ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2023

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 18.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pe pârâta H. S.A. și intervenienta-forțată I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata daunelor înregistrate ca urmare a decesului numitei J., victimă a unui accident rutier.

Prin sentința civilă nr. 2383/11.10.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei 50.000 euro către fiecare dintre reclamanții C., D. și E., a sumei 30.000 euro către fiecare dintre reclamanții G. și F., a sumei de 3.000 euro către fiecare dintre reclamanții B. și A., cu titlu de daune morale și a sumei de 12.608,87 RON către reclamantul C., cu titlu de daune materiale, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta H. S.A. a declarat apel.

Prin cererea formulată la 16.03.2022, apelanta-pârâtă, prin lichidator judiciar K., a solicitat suspendarea judecății cauzei, dat fiind că prin sentința nr. 507/09.02.2022, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva sa.

Prin încheierea din 21.06.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a constatat suspendată judecata apelului.

Împotriva acestei încheieri, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

În motivare, au arătat, în esență, că pronunțarea încheierii recurate s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, sens în care au invocat incidența în cauză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Astfel, au afirmat că interpretarea instanței de apel, în sensul că situațiile de excepție prevăzute de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu se aplică și în cazul reglementat de art. 262 din Legea nr. 85/2014, respectiv falimentul societăților de asigurare/reasigurare, este greșită.

Contrar instanței de prim control judiciar, au apreciat că din interpretarea paragrafelor 16-22 ale deciziei nr. 690/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 210/18.03.2019, rezultă că prevederile art. 262 din Legea nr. 85/2014 derogă de la art. 75 din același act normativ, și nu doar de la alin. (1) al acestui text de lege.

Din această perspectivă, au susținut că instanța de apel a ignorat considerentele obligatorii ale deciziei sus-menționate, deși potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și deciziei nr. 454/2018, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 836/01.10.2018, aceasta avea obligația să țină cont și să aplice dezlegările date de instanța de contencios constituțional.

În opinia recurenților, în speță, suspendarea de drept a cauzei nu se impunea, întrucât erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

La 17.10.2022 intimata-pârâtă a depus note de ședință prin care a solicitat constatarea încetării procesului, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că sentința civilă nr. 507/09.02.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva sa, a rămas definitivă prin decizia nr. 655/20.04.2022 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Luând în analiză, cu prioritate, cererea intimatei-pârâte privind încetarea judecății, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru considerentele ce succed:

Recursul are ca obiect încheierea din 21.06.2022, prin care instanța de apel a dispus suspendarea de drept a judecării apelului declarat de intimata-pârâtă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, fiind promovat în temeiul art. 414 C. proc. civ., care stabilește, cu valoare de regulă generală, posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care se dispune suspendarea judecății.

Totodată, se cuvine subliniat faptul că Legea nr. 85/2014 nu cuprinde dispoziții speciale de procedură cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva unei încheieri de suspendare a judecății, motiv pentru care, în lipsa unor norme derogatorii, devine aplicabilă norma generală de la art. 414 C. proc. civ., recursul nefiind supus dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, dispozițiile art. 75 alin. (1) privind încetarea procesului nu sunt incidente în cauză, de vreme ce acestea vizează cererile și acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, nu și hotărârile de suspendare a judecății, care sunt susceptibile de exercițiul căii de atac a recursului, în temeiul art. 414 C. proc. civ.

În acest context, constatând că dispozițiile art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 nu sunt incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind încetarea judecății.

În continuare, analizând decizia atacată prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, se cuvine subliniat că față de precizările apărătorului recurenților de la termenul din 25.01.2023, în sensul că solicită casarea încheierii atacate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., examenul de legalitate a hotărârii recurate urmează a se realiza și prin prisma acestui caz de casare.

Astfel, autorii căii de atac critică legalitatea încheierii recurate din perspectiva interpretării și aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor art. 75 și ale art. 262 din Legea nr. 85/2014.

