ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Deliberând, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1866/PI din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. S.A., având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului de asigurare medicală (anexă la contractul de muncă), și pretenții.

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 659 din 15 aprilie 2022, a respins apelul declarat de către reclamantul-apelant A. împotriva sentinței civile nr. 1866 din 10 noiembrie 2021 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. S.A., cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, la data de 18 mai 2022.

La 2 iunie 2022 revizuentul A. a depus un înscris, prin care a solicitat ca d-na judecător D. să analizeze dacă nu se impune să formuleze o declarație de abținere pentru a evita o dublă pronunțare cu posibile rețineri identice, întrucât face parte și din completul de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2022, care are aceeași motivare/obiect cu dosarul nr. x/2022, iar, în subsidiar, a formulat o cerere de recuzare a respectivului judecător.

Prin încheierea din 23 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția de netimbrare și s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de revizuentul A. împotriva d-nei judecător D., membră a completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de revizuire promovate de către aceeași parte împotriva deciziei civile nr. 659 din 15 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

La data de 29 iunie 2022 (e-mail - dosar recurs), A. a declarat recurs împotriva încheierii din 23 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 6 iulie 2022.

Prin cererea înregistrată la 13 septembrie 2022, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, a minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași și a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă cererea formulată de petentul A. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin aceeași încheiere, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

La 3 noiembrie 2022, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, privind soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași, iar la 4 noiembrie 2022, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

Recursul declarat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub număr de dosar x/2022

La 3 decembrie 2022, recurentul A. a transmis prin e-mail motivarea recursului.

În argumentarea recursului, cu referire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași, s-a susținut, în esență, că minuta aflată în discuție reprezintă o dispoziție legală, deoarece respectă procedurile CSM, respectă Hotărârile CSM, respectă rezultatul votului, respectă calitatea participanților la întrunire, respectă ce­rințele unei Minute stabilite de CSM și impune judecătorilor implementarea MINU­TEI, care "se consideră însușită de judecători", dacă nu se opun opiniei majoritate promovate.

Solicită admiterea recursului și, în consecință, sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași.

Cu referire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003, recurentul a susținut, în esență, că, văzând și prevederile art. 124 din Constituție, încheierea din 3 noiembrie 2022 ignoră faptul că judecătorii trebuie să aplice imparțial legea.

În opinia recurentului, instanța nu a avut în vedere că "fondul litigiului" este reglementat de art. 270 din Codul muncii, care reglementează cauzele din Conflictele de muncă, inclusiv toate cererile aferente cauzelor.

Apreciază, totodată, că încheierea recurată ignoră faptul că litigiile de muncă sunt scutite de taxe judiciare, conform art. 270 din Codul Muncii, pe care îl enunță, scutire de care nu beneficiază alte cauze din C. civ. sau din C. pen.

Solicită admiterea recursului și, în consecință, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

La 16 ianuarie 2023, recurentul A. a reiterat cererea de disjungere înregistrată la 5 decembrie 2022, solicitând, totodată, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

La 27 februarie 2023, intimata B. S.R.L. a depus concluzii scrise prin care a solicitat, în esență, atât respingerea cererii de disjungere, cât și a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționaliate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Deliberând, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții, se atribuie instanței în fața cărora a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Excepția invocată are ca obiect analiza caracterului neconstituțional al prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanța de judecată sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Instanțele de judecată au rolul de partener al Curții, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 345 din 19.04.2018, paragraful 27).

În jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 530 din 15 iulie 2021, paragraful 21), Curtea Constituțională a reținut că excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate. Dacă în privința instanței a quo, verificarea condițiilor de admisibilitate ține de îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru instanța a quem această verificare are semnificația întrunirii condițiilor necesare declanșării controlului de constituționalitate, respectiv a cercetării prezumției de constituționalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepții de neconstituționalitate prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformității normei legale cu Constituția se plasează în cadrul controlului concret de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 28).

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituțională, cu soluționarea excepției.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte subliniază că invocarea excepției de neconstituționalitate se face în fața instanțelor judecătorești, cu condiția existenței, așadar, a unui proces pendinte. Instanța de judecată se pronunță doar asupra admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate, cu obligația de a le respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condițiile legii, având rolul unui filtru al excepției de neconstituționalitate invocate de părți. Instituind imposibilitatea sesizării Curții Constituționale direct de către părți, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri și tergiversarea cauzelor deduse judecății, în deplin acord cu dispozițiile art. 57 din Constituție, potrivit cărora drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu bună-credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 12 august 2015, paragrafele 20 și 21, și Decizia nr. 243 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte reține că prevederile legale ce formează obiectul excepției nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Este de subliniat că soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Cu privire la îndeplinirea condiției vizând legătura dispoziției legale criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea acestei cauze, Înalta Curte reține că, din motivarea cererii de sesizare formulată de petent, rezultă că acesta solicită, în realitate, modificarea dispozițiilor de lege, aspect care excedează controlului Curții Constituționale, astfel că nu este îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de dezlegare al cauzei.

De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, în ipoteza sesizării Curții Constituționale și o posibilă admitere a excepției nu ar schimba cu nimic modul de dezlegare al pricinii având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Curtea Constituțională a precizat în repetate rânduri că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 358 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 817 din 09.10.2019, paragraful 32).

Or, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată nu au legătură cu soluționarea cererii de recurs în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Legătura cu soluționarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituționalității să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de dezlegare al cauzei, și, întrucât art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speță, atrage respingerea cererii de sesizare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prezentul recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

Se constată că, în argumentarea recursului, A. nu a indicat motivul de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și nu a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În acest context, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, Înalta Curte subliniază că soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea Minutei întâlnirii privind problemele de drept interpretate și aplicate neunitar în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, în trimestrul al II-lea al anului 2015, înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 2836/A/2 iulie 2015.

Cum în mod corect a apreciat și Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea încheierii recurate, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unui un act în cuprinsul căruia sunt consemnate aspectele de practică judiciară neunitară discutate în cadrul întâlnirii profesionale desfășurate la Curtea de Apel Iași nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de legea specială, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte a reținut în mod legal inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curții de Apel Iași.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a exercitat rolul de prim filtru al sesizării și în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, arătând motivele pentru care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cu justețe că în cauză nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute în mod expres de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Este știut că pentru a fi îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei, este necesar ca o eventuală soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate să producă un efect practic asupra procedurii judiciare pendinte; cu alte cuvinte, să influențeze fie soluția ce urmează a se pronunța în cauză, fie derularea în continuare a procesului.

S-a reținut în mod legal că textul de lege despre care petentul pretinde că este neconstituțional nu are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea recursului formulat de petent împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat un incident procedural constând în cererea de recuzare formulată de acesta în fața instanței de revizuire (Curtea de Apel Timișoara).

Este de necontestat că o cerere de recuzare, la fel ca și o cerere de strămutare, reprezintă un incident procedural, care poate surveni indiferent de natura fondului litigiului în cadrul căruia s-a formulat o atare cerere.

Soluția vizând neconstituționalitatea unui text trebuie evaluată în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei (în speță, a recursului care formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Așa fiind, în condițiile în care litigiul în cadrul căruia s-a formulat solicitarea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii vizează strict un incident procedural, ce urmează a fi analizat independent de natura fondului litigiului pe care acesta s-a grefat, în mod corect s-a constat că prevederile legale invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea recursului care formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar instanța de recurs în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2023.