ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 298/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.08.2019, sub nr. x/2019, reclamata A., în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și B. S.R.L. a solicitat instanței:

1) în condițiile art. 948 pct. 3 si 4 C. civ. din 1864, să constate nulitatea absolută a actelor de adjudecare nr. 196/1, nr. 196/2 și nr. 196/3, precum și a proceselor-verbale de licitație care au stat la baza încheierii lor pentru motivul că, la data licitației (28.05.2009), cât și la data adjudecării (15.06.2009) contractele de ipotecă nr. x/25.07.1994, nr. y/26.07.1994 și x/26.07.1994, ce constituiau titlurile executorii în baza cărora s-a realizat executarea imobiliară nu mai erau în ființă, încetându-și efectele cel mai târziu la data de 01.09.2003, iar debitul în baza căruia s-a procedat la executarea silită era prescris încă din data de 01.09.2003, astfel cum s-a constatat în mod irevocabil prin decizia nr. 2959/28.09.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ce a fost îndreptată și completată prin decizia nr. 1331/13.09.1016. Urmare a admiterii acestui petit, se solicită să se dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul de a dispune fie restituirea celor 3 imobile adjudecate în proprietatea reclamantei (în cazul în care imobilele se mai află în patrimoniul societății B. SRL), fie obligarea pârâtei B. S.R.L. să restituie reclamantei valoarea de circulație a celor 3 imobile;

2) în temeiul dispozițiilor art. 1800 alin. (1) pct. 1 și 4 C. civ. din 1864 se solicită în principal să se constate că data încetării efectelor contractelor de ipotecă nr. x/25.07.1994, nr. y/26.07.1994 și nr. x/26.07.1994 coincide cu momentul rambursării integrale a împrumutului pe care il garantau, în valoare de 800.000 USD, în temeiul art. 1800 pct. 1 C. civ. din 1864 (ipotecile se sting prin stingerea obligației principale), anterior datei de 01.09.1995, când s-a încheiat Addendum la convenția de credit nr. x/din 01.09.1995, C. S.A. și societatea D. S.A. iar în subsidiar să se constate că efectele contractelor de ipotecă au încetat cel mai târziu la data de 01.09.2003, data la care instanța supremă a constatat ca a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită a debitului decurgând din convenția de credit nr. x/din 01.09.1995, dispozițiile art. 1800 alin. (1) pct. 4 C. civ. din 1864 fiind aplicabile.

3) să se constatate nulitatea absolută parțială a actului adițional intitulat Addendum la convenția de credit nr. x/din 01.09.1995 încheiată între C. S.A. și societatea D. S.A., prin care cele două societăți au convenit că ipotecile constituite asupra celor 3 imobile prin contractele de ipotecă nr. x/25.07.1994, nr. y/26.07.1994 și nr. x/26.07.1994 să fie menținute pentru a garanta restituirea unui nou împrumut, în valoare de 1.600.000.000 RON ROL, acordat prin convenția nr. x/01.09.1995, în condițiile art. 948 pct. 2 C. civ. din 1864 pentru lipsa totală a consimțământului proprietarilor imobilelor de a garanta noul împrumut prin constituirea unei noi garanții ipotecare asupra celor 3 imobile și pentru încălcarea dispozițiilor art. 1772 si 1776 C. civ. din 1864.

4) să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune de creanță nr. x încheiat între AVAS în calitate de cedent și S.C. E. S.A. în calitate de cesionar, în temeiul art. 948 pct. 3 si 4 C. civ. din 1864 pentru lipsa obiectului, dar și pentru cauză ilicită în ce privește cesiunea drepturilor și obligațiilor decurgând din contractele de ipoteca nr. x/25.07.1994, nr. y/26.07.1994 și nr. x/26.07.1994, care își încetaseră efectele anterior acestei cesiuni.

La data de 04.06.2020, reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să nu mai solicite restituirea în natură a celor 3 imobile, ci obligarea în solidar a pârâtelor A.A.A.S. și E. S.R.L. la restituirea, în principal, a valorii de circulație a imobilelor și, în subsidiar, a sumelor cu care acestea au fost adjudecate.

