ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

I.1. Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la data de 31 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. Bălcești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de lucrări nr. x/24.02.2015 și a actului adițional nr. x/14.09.2015; obligarea pârâtei la plata sumei de 686.000 RON cu titlu de daune interese, precum și la cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1350-1516 si urm. noul C. civ.

La data de 23.02.2018 pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare față de cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., și cerere reconvențională, pe cale reconvențională solicitând: - obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 256611,351ei, reprezentând contravaloarea prevăzută in factura fiscala nr. x din data de 17/09/2015, ce constituie cheltuieli pentru amenajare teren, puț forat, structura de rezistenta, împrejmuire teren, organizare șantier; - obligarea A. S.R.L. la plata sumei nefacturat de aproximativ 150000 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor, efectuate in continuare; - instituirea unui drept de retenție asupra construcției executate de subscrisa pe terenul, situat in localitatea Carcea, Tarlaua x, Parcela x județul Dolj, pana la momentul plații de către A. S.R.L. a sumelor datorate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1516 și art. 2495 noul C. civ.

I.2. Soluția primei instanțe.

Prin sentința nr. 66/2020, pronunțată la data de 02 iunie 2020, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., Cârcea, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., Bălcești; a admis în parte cererea reconvențională precizată, formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.. și a obligat reclamanta la plata sumei totale de 386.438,98 RON cu TVA, reprezentând C/V lucrări efectuate în temeiul contractului nr. x/2015 și a Actului adițional la contract nr. x/2015; a respins petitul cererii având ca obiect dreptul de retenție asupra imobilului reclamantei, și a luat act că pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.3. Soluția instanței de apel. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, în termen, reclamanta A. S.R.L., Cârcea.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 688/2021, pronunțată la data de 04 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 66/2020 din 02 iunie 2020 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele- pârâte S.C. B. S.R.L. și C. (cesionar al creanțelor intimatei-pârâte S.C. B. SRL) și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea și a respins cererea reconvențională; a dispus rezilierea contractului de lucrări nr. x/24.02.2015 și a actului adițional nr. x/14.09.2015; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 686.000 RON cu titlu de daune interese și a sumei de 11.664 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de expert și onorariu de avocat.

II. RECURSUL. Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea lor:

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. Bălcești se raportează, în motivele de recurs invocate, la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.., sens în care, a relevat prezentarea litigiului și a situației de fapt a cauzei, în esență, susținând că decizia recurată suportă numeroase critici de nelegalitate și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susținut următoarele:

Hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive vădit contradictorii și, pe lângă nerespectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește conținutul hotărârii, nu se poate reține nici faptul că motivarea susține dispozitivul.

Nu există un punct de reper care să stabilească de unde începe efectiv raționamentul instanței de apel și care sunt argumentele pe care se bazează soluția dispusă, și sunt numeroase contradicțiile din cuprinsul hotărârii, neexistând un raționament logico- juridic care să susțină dispozitivul deciziei instanței de apel.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aprecierea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., nelegalitatea deciziei rezultând, în primul rând, din nerespectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., în ceea ce privește conținutul hotărârii.

În acest sens, arată că considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel sunt haotice, se menționează când aspecte din sentința Tribunalului Dolj, când aspecte ce privesc aprecierea instanței de apel, fără a se putea delimita unde se termină expunerea situației de fapt, și unde începe raționamentul instanței de apel.

Pe de altă parte, mai susține recurenta-pârâtă, nici dispozitivul nu prezintă aspecte privind datele de identificare ale părților, asa cum prevăd dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai susține că sunt interpretate eronat dispozițiile art. 1517 C. civ., care menționează că neexecutarea nu trebuie să fie imputabilă creditorului.

În plus, suma ce se pretinde a fi restituită, de 618.295 RON, nu are un suport real, aspect dovedit chiar prin răspunsul la obiectivul nr. 9 din raportul de expertiză atașat în dosarul de apel; se prevede, astfel, că valoarea lucrărilor executate este de 386 438,98 RON cu TVA.

În opinia recurentei, instanța de apel apel trebuia să acorde eficiență contractului de finanțare nr. x/12.05.2014, cu cele prevăzute la art. 5, instanța eronat reținând că, în condițiile realizării investiției din fondurile europene, achizitorul isi rezervă dreptul de a refuza recepția lucrărilor.

