ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 709/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.02.2021 pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A. (în continuare B.) și C. S.R.L. (în continuare IPS) la plata sumei de 1.020.099 RON, cu titlu de prejudiciu, precum și a dobânzii legale, de la scadență până la plata efectivă a debitului principal.

În drept, a invocat prevederile art. 1270, 1516-1548, 2223 C. civ.

La data de 17.02.2021 reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei B. la plata sumei prevăzute în polița de asigurare și obligarea pârâtei I.P.S. la plata diferenței.

Prin sentința civilă 57/28 ianuarie 2022, Tribunalul Neamț a dispus admiterea, în parte, a acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. (B.) și C. S.R.L.

A fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantei suma de 122.512 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și dobânda legală penalizatoare de la data de 12.07.2017 până la data plății efective a debitului principal.

A fost obligată pârâta C. S.R.L. să achite reclamantei suma de 389.137 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și dobânda legală penalizatoare de la data de 07.04.2017, până la data plății efective a debitului principal.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta și pârâtele.

Prin decizia nr. 598 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul promovat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 57 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2021.

A schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, în temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., a admis apelul promovat de B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 57 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

A respins apelul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 57 din 28 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A respins ca inadmisibilă cererea de cheltuieli formulată de B. (cu privire la cheltuielile de la prima instanță).

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. S.R.L. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, față de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că în cauză sunt incidente nulități procedurale determinate: de încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv încălcarea principiului exercitării drepturilor procedurale cu bună credință - art. 12 C. proc. civ., de încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 36 C. proc. civ. cu privire la calitatea procesulă, respectiv de încălcarea dispozițiile art. 38 C. proc. civ. privind transmiterea calității procesuale.

Raportând dispozițiile art. 36 și 38 C. proc. civ. la situația de fapt, a susținut recurenta că dreptul dedus judecății constă în îndreptățirea acesteia de a pretinde, în baza obligațiilor contractuale asumate de o entitate juridică (SC D. S.R.L. prin contractul de prestări servicii de monitorizare și pază nr. 59/13.02.2009, încheiat cu reclamanta), daunele produse ca urmare a neexecutării acelor obligații, ce au fost, însă, transmise unei alte entități juridice, respectiv intimatei S.C. C. S.R.L., care a acționat prin salariații săi la fața locului, în numele și pentru S.C. D. S.R.L..

Aceiași salariați au întocmit procesele-verbale de intervenție, ce constituie inscrisuri doveditoare "ab initio", rezultând fără de tăgadă că, implicit, calitatea de parte contractuală a fost transmisă de S.C. D. S.R.L. către S.C. C. S.R.L.. Aceasta din urmă și-a asumat calitatea de parte în raportul juridic, atât prin intervenția salariaților săi la fața locului, salariați aflați sub paza, indrumarea și controlul acesteia, cât și prin corespondența ulterioară purtată cu reclamanta, cu asigurătorul și cu Poliția.

Recurenta a arătat că, a doua zi după producerea spargerii prin efracție, în calitate de beneficiar al serviciului de pază și monitorizare, a înștiințat firma prestatoare - D. S.R.L., prin adresa din 08.04.2017, care a fost înregistrată la această societate, răspunsul, însă, a fost oferit de S.C. C. S.R.L., prin adresa din 10.04.2021. Aceasta din urmă, asumându-și în totalitate intervenția și invocând contractul de prestări servicii nr. x/13.02.2009 (incheiat intre S.C. D. S.R.L. și S.C. A. SRL), a solicitat asigurătorului S.C. B. S.A. deschiderea dosarului de daune, indicând în concret o poliță de asigurare în baza căreia a fost deschis acel dosar.

Or, recurenta, în raportul juridic de asigurare de răspundere civilă a prestatorului de servicii, avea calitatea de terț păgubit, fără a deține polițele de asigurare ale prestatorului de servicii, astfel că reclamanta nu a ales să se judece cu o societate sau cu alta, în raport de suma asigurată, cum greșit a reținut instanța de apel, ci a formulat acțiunea in instanța după răspunsul final al asigurătorului de respingere a plății despăgubirilor.

A conchis recurenta că S.C. C. S.R.L., ar fi putut să trimită la intervenție salariații săi doar în baza unui raport juridic contractual de mandat, acționând la fața locului în calitate de mandatar al părții contractuale - S.C. D. S.R.L., preluând obligațiile contractuale și, implicit, calitate procesuală ulterioară în cauză, fiind prestator direct al serviciului de pază, prin transmiterea obligațiilor de către S.C. D. S.R.L..

