ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâții B. si C., a solicitat pronunțarea unei sentințe care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare încheiat intre pârâți, in calitate de vânzători, si reclamantă, in calitate de Cumpărător, pentru imobilul situat in extravilanul comunei Moroeni, punct "Dichiu", tarla x, parcela x județul, Dâmbovița, reprezentând teren in suprafață de 2.500 mp, categorie pășune, identificat cu număr cadastral x si înscris in Cartea Funciară x a localității Moroeni, județul Dâmbovița. conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D.. În subsidiar, în cazul în care nu se va admite capătul I de cerere, a solicitat rezoluțiunea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub 761/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D.; repunerea pârtilor în situația anterioară și obligarea pârâților la plata sumei de 87.500 Euro către reclamantă, reprezentând prețul plătit, a sumei de 87.500 de euro cu titlu de daune contractuale, conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. x/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D.; și a dobânzii legale, pana la achitarea integrala a datoriei.

Totodată, prin cererea completată a solicitat obligarea pârâților să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat in extravilanul comunei Moroeni, punct "Dichiu", tarla x, parcela x județul Dâmbovița, reprezentând teren in suprafața măsurată de 2.500 mp, categoric pășune, identificat cu număr cadastral x si înscris in Cartea Funciara x a localității Moroeni, jud. Dâmbovița, conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D. și obligarea pârâților la plata dobânzii legale, în cazul executării obligației de a face de la punctul l, datorate după pronunțarea hotărârii judecătorești, în cazul în care pârâții nu se vor conforma dispozițiilor instanței în termenul prevăzut de instanță, conform art. 1536 Noul C. civ.. De asemenea, dacă niciun capăt de cerere nu va fi admis, a solicitat obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani achitate în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv a sumei de 87.500 Euro, în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză.

Prin încheierile de ședință din 03.12.2020 și 08.02.2021, Tribunalul Prahova a respins încuviințarea probei cu interogatoriul pârâților.

Prin sentința nr. 393 din 15.04.2021, Tribunalul Prahova a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată prin întâmpinare, și a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., contradictoriu cu pârâții B. și C., și capătul 1 și 2 din cererea completată, și a respins ca fiind inadmisibil capătul de cerere x din cererea completată.

Împotriva încheierilor de ședința din 03.12.2020 și 08.02.2021 și a sentinței civile nr. 393/15.04.2021 pronunțate de către Tribunalul Prahova a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 221 din 8 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL a declarat recurs.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat, respectiv plata integrală sau nu a prețului, iar pârâții nu au făcut apel împotriva acestui aspect. În acest sens, recurenta arată că instanța de fond a analizat doar excepțiile prescripției și inadmisibilității, fără a se pronunța pe fondul cauzei, or aspectele privind plata integrală sau nu a prețului țin de fondul cauzei, iar instanța de apel pronunțându-se asupra lor, i-a lipsit pe aceștia de o cale efectivă de atac. În acest context, potrivit recurentei, au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 477 și 478 C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv ale apelului, precum și prevederile art. 7, art. 9 și art. 13 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurenta susține aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2538 și art. 2518 C. civ.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 2538 C. civ. referitor la recunoașterea tacită, recurenta susține că intimații-pârâți au arătat în mod constant că nu au refuzat să se prezinte la notar, astfel prin aplicarea acestui text legal, prescripția a fost întreruptă ca urmare a recunoașterii tacite. În continuare, recurenta redă situația de fapt cu privire la relațiile contractuale dintre părți astfel cum a fost evocată și prin cererea de apel și concluzionează că în ceea ce privește capătul 2 și 3 de cerere, susține aceleași argumente privind întreruperea prescripției.

În ceea ce privește critica prin care se susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2518 C. civ. cu privire termenul de prescripție de 10 ani în cazul drepturilor reale, recurenta arată că instanța de apel a aplicat trunchiat acest text de lege. În continuare, recurenta redă decizii de practică judiciară și prezintă situația de fapt cu privire la relația contractuală dintre părți și solicită să se constate că aceasta și-a îndeplinit obligațiile conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, iar intimații-pârâți nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1348 C. civ. cu privire la admisibilitatea acțiunii în restituire pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. Susține recurenta că în mod greșit a reținut instanța de apel că acest capăt de cerere este inadmisibil. Totodată, recurenta redă considerente din decizii de speță, prezentând și doctrină în materie.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea efectului devolutiv al apelului prin care se susține că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte care țin de fondul cauzei, respectiv plata integrală sau nu a prețului și cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat, întrucât a analizat doar excepțiile prescripției și inadmisibilității, nu pot fi primite.

Înalta Curte reține că art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ținându-se seama de principiul disponibilității părților în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate și dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. care se referă la principiul tantum devolutum quantum iudicatum, respectiv efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanță.

Astfel, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului în conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, prin motivele de apel fiind contestată soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, apelanții criticând totodată respingerea de către instanța de fond a probei cu interogatoriul pârâților, probă care ar fi demonstrat că pârâții au recunoscut în mod constant că recurenta a achitat în integralitate prețul antecontractului de vânzare-cumpărare, potrivit autoarei căii de atac.

Or, după administrarea probei cu interogatoriul pârâților, probă solicitată de către recurentă, instanța de apel a reținut că plata prețului nu a fost făcută integral, prin urmare, s-a reținut că nu a avut loc o recunoaștere tacită de natură să întrerupă termenul de prescripție, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat sentința recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 477-479 C. proc. civ., așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului.

Cu privire la criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 7, art. 9 și art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menționat mai sus, Înalta Curte reține că sunt formal invocate, întrucât recurenta nu arată în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei atacate și pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 2538, art. 2518 și art. 1348 C. civ., cu privire la întreruperea prescripției, termenul de prescripție și îmbogățirea fără justă cauză, aspect care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs. Or, se constată că recurenta-reclamantă, în expunerea acestor motive de recurs, a reluat în ansamblu criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea instanței de apel.

Susținerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Totodată, instanța supremă constată că deși recurenta-reclamantă, susține aplicarea trunchiată a dispozițiilor art. 2518 C. civ. cu privire termenul de prescripție de 10 ani în cazul drepturilor reale, iar în expunerea acestor critici face trimiteri la situația de fapt și probele administrate în cauză, nu arată în concret de ce norma materială invocată nu a fost corect aplicată

Instanța supremă reține că administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Prin urmare, aceste susțineri nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele referitoare la situația de fapt stabilită de aceasta.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei-pârâte cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL împotriva deciziei nr. 221 din 8 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL împotriva deciziei nr. 221 din 8 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.