Potrivit contractului nr. x/24.02.2015 și a actului adițional la contract, constructorul se obliga să execute lucrarea în perioada/perioadele convenite și în conformitate cu prevederile proiectelor tehnice și cu obligațiile asumate prin contract (art. 4.1 și 9.1 din contract) în termen de 8 luni de la emiterea/primirea ordinului de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de data de 12.11.2015 (art. 5.1 - Act adițional nr. x la contractul de lucrări nr. x/24.02.2015).

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel trebuia sa realizeze o interpretare corectă și lipsită de părtinire, în ceea ce privește dispozițiile art. 1267 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor contractuale. Achizitorul (A. SRL) prin contract se obligă, conform art. 4.2 si 10.1, să plătească executantului prețul convenit pentru realizarea proiectului "Construire hala producție jaluzele P+1EP, împrejmuire teren, amenajare incinta și fosa septică".

Instanța de apel nu a acordat importanță voinței contractuale raportate la dispozițiile art. 13 alin. (1) din contractul de lucrări.

Având în vedere criticile formulate, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și, în consecință, respingerea apelului declarat de către apelanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 688/04.11.2021 a Tribunalului Dolj.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 13.12.2021, sub nr. x/2017.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. Craiova a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 07 februarie 2022, prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată (fără, a fi anexată dovada acestora).

Prin cuprinsul întâmpinării, intimata- reclamantă a învederat instanței că recurenta-pârâtă B. S.R.L. se află în stare de insolvență, având administrator judiciar desemnat D. și a anexat, în susținere, certificat constatator emis de O.N.R.C.

Prin adresa comunicată instanței și înregistrată la data de 06.10.2022, lichidatorul judiciar desemnat al recurentei-pârâte, D., a precizat că își însușește recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă Societatea "B." S.R.L.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 31 octombrie 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 3 noiembrie 2022, s-a luat act de faptul că recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator statutar E. a fost însușit de către lichidatorul judiciar D., dispunându-se modificarea conceptului de citare în acest sens, iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 9 februarie 2023, cu citarea părților în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Procedând la examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte va înlătura motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că acesta este invocat formal; recurenta nu argumentează nemotivarea hotărârii, prin raportare la cele trei ipoteze normative, lipsa motivării, motivare contradictorie ori integral străină de natura cauzei.

Susținerea recurentei-pârâte că nu există un punct de reper care să stabilească de unde începe efectiv raționamentul instanței de apel și care sunt argumentele pe care se bazează soluția dispusă, nu poate fi primită, pe de o parte, în susținere, recurenta exemplificând anumite considerente, foarte pe scurt, ale instanței de apel, extrase din context și fără a prezenta întregul raționament reținut, deci, în niciun caz nu pot fi analizate ca argumente care să susțină o nemotivare a hotărârii, iar pe de altă parte, hotărârea instanței de apel este motivată, fiind expuse considerentele pentru care a ajuns la soluția adoptată, și în niciun caz nu contrazic dispozitivul.

Va fi înlăturată și susținerea recurentei că sunt numeroase contradicțiile din cuprinsul hotărârii, contrar criticilor recurentei în cuprinsul hotărârii instanței de apel se regăsește raționamentul logico-juridic adoptat de instanță, iar acesta nu este contradictoriu, ci, dimpotrivă, susține dispozitivul deciziei.

De altfel, în susținerea acestei critici din recurs, recurenta-pârâtă nici nu redă motivele reținute de instanța de apel în cuprinsul hotărârii și care, în opinia ei, ar fi contradictorii, ci s-a limitat doar la a arăta că s-a reținut de către instanță că există atitudinea culpabilă a pârâtei de neexecutare a contractului începând cu data de 24.02.2015 (data semnării contractului), așa cum reiese din motivarea de la fila x, paragraful 10 din hotărâre, deși ambele expertize, atât cea de la fond, cât și cea din apel, menționează că lucrările se încep de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor din 26.03.2015- aspect de netemeinicie, și nu de nelegalitate.

Înalta Curte constată, așadar, că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. invocat de recurenta-pârâtă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ..:"(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudență, în ce privește noțiunea de proces echitabil, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Înalta Curte apreciază că instanța de fond și-a motivat decizia în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cel de-al doilea motiv de casare invocat, subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că nelegalitatea deciziei rezultă, în primul rând, din nerespectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.. în ceea ce privește conținutul hotărârii, considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel sunt haotice, se menționează când aspecte din sentința Tribunalului, când aspecte ce privesc aprecierea instanței de apel, fără a se putea delimita unde se termină expunerea situației de fapt și unde începe raționamentul instanței de apel, iar, pe de altă parte, mai arată că nici dispozitivul nu prezintă aspecte privind datele de identificare ale părților, așa cum prevăd dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Criticile astfel formulate de recurenta-pârâtă vor fi reîncadrate și analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C., proc. civ., raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ. și care, se reține, că sunt nefondate.