Or, instanța de apel, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a prestatorului de servicii S.C. C. S.R.L., a pronunțat o hotărâre nelegală, prin încălcarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 36 și 38 C. proc. civ.

Criticile aduse prin prezentele motive de recurs, se încadrează și în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere situația de fapt efectivă, calitatea de prestator de fapt al serviciului de pază și monitorizare, care rezultă din toate probele administrate în dosarul de fond, redate în cererea de recurs.

Fiind în discuție un serviciu reglementat prin Legea nr. 333/2003, în mod evident, la fața locului, agenții de pază, salariați ai S.C. C. S.R.L., s-au prezentat ca urmare a faptului că au fost trimiși de angajatorul lor pentru exercitarea atribuțiilor specifice de serviciu, de către cel care avea în concret diriguirea, supravegherea și controlul salariaților.

Din probe reiese clar și fără echivoc faptul că rezultatul păgubitor s-a produs datorită acțiunilor necorespunzătoare ale agenților de intervenție la fața locului.

Cu toate acestea, invocarea de către S.C. C. S.R.L. a lipsei calității procesuale, abia în apel, denotă o atitudine dolozivă exercitată cu rea-credință.

Instanța de apel nu a avut în vedere evidenta subordonare a salariaților prezenți la fața locului, diriguirea și controlul acestora, care a aparținut S.C. C. S.R.L., astfel încât excepția lipsei calității procesule pasive a angajatorului, care și-a trimis salariații la intervenție, este în mod vădit nelegal reținută, fiind încălcate atât dispozițiile art. 36 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 38 C. proc. civ.

Trecând peste eventuala intenție de inducere în eroare a contractanților, în condițiile în care au acționat în fapt la fața locului salariații altei entități juridice - S.C. C. S.R.L., decât cea care figura în contract - S.C. D. S.R.L., rezultă că obligațiile contractuale ale acesteia din urmă au fost transmise printr-un raport juridic societății S.C. C. S.R.L..

In lipsa unui raport juridic între cele două societăți, nu se puteau trimite salariații unei societăți să desfășoare activitatea de intervenție la un obiectiv aflat sub monitorizare, cu atât mai mult cu cât această activitate nu are caracter comun, ci este reglementată în mod strict prin dispozițiile Legii nr. 333/2003 privind paza si protecția obiectivelor.

A face abstracție de raportul juridic dintre cele două societăți, care au acționat una în numele alteia, înseamnă a încălca dispozițiile de drept material prevăzute la art. 19 alin. (2) și (9) din Legea 333/2003 și H.G. nr. 301/2012.

Așadar, raportul juridic litigios dintre recurentă și S.C. C. S.R.L. este dovedit în fapt prin însăși prezența agenților de pază și intervenție la obiectivul monitorizat, existând legătura de cauzalitate între modul defectuos de intervenție, lipsa intervenției la ultima alarmă și rezultatul păgubitor în cauză.

Reținerea excepției lipsei calității procesuale a S.C. C. S.R.L. - prestator de fapt, așa cum a fost invocată abia în apel, arătând că nu ar fi parte în raportul juridic litigios în cauză, care are la bază un contract de prestări de servicii, nr. 58/2009, cu S.C. D. S.R.L., cu toate că în baza acestui contract a efectuat intervenții asumate prin obiectul prevăzut în acest contract, nu poate fi legală, fiind astfel încălcate normele de drept material și procesual în cauză.

Pe tot parcursul judecării dosarului, cât și anterior, intimata S.C. C. S.R.L. a indus și menținut în eroare, cu rea-credință, părțile din dosar, inclusiv prima instanță cu privire la prestatorul serviciului de pază și securitate, asigurat de răspundere civilă, invocând contractul de prestări servicii nr. x din 13.02.2009, în baza căruia pretinde ca și-a îndeplinit obligațiile asumate, deși în acea convenție parte contractantă este S.C. D. S.R.L., creând astfel aparența uneia și aceleiași entități juridice.

Aceste aspecte, însă, a susținut recurenta, nu au fost avute în vedere de instanța de apel, fiind încălcate normele de drept material cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale cu bună-credință, prevăzute de art. 14 C. civ. dupa cum rezultă din analiza următoarelor aspecte esențiale ale cauzei:

Contractele de pază și mentenanță la sistemul de securitate, atât cel anterior, nr. 1865/20.07.2005, încheiat cu S.C. C. S.R.L., cât și contractul nr. x din 2009, perfectat cu D. S.R.L., au fost încheiate la același sediu și semnate de același administrator, E..

