ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. și B. - Sucursala Pipera, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a clauzelor referitoare la valuta creditului, respectiv riscul valutar și/sau aplicarea impreviziunii la prezenta cauză și, pe cale de consecință: să fie obligată pârâta B. S.A. să convertească în RON creditul acordat în baza Contractului de Credit Banca x/16.09.2008 în valoare de 47.500 CHF, la cursul BNR 2,2779, practicat de banca la data semnării contractului; să se dispună înghețarea cursului valutar, pentru plățile aferente contractului nr. x/16.09.2008, utilizând în acest scop cursul de schimb BNR CHF-RON de la data de 16.09.2008; să fie obligată pârâta la plata sumelor încasate fără drept, rezultate din diferența de curs valutar; să fie obligată pârâta la eliminarea acestor clauze din contract și la recalcularea ratelor, de la momentul acordării creditului si până la sfârșitul perioadei contractuale.

S-a mai solicitat, totodată, să se constate nulitatea absolută a art. 5 alin. (1) lit. a), b) si c) din Contractul de Credit Bancar nr. x/16.09.2008 și, pe cale de consecință: să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 950 CHF, respectiv 4032 RON, la cursul BNR de 4,2440, din data de 16.07.2015, reprezentând comision de administrare; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 253 CHF, respectiv 1074 RON, la cursul BNR de 4,2440, din data de 16.07.2015, reprezentând comision de rambursare în avans; să se elimine clauzele referitoare la comisionul de administrare, comisionul de rambursare în avans și comisionul de notificare, de la art. 5 alin. (1) lit. a), b) si c), din Contractul de Credit Bancar nr. x/16.09.2008.

De asemenea, s-a solicitat să se constate nulitatea absoluta a clauzei de la art. 6 alin. (1) lit. a) și următoarele din contract, referitoare la dobânda variabilă/mixtă și, pe cale de consecință: să fie obligată pârâta la înghețarea dobânzii fixe la 5,9000 %; să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate fără drept, peste dobânda fixă de 5,9000%; să se elimine clauza referitoare la dobânda variabilă/mixtă.

S-a mai solicitat să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru toate sumele solicitate, începând cu data încasării acestora și până la data plații efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 13901 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la 2 martie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3153 din 23 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 81 din 18 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3153 din 23 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că a fost admisă în parte cererea, s-a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 16 septembrie 2008, în ceea ce privește criteriul de variabilitate a dobânzii, ca fiind dobânda de referință a băncii și posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii, au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei sumele de bani plătite cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9% începând cu data de 16 martie 2009 și până la data de 2 septembrie 2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării și până la plata efectivă.

A fost respinsă, în rest, cererea ca neîntemeiată, pârâtele fiind obligate la plata către reclamantă a sumei de 875 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a luat act că apelanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. și pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 717 din 24 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 au fost admise recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81 din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la 2 noiembrie 2021 sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2022, instanța de apel a stabilit în sarcina părților obligația de a stabili o întâlnire, în cadrul căreia să negocieze dobânda variabilă în două variante și să depună la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat în acest sens, în care să se consemneze rezultatul negocierii.

Prin decizia civilă nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în rejudecare, în limitele casării, în apelul reclamantei A., declarat împotriva sentinței civile nr. 3153 din 23 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., au fost respinse și capetele de cerere având ca obiect restituirea sumelor încasate peste dobânda de 5,9% și plata dobânzii legale aferente acestor sume, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei civile nr. 660/2022, pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a formulat recurs reclamanta A. solicitând ca, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea cererii de recurs, casarea deciziei recurate și în rejudecare, obligarea intimatei la restituirea sumelor încasate fără drept, peste dobânda fixă de 5,9%, începând cu data de 16 martie 2009 până la data rămânerii definitive a hotărârii, cu acordarea dobânzii legale pentru toate sumele nelegale reținute în plus, de la data încasării acestora, până la data plății efective.

Recurenta apreciază că instanța de apel, în rejudecare, nu a ținut cont de chestiunea de drept analizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 717 din 24 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, legat de restituirea sumelor încasate în plus de bancă cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9 %, începând cu data de 16 martie 2009 (momentul aplicării dobânzii nelegal stabilite) și până la data de 2 septembrie 2010.

