ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 267/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI. Cadrul procesual

I.1. Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și Societatea "C." S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 3.633.749,31 RON.

În drept, a invocat dispozițiile art. 64 din Legea 85/2014, coroborat cu art. 192 și urm. din C. proc. civ., art. 1341 C. civ., art. 77 din Legea nr. 86/2006.

Prin întâmpinare, pârâta Societatea "B.." S.R.L. a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., considerând că dezlegarea cauzei depinde, în mod esențial, de soluția ce se va pronunța în acel dosar.

Pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei calității procesul- pasive a reclamantei, având în vedere că Societatea "A." nu este titularul eventualului drept subiectiv de a obține restituirea sumei de 3.633.749,31 RON cu titlu de plată nedatorată.

De asemenea, a invocat și excepția inadmisibilității, având în vedere că problema dreptului A. de a obține restituirea sumei de 3.633.749,31 RON de la B. a fost tranșată prin sentința civilă nr. 222/2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, hotărârea bucurându-se de autoritate de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de sedință din 01.11.2018 instanța, în baza art. 413 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, iar prin încheierea de ședință din 28.01.2019 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

I.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 859 pronunțată la data de 12 iunie 2019, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D.., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și intervenienta C. S.A. - prin lichidator judiciar E., ca neîntemeiată; a luat act că intervenienta C. S.A. nu are pretenții proprii față de pârâta B. S.A. și a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 28.254,79 RON, reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru.

I.3. Soluția instanței de apel. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 276, pronunțată la data de 20 iulie 2021, în dosarul nr. x/2018, a respins apelul principal formulat de A. S.R.L. București, prin lichidator D. împotriva sentinței nr. 859 din 12 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. S.A. Periș - prin lichidator judiciar E..ca nefondat; a respins apelul principal formulat de B. S.R.L. București împotriva sentinței nr. 859 din 12 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. S.A. Periș - prin lichidator judiciar E., ca inadmisibil și a respins apelul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. București, prin lichidator D.., ca inadmisibil.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta Societatea "A." S.R.L. - prin lichidator judiciar "D." S.P.R.L. București, solicitând, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei recurate, ca fiind nelegală, și rejudecând: admiterea apelului său, astfel cum a fost formulat și obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 3.633.749,31 RON către A. S.R.L..

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.., recurenta- reclamantă a relevat situația în fapt a cauzei și în dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat, în esență, următoarele:

Plecând de la aspecte teoretice și doctrinare, și evocând practica judiciară privitor la incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., și jurisprudenței CEDO în materie, recurenta-reclamantă susține că, în prezenta cauză, conduita procedurală adoptată de către instanța de apel nu răspunde exigențelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, motiv pentru care apreciază că hotărârea atacată nu poate fi asimilată unui act echitabil de justiție.

În ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a susținut că în mod nejustificat instanța de apel a restrâns aplicarea dispozițiilor art. 1341 C. civ., contrar aspectelor reținute de către aceasta, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text:

* cu privire la condiția existenței unei plăți în sens obiectiv: noțiunea de plata reprezintă executarea în natură a unei obligații care are ca obiect o prestație pozitivă, ce poate fi de a da sau a face, conform art. 1469 alin. (2) C. civ. și arată recurenta că, aceasta, în calitate de administrator special al C. S.A., a efectuat în perioada martie- octombrie 2014 plăți din contul său personal către numita B. S.R.L., în numele și pe seama C. S.A., tocmai pentru a susține procedura de reorganizare a acesteia din urmă și în considerarea datoriilor pe care aceasta le avea față de intimata B. S.R.L..

Menționează faptul că aceste plăți nu au fost niciodată datorate de către ea, între A. S.R.L. și B. S.R.L. neexistând vreun contract încheiat.

* cu privire la condiția inexistenței datoriei a cărei stingere se urmărește: susține că și această condiție este îndeplinită în prezenta speță, întrucât, recurenta nu datorează și nu a datorat în mod personal nicio sumă de bani către intimata B. S.R.L., neexistând niciun contract încheiat între părti sau vreun alt raport obligational de orice natură. Cea care a încheiat un contract cu B. S.R.L. este C. S.A., iar nu recurenta, A. S.R.L. deținând doar calitatea de administrator special al C. S.A., nu și pe cea de parte a contractului încheiat între cele două societăți. Sumele achitate către B. S.R.L. au reprezentat sume de bani din contul personal al recurentei, iar nu din contul unic de lichidare al societății debitoarei C. S.A..