La data de 14.10.2020 s-a înregistrat la dosar o altă cerere modificatoare prin care reclamanta a arătat:

- că noua denumire a pârâtei E. S.R.L. este B. S.R.L.;

- că înțelege să completeze primul capăt de cerere în sensul că, dacă se va constata că nu este posibilă revenirea imobilelor în patrimoniul său, să fie obligată AAAS, fie în nume propriu, fie în solidar cu pârâta B. S.R.L., la restituirea valorii de circulație a imobilelor, ca urmare a faptelor ilicite a celor două pârâte;

- că înțelege să formuleze și un nou capăt de cerere, subsidiar, solicitând obligarea pârâtei A.A.A.S. la plata sumelor încasate prin cele 3 acte de adjudecare, capăt întemeiat în principal pe repunerea părților în situația anterioară cu aplicarea art. 1073 și urm. C. civ. 1864 și în subsidiar pe îmbogățirea fără justă cauză.

În ședința publică din data de 14.10.2020, reclamanta, prin avocat, a arătat că susține cererea modificatoare din data de 14.10.2020 și că renunță la cererea modificatoare depusă la 04.06.2020.

Prin încheierea din data de 21 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de adjudecare nr. 196/1, 196/2 și 196/3 și a proceselor-verbale de licitație care au stat la baza încheierii lor (capătul 1 de cerere). A respins excepția inadmisibilității capetelor 2, 3 și 4 de cerere ca neîntemeiată. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capetele 2, 3 și 4 de cerere ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei de interes pentru capătul 2 de cerere ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de ambii pârâți, că este întemeiată doar în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de adjudecare nr. 196/1, 196/2 și 196/3 și a proceselor-verbale de licitație care au stat la baza încheierii lor (capătul 1 de cerere).

Prin sentința civilă nr. 507/03.03.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de adjudecare nr. 196/1, 196/2 și 196/3 și a proceselor-verbale de licitație care au stat la baza încheierii lor ca inadmisibil. A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată. A constatat că efectele contractelor de ipotecă nr. x/25.07.1994, nr. y/26.07.1994 și x/26.07.1994 au încetat cel mai târziu la data de 01.09.1995. A constatat nulitatea absolută parțială a Addendum-ului la Convenția de credit nr. x din 01.09.1995, respectiv cu privire la art. 2, 3 și 4. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului ca neîntemeiată. A respins capătul de cerere având ca obiect restituirea în principal a valorii de circulație a celor 3 imobile și în subsidiar a valorii cu care au fost adjudecate ca neîntemeiat. A respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune de creanță nr. x ca neîntemeiat. A admis în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. A obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului la plata către statul român a sumei de 80 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, aferentă capetelor de cerere admise, pentru care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta AAAS, care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul menținerii efectelor contractelor de ipotecă nr. x/25.07.1994, nr. y/26.07.1994 și nr. x/26.07.1994, precum și a Addendum-ului la convenția de credit nr. x/01.09.1995 ca fiind legale.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, dar și a încheierii din data de 21 decembrie 2020, a declarat apel și reclamanta, care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, rejudecarea și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 191 A din 04.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de A.A.A.S, împotriva sentinței civile nr. 507/03.03.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019. A fost admis apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 507/03.03.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A fost schimbată în parte încheierea apelată, în sensul că a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a actelor de adjudecare. A fost menținută în rest încheierea apelată. A fost anulată în parte sentința apelată și trimisă cauza Tribunalului București, secția a VI-a civilă pentru rejudecarea capătului de cerere în constatarea nulității absolute a actelor de adjudecare, precum și a capetelor de cerere în pretenții, astfel cum acestea au fost precizate și modificate. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. Au fost obligate, în solidar, apelanta-pârâtă A.A.A.S. și intimata B. S.R.L. la plata către stat a sumei de 9.085,96 RON, pentru care apelanta-reclamantă a beneficiat de ajutor public judiciar.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs principal recurentele-pârâte B. S.R.L. și AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și recurs incident recurenta-reclamantă A..