La contractul din 2009 au fost folosite avizele Poliției pentru paza de la cealaltă entitate juridică, S.C. C. S.R.L., aspect ce rezultă din analiza antetului, în care, deși D. S.R.L. apare înființată în anul 2006, utilizează o licență de funcționare din anul 2005. În aceste condiții contractul este nelegal, fiind încheiat cu un fals profesionist, care, la data perfectării contractuiui de servicii, nu avea avizele și licențele legale și necesare de funcționare.

Recurenta a mai susținut că au fost induse în eroare și organele de cercetare penală, în dosarul nr. x/2017, cu privire la agenții de securitate abilitați să intervină la obiectiv și referitor la avizele și licențele pentru desfășurarea activităților specifice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 333/2003, întrucât S.C. D. S.R.L., nu deținea toate avizele necesare, fiind încălcate, totodată, condițiile prevăzute de H.G. nr. 301/2012.

La 07.04.2017, prestatorul de serviciu ca parte contractantă - S.C. D. S.R.L., pentru îndeplinirea obligațiilor sale contractuale și-a mandatat (expres sau tacit) o altă entitate juridică S.C. C. S.R.L., care avea capacitatea de a face față obligațiilor contractuale ce se impuneau. Astfel, intimata S.C. C. S.R.L., în exercitarea obligațiilor preluate de la S.C. D. S.R.L., și-a trimis pentru intervenție la obiectiv proprii salariați.

Recurenta a reiterat susținerea privitoare la exercitarea obligațiilor contractuale și procedurale cu rea-credință, subliniind că S.C. C. S.R.L. și-a asumat calitatea de prestator de servicii în baza contractului nr. x/2009, comunicând că este deținătorul asigurării de răspundere civilă la B. S.A., sens în care a menționat înscrisurile ce relevă această ipoteză.

Ulterior, în apel, cu rea-credință această societate a invocat lipsa calității procesuale pasive, pentru a nu mai putea fi introdusă și cealalată parte în cauză.

Așa fiind, în mod clar rezultă că "exista identitate intre parti și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum a fost dedus judecății", în sensul prevăzut de art. 36 și 38 C. proc. civ., fiind evident că, în raport de situația de fapt existentă în cauză, dispozițiile de procedură au fost încălcate.

Recurenta a mai susținut că instanța de prim control judiciar în mod greșit a admis apelul S.C. B. S.A., întrucât motivele de apel ale acesteia au vizat doar aspecte de fond, fără a face referire în niciun fel la calitatea procesuală, încălcând astfel dispozițiile art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat.

Mai mult, nu a formulat odată cu întâmpinarea apel incident în acest sens pentru a se justifica admiterea apelului, deși avea calitatea de asigurător de răspundere civilă pentru ambele societăți, S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L..

S-a mai arătat că, în corespondența purtată pentru instrumentarea aceluiași dosar de daună nr. x, apar menționate ambele entități juridice, iar B., în adresa de respingere a daunelor solicitate de reclamantă, face referire la asiguratul C. S.R.L. și la contractul nr. x/2009, care era încheiat cu D. S.R.L., existând, astfel, și culpa asigurătorului.

Prin urmare instanța de apel, în mod nelegal, aplicând dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și art. 36 din același cod, a admis și apelul B. prin reținerea lipsei calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., trecând peste limitele consemnate în motivele de apel, încălcând dispozițiile prevăzute de art. 477 C. proc. civ.

Concluzionând, recurenta a susținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pârâta S.C. C. S.R.L., a fost prestatorul de fapt al serviciului de monitorizare și intervenție, in baza contractului asumat în fapt nr. x/2009 la obiectivul în care s-a produs spargerea prin efracție, impunandu-se astfel să stea în judecată în prezenta cauză în nume propriu, motiv pentru care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Recurenta a făcut referire și la dispozițiile art. 205 alin. (1) C. proc. civ., susținând că intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. avea obligația la fond ca, prin întâmpinare, să arate "b) excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului;", în termenul stabilit de lege pentru depunerea întâmpinării, sub sancțiunea decăderii, iar, potrivit art. 178 C. proc. civ., toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii.

Or, excepția lipsei calității procesuale pasive, ca excepție de fond, a fost invocată pentru prima dată în apel.

Având in vedere dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 480 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., în soluționarea corectă a pricinii, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța de apel în mod nelegal și neîntemeiat a admis apelul S.C. C. S.R.L., a admis excepția lipsei calității procesuale a acesteia și a respins cererea de chemare in judecată, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept procesual și material, atât prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, cât și prin aplicarea injustă a sancțiunii procesuale prevăzute de norma juridică procesuală numai uneia din părți, fără a avea în vedere principiul exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință, prevăzut prin art. 12 C. proc. civ., care ar trebui să guverneze întreg procesul civil, cu înlăturarea oricărui abuz de drept - art. 15 C. civ.