* în dezvoltarea aspectelor privind relativitatea condiției erorii în ceea ce privește plata nedatorată, recurenta-reclamantă a arătat, contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, că s-a aflat în eroare la momentul plății efectuate în numele și pe seama debitoarei C. S.A., întrucât, așa cum instanța de fond în soluționarea dosarului nr. x/2017 a reținut, acea plată nu trebuia efectuată de către recurentă, fiind nulă.

În aceste condiții, apreciază că este mai mult decât evident faptul că a existat o eroare cu privire la plată încă de la momentul plății pe care recurenta a efectuat-o, având în vedere faptul că a apreciat că administratorul judiciar al debitoarei C. S.A. i-a solicitat tocmai să facă astfel de plăți în numele și pe seama debitoarei C. S.A..

Pe cale de consecință, contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, apreciază că toate condițiile privind plata nedatorată sunt indeplinite în cauză, având dreptul al restituirea sumelor avansate către intimată, în numele și pe seama C. S.A..

De asemenea, contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, recurenta consideră că repunerea părților în situația anterioară trebuie analizată și prin raportare la situația de fapt concretă și ținând cont de efectele produse de sancțiunea nulității prevăzută de art. 46 din Legea nr. 85/2006.

În cazul în care actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării nulității, aplicarea nulității înseamnă desființarea retroactivă a actului juridic, precum și restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestațiilor efectuate în temeiul acelui act, conform principiului restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum).

Așadar, o acțiune promovată în baza art. 46 din Legea nr. 85/2006 nu poate, în esența ei, să fie numai o acțiune în constatarea unui drept, întrucât, prin raportul cauză ~ efect (nulitatea - repunerea părților în situația anterioară), se solicită și realizarea dreptului, respectiv, întoarcerea prestațiilor.

Or, având în vedere aspectele de fapt și de drept prezentate anterior, recurenta-reclamantă apreciază că este mai mult decât evident faptul că repunerea părților în situația anterioară este consecința evidentă și legală a constatării unei nulități, nefiind la latitudinea părților de a solicita sau chiar de a accepta o astfel de repunere în situația anterioară.

Astfel, având în vedere faptul că plata efectuată de către aceasta către B. S.A. este o plată nedatorată, fiind anulată prin sentința civila nr. 222/18.01.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a-VII-a civilă, recurenta apreciază că în mod vădit nelegal instanța de apel a considerat faptul că nu poate opera repunerea părților în situația anterioară.

Mai arată că aceste plăți au fost, de asemenea, anulate prin sentința civilă nr. 3039/17.05.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, înțelegând să formuleze o acțiune în pretenții împotriva F. S.A. - fosta G., întemeiată tot pe dispozițiile art. 1341 din Noul C. civ., care reglementează plata nedatorată.

Prin încheierea de ședință din data de 04.09.2019, pronunatată de Judecătoria Sectorului 4 București, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de către aceasta, dispunând astfel:" Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150.192.32 RON, reprezentând operațiuni de plată efectuate de către reclamantă în numele C. S.A.. în perioada octombrie 2013 - martie 2014, anulate prin sentința civilă nr. 3039/17.05.2018 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2017."

Cu alte cuvinte, arată recurenta, prin încheierea de ședință antemenționată, instanța de judecată a recunoscut dreptul său de a-și recupera sumele achitate din contul personal în numele și pe seama C. S.A., după cum și în prezenta cauză, sumele avansate de către ea, către B. S.R.L. nu au fost vreodată datorate, impunându-se astfel restituirea acestora.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17.01.2022, sub nr. x/2018.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Societatea "B." S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 28 martie 2022, prin care, în principal, pe cale de excepție a invocat nulitatea recursului, arătând că strategia procesuală a A., de reluare mutatis mutandis a apărărilor indicate la fondul cauzei și în etapa apelului, fără a critica motivat în fapt și în drept hotărârea atacată și de a nu arăta motivele pentru care consideră că decizia recurată este nemotivată, atrage, în mod evident, sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., cu consecința anulării recursului.

În subsidiar, în măsura în care se va respinge excepția nulității recursului, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca temeinică și legală; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 20 octombrie 2022, a fost respinsă excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, de către intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L., iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 09 februarie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., primul invocat de către recurentă, Înalta Curte reține că acest motiv de casare are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nici o legătură cu cauza; viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă/contradictorie, motivarea insuficientă.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de acest text, recurenta- reclamantă a susținut că hotărârea pronunțată de către instanța de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, motiv pentru care apreciază că această hotărâre nu poate fi asimilată unui act echitabil de justiție.