De asemenea, mai arată recurenta că Înalta Curte, găsind hotărârea de apel inițial pronunțată ca nefiind motivată sub aspectul opozabilității actului adițional comunicat de intimată în data de 2 septembrie 2010, a indicat clar că acesta este motiv de casare care trebuie avut în vedere la verificarea încheierii de către părți a actului adițional, acceptat expres sau tacit.

Plecând de la aceste aspecte, recurenta solicită să fie analizată incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și motivele contradictorii ale hotărârii recurate, întrucât instanța de apel, deși a reținut că expedierea actelor adiționale s-a făcut la adresa din contractul de credit, intimata nu a probat comunicarea și recepționarea notificării și actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 de către apelanta-reclamantă, neavând forța probantă a unei confirmări de primire.

Tot sub aspectul motivelor contradictorii recurenta indică și concluzia instanței de apel, în sensul că pretinsul act adițional invocat de intimata-pârâtă nu produce efecte între părți și, implicit, dobânda percepută de aceasta începând cu data de 2 septembrie 2010 nu își are fundamentul în convenția părților, materializată într-un act adițional, ci a fost stabilită unilateral de către bancă.

Recurenta solicită instanței supreme să aibă în vedere faptul că, deși instanța de apel a stabilit că este obligația băncii să o invite la negocieri, întâlnirile cu reprezentanții băncii au avut loc ca urmare a mail-urilor transmise atât de avocatul reclamantei, cât și de recurentă, dovezi depuse la dosar, fără a ajunge la o negociere a dobânzii variabile, marja băncii fiindu-i impusă de fiecare dată, după expirarea celor 6 luni de la data încheierii contractului, potrivit înscrisurilor atașate la dosarul cauzei.

Recurenta solicită să se constate că nici cu ocazia celor două întâlniri cu banca nu a fost negociată clauza ce ține de calculul dobânzii variabile, marja băncii fiind impusă de fiecare dată ulterior primelor 6 luni contractuale, fără a se lua în calcul toate propunerile recurentei (care nu au fost consemnate în procesele-verbale), reprezentanții băncii raportându-se în prima situație la marja băncii de 5,155%, iar în cea de-a doua variantă, la marja băncii de 7,965 %.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că clauza contractuală reprezentând dobânda variabilă, nefiind negociată, prin marjele băncii impuse după expirarea celor 6 luni contractuale, calculate de la data încheierii contractului, arată o încălcare a principiilor bunei-credințe, creându-se astfel în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ, așa cum este acesta definit în parametrii dispozițiilor Legii nr. 193/2000, sancționat constant de instanțele de judecată, astfel încât, în rejudecare, instanța de recurs trebuie să oblige banca la restituirea sumelor reprezentând dobânda majorată unilateral, încasate în plus, cu dobânda legală până la data achitării efective.

În acest context, recurenta solicită să se constate nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, având în vedere că instanța de apel a reținut în considerente faptul că nu a existat o negociere între consumator și profesionist.

Așadar, modalitatea de variație a dobânzii în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii nu putea fi asimilată unor criterii obiective și verificabile, astfel încât nici recurenta și nici instanța de judecată nu au putut realiza un control efectiv al modului în care banca poate modifica dobânda și nici nu se putea verifica dacă această modificare ar fi fost una oportună sau justificată.

Mai susține recurenta că, urmare a considerentelor hotărârii instanței de control judiciar în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București a apreciat caracterul fondat al susținerilor sale referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 6.1. lit. a) din contractul de credit, în ceea ce privește criteriul de variabilitate a dobânzii ca fiind dobândă de referință a băncii și posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii și a constatat nulitatea absolută parțială a acestei clauze, pentru ca ulterior, în rejudecare, să respingă și acest drept câștigat.