Pe de o parte, nu poate fi reținută încălcarea regulii de procedură conținute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.., întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel și-a expus într-un mod clar și convingător argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de admitere a apelului formulat de reclamantă, fiind analizate toate motivele invocate, constatându-se, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii sale cuprinde în considerente analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, astfel că, nu se poate considera că în cauză este vorba de o nemotivare a hotărârii, așa cum nefondat pretinde recurenta-pârâtă.

De asemenea, nu poate fi apreciat ca afectând legalitatea hotărârii nici faptul că dispozitivul nu cuprinde toate datele de identificare ale părților, așa cum prevăd dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. civ.

Chiar și în lipsa unor atare elemente, părțile pot fi identificate și sunt explicite, neputându-se vorbi de o vătămare procesuală a acestora; ba, mai mult, au întocmit acte de procedură în dosar, inclusiv, în recurs, încât, este cu atât mai evident caracterul nefondat al acestei critici, în niciun caz, neputându-se reține că ar fi fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În fine, autoarea recursului a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar, cu privire la acesta, Înalta Curte reține că, în dezvoltare, au fost formulate critici care vizează numai temeinicia deciziei recurate, neputând fi primite în această cale extraordinară de atac.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că, din analiza considerentelor expuse de către instanța de apel, rezultă că vina exclusivă aparține apelantei A. S.R.L. . De aici rezultă că întârzierea în efectuarea lucrărilor reprezintă culpa exclusivă a A. S.R.L.

Or, în acest context, se arată, sunt interpretate eronat dispozițiile art. 1517 C. civ., care menționează că neexecutarea nu trebuie să fie imputabilă creditorului.

În plus, s-a mai arătat, suma ce se pretinde a fi restituită, de 618.295 RON, nu are un suport real, aspect dovedit chiar prin răspunsul la obiectivul nr. 9 din raportul de expertiză atașat în dosarul de apel. Se prevede, astfel, că valoarea lucrărilor executate este de 386.438,98 RON, cu TVA.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai susținut, în cadrul acestui motiv de recurs, că instanța de apel trebuia să realizeze o interpretare corectă și lipsită de părtinire în ceea ce privește dispozițiile art. 1267 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor contractuale. Achizitorul (Societatea, A. S.R.L.), prin contract, se obligă conform art. 4.2. și 10.1. să plătească executantului prețul convenit pentru realizarea proiectului "Construire hală producție jaluzele P + 1EP, împrejmuire teren, amenajare incintă și fosă septică".

Motivarea instanței de apel este arbitrară, cu reținerea doar a raportului de expertiză efectuat în apel, deși raportul de expertiză de la fond nu a fost anulat. Instanța trebuia să acorde eficiență tuturor probelor administrate. Reclamanta A. S.R.L. nu a respectat art. 13.1 (3) în cazul în care executantul a întârziat începerea lucrărilor (2 luni, așa cum se susține în cererea de chemare în judecată). Conform art. 13.1 (3) din contract, reclamanta, văzând că se întârzie începerea lucrărilor, era îndreptățită să-i fixeze constructorului un termen și să-l avertizeze că, în cazul neconformării, la expirarea termenului, îi va rezilia contractul.

Susținând, totodată, că finalizarea lucrării nu se putea realiza din bani proprii și, nicidecum nu îi revenea recurentei-pârâte această obligație, de vreme ce Societatea "A." s-a obligat să suporte costurile lucrărilor, cum rezultă din interpretarea voinței contractuale, raportat la dispozițiile art. 1267 C. civ.

Observând criticile formulate de recurenta-pârâtă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se reține, deci, că recurenta nu își fundamentează criticile din cererea de recurs pe încălcarea sau greșita aplicare a unor norme de drept material, conform motivului de nelegalitate invocat, ci pe aspecte factuale ale cauzei, cu referire amplă la probe.

Analizarea acestor aspecte ar presupune, însă, reevaluarea probatoriului.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză, în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive.

De altfel, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. limitează controlul judiciar realizat în recurs la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Simpla evocare a conținutului unor norme de drept material și invocarea acestora în recurs (cum este cazul în recursul de față, art. 1517 și art. 1267 C. civ.) ori trimiterea la anumite prevederi din contract, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, în condițiile în care nu s-a argumentat în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a acestor norme de drept material.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 688/2021 din 04 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2023.