ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2780/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de față:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 13 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 337.896 euro, reprezentând diferența din garanția de buna execuție care nu a fost utilizată pentru remedierea defecțiunilor apărute în perioada de garanție.

Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 3793 din 19 decembrie 2019 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității și prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 324.720 euro, echivalent în RON la data plății.

Hotărârea instanței de apel:

Împotriva încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2019 și a sentinței de fond a declarat apel pârâta B. S.R.L., care a solicitat anularea celor două acte procedurale, rejudecarea cauzei și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Cererea de apel a fost înregistrată sub același număr de dosar pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1745 A/2020 din 9 decembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Recursul:

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei de apel, solicitând admiterea căii extraordinare de atac cu consecința casării deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o primă critică a vizat încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ. prin respingerea criticii referitoare la neefectuarea de către instanța de fond a distincției dintre Rezerve și Defecte, arătând că în mod nelegal în apel s-a apreciat că o asemenea distincție nu a fost făcută în primă instanță de către părți în vedere limitării sumei pretinse, ci doar în ceea ce privește excepțiile invocate în cauză; recurenta-pârâtă a arătat că prin această statuare s-a încălcat norma de drept conform căreia avea dreptul de a folosi în fața instanței de apel motive și apărări noi prin cererea de apel.

Greșita aplicare a prevederilor art. 478 C. proc. civ. a fost invocată și raportat la faptul că instanța de apel a respins în mod nelegal efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, motivat de faptul că nu a invocat în fața instanței de fond caracterul incomplet al documentației avute în vedere de expert; recurenta-pârâtă a arătat că a solicitat în fond o completare a raportului de expertiză, față de faptul că expertul-parte a analizat întregul proiect tehnic, în timp ce expertul desemnat de instanță a analizat doar părți ale proiectului; a mai arătat că necontestarea în fond a documentației care a stat la baza întocmirii raportului de expertiză nu o împiedică să formuleze o asemenea apărare în apel, raportat la prevederea art. 478 alin. (4) C. proc. civ.

Greșita aplicare a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. a avut în vedere și faptul că în mod nelegal instanța de apel a reținut că nu se poate invoca direct în calea devolutivă de atac apărarea privind acordarea sumei solicitate în euro, și nu în RON.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 243 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că instanța de apel a inversat sarcina probei statuând că ea trebuie sa facă dovada caracterului necesar al unor lucrări în valoare de 10.168 euro, în condițiile în care reclamanta avea obligația de a dovedi că acele lucrări nu erau necesare.

Sub imperiul aceluiași motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 6 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., susținând încălcarea dreptului său la un proces echitabil și rolul activ al judecătorului, prin aceea că instanța de apel a apreciat că nu există motive pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, neobservând că în memoriul de apel a criticat respingerea efectuării unui supliment la expertiză, care nu reprezentau o preluare a concluziilor expertului parte, precum și prin aceea că a apreciat ca fiind edificator răspunsul expertului depus în calea devolutivă de atac; în continuare recurenta-pârâtă prezintă aspecte din răspunsul expertului, apreciind asupra răspunsului depus la dosar.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2524 C. civ., coroborate cu cele ale art. 9 din condițiile particulare ale contractului încheiat cu intimata-reclamantă. A arătat că în contract se face distincție între garanția de bună execuție aferentă rezervelor și garanția de bună execuție aferentă defectelor; plecând de la această distincție, a susținut că în măsura în care ar fi fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 9 din condițiile speciale la contract, dreptul de a solicita restituirea garanției de bună execuție aferentă rezervelor s-a născut la data de 20 iunie 2013, data semnării PVRTL, acțiunea fiind introdusă la data de 13 februarie 2018, cu depășirea termenului de prescripție extinctivă; în mod greșit a reținut instanța de apel că singura distincție între art. 9 lit. (i) și lit. (ii) este reprezentată de momentul constatării rezervelor, respectiv a defectelor, în condițiile în care în mod evident intenția părților a fost de a determina chiar eliberarea garanțiilor la momente diferite. În același sens, a mai arătat că clauzele contractuale menționate prevăd că 5% din valoarea contractului se eliberează la data semnării PVRTL, în timp ce 5 % din aceeași valoare se eliberează la 2 ani de la semnarea PVRTL.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând următoarele: în ce privește încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ., a arătat că în fața instanței de fond au fost solicitate acele acte invocate în calea devolutivă de atac, recurenta-pârâtă nedepunându-le, iar numai ulterior soluției nefavorabile a solicitat refacerea raportului, din același considerent nu se impunea întocmirea unui supliment la raportul de expertiză; nu este încălcată prevederea art. 243 C. proc. civ. instanța de apel stabilind în mod legal că recurenta-pârâtă era obligată la dovedirea faptului pozitiv, ea neputând dovedi, faptul negativ, adică un caracter nenecesar al unor lucrări; în ce privește distincția dintre rezerve și defecte, a susținut că în mod legal a reținut instanța de apel că aceste aspecte sunt invocate direct în calea de atac, neputând face obiect al analizei; în ce privește criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că în mod legal, cu interpretarea corectă a voinței părților, exprimată în termenii contractuali, instanța de apel a apreciat că nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în calea extraordinară de atac.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile recurentei-pârâte și de apărările intimatei-reclamante, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Înalta curte reține, sub un prim aspect, legalitatea deciziei de apel din perspectiva aplicării prevederilor art. 478 C. proc. civ. în ceea ce privește distincția între Rezerve și Defecte. În acord cu instanța de apel, instanța supremă observă că pe parcursul soluționării cauzei de către instanța de fond, recurenta-pârâtă nu a invocat distincția dintre Rezerve și Defecte decât în susținerea excepțiilor prematurității, respectiv a prescripției. Se reține că art. 478 C. proc. civ. stabilește limitele rejudecării în calea devolutivă de atac, acest text legal nu poate fi aplicat în modul de interpretare susținut de recurenta-pârâtă. Este corect juridic faptul că părțile se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare în măsura în care au fost arătate în motivarea apelului. Acest text însă are în vedere acele motive noi care au surprins partea care declară calea de atac și care apar în considerentele hotărârii de fond. În speță, recurenta-pârâtă nu a fost pusă în dificultate de motivarea instanței de fond, cu privire la aspecte asupra cărora nu ar fi fost avizată, având în vedere modul de formulare al cererii de chemare în judecată. De asemenea, Înalta Curte reține motivarea subsidiară inserată în considerentele deciziei de apel și constată că distincția invocată de recurenta-pârâtă a fost dezbătută în cadrul excepțiilor invocate în cauză, argumentele expuse atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel fiind edificatoare și pe fondul litigiului, aspect ce va fi dezvoltat în cuprinsul criticii referitoare la modul de soluționare al excepției de prescripție a dreptului material la acțiune.

