ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 38 din data de 07.12.2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta Asociatia Obstea de Mosneni Aniniseni, Radoseni, Carpiniseni, în contradictoriu cu pârâtul A. S.R.L., pârâtul B. și pârâtul C..

Prin aceeași sentință reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Asociatia Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație, solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 328/2021 din 26 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Asociatia Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație împotriva sentinței nr. 38 din data de 07.12.2020 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs reclamanta Asociatia Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație.

Prin decizia nr. 2592 din 25.11.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul, a fost casată decizia nr. 328/2021 din 26.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2019*.

Prin decizia nr. 380/2022 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Asociatia Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație împotriva sentinței nr. 38 din data de 07.12.2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații pârâți A. S.R.L., B., C..

A anulat în parte sentința nr. 38 din 07.12.2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește cererea având ca obiect plata sumei de 379.026 RON, formulată împotriva pârâților S.C. A. S.R.L., B. și C..

Împotriva acestei decizii, atât recurenta-reclamantă Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație, cât și pârâții B. și C. au declarat fiecare recurs.

Recursul reclamantei Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind rezultatul unei aplicări eronate a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea dosarului la Tribunalul Mehedinți, în vederea judecării pe fond a cauzei și cu privire la cererea având ca obiect plata sumei de 848.832 RON plus TVA, solicitată de la cei doi pârâți-persoane fizice.

A considerat recurenta că nici cu privire la acest petit nu s-a împlinit termenul general de prescripție, prin raportare la obiectul și împrejurările acestei cauze.

Recurenta-reclamantă a arătat că, față de intimații C. și B., și-a întemeiat prezentul demers juridic pe dispozițiile răspunderii delictuale, în condițiile în care aceștia sunt părți în contractul încheiat de aceasta cu S.C. A. S.R.L., solicitând astfel repararea prejudiciului pe care aceștia i l-au cauzat.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 1357, art. 1381, art. 1382 din același cod, precum și art. 27 din Statutul Asociației și a susținut că instanța de apel a considerat prescrisă cererea sa în pretenții împotriva celor doi intimați, prin raportare la data la care s-a născut dreptul la acțiune, respectiv iunie 2011, când recurenta ar fi intrat în posesia unei părți din actele contabile. Or, această soluție este nelegală, având în vedere dispozițiile art. 2528 C. civ.

Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detașat momentul începerii curgerii prescripției, de momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită și, implicit, al nașterii dreptului la acțiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de repararea lui, stabilind, astfel, că prescripția începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În anul 2011, a susținut recurenta-reclamantă, nu a avut nicio posibilitate să cunoască faptul că plățile efectuate nu au avut o bază reală și o contraprestație echivalentă. Prin raportul de control al ANAF, din anul 2016, au fost verificate raportările în SUMAL ale S.C. A. S.R.L., precum și actele și evidențele contabile și fiscale ale societăților implicate în această relație comercială, informații la care, până atunci, aceasta nu a avut acces. Ca atare, până la întocmirea și comunicarea procesului-verbal nr. x din 20.12.2016 al ANAF, recurenta nu a cunoscut că plățile efectuate către pârâtă nu au avut o bază reală și legală și nicio contraprestație echivalentă și, implicit, nu a cunoscut care sunt persoanele răspunzătoare de această pagubă.

Injust, instanța de apel se raportează doar la o parte din mențiunile procesului-verbal de conciliere nr. x/16.06.2011, unde se consemnează că au fost predate de fosta conducere documentele financiar-contabile aferente perioadei 01.01.2011/31.05.2011, întrucât actele contabile predate de fosta conducere nu priveau toată relația comercială desfășurată de recurentă cu pârâta, pentru a putea fi analizată legalitatea și realitatea relațiilor comerciale dintre cele două părți.

Pe de altă parte, din actele contabile înregistrate în evidența recurentei nu rezultă fictivitatea operațiunilor comerciale sau nelegalitatea plăților efectuate către pârâtă de către fosta conducere, astfel că nu se poate concluziona că, la data predării acelor acte, recurenta putea sau trebuia să cunoască paguba și persoanele răspunzătoare.

Controlul efectuat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, având acces la baza de date a tuturor societăților implicate în această relație comercială, a constatat, în decembrie 2016, neregularitățile săvârșite de fosta conducere a recurentei cu privire la aplicarea legii, fapte ce au generat paguba a cărei contravaloare se solicită în prezenta cauza. Or, anterior, recurenta nu a avut cunoștință și nici posibilitatea de a cunoaște despre existența acestor fapte ilicite, astfel că instanța de apel a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 2528 C. civ., ce reglementează instituția prescripției în cauza de față.

Recursul pârâților C. și B. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin cererea formulată, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, în vederea pronunțării unei soluții motivate și argumentate cu privire la suma de 379.026 RON. Recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii și chiar străine de natura pricinii. În mod greșit instanța de apel a considerat că suma de 379.026 RON, solicitată de reclamantă, nu reprezintă accesorii la suma de 848.832 RON, nemotivând, practic această constatare, reținând fără niciun argument că acestea reprezintă obligații fiscale datorate bugetului de stat.

Au considerat recurenții-pârâți că aceste obligații au fost generate de suma de 848.832 RON, fiind evident accesorii, pe același raționament, pentru care s-a constatat prescripția cu privire la suma principală, prin raportare la art. 27 din Statutul reclamantei, și la faptul că înscrisurile, care îi îndreptățeau să acționeze pentru ambele sume, au fost cunoscute de reclamantă încă din 16.06.2011, pentru suma de 379.026 (TVA, impozit pe profit și penalități de întârziere).