Recurenta a conchis că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 36, 38 și 40 C. proc. civ., a aplicat în mod greșit și nu a aplicat normele de drept material menționate în cererea de recurs, încălcând principiul fundamental al procesului civil privind exercitarea cu bună-credință a drepturilor procesuale, respectiv art. 12 din C. proc. civ., art. 14 și 15 din C. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, raportat, pe de o parte, la natura raporturilor juridice care privesc B., și, pe de altă parte, raportat la capetele de cerere formulate de recurentă; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză prin care a solicitat, în esență, respingerea inadmisibilității invocate de intimata-pârâtă B. S.A., precum și a apărărilor formulate de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În ședința publică din 22 martie 2023, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A., pentru argumenetele expuse în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 1270, 1516-1548, 2223 C. civ., fiind vorba despre o acțiune în răspundere contractuală, bazată pe contractul de prestări servicii monitorizare și pază nr. 58 din 13.02.2009, avându-se în vedere, totodată, și existența contractului de asigurare de răspundere civilă a prestatorului de servicii și, implicit, răspunderea asigurătorului.

Fiind vorba despre o răspundere civilă contractuală, pe capătul principal de cerere, debitorul are obligația de a repara prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor izvorâte din contract.

Ca atare, în cadrul procesual pasiv al judecății trebuie să stea debitorul obligației neexecutate, în speță, prestatorul de servicii care și-a asumat personal obligațiile prin contractul perfectat între părțile acestuia, fiind necesar a se face distincția între existența unor contracte perfectate de persoane juridice diferite având același reprezentant legal.

Este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă cu privire la situația de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat într-o etapă procesuală anterioară.

Astfel, deși se susține că instanța de apel, în mod greșit, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L., subsumând această critică prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., recurenta aduce în dezbatere, în esență, problematica stabilirii bunei-credințe a acestei intimate în derularea raporturilor contractuale și în desfășurarea litigiului, modul de conduită al intimatei-pârâte, în calitate de prestator de servicii, evaluarea comportamentului acesteia, aspecte ce nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susținerea lor recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanța de apel și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele.

Încălcarea principiului exercitării drepturilor procedurale cu bună credință (art. 12 C. proc. civ.), încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 36 C. proc. civ. cu privire la calitatea procesuală, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 38 C. proc. civ. privind transmiterea calității procesuale, susținute de recurentă sunt argumentate de aceasta prin raportare la situația de fapt, la împrejurarea că S.C. D. S.R.L. a transmis calitatea de parte contractantă către S.C. C. S.R.L. și că aceasta din urmă și-a asumat calitatea de parte în raportul juridic, atât prin intervenția salariaților săi la fața locului, salariați aflați sub paza, îndrumarea și controlul acesteia, cât și prin corespondența ulterioară purtată cu reclamanta, cu asigurătorul și cu Poliția.

Se observă că, sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligațiilor contractuale asumate prin convenție, recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situației de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

De asemenea, susținerile recurentei în sensul că, potrivit celor rezultate din probe, rezultatul păgubitor s-a produs datorită acțiunilor necorespunzătoare a agenților de intervenție la fața locului, iar, cu toate acestea, invocarea de către S.C. C. S.R.L. a lipsei calității procesuale pasive, abia în apel, denotă o atitudine dolozivă exercitată cu rea-credință, sunt legate de aspecte probatorii, care nu pot fi analizate de instanța de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, se mai arată că intimata S.C. C. S.R.L. a indus și menținut în eroare, cu rea-credință, părțile din dosar, inclusiv prima instanță, cu privire la prestatorul serviciului de pază și securitate, asigurat de răspundere civilă, invocând contractul de prestări servicii nr. x din 13.02.2009, în baza căruia pretinde ca și-a îndeplinit obligațiile asumate, deși în acea convenție parte contractantă este S.C. D. S.R.L., creând astfel aparența uneia și aceleiași entități juridice. Aceste aspecte, a afirmat recurenta, nu au fost avute în vedere de instanța de apel, fiind încălcate normele de drept material cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale cu bună-credință, prevăzute de art. 14 C. civ., făcându-se referire în argumentarea susținerilor: la faptul că, în speță, contractele de pază și mentenanță la sistemul de securitate, atât cel anterior, nr. 1865/20.07.2005, încheiat cu S.C. C. S.R.L., cât și contractul nr. x din 2009, perfectat cu D. S.R.L., au fost încheiate la același sediu și semnate de același administrator; la contractul din 2009 au fost folosite avizele Poliției pentru paza de la cealaltă entitate juridică, S.C. C. S.R.L., aspect ce rezultă din analiza antetului, în care, deși D. S.R.L. apare înființată în anul 2006, utilizează o licență de funcționare din anul 2005, contractul fiind, astfel, nelegal; la faptul că S.C. C. S.R.L. și-a asumat calitatea de prestator de servicii în baza contractului nr. x/2009, comunicând că este deținătorul asigurării de răspundere civilă la B. S.A., sens în care a menționat înscrisurile ce relevă această ipoteză.

