ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 61/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 septembrie 2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Ideal C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 188.149,20 PLN reprezentând contravaloarea indemnizației de daună achitate către asiguratul D. S.A., facturii fiscale neachitate către reclamanta, la plata dobânzii legale penalizatoare, așa cum este determinată conform O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenței facturii x emisă de către D. S.A. până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 539 din 23 septembrie2021, Tribunalul Specializat Argeș a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 207.095,83 RON reprezentând contravaloare factură, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței facturii și până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata sumei de 5951,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta ideal C. S.R.L. a formulat apel, care, prin decizia nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâta IDEAL C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Subsumat motivului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut, în esență, că instanța a încălcat dispozițiile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității referitoare la principiul disponibilității (dreptul de dispoziție) și rolul judecătorului în aflarea adevărului realizând o judecată în baza altor temeiuri de drept decât cele invocate în cauză.

Totodată, în opinia recurentei, instanța nu a stabilit corect obiectul judecății prin prisma temeiului de drept invocai de intimată transformând temeiul de drept pentru a transforma cererea într-una admisibilă și nu a stabilit corect valoarea în cadrul obiectului procesului pe care o au apărările formulate în ceea ce privește invocarea contractului de asigurare în favoarea societății recurente.

În ceea ce privește incidența motivului reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța a considerat în mod greșit că apărările pârâtei vizau contractul de asigurare, în condițiile în care acestea vizau netemeinicia cererii din cauza inexistenței subrogației particulare întemeiată pe contractul de asigurare, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 2210 C. civ., art. 1270 și art. 1516 C. civ. și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciază, totodată, că instanța a interpretat greșit aplicarea contractului de asigurare în cauză încălcând dispozițiile art. 1281 teza a II-a C. civ. și a admis în mod greșit cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței facturii x emisă de către D. S.A. încălcând astfel dispozițiile art. 2210 C. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea procesului în fond, respingerea în totalitate a cererii introductive de instanță și obligarea intimatei-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel ș recurs.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă IDEAL C. S.R.L a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

În speță, societatea D. S.A. a livrat către pârâta Ideal C. S.R.L. la data de 15.12.2017 o serie de bunuri comandate, astfel cum reiese din scrisoarea CMR depusa la dosar și a emis către pârâta-cumpărător Ideal C. S.R.L. factura nr. x, în valoare de 50.049,90 euro. Având în vedere faptul că pârâta nu a achitat contravaloare facturii, D. S.A s-a adresat reclamantei A. cu o cerere de rambursare a respectivei sume, cerere întemeiată pe contractul de asigurare încheiat între cele două părți, respectiv polița de asigurare de credit nr. x/18.04.2017. Asigurătorul A. a avizat favorabil cererea de despăgubire și a efectuat plata sumei de 188.149,20 PLN.

Ca urmare a efectuării plății, asigurătorul, reclamanta A., a formulat prezenta acțiune în vederea recuperării sumei datorate de către pârâtă, acțiune întemeiată pe instituția juridică a subrogării în drepturi.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care acțiunea în regres este inclusă în activitatea de asigurare, subrogarea asigurătorului în drepturile beneficiarului prin formularea acțiunii în vederea recuperării sumei datorate de către pârâta din cauză, avându-și izvorul în contractul de asigurare.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care se statuează că acțiunile societății de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 3 septembrie 2020, prevede că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă IDEAL C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă IDEAL C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.