte i-au fost comunicate mult ulterior anului 2014, moment în raport cu care instanța de apel a calculat prescripția și anume: raportul de inspecție fiscală nr. x/25.01.2019 a fost primit la 30.01.2019, nr. x/26.10.2018 la 29.10.2018 și nr. x/21.06.2018 la 25.06.2018.

Evocând art. 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 2.517 și 2.523 C. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii civile în privința prescripției, întrucât pentru contractele încheiate înainte de 01.10.2011 era aplicabil Decretul nr. 167/1958 și numai pentru cele încheiate ulterior, art. 2.500 și urm. C. civ.

Autoarea căii de atac a arătat că prescripția nu era împlinită la data introducerii acțiunii - 05.02.2021, în raport cu momentul de început al curgerii prescripției - data comunicării rapoartelor de inspecție. În susținerea acestui punct de vedere, a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarele nr. x/2015 și y/2015, în care s-a reținut că termenul de prescripție se calculează de la comunicarea rapoartelor de inspecție fiscală.

Recurenta a mai invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, raportat la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., criticând instanța de apel pentru maniera succintă în care a exprimat considerentele, ceea ce nu creează transparență asupra silogismului judiciar.

Dezvoltând critica, a arătat că instanța a ignorat toate argumentele prezentate, lipsind o corespondență între situația de fapt și aplicarea normelor de drept, iar în continuare a prezentat dinamica raporturilor juridice cu intimata, subliniind că, în lipsa documentelor care să ateste restituirile nelegale, ROMATSA nu putea să cunoască modificarea unilaterală de către intimată a destinației sumelor achitate.

Afirmând că inspecția fiscală s-a derulat între 22.08.2014-27.09.2018, recurenta a criticat atât statuarea instanței de apel prin care i s-a imputat pasivitatea în verificarea documentelor depuse de angajați, cât și aprecierea greșită a probatoriului, încălcări ce au condus la concluzia eronată că putea cunoaște paguba independent de constatările organelor de control, de altfel efectuat pe baza documentelor sale.

O critică distinctă a vizat considerentele contradictorii, care au analizat o potențială înțelegere între părți privind restituirea contravalorii serviciilor turistice către angajați, chestiune despre care se spune, într-un considerent, că nu a fost dovedită de intimată și, în altul, că susținerea ar fi fondată.

Printr-o secțiune extinsă a memoriului de recurs, autoarea căii de atac a argumentat îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii contractuale a intimatei: fapta ilicită, nerespectarea obligației contractuale din culpă, ce a generat recurentei un prejudiciu patrimonial.

Recurenta a expus mai întâi elementele procedurii de efectuare a concediilor de recuperare psihologică (CRP) și a concediilor suplimentare de odihnă (COS), iar după expunerea unor ample considerente teoretice, a arătat că raporturile juridice dintre părți au reprezentat o stipulație pentru altul, ROMATSA transmițând agențiilor de turism comenzi ferme pentru prestarea serviciilor în favoarea salariaților îndreptățiți, pe baza cărora intimata emitea facturile, iar recurenta le achita.

Pornind de la art. 1.284 alin. (2) C. civ. și de la premisa că singura formă acceptată de executare a obligației contractuale de către intimată era prestarea în natură a serviciilor de turism, nu și executarea prin echivalent, a conchis că intimata trebuia să îi restituie sumele încasate, dar pentru care nu s-au prestat serviciile turistice.

Recurenta a arătat că prejudiciul este de 967.038,07 RON, servicii turistice achitate de ROMATSA, neprestate de intimată, că există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar vinovăția este reflectată de conduita intimatei.

La 15.03.2023, intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului și solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente de principiu în analiza recursului de față, Înalta Curte urmează a înlătura motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că este invocat formal, criticile ce îi sunt circumscrise necaracterizând ipotezele de nemotivare care fac incident cazul de casare. Astfel, recurenta reproduce motivele de apel care au vizat statuările în fapt ale primei instanțe și aduce critici privind interpretarea în apel a probelor, care - potrivit distincțiilor expuse anterior - nu sunt admisibile în calea de atac a recursului.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta impută instanței de apel aplicarea greșită a normele de drept material ce reglementează prescripția dreptului material la acțiune.

Sub un prim aspect, se pretinde soluționarea greșită a conflictului intertemporal de legi în materia prescripției, respectiv faptul că instanța a aplicat noul C. civ., deși unele contracte au fost încheiate înainte de 01.10.2011.

Acest motiv de recurs nu este, însă, dezvoltat, astfel încât și această critică este invocată formal, autoarea recursului ignorând exigențele art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care o obligau să prezinte un raționament propriu, conturând viziunea sa asupra interpretării dispozițiilor legale incidente și modul în care instanța de apel, încălcându-le, a pronunțat o soluție nelegală.

Sub un al doilea aspect, recurenta invocă stabilirea greșită, de către instanțele devolutive, a momentului de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă.

Din analiza motivului de recurs se desprinde concluzia că recurenta acceptă că prescripția începe să curgă, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și art. 2.528 C. civ., în funcție de două repere: subiectiv sau obiectiv, respectiv din momentul când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Disputa nu poartă, așadar, asupra naturii ori duratei termenului de prescripție și nici asupra modului de interpretare sau aplicare a art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ori a art. 2.528 C. civ.., ci vizează situația de fapt, adică modul în care instanțele devolutive au stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul obiectiv sau cel subiectiv care determină începutul prescripției. Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmărește să obțină deplasarea momentului care marchează începutul prescripției, la o dată ulterioară celei stabilite în etapele procesuale anterioare.

Astfel conturată, critica va fi înlăturată, fiind incompatibilă cu rolul ce revine instanței de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalității hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

În acest context, Înalta Curte amintește și prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta (…)".

Față de considerentele anterior expuse, cum analiza criticilor invocate a condus la concluzia că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, în considerarea soluției pronunțate, reținând culpa procesuală în sarcina recurentei, o va obliga, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 452 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 5.855,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ROMÂNĂ A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA împotriva deciziei nr. 1459/06.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ROMÂNĂ A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.855,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2023.