Înalta Curte constată că, prin toate aceste susțineri legate de o pretinsă interpretare eronată a obligațiilor contractuale asumate prin convenție, respectiv de o pretinsă eroare în privința părții care și-a asumat calitatea de prestator de servicii în baza contractului nr. x/2009, rezultată din modul de derulare a operațiunii de intervenție a agenților la fața locului, recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situației de fapt stabilite de instanța de apel.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, precum și evaluarea relațiilor dintre cele două entități juridice, care au același reprezentant legal, aceleași date de contact, constituie, de altfel, și o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voințe a părților contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita părților. Or, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.

Așa fiind, toate aceste argumente expuse de recurentă sunt chestiuni care privesc situația de fapt și probele administrate, aspecte care, așa cum s-a arătat în precedent, nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei vizând greșita interpretare a contractului de către instanța de apel și reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, precum și susținerea acesteia în sensul că, în mod greșit, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante privitoare la faptul că, în pofida dispozițiilor art. 205 alin. (1) C. proc. civ., intimata S.C. C. S.R.L. a invocat lipsa calității procesuale pasive, ca excepție de fond, direct în apel, și că, potrivit art. 178 C. proc. civ., toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea nulității.

Înalta Curte reține că, printre condițiile cumulative pentru a putea exercita o acțiune civilă, impuse în mod imperativ de art. 32 C. proc. civ., se numără și calitatea procesuală, definită de art. 36 C. proc. civ. ca fiind identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar sancțiunea incidentă în cazul neîndeplinirii acestei condiții este prevăzută de art. 40 C. proc. civ., respectiv respingerea cererii ca fiind făcută de către o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., "Excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.", iar conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ., "Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi."

Excepția lipsei calității procesuale pasive, valorificată de către apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin motivele de apel, este o excepție de fond, absolută, peremptorie al cărei regim juridic permite invocarea ei în orice stadiu al pricinii, potrivit art. 246 alin. (1) și 247 alin. (1) din C. proc. civ., deci, chiar direct în apel, cum s-a procedat în situația de față, astfel că această critică de nelegalitate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată.

Nefondată este și critica, circumscrisă aceluiași motiv de casare, prin care s-a susținut că instanța de prim control judiciar a admis în mod greșit apelul societății B. S.A., întrucât motivele de apel ale acesteia au vizat doar aspecte de fond, fără a face referire în niciun fel la calitatea procesuală, încălcându-se astfel, în opinia recurentei-reclamante, dispozițiile art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, cât și în raport cu faptul că aceasta nu a formulat odată cu întâmpinarea apel incident, deși avea calitatea de asigurător de răspundere civilă pentru ambele societăți, S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L..

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin motivele de apel, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a expus, într-adevăr, așa cum susține recurenta-reclamantă, motive de apel care au vizat doar aspecte de fond.

Potrivit art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, invocate de recurentă:

"(1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

(2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Având în vedere că apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a invocat prin motivele de apel excepția lipsei calității sale procesuale pasive, care a fost admisă, rezultă cu evidență faptul că de această dezlegare a instanței de prim control judiciar depindea și soluția dată asupra cererii accesorii îndreptată împotriva societății de asigurare.

Altfel spus, în cauza dedusă judecății devoluțiunea în apel este totală, întinzându-se și cu privire la problema dependentă de cea expres criticată, întrucât S.C. B. S.A. a fost chemată în judecată în baza unui contract de asigurare care a vizat o parte pentru care nu este îndeplinită una dintre cerințele exercitării acțiunii civile.

În acest condiții, nu era necesară exercitarea apelui incident de către pârâta asigurător, pentru a se justifica admiterea apelului, așa cum susține recurenta-reclamantă, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. determinând și admiterea apelului asigurătorului.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că nici societatea de asigurare nu poate figura în prezenta cauză în calitate de pârâtă, în temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., efectele apelului pârâtei S.C. C. S.R.L. extinzându-se și cu privire la pârâta S.C. B. S.A..

Pentru toate considerentele expuse și constatând că prin recursul dedus judecății nu se relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 13.090 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 598 din 8 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 13.090 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.