Pentru considerentele expuse anterior nu este fondată nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva soluției de acordare a sumei în euro, în echivalent în RON la data plății. Și sub acest aspect se reține că intimata-reclamantă a solicitat obligarea la plata sumei în euro, prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond recurenta-pârâtă neformulând apărări cu privire la modalitatea de restituire a sumei (în euro sau în RON) sau cu privire la cursul de referință la care trebuia efectuată această restituire. Se reține sub acest aspect și calitatea recurentei-pârâte de profesionist, calitate în care nu poate invoca necunoașterea legislației în materia plăților, respectiv Normele Băncii Naționale a României care statuează că plățile pe teritoriul național se efectuează în RON, chiar dacă prețul contractual este stabilit în altă monedă (Regulamentul BNR nr. 4/2005). În acest context, așa cum s-a arătat deja, recurenta-pârâtă nu mai poate invoca direct în apel modalitatea în care s-a dispus restituirea sumei solicitate de intimata-reclamantă, neformulând apărări în fața instanței de fond, deși cunoștea atât conținutul cererii de chemare în judecată, cât și legislația financiară în materie.

Critica referitoare la respingerea de către instanța de apel a efectuării unei completări la raportul de expertiză nu va fi analizat, neconstituind o veritabilă critică de nelegalitate. Înalta Curte reține că potrivit art. 483 C. proc. civ., recursul urmărește examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Plecând de la această normă legală, se observă că recurenta-pârâtă nu formulează critici care să antameze legalitatea măsurii de administrare a probei, ci aspecte ce țin de oportunitatea acesteia. Astfel, caracterul complet sau nu al documentației avute în vedere pentru întocmirea raportului de expertiză nu ridică problema admisibilității probei, ci a oportunității refacerii acesteia, aspecte ce nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

Înalta Curte reține legalitatea deciziei de apel și din perspectiva aplicării prevederilor art. 249 C. proc. civ. În speță, intimata-reclamantă a invocat, în susținerea demersului său judiciar un fapt negativ - cel al lipsei caracterului necesar pentru unele lucrări; așa cum a reținut și instanța de apel, chiar dacă aceasta era susținerea intimatei-reclamante, dovada faptului negativ se face prin proba faptului pozitiv. Din această perspectivă, intimata-reclamantă nu putea avea sarcina probei, în mod corect fiind statuat că proba faptului negativ se face prin proba faptului pozitiv, care incumba recurentei-pârâte (de altfel, pretins în cauză de ultima parte cu privire la caracterul necesar al lucrărilor contestate).

Nu sunt fondate nici criticile fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune. Înalta Curte reține, sub un prim aspect, legala interpretare de către instanța de apel a clauzelor contractuale invocate în speță, din perspectiva prevederilor art. 1266 și urm. C. civ. Astfel, în mod legal a statuat instanța de apel cu privire la calificarea dată clauzelor contractuale, achiesând la raționamentul instanței de fond, în sensul că fiind investită cu solicitarea de restituire a garanției de bună execuție s-a impus analizarea categoriei în care se încadrează neconformitățile sesizate la momentul semnării PVRTL; sub acest aspect, în mod legal au statuat instanțele de fond că cele semnalate ca nefiind conforme nu se încadrează în categoria defectelor minore, motiv pentru care nu se poate susține că la momentul semnării PVRTL s-a născut dreptul intimatei-reclamante de a solicita parte din garanția de bună execuție. În consecință, este legală interpretarea dată de instanța de apel care a dat eficiență clauzei contractuale care transmută începutul termenului de prescripție extinctivă la momentul expirării termenului de garanție de 2 ani.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1745 A/2020 din 9 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2021.