ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2023

HOTĂRÂRE

16.02.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat.

În apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța; soluția a fost menținută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, B. (senior) a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenție.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins excepția nulității actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaților.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea penală nr. 178 din 23.04.2021, pronunțată în dosarul x/2020, Tribunalul Constanța, în baza art. 341 alin. (5) și (6) lit. a) teza a treia C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței nr. 18/P/2016 emise de DNA - Serviciul Teritorial Constanța la 9.03.2020, menținută prin ordonanța nr. 6/II-2/2020 a Procurorului șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul DNA; totodată, a respins ca inadmisibilă plângerea petentului formulată împotriva "nepreluării dosarului penal sesizat de către parchetul german" și împotriva soluției de respingere a cererii de preluare de către autoritățile române a urmăririi penale efectuate de Parchetul Berlin în dosarul nr. x JS 901/17, împotriva făptuitorilor A. și E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, formulată prin adresa nr. x; în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,Top of FormBottom of Form a revizuentul B. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. din 1865, solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii susmenționate și, rejudecându-se recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat ca nefondată.

Ulterior, prin notele de ședință depuse de revizuent s-a solicitat sesizarea CJUE, invocându-se și excepția de neconstituționalitate a art. 87 pct. 8 C. proc. civ. din 1865.

Prin decizia nr. 2096 din 19 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul B. în ceea ce privește cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

Cererea de recurs este nemotivată.

Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-revizuent a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865, în cadrul căii de atac a revizuirii care a format obiectul dosarului soluționat prin decizia atacată.

Înalta Curte constată că cerere de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

În raport cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, față de motivul reținut pentru respingerea cererii de revizuire, și anume aspectul inadmisibil al acesteia, Înalta Curte a reținut că nu poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. din 1865, în condițiile în care aceasta este formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, iar verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi efectuată doar în limitele dispozițiilor C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Or, în cauză nu a fost pronunțată o astfel de încheiere.

Prin urmare, cum în speță, nu a fost pronunțată o încheiere în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petentul nu are la îndemână calea de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Instanța supremă reține că principiul liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Este de necontestat faptul că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 322 raportat la art. 312 C. proc. civ. 1865, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B., în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. 1865.