Recurenții-pârâți au susținut că reclamanta trebuia să cunoască, din 16.06.2011, că datorează bugetului de stat aceste sume neavând nicio relevanță că ele au fost constatate prin procesul-verbal nr. x/20.12.2016 încheiat de ANAF. Totodată, au apreciat că soluția care se impunea în fața curții de apel era de menținere a dispoziției instanței de fond cu privire la excepția prescripției ambelor sume, însă soluția adoptată este nelegală și nemotivată, întrucât nu are la bază niciun argument juridic, ci doar o constatare lapidară.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamantei, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului reclamantei Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, și excepția nulității recursului pârâților C. și B., invocată de instanță, din oficiu, având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., urmează a anula ambele recursuri, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Pornind de la aceste aspecte, în ceea ce privește recursul reclamantei Asociația Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni - prin D., Președinte al Consiliului de Administrație, Înalta Curte constată că această cale extraordinară de atac a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile expuse de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce susținerile recurentei vizează aspecte de fapt, probele administrate, chestiuni ce țin de temeinicia deciziei atacate, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Se observă că, în speță, criticile recurentei vizează probele administrate (ex: înscrisuri - procesul-verbal nr. x din 20.12.2016 al ANAF, procesul-verbal de conciliere nr. x/16.06.2011, acte contabile etc.), situația de fapt (actele contabile predate de fosta conducere nu priveau toată relația comercială desfășurată de recurentă cu S.C. A. S.R.L.; din actele contabile înregistrate în evidența recurentei nu rezultă fictivitatea operațiunilor comerciale sau nelegalitatea plăților efectuate către S.C. A. S.R.L. de către fosta conducere; anterior controlului efectuat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, recurenta nu a avut cunoștință și nici posibilitatea de a cunoaște despre existența faptelor ilicite), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 2528 C. civ., ce reglementează instituția prescripției, prin raportare la modul de interpretare a înscrisurilor administrate de către instanța de apel și reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanța supremă apreciază că nu poate cenzura elementele în raport cu care instanța de apel a stabilit debutul termenului de prescripție, după evaluarea probelor administrate, susținerile recurentei reprezentând aspecte atașate situației de fapt.

În speță, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, la o reapreciere a situației de fapt, și, chiar dacă se indică, generic, o serie de prevederi legale (art. 1349 C. civ., art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 2528 din același cod) și dispoziții din Statutul Asociației (art. 27), nu există o argumentație care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței de recurs examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

În ceea ce privește recursul pârâților C. și B., Înalta Curte constată că aceștia și-au întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;"

Deși textul legal redat evocă trei ipoteze, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează de fapt aceeași aspect de nelegalitate, respectiv nemotivarea hotărârii, întrucât formularea unor considerente contradictorii echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâții B. și C. au susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și chiar străine de natura pricinii, întrucât în mod greșit instanța de apel a considerat că suma de 379.026 RON, solicitată de reclamantă, nu reprezintă accesorii la suma de 848.832 RON, nemotivând, practic, această constatare, reținând fără niciun argument că acestea reprezintă obligații fiscale datorate bugetului de stat.

Sub același aspect, arată recurenții că reclamanta trebuia să cunoască din 16.06.2011, că datorează bugetului de stat aceste sume, neavând nicio relevanță că ele au fost constatate prin procesul-verbal nr. x/20.12.2016 încheiat de ANAF.

Așa fiind, rezultă cu evidență că se readuc în dezbatere de către recurenți chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prescrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevederile punctului 6 al acestui text legal fiind invocate formal, fără a se indica, concret, de ce sunt contradictorii ori străine de natura cauzei considerentele pe care se sprijină hotărârea atacată.

În ceea ce privește suma de 379.026 RON, instanța de apel a reținut că această sumă a fost stabilită prin procesul-verbal nr. x încheiat de ANAF la data de 20.12.2016, ca urmare a suspiciunii că OBȘTEA DE MOȘNENI ANINIȘENI, RADOȘENI, CĂRPINIȘENI, a evidențiat în documentele contabile și în alte documente legale, cheltuieli care nu ar avea la bază operațiuni reale în sumă de 848.832 RON fără TVA și TVA de 185.978 RON, ceea ce are drept consecință diminuarea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

De asemenea, constatarea instanței de apel, în sensul că această sumă nu reprezintă accesorii la suma de 848.832 RON, reprezentând sume achitate fără a beneficia de contraprestația echivalentă, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, cum a reținut prima instanță, ci obligații fiscale datorate bugetului de stat, s-a întemeiat pe faptul că suma a fost estimată de inspectorii antifraudă ca reprezentând obligații fiscale datorate bugetului de stat.

Prin urmare, în raport cu data încheierii procesului-verbal nr. x, respectiv 20.12.2016, cu ocazia încheierii procesului-verbal nr. x, s-a apreciat că acesta este momentul la care reclamanta a cunoscut prejudiciul și că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

Înalta Curte reține că nu orice pretinsă lipsă de motivare susținută în privința hotărârii recurate are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, prima ipoteza a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) are în vedere o lipsă totală de motivare, care să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată.

În ceea ce privește ipoteza unor motive contradictorii sau a unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurenți, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicție de amploare, respectiv când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenții nu au indicat argumente care să susțină aceste ipoteze și nici în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel cu referire la cererea având ca obiect plata sumei de 379.026 RON, formulată împotriva pârâților.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că recursul pârâților nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile declarate în cauză, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA OBȘTEA DE MOȘNENI ANINIȘENI, RADOȘENI, CĂRPINIȘENI - PRIN D., PREȘEDINTE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE și de recurenții-pârâți C. și B. împotriva deciziei nr. 380/2022 din 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.