ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21 august 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta S.C. L. S.A. și cu intervenientul M., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: 1. suma de 9.967 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanții A., B., C., D. și E., reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea și pomenile defunctului; 2. suma de 425.000 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând daune morale pentru gravele prejudicii suferite ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 14.11.2015 și soldat cu decesul rudei acestora, N..

Prin sentința civilă nr. 1315 din 19 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta S.C. L. S.A. și intervenientul M., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva sentinței civile nr. 1315 din 19 aprilie 2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți arată că decizia atacată este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.351 alin. (4), art. 1.352, art. 1.357 și art. 1.376 C. civ., precum și ale art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Potrivit recurenților-reclamanți, instanța de fond a analizat și a reținut în mod eronat aspectele referitoare la vinovăția intimatului-intervenient forțat, făcând, în acest sens, trimitere la rapoartele de expertiză judiciare întocmite în dosarul penal, experții stabilind că intimatul-intervenient forțat nu a observat atelajul condus de victimă în timp util pentru a opri vehiculul prin frânare nu numai din cauza faptului că acesta nu era semnalizat corespunzător, ci și pentru că acesta se deplasa cu o viteză superioară celei la care ar fi putut opri vehiculul în spațiul de vizibilitate oferit de lumina farurilor.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a considerat în mod nelegal că, în cazul răspunderii asigurătorului pentru accidente de vehicule, fapta victimei este exoneratoare de răspundere și în cazul în care nu întrunește decât condițiile cazului fortuit și nu ale forței majore, considerând în mod nelegal că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 1.376 C. civ. și ale art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În acest sens, recurenții-reclamanți susțin că, în raport de art. 1.376 C. civ., în mod nelegal a considerat instanța de apel că și fapta victimei care întrunește condițiile cazului fortuit este exoneratoare de răspundere.

Recurenții-reclamanți, făcând trimitere la dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevăd că asigurătorul nu acordă despăgubiri într-un caz de forță majoră, și la art. 1.351 alin. (4) C. civ. care statuează că:

"Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră", apreciază că instanța de apel a considerat în mod nelegal că răspunderea asigurătorului, care este una contractuală potrivit deciziei RIL nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este înlăturată și pentru cazul fortuit.

Recurenții-reclamanți susțin că, potrivit dispozițiilor care reglementează răspunderea asigurătorului RCA, acesta nu acordă despăgubiri doar în situația în care accidental s-a produs într-un caz de forță majoră nu și în caz fortuit. În condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 1.351 alin. (4) C. civ., numai dacă potrivit legii debitorul este exonerat de răspundere pentru un caz fortuit el este exonerat de răspundere și pentru forța majoră, nu și invers, iar în cazul accidentelor de circulație dispozițiile normei speciale prevăd că forța majoră înlătură răspunderea, rezultă, în opinia recurenților-reclamanți că, per a contrario, în cazul fortuit, aceasta nu este înlăturată.

Astfel, recurenții-reclamanți apreciază că instanța de apel a înlăturat de la aplicare, în mod nelegal, dispozițiile art. 1.376 alin. (2) C. civ. și a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma nr. 23/2014.

Recurenții-reclamanți mai susțin și că, în mod nelegal, a reținut instanța de apel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1.352 C. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și motivat de faptul că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare.

Referitor la caracterul timbrabil al cererii, au arătat că recursul este scutit de la obligația achitării taxei judiciare de timbru, în raport de prevederile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind îndeplinite condițiile statuate și de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 387/27.05.2015.

Totodată, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că argumentele expuse în susținerea cererii se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 1 martie 2023, cu citarea părților.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt.

În susținerea recursului declarat, recurenții-reclamanți critică greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.351 alin. (4), art. 1.352, art. 1.357 și art. 1.376 C. civ., precum și ale art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 1.351 alin. (1) C. civ.:

"Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit", alin. (3) al aceluiași articol definind cazul fortuit ca "(...) un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs".

Articolul 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 reglementează cazurile în care asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, iar situațiile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri sunt expres și limitativ prevăzute în art. 27, printre acestea fiind și cazurile în care accidentul a fost produs într-un caz de forță majoră, din culpa exclusivă a persoanei păgubite, din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5, etc.

Analiza criticilor expuse în cererea de recurs impune efectuarea unei interpretări sistematice, care constă în lămurirea înțelesului unei dispoziții legale, tinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziții, din același act ori din alt act normativ.

Interpretarea sistematică a legii civile, în ceea ce privește determinarea domeniului de aplicare a unei dispoziții, în raport de calificarea ei ca normă generală sau ca normă specială, presupune respectarea următoarelor reguli: norma generală nu derogă de la norma specială (generalia specialibus non derogant) și, respectiv: norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant).

În raport de aceste considerații teoretice, reiese pe de o parte faptul că norma generală, respectiv dispoziția art. 1.351 alin. (1) C. civ. statuează că, dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit, însă una din excepțiile de la această dispoziție se regăsește în norma specială: art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Înalta Curte reține faptul că printre situațiile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, conform art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, nu se regăsește și cazul fortuit, or excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, iar norma specială derogă de la cea generală.

În raport de aceste considerente, reiese că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material indicate mai sus, reținând că fapta victimei, ce îmbracă forma cazului fortuit, este exoneratoare de răspundere.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admitere cursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva deciziei civile nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva deciziei civile nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2023.