Înalta Curte reține că aceste critici formulate de recurenta- reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Pe de o parte, se reține că, deși invocă o nemotivare a hotărârii, recurenta-reclamantă nu arată, astfel, în concret, ce anume reproșează instanței de apel în ce privește hotărârea sa, în sensul textului de nelegalitate invocat, nu menționează care sunt argumentele sale pentru care consideră că decizia recurată nu este motivată, ci se limitează doar la a susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției- deci, motivul de recurs invocat nu este dezvoltat.

Pe de altă parte, contrar susținerii recurentei-reclamante, hotărârea instanței de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind enunțate cu claritate atât situația de fapt reținută în cauză, pe baza probatoriului administrat, normele legale incidente, cât și modul de aplicare a legii la situația de fapt determinată; astfel, hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției.

Înalta Curte mai reține că au fost analizate și s-a răspuns tuturor argumentelor principale invocate de părți, iar considerentele sunt formulate și structurate coerent, de natură a susține concluzia și raționamentul instanței, încât, hotărârea recurată respectă condițiile impuse de art. 425 din C. proc. civ., fiind clară, precisă și coerentă.

Contrar celor menționate în cererea de recurs, se constată din lecturarea considerentelor deciziei că aceasta conține raționamentul logico-juridic al instanței de apel care a condus la pronunțarea hotărârii, fără a se putea pretinde în mod valid că acest raționament ar fi o preluare fidelă a apărărilor intimatei- pârâte.

Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de apel, pe care le-a înlăturat motivat, prin indicarea textelor de lege incidente speței, precum și a modului în care, potrivit instanței, acestea trebuie interpretate și aplicate.

De altfel, prin hotărâre nu se impun a fi analizate toate argumentele părților, invocate în susținerea fiecărei critici de nelegalitate, în parte și, chiar și o atare analiză, nu este de natură a atrage casarea hotărârii, aplicarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. nefiind de natură a impune instanței analiza separată a tuturor acestor argumente, ci doar a celor care prezintă relevanță în dezlegarea fondului cauzei. Motivarea nu poate avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care, motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată a respectat exigențele impuse de norma legală de la art. 425 C. proc. civ. privind conținutul unei hotărâri judecătorești, argumentele relevante au fost analizate de instanța de apel, care, în urma expunerii lor, a prezentat propriul raționament în baza căruia a adoptat soluția recurată, iar hotărârea astfel pronunțată cuprinde motivele de fapt și de drept, astfel că, nu sunt incidente, din această perspectivă, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivul de recurs invocat nefiind fondat.

Înalta Curte apreciază ca nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la cererea în restituirea plății nedatorate, se reține că acest izvor de obligații este reglementat de art. 1341 C. civ., conform căruia, în toate cazurile în care, din eroare, se efectuează o plată nedatorată, această împrejurare naște, în sarcina celui care a primit plata, obligația de a o restitui.

Instituția pleacă de la principiul elementar potrivit căruia, cel care plătește fără a datora, are dreptul la restituire, și se referă nu doar la plata unei sume de bani, ci și efectuarea oricărei alte prestații, iar acest fapt juridic licit naște în sarcina celui care a primit plata, obligația de a o restitui și, corespunzător, în favoarea celui care a efectuat prestația, dreptul de a cere restituirea acesteia, prin intermediul acțiunii în repetițiune, ce are ca scop restituirea plății conform dispozițiilor generale referitoare la restituirea prestațiilor, cuprinse în art. 1635- 1649 C. civ.

Condițiile plății nedatorate sunt explicit conținute de art. 1341 C. civ., care prevăd că cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire, nefiind supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri și prezumându-se, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.

Așadar, plata nedatorată reprezintă un fapt juridic licit și voluntar, care constă în executarea de către o persoană numită solvens, în principiu, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată și fără intenția de a plăti datoria altuia.

Într-o primă critică de recurs, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, contrar celor reținute de către instanța de apel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1341 C. civ.

Astfel, cu privire la condiția existenței unei plăți, în sens obiectiv, recurenta a arătat că aceasta, în calitate de administrator special al Societății "C." S.A., a efectuat în perioada martie - octombrie 2014 plăți din contul personal către intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L. în numele și pe seama Societății "C." S.A., în considerarea datoriilor pe care aceasta le avea față de B..