Motivele invocate de B. S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că decizia instanței de apel nu este motivată. În acest sens, recurenta-pârâtă arată că deși instanța de apel a reținut că actele de adjudecare pot fi atacate în condițiile dreptului comun, iar procesele-verbale de licitație au caracter de pure acte de executare silită și pot fi atacate doar prin contestație la executare, nu motivează de ce punctul 4 al apelului formulat de recurenta-reclamantă A. sub acest aspect este întemeiat, având în vedere că acest petit cuprinde solicitarea anulării atât a actelor de adjudecare, cât și a proceselor-verbale de licitație. Potrivit recurentei-pârâte, trimiterea pe care o face instanța de apel la "celor mai sus arătate" nu poate constitui o motivare prin ea însăși.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat. În acest sens, arată că prin sentința civilă nr. 32 din 18.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost stabilit în mod definitiv ordinea în care urmează a se interpreta și soluționa petitele cuprinse în cererea de chemare în judecată. Or, prin reținerea că petitele cererii de chemare în judecată ar fi trebuit să fie analizate în ordinea pe care reclamanta a stabilit-o, instanța de apel a nesocotit sentința civilă nr. 32 din 18.03.2020, în opinia recurentei.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că prin decizia recurată, instanța de apel în mod greșit a reținut că semnarea Addendumului și a actelor prin care s-a constituit ipoteca reprezintă o lipsă totală a consimțământului, care este sancționată cu nulitatea absolută. Mai arată recurenta că din actele dosarului rezultă faptul că în speță operează o nulitate relativă, aceasta fiind supusă unui termen de prescripție de 3 ani. Potrivit recurentei, această apreciere eronată sub aspetul interpretării și dezlegării juridice este cauzat de neanalizarea cu temeinicie a tuturor actelor și apărărilor din dosar. În continuare recurenta redă situația de fapt cu privire la semnarea Addendumului de către dl F..

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solcititat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele invocate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S. sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 3 și art. 9 din Decretul nr. 167/1954, privind prescripția extinctivă și în mod nelegal ambele instanțe au respins excepția prescripției față de capetele de cerere nr. x, 3 și 4 prin care se solicită nulitatea absolută a actelor de adjudecare, a proceselor-verbale de licitație și a Addendumului la convenția de credit, precum și a contractului de cesiune de creanță încheiat între A.A.A.S. și E. S.A..

Sub un alt aspect, recurenta arată că în mod nelegal instanța de apel a respins excepția inadmisibilității, decizia recurată nefiind legal motivată sub acest aspect. Totodată, recurenta solicită să se constate că acțiunea de chemare în judecată din prezenta cauză este o acțiune în constatare și este inadmisibilă deoarece reclamanta avea posibilitatea să ceară realizarea dreptului prin formularea unei contestații la executare în temeiul art. 399 C. proc. civ. din 1865.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008, prevederile art. 948-965, art. 1073 și urm. C. civ. și efectele juridice ale contractului de cesiune de creanță nr. x În continuare recurenta redă situația de fapt cu privire la contractul de credit semnat în 1994, prin care G. S.A. a creditat societatea D. S.A., iar F. și H. au garantat restituirea împrumutului prin instituirea unor ipoteci asupra mai multor bunuri imobile, precum și cu privire la al doilea contract de credit semnat de către aceleași părți în anul 1995 și Addendumul la această din urmă convenție potrivit căruia ipotecile asupra celor 3 imobile au fost mențiunute pentru a garanta restituirea noului împrumut. Totodată, recurenta-pârâtă susține că este neîntemeiată reținerea instanțelor de fond că F. și H. nu și-au exprimat consimțământul pentru menținerea contractelor de ipotecă, deoarece până la această dată nu s-a făcut dovada restituirii celui de-al doilea credit.

Sub un alt aspect, recurenta susține că nu este legală motivarea instanței de apel cu privire la pretenții și arată că instanța de fond în mod legal a stabilit că nu există temei legal în baza căruia se poate dispune repunerea în situația anterioară.

În final, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat prevederilor art. 452 și urm. C. proc. civ. și în mod nelegal a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu se poate reține în cauză cupla A.A.A.S.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solcititat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele invocate de recurenta-reclamantă A. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel de la punctul 1.2 și că în mod nelegal și contradictoriu s-a reținut că nu se mai impune a fi analizate aspectele cu privire la repunerea în situația anterioară prin prisma constatării nulității absolute parțiale a Addendumului.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susține că instanța s-a pronunțat asupra altceva decât s-a cerut, motivând că obiectul căii de atac îl constituia încheierea de ședință prin care s-a constatat în mod nelegal că dreptul la acțiunea în constatarea nulității contractului de cesiune de creanță pentru lipsa obiectului era prescris, în cauză fiind pusă în discuție o nulitate relativă, și nu una absolută, cum s-a reținut. Totodată, potrivit recurentei-reclamante decizia atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare a dispozițiilor art. 948 alin. (3) C. proc. civ. și a celorlalte norme materiale invocate prin cererea de apel. Mai susține recurenta că instanța de apel nu a analizat critica acesteia cu privire la confuzia primei instanțe în ceea ce provește obiectul cererii de chemare în judecată, precum și aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 1392 C. civ. din 1864, cu privire la obligația de garanție a cedentului. De asemenea, autoarea căii de atac arată că motivarea instanței de apel prin care se reține că dispozițiile art. 1311 C. civ. din 1864 nu ar fi străine pricinii, este neinteligibilă.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă reia argumentele susținute prin cererea de apel cu privire la soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune de creanță și arată că instanța de apel nu le-a analizat, ci doar a motivat că dispozițiile C. civ. din 1864 nu interziceau vânzarea de drepturi litigioase. Or, această motivare este contradictorie și străină pricinii, potrivit recurentei-reclamante. De altfel, esența acestui motiv de apel era aceea că, de fapt, cauza încheierii Addendumului era ilicită, imorală în sensul art. 948 pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 966 și 968 C. civ. din 1864, motiv pentru care decizia recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, conchide recurenta-reclamantă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă A.A.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că susținerile recurentei-pârâte A.A.A.S. prin care arată că decizia recurată nu este legal motivată cu privire la respingerea excepției inadmisibilității, vor fi analizate din prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, indicat în memoriul de recurs.

