ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2025

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1349 din 12 decembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis cererea, a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2020 la C. și D., din culpa promitentului-vânzător și restituirea prestațiilor, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 80.000 euro, echivalent în RON la data plății - reprezentând dublul avansului, a sumei de 130.108,90 RON - reprezentând suma achitată din prețul final, precum și a sumei de 21.747 euro, echivalent RON la data plății - reprezentând diferență preț, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare până la achitarea integrală a debitelor.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12.812,93 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia 125/LP din 10 mai 2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis apelul. A schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligat pârâtul la plata către reclamantă numai a sumei de 40.000 euro, reprezentând avans, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, precum și a sumei de 130.103,90 RON. Totodată, a menținut în rest dispozițiile hotărârii apelate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.866,08 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă fondului și a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 3.433,04 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă fondului în limita pretențiilor admise, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a imputat instanței de apel încălcarea art. 477 C. proc. civ., întrucât respingerea pretențiilor având ca obiect daunele-interese în cuantum de 80.000 euro, reprezentând dublul arvunei și de 21.747 euro, reprezentând diferența de preț dintre prețul convenit și valoarea la care societatea a adjudecat imobilul în cadrul procedurii de executare silită, s-a întemeiat pe argumente neinvocate de apelant. În acest sens, recurenta a arătat că apelantul nu a criticat neîndeplinirea condițiilor activării clauzei privind arvuna confirmatorie și nici lipsa caracterului determinat al prejudiciului de 21.747 euro, reținute de instanța de apel în motivarea sa.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a evidențiat o serie de incongruențe în motivarea instanței de apel, care, deși a menținut dispoziția primei instanței privind rezoluțiunea promisiunii bilaterale din culpa pârâtului, soluționând cererea vizând plata dublului arvunei, a constatat - contradictoriu - că acestuia nu îi este imputabilă neexecutarea obligației de încheiere a contractului de vânzare.

În cadrul motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.544 alin. (2) și art. 193 C. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a apreciat greșit lipsa culpei pârâtului în ceea ce privește neexecutarea actului dedus judecății, în contextul încheierii ulterioare de către pârât cu asociatul societății reclamante a unei alte promisiuni de vânzare cu privire la același imobil.

A arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1.544 alin. (2) C. civ. privind acordarea arvunei confirmatorii, întrucât neexecutarea promisiunii de vânzare are la bază culpa intimatului-pârât, care a promis vânzarea unui imobil grevat de sarcini, acesta fiind pus în executare silită.

În ceea ce privește suma de 21.747 euro, s-a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.531 și art. 1.532 C. civ., reținând în mod eronat că prejudiciul invocat nu este determinat sau determinabil, întrucât nu s-a făcut dovada achitării efective a prețului de adjudecare. S-a arătat și că acest aspect nu a fost pus în discuția părților, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea să formuleze apărări în susținerea pretențiilor sale.

Recurenta-reclamantă a mai precizat că, în pofida celor reținute de instanța de apel, înscrisurile aflate la dosarul cauzei demonstrează că suma de 701.000 RON a fost achitată în vederea adjudecării imobilului la licitație publică în cadrul procedurii executării silite.

În final, a fost reluată situația de fapt care a determinat formularea acțiunii.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 septembrie 2024, intimatul B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, reține caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:

Pentru început, se impune a se arăta că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă, a vizat constatarea rezoluțiunii promisiunii bilaterale de vânzare autentificate sub nr. x/20.02.2020 la C. și D., obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 euro, cu titlu de dublu avans sau, în subsidiar, a sumei de 40.000 euro, obligarea pârâtului la plata sumei de 130.108,90 RON, achitată din prețul final, precum și a sumei de 21.747 euro, reprezentând diferența de preț dintre prețul convenit și valoarea la care societatea a adjudecat imobilul în cadrul procedurii de executare silită, precum și a dobânzii legale aferentă acestor sume.

Prima instanță a admis în întregime acțiunea; s-a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din culpa pârâtului, în calitate de promitent-vânzător, restituirea prestațiilor, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor-interese solicitate.

Instanța de apel a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința, cu consecința admiterii în parte a acțiunii și a obligării acestuia exclusiv la plata sumelor achitate de reclamantă în calitate de promitent-cumpărător. Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate.

Acesta fiind cadrul procesual, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărarea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și atunci când încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Vor fi analizate mai întâi argumentele subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, având în vedere efectele eventualei incidențe a acestui caz de casare asupra examinării celorlalte motive de recurs.

Motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, ca atare, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar.

Examinarea deciziei recurate, din perspectiva viciului motivării contradictorii relevat de recurenta-reclamantă, impune constatarea că în cauză este incidentă această ipoteză de nelegalitate, sancționată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deși a menținut dispoziția primei instanțe în ceea ce privește rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare din culpa pârâtului, reținând, totodată, că părțile au agreat asupra unei prestații compensatorii în cazul neexecutării culpabile a obligației asumate de către promitentul-vânzător, instanța de apel, în mod contradictoriu, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dublului avansului încasat, întrucât, în speță, nu este cazul unei neexecutări fără justificare de către partea care a primit arvuna, potrivit art. 1.544 alin. (2) C. civ.

