ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 544/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 544/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 9 martie 2023
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă la 3 decembrie 2020 în dosar nr. x/2020, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu a formulat contestație prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 3422/29.09.2020 și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei cu valorificarea perioadelor cuprinse între 16.08.1982 - 09.11.1983 și 01.12.1983 - 07.11.1989, ca fiind lucrate în grupa I de muncă, cu efecte legale privind această perioadă la calculul vârstei de pensionare.
Prin sentința civilă nr. 818 din 27 septembrie 2021, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A. solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 698/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 818 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosar nr. x/2020.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.
Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SIBIU a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.
La termenul din 9 martie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor argumente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 698/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 818 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosar nr. x/2020.
În cauză, hotărârea asupra căreia s-a exercitat calea de atac a recursului a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia într-o cauză având ca obiect asigurări sociale.
Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.
Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia conflictelor de muncă și de asigurări sociale nu pot fi atacate cu recurs.
Pe cale de consecință, în aplicarea art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nici hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de apel, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, nu este supusă căii de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În acest context, se reține că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional, în raport cu prevederile art. 129 din Constituție.
Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. nu poate fi primită și nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită și ca urmare a admiterii excepției se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 698/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 698/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SIBIU.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2023.