Cu privire la restituirea dobânzii achitate în plus ca efect al constatării nulității art. 6.1 lit. a), instanța de apel a apreciat inițial că se impune restituirea de către bancă a sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9%, începând cu data de 16.03.2009 (momentul dobânzii nelegal stabilită) și până la data de 02.09.2010, când ar fi fost comunicat recurentei actul adițional la contractul de credit în care s-ar fi prevăzut expres modalitatea de variație a dobânzii în funcție de indicii obiectivi.

Arată recurenta că această mențiune este în contradictoriu cu realitatea faptică, încât nu i-a fost comunicat acest act adițional la care se face referire.

Nu există nicio dovadă a semnării ori cel puțin a comunicării vreunui act adițional, banca nefăcând dovada contrară.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că în cuprinsul cererii de recurs a formulat critici, potrivit motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2023, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Într-o primă critică, recurenta susține că instanța de apel, în rejudecare, nu a ținut cont de chestiunea de drept analizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare nr. 717 din 24 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ce viza restituirea sumelor încasate în plus de bancă cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9 %, începând cu data de 16 martie 2009 (momentul aplicării dobânzii nelegal stabilite) și până la data de 2 septembrie 2010.

Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurenta susține nesocotirea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale acestui text de lege din mai multe perspective, în concurs cu viciile motivării contradictorii a hotărârii și încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Astfel, prin decizia de casare, instanța supremă a fixat limitele rejudecării apelului reclamantei apreciind sub un prim aspect, că instanța de apel trebuie să stabilească efectele actului adițional presupus comunicat apelantei-reclamante la data de 2 septembrie 2010, sub aspectul opozabilității acestuia, care conține o formulă de calcul a dobânzii, în sensul că rata dobânzii variabile, aplicabilă la soldul creditului, este compusă din indicele de referință ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,965%.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, ținând cont de statuările obligatorii ale instanței de recurs, în rejudecarea apelului, părțile au fost invitate să negocieze formula dobânzii curente ce trebuie aplicată ulterior primelor 6 luni de creditare, întrucât instanța nu poate interveni în convenția părților, neputând stabili în afara acordului de voință a acestora un alt nivel al dobânzii/o altă formulă de stabilire a dobânzii variabile.

Din criticile invocate pe aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta nu arată în ce măsură instanța de apel s-ar fi îndepărtat de la direcțiile trasate de instanța de control judiciar, prin decizia de îndrumare, întrucât din analiza deciziei atacate se constată că instanța de apel s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare, astfel că, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se apreciază că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare evocat vizează motivarea contradictorie pe care se sprijină hotărârea atacată, prin faptul că deși instanța de apel a reținut că expedierea actelor adiționale s-a făcut la adresa din contractul de credit, intimata nu a probat comunicarea și recepționarea notificării și actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

Tot sub aspectul motivelor contradictorii recurenta indică și concluzia instanței de apel, conform căreia, pretinsul act adițional invocat de intimata-pârâtă nu produce efecte între părți și, implicit, dobânda percepută de aceasta începând cu data de 2 septembrie 2010 nu își are fundamentul în convenția părților, fiind stabilită unilateral de către bancă.

De asemenea, recurenta susține că, nici cu ocazia celor două întâlniri cu banca nu a fost negociată clauza ce ține de calculul dobânzii variabile, marja băncii fiind impusă de fiecare dată ulterior primelor 6 luni contractuale, fără a se lua în calcul toate propunerile recurentei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

În acest context, se constată că la dosarul cauzei, intimata-pârâtă a depus notificarea nr. x/02.09.2010 prin care informa reclamanta cu privire la modificările propuse la contractul de credit bancar nr. x/16.09.2008, ce vizau implementările prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, proiectul de act adițional, însă nu și dovada comunicării acestora către reclamantă, aspecte ce nu probează comunicarea și recepționarea notificării și a actului adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 către recurentă.

Așadar, nesemnarea de către consumator a actului adițional valorează acceptare tacită numai dacă se dovedește comunicarea către acesta a notificării propunerii de act adițional, în care sunt indicate clauzele ce urmează a fi aliniate la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, iar în cazul nedovedirii comunicării actului propus de bancă, nu poate opera prezumția de acceptare tacită a actului adițional stabilită de art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010, în forma sa inițială.