Prima instanță concluzionase anterior că pârâtul se află în culpă pentru neîndeplinirea obligației de a încheia contractul de vânzare, cel mai târziu la 20.10.2020, în condițiile în care imobilul era ipotecat în favoarea E. S.A., fiind executat silit de către bancă.

Dimpotrivă, însușindu-și susținerile apelantului-pârât, instanța de apel a apreciat că neexecutarea actului dedus judecății nu îi este imputabilă pârâtului, găsindu-și justificarea în împrejurarea că, între acesta și reprezentantul legal al reclamantei, s-a încheiat ulterior o altă promisiune bilaterală de vânzare, cu privire la același imobil, pârâtul nemaifiind ținut să perfecteze vânzarea la termenul și în condițiile celei dintâi promisiuni. Ca urmare, instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția culpei debitorului obligației neexecutate, astfel încât să poată fi activată clauza contractuală privind arvuna confirmatorie.

Or, având a se pronunța asupra caracterului justificat - sau, dimpotrivă, lipsit de justificare - al neexecutării promisiunii deduse judecății, instanța de apel nu putea, în mod logic, simultan, să valideze dispoziția primei instanțe privind rezoluțiunea convenției din culpa promitentului-vânzător - și, implicit, considerentele care o fundamentează - dar să respingă pretențiile prin care reclamanta, promitent-cumpărător, se prevala de efectul arvunei confirmatorii, decelând, vădit în sens contrar, că pârâtului nu îi este imputabilă neîncheierea vânzării.

Înalta Curte reține, așadar, că între dispozitivul și considerentele deciziei recurate există o vădită contradicție și lipsă de coeziune, acestea excluzându-se reciproc, astfel că hotărârea apare ca fiind nemotivată, deci nelegală, întrucât îi lipsește raționamentul logic și juridic coerent, apt să justifice soluția pronunțată, remediul impus fiind casarea.

În continuare, din perspectiva criticilor privind încălcarea art. 477 C. proc. civ., aferente motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, se reține că, în cauză, curtea de apel, ca instanță de prim control judiciar, era ținută a verifica, potrivit art. 479, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a respectat limitele devoluțiunii cu prilejul analizării pretențiilor vizând dublul avansului încasat de pârât în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare. În cadrul apelului propriu, apelantul-pârât a contestat situația de fapt reținută prin sentința atacată, argumentând, în esență, că neexecutarea nu îi este imputabilă, în mod greșit fiind dispusă rezoluțiunea din culpa sa. Prin aceea că a solicitat reaprecierea culpei în neexecutarea obligațiilor contractuale, relevând elemente de fapt noi față de cele expuse de reclamantă și avute în vedere de prima instanță, se reține că apelantul-pârât a criticat, implicit, și dispoziția prin care a fost obligat la plata dublului arvunei primite, subsecventă rezoluțiunii. În consecință, sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate ca atare.

În schimb, cât privește înlăturarea dispoziției primei instanțe de obligare a pârâtului la plata daunelor-interese în cuantum de 21.747 euro, reprezentând diferența dintre prețul agreat al vânzării și valoarea la care reclamanta a adjudecat imobilul în cadrul procedurii executării silite, instanța de apel a reținut, fără să fi fost învestită cu o critică în acest sens, lipsa caracterului cert și determinat sau determinabil al prejudiciului, cu motivarea că nu s-a făcut dovada achitării efective a prețului de adjudecare.

Analizând, așadar, și alte aspecte decât cele ce i-au fost deduse, instanța de apel a depășit limitele învestirii, contrar dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora rejudecarea fondului în apel are loc în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant.

Totodată, prin inserarea direct în considerentele deciziei a argumentelor din care ar rezulta lipsa caracterului cert și determinat sau determinabil al prejudiciului, au fost încălcate principiile enunțate la art. 13 și art. 14 C. proc. civ., reclamanta fiind lipsită de posibilitatea de a discuta în contradictoriu și de a formula apărări din această perspectivă.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu obligația de a se stabili, fără echivoc, în raport cu argumentele părților și probele dosarului, dacă neexecutarea promisiunii bilaterale de vânzare deduse judecății a avut sau nu drept cauză culpa pârâtului, urmând a se dispune în consecință. De asemenea, vor fi avute în vedere limitele efectului devolutiv al apelului ce decurg din dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

Fiind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., nu se poate exercita în mod corespunzător controlul judiciar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 8 al aceluiași articol, care vizează încălcarea dreptului material aplicabil.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul împotriva deciziei civile nr. 125/LP din 10 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Totodată, în rejudecare, urmează a se avea în vedere și cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ce nu pot fi acordate în această etapă procesuală, în raport cu soluția de casare cu trimitere pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 125/LP din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2025.