ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1432/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 25.08.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamanți a sumei de 20.000 euro, reprezentând daune materiale și a sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, suferite de reclamanta A., în calitate de parte vătămată în urma accidentului rutier, precum și la plata sumei de câte 2.500.000 euro pentru fiecare reclamant, în calitate de părinți ai defunctei D..

La 14.02.2017, reclamanții au depus la dosar precizări cu privire la cuantumul daunelor materiale, indicând că valoarea acestora este de 1.698 RON.

Prin sentința civilă nr. 546/16.02.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanta A. a sumei de 1.048 de RON, reprezentând daune materiale și 120.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe civile, au formulat apel reclamanții, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată.

La 10.07.2017, intimata a înștiințat instanța că societatea pârâtă se află în faliment și că este reprezentată de lichidatorul judiciar E., numit prin sentința nr. 132/16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 935/29.07.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, a constatat încetarea acțiunii și a anulat sentința civilă apelată.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea ei, cu consecința admiterii acțiunii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt și a etapelor procedurale parcurse, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel, în mod greșit, a constatat încetată acțiunea.

Sub acest aspect, au relevat că sentința nr. 132/16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost deschisă procedura falimentului împotriva intimatei, a rămas definitivă prin neapelare.

Au mai arătat că până la 29.07.2020 a fost menținută suspendarea judecării apelului, în cauză nepunându-se în discuție cazul de încetare a acțiunii pe motiv că hotărârea de deschidere a falimentului a rămas definitivă. De altfel, prin încheierea din 13.07.2018, Curtea de Apel București a menținut măsura suspendării, moment la care hotărârea de deschidere a procedurii falimentului era deja definitivă.

Recurenții-reclamanți au considerat că în speță sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, întrucât cererea introductivă provine dintr-un proces penal îndreptat împotriva debitorului.

La 19.11.2020, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în argumentarea căreia a arătat că potrivit art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate pronunța o hotărâre de casare cu reținere spre rejudecarea fondului, solicitarea recurenților în acest sens fiind inadmisibilă.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea lui și menținerea deciziei atacate ca fiind legală, având în vedere incidența în cauză a art. 75 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Recurenții-reclamanți au răspuns la întâmpinare, reluând argumentele dezvoltate prin cererea de recurs.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 07.04.2021, a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, iar acesta a fost admis în principiu.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 75 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește dispoziția de anulare a sentinței civile nr. 546/16.02.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cuprinsă în decizia recurată.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a motivului de casare invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au criticat decizia instanței de apel în ceea ce privește măsura de încetare a procesului dispusă în cauză, au afirmat incidența, în speță, a cazului prevăzut de art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Autorii căii de atac au susținut că încetarea procesului nu putea fi dispusă de instanța de apel, atât timp cât măsura suspendării cauzei a fost menținută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Totodată au apreciat că în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. (...)"

Conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "(...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Ambele reglementări se regăsesc în Titlul II (Procedura insolvenței) al Legii nr. 85/2014; dacă art. 242 se află în Capitolul IV, cele ale art. 75 se află în Capitolul I.

Articolul 242 din Legea nr. 85/2014 prevede că dispozițiile Capitolului I, (ce cuprind și art. 75), cu excepția celor din secțiunea a 6-a (privind reorganizarea), se aplică în mod corespunzător și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute de Capitolul IV.

Din interpretarea textelor legale evocate mai sus, rezultă că după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii încetarea acțiunii judiciare intervine ope legis și în cazul litigiilor îndreptate împotriva unei societăți de asigurare.

În acest context, instanța învestită cu soluționarea unui astfel de litigiu va constata incidența prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și, pe cale de consecință, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află.

În continuare, recurenții-reclamanți au susținut că ar fi incidentă ipoteza de excepție prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. proc. civ., potrivit căruia "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului (...)."

Așadar, pentru a fi exceptată de la măsura supendării de drept, norma legală impune fie ca debitorul să fie titularul căii de atac - ipoteză neincidentă, în speță -, fie ca acțiunea civilă să decurgă dintr-un proces penal îndreptat împotriva debitorului.

În speță, analiza ordonanței de clasare din 03.03.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2016, relevă că actele de urmărire penală au vizat faptele suspectului F. și pe cele ale făptuitorului G., procesul penal nefiind îndreptat împotriva S.C. C. S.A.

De aceea, măsurile dispuse în dosarul penal au vizat atragerea răspunderii penale a persoanelor mai sus arătate, iar nu pretențiile recurenților-reclamanți îndreptate împotriva intimatei-pârâte.

În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 și faptul că acțiunea civilă din prezenta cauză nu provine dintr-un proces penal îndreptat împotriva intimatei-pârâte, Înalta Curte reține că în cauză nu este incidentă ipoteza de excepție reclamată de autorii căii de atac.

Cum în cauză, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte, pronunțată în aceeași zi cu sentința primei instanțe, a rămas definitivă prin neapelare ulterior, în condițiile art. 634 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că în etapa apelului, au devenit aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (1) teza finală din aceeași lege, astfel că, în mod legal, instanța de prim control judiciar a dispus încetarea judecării apelului declarat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

În cauză, acțiunea a fost pornită la 25.08.2016, iar sentința civilă nr. 546 a fost pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 16.02.2017.

La aceeași dată, 16.02.2017, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 132, prin care a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva S.C. C. S.A.

La 17.03.2017 hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare, conform art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, citat mai sus, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acțiunea judiciară îndreptată împotriva debitorului, suspendată încetează.

Așa fiind, încetarea acțiunii judiciare nu putea opera decât de la 17.03.2017, iar efectele ei nu pot fi extinse către actele de procedură anterior efectuate.

De aceea, față de soluția ce intervine prin efectul legii, ca efect al rămânerii definitive a sentinței de deschidere a procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte constată că instanța de apel trebuia să constate doar încetarea judecării apelului, fără să dispună și anularea hotărârii pronunțate de prima instanță.

În aceste condiții, dispoziția din decizia recurată de anulare a sentinței civile apelate, excedează art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și anihilează efectele hotărârii judecătorești intrate în circuitul civil anterior rămânerii definitive a sentinței de deschidere a procedurii falimentului împotriva S.C. C. S.A.

Prin anularea sentinței civile nr. 546/16.02.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța de prim control judiciar a încălcat principiul legalității procesului civil și dreptul recurenților-reclamanți la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acestora fiindu-le creată o incertitudine juridică în raport cu alte persoane, aflate în aceeași situație.

Totodată, prin art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a instituit acestor dispoziții legale caracterul de normă specială în raport cu prevederile C. proc. civ.

Întrucât norma specială este de strictă interpretare și aplicare, Înalta Curte constată că în cauză nu exista nicio premisă pentru aplicarea analogiei în ceea ce privește incidența ipotezei renunțării la judecată prevăzută de art. 406 C. proc. civ., în temeiul principiul ubi eadem este ratio, ibi eadem solutio esse debet.

Renunțarea la judecată reprezintă manifestarea de voință a reclamantului, fiind reglementată de prevederi legale imperative, care se aplică în limitele și condițiile prevăzute de art. 406 C. proc. civ., iar în speță, prin interpretarea și aplicarea greșită a regulilor de procedură de instanța de apel, s-a adus recurenților-reclamanți o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.

În concluzie, este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așa fiind, dând eficiență textelor de lege menționate mai sus, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 935/29.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.