În speță, față de deschiderea procedurii falimentului față de intimata-pârâtă, instanța de prim control judiciar a constatat suspendată judecata apelului declarat de această parte împotriva hotărârii primei instanțe, în baza dispozițiilor art. 262 din Legea nr. 85/2014, apreciind că acestea nu se corelează cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeași lege, care reglementează situațiile de excepție în care măsura suspendării de drept nu se aplică.

Conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs."

Art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 prevede că nu sunt supuse suspendării de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii.

Asupra interpretării și aplicării normelor legale evocate a statuat atât instanța de contencios constituțional prin decizia nr. 690/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 210/18.03.2019, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1061/02.11.2022, care, deși nu fusese pronunțată la momentul judecării cererii de suspendare formulată de intimată, se impune în această fază procesuală, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin aceste decizii s-a statuat faptul că excepțiile de la regula suspendării de drept, reglementate în cuprinsul primului capitol al titlului II - "Procedura insolvenței", capitol care, de altfel, poartă denumirea "Dispoziții comune", sunt aplicabile și în procedura falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare.

Această interpretare a fost justificată atât pe conținutul art. 242 din Legea nr. 85/2014, în temeiul căruia art. 262 alin. (4) și (5) din aceeași lege - ca dispoziție cu caracter special - se completează cu prevederile art. 75 alin. (2) din același act normativ, în condițiile în care norma specială nu dispune altfel și, în măsura compatibilității, cu falimentul societății de asigurare/reasigurare.

Așadar, dispozițiile art. 262 alin. (4) și (5) din Legea nr. 85/2014 au caracter derogatoriu, determinat de specificitatea falimentului societăților de asigurare/reasigurare, numai în măsura în care conțin soluții legislative diferite.

Cu toate acestea, dacă respectivele texte normative nu dispun în sens diferit în raport cu norma generală - art. 75 alin. (2) din aceeași lege, aceasta din urmă se aplică în completare, în mod obligatoriu, pentru toate situațiile nereglementate diferit, evident, cu condiția să nu existe vreo situație care face inaplicabilă obiectiv norma generală, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, instanța de apel nu putea exclude de la aplicare dispozițiile cu caracter general cu care norma specială se completează - art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, de vreme ce, în cauză, apelul a aparținut debitorului intrat în insolvență ulterior declanșării procesului, iar această împrejurare atrăgea incidența ipotezei de excepție de la teza suspendării de drept, prevăzută la lit. a) a textului de lege citat.

Or, înlăturând de la aplicare dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, instanța de apel, în mod greșit a constatat că în cauză a intervenit suspendarea de drept a cauzei, pronunțând încheierea atacată cu încălcarea normelor legale.

Față de cele ce preced, nu se poate reține depășirea de către instanța de apel a atribuțiilor puterii judecătorești, aceasta nestabilind dispoziții general obligatorii prin încheierea atacată și neinterferând cu domeniul puterii legislative sau al puterii executive, incidența art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., trebuind a fi înlăturată.

Totodată, se impune sublinierea faptului că recurenții-reclamanți justifică un interes personal, legitim și actual în prezenta cale de atac, după cum au afirmat prin reprezentant, în fața acestei instanțe, în condițiile în care, ca titulari ai demersului judiciar, ai cererii de chemare în judecată, sunt prejudiciați prin întreruperea cursului judecății, urmare a adoptării măsurii suspendării, vătămarea acestora constând tocmai în imposibilitatea obținerii unui titlu executoriu. Așadar, interesul judiciar al acestora se circumscrie avantajului de a intra în posesia unui titlu executoriu împotriva intimatei-pârâte, debitoare în procedura insolvenței, vizând despăgubirile la care sunt îndreptățiți urmare a producerii riscului asigurat, în temeiul căruia să se adreseze FGA în scopul îndestulării creanței, context în care, o prezumtivă agravare a situației lor juridice, în urma reluării judecății apelului părții adverse, apare ca fiind consimțită tacit, asumată.

În consecință, constatând că în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., măsura suspendării aplicându-se cu nerespectarea prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel în vederea continuării judecării apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă H. S.A. privind încetarea judecății.

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G. împotriva încheierii din 21.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecării apelului pârâtei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2023.