De asemenea, față de faptul că recurenta-pârâtă B. S.R.L. a invocat și lipsa motivării în ceea ce privește excepția inadmisibilității, indicând în memoriul de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza în mod unitar cele două recursuri principale sub acest aspect.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Referitor la acest motiv de recurs, s-a criticat de către recurente că trimiterea pe care o face instanța de apel la o decizie a Înaltei Curți, în susținerea admisibilității atacării pe calea dreptului comun a actelor de adjudecare, nu poate constitui o motivare prin ea însăși.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că din considerentele deciziei recurate prin care a fost examinată excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatarea nulității absolute a actelor de adjudecare și a proceselor-verbale de licitație, astfel cum se regăsește la punctul 10.4, nu rezultă că instanța de apel a analizat de ce nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale prevăzute de art. 399 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanța supremă reține că instanța de apel, în motivarea deciziei recurate sub acest aspect, a redat la fila x considerente din decizia nr. 2710/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, deși se impunea completarea considerentelor cu propriile argumente care să reflecte mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluția din dispozitiv.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte constată întemeiată critica recurentei-pârâte B. S.R.L. prin care susține că deși instanța de apel a reținut că actele de adjudecare pot fi atacate în condițiile dreptului comun, iar procesele-verbale de licitație, doar prin contestație la executare, nu motivează de ce punctul 4 al apelului formulat de recurenta-reclamantă A. sub acest aspect este întemeiat, având în vedere că acest petit cuprinde solicitarea anulării atât a actelor de adjudecare, cât și a proceselor-verbale de licitație.

Astfel, se observă că instanța de apel s-a rezumat la a arăta că raportat la soluția dată prin decizia nr. 2710/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, actele de adjudecare pot fi atacate în condițiile dreptului comun, având în vedere caracterul lor de titlu de proprietate, fără a expune propriile motive în susținerea soluției pronunțate.

Totodată, deși instanța de apel a constatat că procesele-verbale de licitație au caracter de pure acte de executare silită și pot fi atacate doar prin contestație la executare, din considerentele deciziei recurate lipsește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată sub acest aspect.

Așadar, instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a excepției inadmisibilității, cu privire atât la anularea actelor de adjudecare, cât și anularea proceselor-verbale de licitație, instanța de apel motivând hotărârea, prin redarea in extenso a considerentelor altei hotărâri, în speță decizia nr. 2710/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest context apare cu evidență faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, prin nemotivarea hotărârii sub acest aspect, recurentelor-pârâte li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată cu privire la excepția inadmisibilității și implicit a capetelor de cerere privind nulitatea absolută a actelor de adjudecare, a proceselor-verbale de licitație, precum și a pretențiilor solicitate, revenind instanței de apel, în rejudecare, rolul reexaminării cauzei sub acest aspecte.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte A.A.A.S. prin care arată că nu este legală motivarea instanței de apel privind pretențiile, Înalta Curte reține că nu le va mai analiza, față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la excepția inadmisibilității și implicit a capătului de cerere privind pretențiile.

Referitor la critica recurentei cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată prin decizia recurată, susținând că au fost încălcate prevederile art. 452 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a reținut incidente prevederile art. 453 C. proc. civ., față de soluția pronunțată în etapa apelului și culpa procesuală a recurentei-pârâte A.A.A.S. în primul ciclu procesual, sens în care va înlătura ca neîntemeiat acest motiv de recurs, însă este evident că în funcție de soluția ce urmează a fi dată în al doilea ciclu procesual ca efect al casării, instanța de apel va reține sau nu incidența prevederilor art. 453 C. proc. civ.

