ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2023

Ședința publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de A.F.P. Dâmbovița, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, S.S.R.M.L., Casa Națională de Pensii, reprezentată de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, B. și C., obligarea C.N.P.-C.J.P. Dâmbovița la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu respectarea Legii Recunoștinței nr. 341/2004 și efectuarea plății pensiei și dobânda legală aferentă, cu maximă celeritate în funcție de noua decizie emisă; obligarea C.N.P.-C.J.P. Dâmbovița la emiterea unei noi decizii de plată a indemnizației în baza unui calcul corect prin aplicarea Legii nr. 341/2004 și efectuarea cu maximă celeritate a plății întregii sume din decizie către D., titulară a dreptului; obligarea pârâților B. și C., în solidar, la plata către reclamant a daunelor compensatorii zilnice de 10% din salariul mediu pe economie de la data de 11.08.2020, data refuzului plângerii prealabile, până la soluționarea definitivă a cauzei și intrarea în legalitate; obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale de 1.000.000 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 16 din Legea nr. 554/2004, art. 2, 3, 4 din C. proc. civ., art. 61 și 1357 C. civ., art. 6 din CEDO, în preambulul cererii de chemare în judecată fiind invocate și Constituția României, Legea Pensiilor și Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Prin întâmpinare, pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei, excepția necompetenței fincționale a instanței de contencios administrativ și fiscal și excepția necompetenței teritoriale. Totodată a invocat și excepția lipsei calității sale procesual pasive.

Pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale a invocat prin întâmpinarea depusă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității, formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat punct de vedere la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale, excepția necompetenței teritoriale, iar pe fondul cauzei a arătat că reclamantul a primit certificatul de luptător pentru revoluția română din decembrie 1989 - luptător cu rol determinant necesar pentru achitarea indemnizației în coeficient de 1,10.

Prin sentința nr. 340 din 10 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 05.05.2021, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată stabilit în cauză, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și a reținut cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 4785 din 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă la 15 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

Prin încheierea de ședință publică din 20 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Prin încheierea de ședință publică din 21 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a dispus suspendarea judecății cauzei solicitată de pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1069 din 23 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Ministerul Finanțelor - A.F.P. Dâmbovița, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii prin Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Împotriva acestei sentințe (1069/23.05.2022), reclamantul A. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului.

Prin decizia nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1069/23 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Dâmbovița, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii, prin Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, B. și C..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a susținut, în esență, că instanța a nesocotit dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care prevăd obligația instanței de a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 174 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că, fiind nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 par. 1 din CEDO și care implică în sarcina instanței legal sesizate, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și a elementelor de probă ale părților pentru a le aprecia pertinența, obligându-le în același timp la motivarea deciziilor pronunțate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile dispozițiile art. 3, art. 4, art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, fiind vorba de prejudiciu patrimonial.

La 21 decembrie 2022, intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare limitativ prevăzute de leg, invocând, totodată, și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

La 23 decembrie 2022, intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la 30.09.2020, prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind, așadar, supus procedurii de filtrare a recursului.

Ca atare, prin rezoluția din 16 ianuarie 2023, s-a fixat termen la 21 februarie 2023 pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată stabilit în cauză, cu prioritate față de celelalte excepții invocate prin întâmpinări, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la sintagma litigiu de asigurări sociale și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, la data de 30.09.2020, reclamantul a învestit instanța cu o cerere în materia asigurărilor sociale, întemeiată, în principal, pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale Legii nr. 341/2004, printre pârâți figurând și Casa Națională de Pensii, reprezentată de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

De asemenea, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul."

Totodată, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar conform art. 155 alin. (1) și (2) din același act normativ, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă"; "Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive."

Nu în ultimul rând, se reține că art. 156 din Legea nr. 263/2010 statuează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 30 septembrie 2020, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Așadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict/litigiu de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol:

"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării", raportat la art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia, o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2023.