ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1410/2023

Ședința publică din data de 29 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 28 februarie 2020 sub nr. x/2020 și declinată ulterior la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă prin sentința civilă nr. 1002 din 2 septembrie 2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. (fosta C. a solicitat instanței să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 9 noiembrie 2016 la B.N.P. D., repunerea părților în situația anterioară - restituirea sumei achitată de reclamant cu titlu de avans - 25.000 euro, la cursul zilei din ziua plății cu dobânda legală la data plății efective, obligarea la daune-interese reprezentând dublul sumei achitate cu titlu de avans, datorate neexecutării culpabile a contractului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 38 din 20 ianuarie 2021, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 9 noiembrie 2016 de notar public D. din culpa promitentei vânzătoare, precum și obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea către reclamantul A. a sumei de 50.000 euro reprezentând dublul avansului achitat la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, suma de 6.386,5 RON cheltuieli de judecată din care 3.000 RON onorariu avocat și 3.386,5 RON contravaloare taxă de timbru achitată de reclamant și să achite în contul local de taxe judiciare de timbru al Municipiului Constanța suma de 1.727,5 RON reprezentând cuantum ajutor public judiciar reprezentând scutire taxă de timbru acordată reclamantului.

B. S.R.L. a declarat apel împotriva încheierii din data de 6 ianuarie 2021 și a sentinței civile nr. 38 din 20 ianuarie 2021 pronunțate de Tribunalul Constanța, prin care a solicitat schimbarea în tot a acestora, în sensul respingerii cererii ca nefondată și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor ocazionate de proces, atât în fond, cât și în apel.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii pronunțată de judecătorul fondului ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 366 din 20 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. (fostă C.), cu sediul procesual ales în Constanța, județul Constanța în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., cu domiciliul în Târgu Jiu, județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 38 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020; s-a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pe pârâta B. S.R.L. să restituie reclamantului A. suma de 25.000 euro reprezentând avansul achitat conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 9 noiembrie 2016 la E. și D.; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.693,2 RON cheltuieli de judecată din care 1.693,2 RON reprezintă taxa de timbru aferentă pretențiilor admise și 3.000 RON onorariu de avocat; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din data de 6 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020; a fost obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 10.044 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (1.714 RON taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și 8.330 RON - onorariu de avocat); s-au compensat cheltuielile de judecată datorate reciproc, intimatul urmând să plătească către apelantă suma de 5.350,8 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 366 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, au declarat recurs atât B. S.R.L. cât și A..

În motivarea cererii recurenta-pârâtă B. S.R.L. după prezentarea situației de fapt a arătat că decizia este nelegală întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, nu se stabilește situația de fapt care a generat litigiul, nu s-a efectuat analiza probelor, nu s-au înlăturat motivat apărările subscrisei, iar, puținele considerente expuse sunt contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

De asemenea recurenta-pârâtă arată că decizia pronunțată s-a dat cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la rezoluțiunea contractului, precum și a clauzelor convenției încheiate de către părți, invocând dispozițiile art. 1550 alin. (1), art. 1279, art. 1545, art. 1549 C. civ. (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

La recursul declarat de B. S.R.L. a formulat întâmpinare A. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. în motivarea cererii sale a arătat că decizia instanței de apel este nelegală, pe de o parte, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază raționamentul privind scadența obligației de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), iar pe de altă parte, instanța a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză reținând că plata sumei de 25.000 euro nu s-a făcut cu titlu de arvună, ci cu titlu de avans, context, în care dispozițiile art. 1544 alin. (2) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză,.

La recursul declarat de A. a formulat întâmpinare B. S.R.L. (fostă C.) prin care a invocat excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică din 17 mai 2023 recurenta-pârâtă B. S.R.L. a arătat că nu mai susține excepțiile netimbrării și tardivității.

În aceeași ședință publică au fost respinse excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și excepția nulității recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu motivarea reținută în încheierea de amânare a pronunțării.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede situația în care casarea unei hotărâri poate fi cerută când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătorești care trebuie să conțină pe lângă arătarea obiectului cererii, a susținerilor pe scurt ale părților și expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru instanța ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitraliului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost examinate de judecător.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția dată.

În cauză, sunt fondate susținerile recurentei-pârâte în sensul că hotărârea este contradictorie din moment ce instanța de apel a reținut că obligația de a perfecta contractul de vânzare nu era scadentă la momentul învestirii instanței de către intimatul-reclamant, însă a menținut aplicarea sancțiunii rezoluțiunii convenției încheiate între părți.

De asemenea, hotărârea este contradictorie și din perspectiva faptului că instanța de apel a reținut, pe de o parte că obligația principală asumată de apelanta-pârâtă B. S.R.L. prin promisiunea de vânzare în sensul de a transmite dreptul de proprietate asupra unui apartament aflat în curs de edificare și încheierea în formă autentică a contractului de vânzare în termen de 30 de zile de la obținerea întabulării construcției din care face parte apartamentul nu era scadentă la data promovării acțiunii în rezoluțiunea promisiunii de vânzare, iar pe de altă parte a reținut că neîndeplinirea obligației de a pune apartamentul la dispoziția intimatului-reclamant condiționând predarea de plata integrală a apartamentului, constituie o încălcare a convenției încheiate de natură să atragă rezoluțiunea promisiunii în condițiile art. 1549 C. civ.

Rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu, constând în desființarea retroactivă a acestuia.

Îndeplinirea condițiilor rezoluțiunii se verifică în raport de data sesizării instanței de judecată.

Din această perspectivă decizia instanței de apel este contradictorie din moment ce reține că obligația principală de a perfecta contractul de vânzare în formă autentică, respectiv de a transfera dreptul de proprietate nu era scadentă la data introducerii cererii de chemare în judecată, însă a menținut măsura sancțiunii de rezoluțiune a promisiunii de vânzare ca urmare a neîndeplinirii obligației de predare a posesiei apartamentului.

Procedând astfel, nu rezultă cu claritate dacă instanța de apel a analizat în mod efectiv modul de aplicare a legii la situația de fapt conturată, dacă într-adevăr dreptul la rezoluțiunea vânzării a fost activat în condițiile în care obligația de încheiere în formă autentică a apartamentului nu era scadentă la data promovării cererii de chemare în judecată obligație pe care apelanta-pârâtă (recurenta-pârâtă) era în măsură să și-o îndeplinească.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată.

Pentru a se asigura o judecată unitară va fi admis și recursul formulat de recurentul-reclamant, deoarece în funcție de stabilirea situației de fapt se va pune problema dreptului acestuia la restituirea avansului și la plata daunelor-interese dacă există o neexecutare culpabilă a obligației asumate de recurenta-pârâtă.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv va stabili cu exactitate situația de fapt referitoare la îndeplinirea condiției neexecutării convenției în ansamblul său și eventuala culpă a recurentei-pârâte în neexecutarea obligației asumate, iar în funcție de aceasta să stabilească dacă se impune sancțiunea rezoluțiunii convenției cu consecința referitoare la restituirea avansului și plata de daune-interese. De asemenea, Înalta Curte recomandă instanței de apel să analizeze buna-credință a recurentului-reclamant în formularea acțiunii în rezoluțiune în condițiile în care ar fi existat posibilitatea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu la data formulării cererii de chemare în judecată.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare instanța de fond va judeca din nou în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 366 din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2023.