Cu privire la criticile recurentei-pârâte prin care susține încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008, a prevederilor art. 948-965, a art. 1073 și urm. C. civ., precum și cele cu privire la prescripție și consimțământ, Înalta Curte reține ca nu sunt veritabile motive de nelegalitate și nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat în memoriul de recurs. Recurenta reia argumentele exprimate în cererea de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Susținerile recurentei-pârâte cu privire la situația de fapt nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Referitor la motivele de recurs formulate de B. S.R.L. și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Precizare prealabilă. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat nemotivarea deciziei recurate cu privire la excepția inadmisibilității, a fost analizat împreună cu recursul formulat de A.A.A.S.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 32 din 18.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, nu pot fi primite.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată."

Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 32 din 18.03.2020 invocată de către recurenta-pârâtă a fost pronunțată într-un regulator de competență, prin care Curtea de Apel București a soluționat conflictul negativ de competență și a stabilit că instanța competentă material procesual să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Așadar, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la autoritatea de lucru judecat, sens în care criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește susținerile referitoare la sancțiunea aplicabilă lipsei consimțământului și termenul de prescripție, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va înlătura, acestea fiind invocate omisso medio, direct prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă nedeclarând apel împotriva sentinței instanței de fond, sens în care, nefăcând obiectul susținerilor din cadrul cererii de apel, atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 4 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va casa în parte decizia recurată în sensul că va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel cu privire la excepția inadmisibilității și implicit a capetelor de cerere privind nulitatea absolută a actelor de adjudecare, a proceselor-verbale de licitație, precum și a pretențiilor solicitate.

Cu privire la recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, față de faptul că recurenta-reclamantă A. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în toate cele 3 motive de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza în ansamblu criticile de nelegalitate cu privire la nemotivarea deciziei recurate.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, nu poate fi reținut.

Susținerile prin care se arată că în speță Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de la punctul 1.2 din cererea de apel sunt neîntemeiate, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat aceste critici și a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la fila x din hotărârea recurată, reținându-se în esență că susținerile recurentei-reclamante, potrivit cu care în etapa fondului trebuiau analizate aspectele cu privire la repunerea în situația anterioară prin prisma constatării nulității absolute parțiale a Addendumului, sunt nefondate.

În ceea ce privește critica recurentei potrivit căreia instanța de prim control judiciar nu a analizat argumentele acesteia referitoare la confuzia făcută de către tribunal cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, precum și aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 1392 C. civ. din 1864, se observă că la filele x din decizia recurată, Curtea de apel a răspuns acestor critici și a reținut în esență că normele materiale invocate de către recurenta-reclamantă sunt edictate pentru protecția cesionarului și nu a debitorului/garantului cedat. Așadar, instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății și cu respectarea prevederilor legale incidente.

Referitor la argumentele recurentei-reclamante, prin care critică motivarea instanței de apel ca fiind neinteligibilă în ceea ce privește incidența prevederilor art. 1311 C. civ. din 1864, instanța supremă reține că sunt formale și exprimă nemulțumirea acesteia față de modul în care curtea de apel a reținut aplicabilitatea acestor dispoziții legale în cauză.

Totodată, referitor la susținerile prin care se arată pe de o parte, că instanța de apel nu a analizat criticile expuse prin motivele de apel cu privire la soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune de creanță, iar pe de altă parte că această motivare este contradictorie și străină pricinii, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în mod clar argumentele cu privire la acest aspect, acestea regăsindu-se în considerentele deciziei recurate la fila x, instanța reținând în esență că toate argumentele recurentei-reclamante sub acest aspect sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care legea nu interzicea cesiunea drepturilor litigioase. Totodată, criticile recurentei nu susțin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, or argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată sub acest aspect.

Cu privire la restul susținerilor recurentei din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, deși recurenta-reclamantă indică în mod formal motivele de casare prevăzute de pct. 5 și 8 al art. 488 C. proc. civ., în realitate nu arată în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate, reluand totodată critici susține în fața instanței de apel.

Alegațiile prin care se arată că decizia atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare a dispozițiilor art. 948 alin. (3) C. proc. civ. și a celorlalte norme materiale invocate prin cererea de apel, nu pot fi cenzurate prin raportare la dispozițiile cazului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 4 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 4 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în parte decizia recurată în sensul că trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel cu privire la excepția inadmisibilității și implicit a capetelor de cerere privind nulitatea absolută a actelor de adjudecare, a proceselor-verbale de licitație, precum și a pretențiilor solicitate.

Menține în rest dispozițiile deciziei recurate.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 4 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2023.