Susținerea recurentei- reclamante este nefondată.

În primul rând, așa cum textul art. 1341 alin. (3) C. civ. prevede, "(3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie".

Așa fiind, plata pretins nedatorată trebuie să fie făcută pentru a stinge o datorie proprie, și nu datoria altuia.

Or, așa cum însăși recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D.. recunoaște, inclusiv prin recursul formulat, în realitate, suma de 3.633.749,31 RON a fost achitată de către aceasta, în numele și pe seama C. S.A., pentru executarea obligației contractuale de plată a prețului asumată de aceasta din urmă prin contractul de vânzare- cumpărare nr. x/05.03.2014.

Ca atare, recurenta- reclamantă nu a avut, la momentul plății, intenția de a stinge o datorie proprie, ci o datorie a C. S.A., chiar și în calitate de administrator special al acesteia, așa cum se arată, deci, a efectuat o plată pentru altul și pentru a stinge datoria altuia, iar nu o datorie proprie (solvendi gratia), așa cum prevede textul.

În speță, nu este îndeplinită nici condiția ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe.

Datoria a cărei stingere s-a urmărit prin operațiunile de plată anulate (obligația C. de a achita către B. prețul datorat în baza contractului de vânzare- cumpărare, există în continuare și este perfect valabilă, cât timp prin menționata sentință, nr. 222/2018, s-a dispus doar constatarea nulității operațiunilor de plată, nu și a contractului de vânzare- cumpărare.

Așa fiind, contrar susținerilor recurentei- reclamante, condiția existenței unei plăți nedatorate nu este îndeplinită în cauză.

Aspectele susținute de recurentă, privitoare la relativitatea condiției erorii în ceea ce privește plata nedatorată, inclusiv, susținerea că s-a aflat în eroare la momentul plății efectuate în numele și pe seama C. S.A., întrucât acea plată nu trebuia efectuată, fiind nulă, așa cum a constatat instanța, sunt nefondate.

În primul rând, contrar susținerilor recurentei-reclamante, operațiunile denumite de plată, totalizând suma de 3.633.749,31 RON efectuate în perioada martie- octombrie 2014 de A. S.R.L. (recurentă-reclamantă în cauza de față, s.n.), în numele debitoarei C. S.A. către B. S.R.L., au fost anulate de către instanță în lipsa acordului și aprobării administratorului judiciar, constatându-se, astfel, a fi încălcate prevederile art. 46, coroborat cu art. 49 din Legea nr. 85/2016, și nu pe motiv că acea plată nu trebuia efectuată de către recurenta-reclamantă, cum nefondat pretinde aceasta prin recurs.

În al doilea rând, în niciun caz nu se poate pretinde că s-a aflat în eroare la momentul plății.

Pe lângă aspectul că se supun spre analiză elemente de fapt ale cauzei și apreciere a probatoriilor atunci când afirmă existența erorii în care s-a aflat, recurenta-reclamantă însăși afirmă că a efectuat plățile în considerarea datoriilor pe care C. S.A. le avea față de B. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a cunoscut pentru ce anume a efectuat plata, deci, nu s-a aflat în eroare, fiind în deplină cunoștință că va plăti pentru a stinge o datorie a intimatei-pârâte C. S.A., al cărei administrator special era.

Societatea recurentă- reclamantă A. S.R.L. nu a avut, în niciun moment, reprezentarea faptului că ar fi debitorul obligației de plată a prețului în baza contractului de vânzare-cumpărare, ci, așa cum însăși a afirmat, a efectuat plata sumei de 3.633.749,31 RON pe care o datora C. S.A.

Cât timp în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, recurenta- reclamantă A. nu are dreptul la restituirea sumei achitate către intimata-pârâtă B. S.R.L., în numele și pe seama C. în baza operațiunilor de plată anulate, decizia recurată fiind legală și sub acest aspect.

În fine, și în ce privește susținerea recurentei că ar fi mai mult decât evident faptul că repunerea părților în situația anterioară este consecința evidentă și legală a constatării unei nulități, nefiind la latitudinea părților de a solicita ori a accepta o astfel de repunere în situația anterioară, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii instanței de apel, cât timp Societatea "A." S.R.L. nu a fost parte a raportului juridic în temeiul căruia a fost făcută plata.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Societatea "B." S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.645,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei nr. 276 din 20 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă să plătească intimatei- pârâte B. S.R.L. suma de 17.645,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2023.