În acest sens, se constată că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către consumator a actului adițional, aspect ce conduce la concluzia că pretinsul act adițional invocat de intimata-pârâtă nu produce efecte între părți, context în care se reține că dobânda astfel percepută a fost stabilită unilateral de către bancă, aceasta neavându-și fundamentul în convenția părților, aspect corect reținut de către instanța de apel.

În raport de statuările obligatorii ale instanței de recurs, în rejudecarea apelului, părțile au fost invitate să negocieze formula dobânzii curente ce trebuie aplicată ulterior primelor 6 luni de creditare, întrucât instanța nu poate interveni în convenția părților, neputând stabili în afara acordului de voință a acestora un alt nivel al dobânzii, iar în acest context, instanța de apel, prin încheierea din 12 ianuarie 2022 a stabilit în sarcina părților obligația stabilirii unor întâlniri, în cadrul cărora să fie negociată dobânda variabilă în două variante - prima variantă pentru perioada 16.03.2009 - 02.09.2010, iar a doua variantă pentru perioada 16.03.2009-prezent și să depună la dosarul cauzei procesul-verbal care să se consemneze rezultatul negocierii.

Deși părțile s-au întâlnit în vederea negocierii dobânzii, acestea nu au ajuns la nici un consens, acest aspect rezultând din concluzii scrise depuse de reclamantă, prin care se arată că nu au ajuns la o înțelegere în privința dobânzii variabile și că nu i-au fost luate în considerare propunerile făcute, de altfel acestea nici nu au fost consemnate în procesele-verbale de către reprezentanții băncii.

Această susținere a recurentei, privind lipsa bunei-credințe din partea intimatei nu poate fi primită, în condițiile în care aceasta nu a reclamat niciodată în fața instanței lipsa de cooperare din partea intimatei-pârâte pe parcursul negocierilor, context în care nu se poate reține acest aspect.

În acest context, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute, întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantei, iar critica privind considerentele contradictorii ale deciziei atacate nu pot fi primite, acestea neavând suport legal.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată este rezultatul încălcării normelor de drept material, specifice protecției consumatorilor, întrucât decizia apelată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 193/2000, având în vedere că clauza contractuală reprezentând dobânda variabilă, nefiind negociată, reprezintă o încălcare a principiilor bunei-credințe, creându-se astfel în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ, astfel cum este definit în dispozițiile legale evocate.

Tot în același context, recurenta susține că în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București a apreciat caracterul fondat al susținerilor sale referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 6.1. lit. a) din contractul de credit, în ceea ce privește criteriul de variabilitate a dobânzii ca fiind dobândă de referință a băncii și posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii și a constatat nulitatea absolută parțială a acestei clauze, pentru ca ulterior, în rejudecare, să respingă și acest drept câștigat.

Această susținere este nefondată, având în vedere că reclamanta și-a manifestat nemulțumirea față de "impunerea" marjei băncii, în condițiile în care acest element component al dobânzii nu a fost constatat ca fiind abuziv, iar în primul ciclu procesual instanța de apel a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 16.09.2008, în ceea ce privește criteriul de variabilitate a dobânzii, ca fiind dobânda de referință a băncii și posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii, soluție ce a fost menținută în recurs, sens în care se apreciază că constatarea caracterului abuziv a vizat doar celălalt element component al dobânzii, ce intră în alcătuirea dobânzii variabile - dobânda de referință a băncii - nu și marja acesteia.

Cu privire la acest aspect, se constată că instanța de apel a avut în vedere îndrumările deciziei de casare, făcând în acest sens aplicarea jurisprudenței CJUE reținând considerentele Hotărârii CJUE din 25 noiembrie 2020, dată în cauza C-269/19 Oros, context în care a dispus invitarea părților la negociere, însă așa cum s-a arătat, în cauză, părțile nu au ajuns la nici un rezultat, chestiuni care în pofida demersurilor instanței și față de eșecul negocierilor purtate de părți ce nu au putut fi imputate intimatei-pârâte, au condus la ideea că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond.

Astfel, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2023.